Subiectul HalkBank nu este unul nou. O bancă a statului turc este acuzată de spălare de bani. A încălcat embargoul impus de SUA statului vecin Iran. O afacere profitabilă atât pentru Turcia cât și pentru Iran. Doar că s-a aflat iar regimul de la Ankara nu poate oferi explicații credibile cum că o bancă controlată de stat ar fi făcut aceste ilegalități fără acceptul conducătorului suprem.
Între 2012–2013, un circuit financiar-comercial („gas-for-gold”) a permis Iranului să ocolească sancțiunile americane folosind banii din energie pentru a cumpăra aur prin Turcia, cu rol central pentru banca de stat Halkbank. Schema a fost mărturisită de omul care a propus-o liderului turc, Reza Zarrab. Pe baza mărturiei sale directorul adjunctul Halkbank, Mehmet Hakan Atilla, a fost condamnat (2018), iar însăși banca a fost inculpată (2019). Șirul de contestații privind imunitatea suverană s-a încheiat recent după ce Curtea Supremă a SUA a refuzat un nou apel (6 octombrie 2025). Procesul merge înainte, iar Ankara a tatonat o înțelegere amiabilă fără recunoaștere[1].
Iran încasa, prin Halkbank, venituri din exporturi de petrol/gaz către Turcia. Deoarece dolarii erau blocați de sancțiuni, sumele erau convertite în aur, transportate (adesea via EAU) și lichidate pentru Teheran. Parchetul american susține că aproximativ 20 mld. $ au fost „deblocate”, iar cel puțin 1 mld. $ a tranzitat sistemul financiar american cu documente falsificate (inclusiv „livrări de alimente” fictive).[2]
Omul de bază în această afacere este Reza Zarrab (Rıza Sarraf cetățean iranian cu cetețănie turcă). În scandalul mare de corupție (17–25 Decembrie 2013), Zarrab a fost arestat în Turcia împreună cu alți suspecți (funcționari, fii de miniștri, oficiali ai Halkbank) pe acuzații de mită, contrabandă, spălare de bani și trafic de aur. Detenția a durat relativ puțin. Zarrab și alți suspecți au fost eliberați după câteva luni. Urmând să fie rearestat a fugit în SUA cu un avion privat.
Evident, cum ajunge in SUA este arestat pe 19 martie 2016 la Miami de către autorități federale, sub acuzațiile de fraudă bancară, spălare de bani și conspirație pentru că a ajutat Iranul să eludeze sancțiunile americane. Ulterior, a ajuns la o înțelegere cu guvernul SUA și a devenit martor în dosar, depunând mărturie împotriva lui Mehmet Hakan Atilla. A depus mărturie despre mita încasată de oficialii turci și despre rolul conducerii Halkbank.[3]
Director adjunct Halkbank, Mehmet Hakan Atilla a fost condamnat la 32 de luni de închisoare în New York (mai 2018) pentru conspirație la încălcarea sancțiunilor și alte capete de acuzare. A fost ulterior expulzat în Turcia. Pe aeroport, la aterizare a fost primit chiar de Recep Tayyip Erdoğan.
În 2013, scandalul a lovit în plin guvernul AKP. Presa și documentele judiciare descriu posibile donații și apropieri între Zarrab și familia președintelui Erdoğan iar în spațiul public au circulat interceptări controversate despre discuții tată–fiu (Tayyip–Bilal), negate ferm de președinte ca „falsificate”.
Bilal Erdoğan nu a fost pus sub acuzare în SUA în acest dosar. Prezentați ca „acuzații”/„relatări”, nu ca fapte stabilite.[4] Departamentul de Justiție al SUA menționează explicit „oficiali de rang înalt din Iran și Turcia” care ar fi protejat schema, unii primind mită din zecile de milioane de dolari, însă inculparea penală în SUA vizează, ca entități principale, pe Zarrab, Atilla și banca Halkbank (2019).[5] Există unele afirmații în presa turcă că Zarrab ar fi incheiat o înțelegere cu Netflix pentru a-și spune povestea.
Dosarul penal din SUA: de la inculpare la (aproape) judecată pe fond
- 2017–2018: Zarrab cooperează; juriul îl găsește vinovat pe Atilla; judecătorul pronunță 32 luni pentru directorul adjunct al Halkbank. Cu toate acestea, Atilla merge în SUA unde va fi arestat.[6]
- Octombrie 2019: Procurorii SDNY inculpă Türkiye Halk Bankası A.Ş. pentru fraudă, spălare de bani, conspirație, încălcări ale sancțiunilor (IEEPA).[7]
- Aprilie 2023 (SCOTUS – Turkiye Halk Bankasi v. United States): Curtea Supremă decide că FSIA nu se aplică în penal; trimite cauza la Curtea de Apel a 2-a pentru a analiza imunitatea de drept comun.[8]
- Octombrie 2024 (CA2): A 2-a Curte respinge imunitatea de drept comun pentru conduită comercială; procesul poate continua.[9]
- Octombrie 2025: Curtea Supremă refuză să mai audieze apelul Halkbank; dosarul merge înainte la fond. În paralel, Ankara a propus la Casa Albă o înțelegere de ~100 mil. $ fără recunoașterea vinovăției. Piața a reacționat imediat.[10]
Pentru Ankara, afacerea cu Iranul a fost profitabilă. Mai ales în contextul economic instabil, perpetuu: acces la energie iraniană în anii de vârf ai sancțiunilor și o schemă care a hrănit rețele de patronaj politic-economic, amplificând criza politică internă din 2013–2014. Pentru SUA: semnal de aplicare extrateritorială a sancțiunilor și test de principiu privind imunitatea penală a companiilor deținute de state străine (FSIA vs. common law).[11]
La finalul procesului se poate ajunge la condamnare penală. În acest caz, Halkbank poate fi amendată cu sume de ordinul miliardelor USD și restricționată de la activități financiare în SUA sau la un acord de recunoaștere a vinovăției (“plea deal”) prin care guvernul SUA și banca pot negocia o înțelegere. Așa Halkbank ar recunoaște o parte din acuzații și ar putea plăti o amendă mare (posibil 500 milioane – 2 miliarde USD) iar acuzațiile mai grave ar fi retrase.
Cum vede conducerea turcă acest proces:
Ankara consideră dosarul o „ofensă politică” îndreptată împotriva statului turc, nu doar a băncii. Administrațiile Erdoğan au acuzat că procesul este orchestrat de „lobby-uri anti-turcești” din Washington. În 2019–2020, Turcia a amenințat cu represalii diplomatice dacă Halkbank va fi condamnată, inclusiv limitarea cooperării militare sau energetice. Mulți alegători pro-AKP percep procesul ca un atac la suveranitatea Turciei, consolidând discursul naționalist al guvernului. O condamnare ar spori riscul de țară perceput de investitori occidentali. Ar putea reduce accesul Halkbank (și altor bănci turce) la dolarizarea tranzacțiilor. Guvernul ar putea fi nevoit să intervină financiar pentru a recapitaliza banca, cu presiuni asupra bugetului. Erdoğan folosește subiectul în discursul intern pentru a sugera că „Turcia e penalizată pentru politica sa independentă.”
Dacă verdictul (sau o amendă mare) vine aproape de un ciclu electoral, poate fi transformat în narativ antiamerican eficient.
Mai mult, în timpul crizei rachetelor S-400 (Turcia–Rusia), Washingtonul a folosit dosarul Halkbank ca pârghie de presiune informală. Blocarea livrării de avioane F-35 și sancțiunile CAATSA au fost percepute în Ankara ca parte din același „pachet de presiune”. În context NATO, cazul tensionează imaginea Turciei ca aliat predictibil al SUA.
Washingtonul vrea să demonstreze că nici măcar un aliat NATO nu e mai presus de regimul sancțiunilor împotriva Iranului iar condamnarea băncii ar fi un semnal puternic pentru alte state (India, China) să nu eludeze sancțiuni americane. Dosarul e folosit de actori ca Rusia și China pentru a susține ideea că Washingtonul folosește sistemul juridic ca armă geopolitică.
Cazul Halkbank este personalizat politic în Turcia:
- fostul ministru al economiei Zafer Çağlayan a fost menționat nominal în dosar.
- scandalul este legat de investigația anticorupție din 2013 („17–25 Aralık”) – care a zguduit guvernul Erdoğan.
Teheran:
Cazul dezvăluie amploarea rețelelor financiare clandestine iraniene și modul în care acestea folosesc instituții din state terțe pentru a ocoli sancțiunile. Iranul a sprijinit tăcut Turcia, sperând că o relaxare a cazului Halkbank ar crea un precedent pentru alți parteneri economici ai Iranului.
Concluzii:
Cazul United States v. Türkiye Halk Bankası A.Ş. a devenit una dintre cele mai complexe combinații între finanțe internaționale, sancțiuni economice și politică de stat.
La originea lui se află un mecanism prin care, între 2011 și 2016, s-au efectuat plăți de miliarde de dolari pentru comerț cu petrol iranian, mascate ca tranzacții legitime (alimente, aur etc.), pentru a ocoli sancțiunile SUA. Procurorii americani au susținut că funcționari ai guvernului turc și ai Halkbank au fost informați despre caracterul real al operațiunilor și au închis ochii asupra lor.
Halkbank este o bancă de stat, aflată sub supravegherea directă a Ministerului de Trezorerie și Finanțe, deci sub autoritatea executivului. Orice tranzacții de amploarea celor descrise în dosar necesitau aprobare sau cel puțin toleranță instituțională.
În documentele depuse la instanță (SDNY) și în mărturiile lui Reza Zarrab sunt menționați miniștri turci ca beneficiari ai unor comisioane ilegale. Zarrab a afirmat că aceste operațiuni au fost autorizate politic la cel mai înalt nivel, pentru a menține fluxurile comerciale cu Iranul.
Erdoğan, pe atunci prim-ministru, nu a fost inculpat, dar este citat în dosar ca fiind informat despre mecanismul „oil-for-gold”.
În Turcia, o investigație internă (2013, „17–25 Aralık”) a scos la iveală același circuit financiar și valize cu numerar care ar fi provenit din tranzacții similare; ancheta a fost ulterior blocată, iar procurorii implicați au fost înlăturați. Acest episod a alimentat percepția că autoritățile turce au mușamalizat elemente de spălare de bani pentru a proteja oficiali și interese de stat. (pentru mai multe detalii: https://ionutcojocaru.ro/2021/03/19/criminalul-putin-europeanul-erdogan-si-binefacatorul-biden/ sau https://ionutcojocaru.ro/2013/12/18/turcia-in-felul-ei/ )
Aceasta transformă scandalul Halkbank într-un test de transparență pentru întregul sistem de guvernare din Turcia: o bancă publică a facilitat o schemă globală de spălare de bani sub protecția tăcută a statului. În esență, scandalul Halkbank a expus o convergență între interesele economice ale statului turc și nevoile Iranului de a ocoli sancțiunile, realizată printr-o bancă publică și acoperită politic.
Chiar dacă responsabilitatea penală a președintelui Erdoğan nu a fost stabilită, cazul a consolidat imaginea unui regim în care frontiera dintre stat, politică și afaceri devine opacă, iar controlul guvernului asupra justiției și instituțiilor financiare a împiedicat asumarea răspunderii interne.
[1] https://www.justice.gov/usao-sdny/pr/turkish-banker-mehmet-hakan-atilla-sentenced-32-months-conspiring-violate-us-sanctions
[2] https://www.moneylaundering.com/news/turkish-bank-charged-with-money-laundering-sanctions-evasion/
[3] https://halifax.citynews.ca/2017/12/02/testimony-at-us-trial-tests-relations-with-turkey/
[4] https://www.newyorker.com/magazine/2016/10/17/turkeys-thirty-year-coup
[5] https://www.justice.gov/archives/opa/pr/turkish-bank-charged-manhattan-federal-court-its-participation-multibillion-dollar-iranian
[6] https://www.justice.gov/usao-sdny/pr/turkish-banker-mehmet-hakan-atilla-sentenced-32-months-conspiring-violate-us-sanctions
[7] https://www.justice.gov/archives/opa/pr/turkish-bank-charged-manhattan-federal-court-its-participation-multibillion-dollar-iranian
[8] https://www.supremecourt.gov/opinions/22pdf/21-1450_5468.pdf
[9] https://www.arnoldporter.com/en/perspectives/advisories/2024/11/the-second-circuit-rules-halkbank
[10] https://www.reuters.com/world/us-supreme-court-rejects-challenge-by-turkeys-halkbank-prosecution-2025-10-06/
[11] https://www.supremecourt.gov/opinions/22pdf/21-1450_5468.pdf