Întreg secolul XX este presărat cu încercări și strategii de preluare a puterii. Cu revoluții, lovituri de stat. Cu autoritarisme, dictaturi felurite, populisme mai pronunțate sau nu, democrații mascate. Cu cele mai crunte războaie cunoscute de omenire și cu șlefuirea ideologiilor.
Fiecare dintre aceste regimuri a avut la timpul său argumente. În spatele argumentelor, mase de oameni au susținut mai mult sau mai puțin aceste regimuri. Ceea ce a unit aceste regimuri a fost disprețul față de oameni. Folosiți doar în scopurile și pentru legitimitatea liderilor.
Fie că au fost simpli pioni, piese neînsemnate sau ca exemple, regimurile și-au atins mai tot timpul scopurile. Chiar dacă societățile au fost educate să contribuie prin speranțe și emoție la acceptarea unor regimuri sau după caz, schimbarea altora, mai tot timpul, oamenii au rămas cu speranțele!
În Psihologia mulțimilor puteți găsi analize detaliate pe ideea că violența este motorul acțiunii politice. Iar exemple legate de Stalin, Mao, Tito sau Mussolini sunt ușor de accesat. Pentru mulți conducători poporul nu este o forță în sine, ci numai un instrument orb al unei voințe politice superioare! În loc ca liderul să emane puterea voinței!
În mai toate aceste regimuri autoritare din trecut sau de azi se merge pe ideea impunerii voinței de putere care se axează pe un popor poate civilizat, poate tolerant, poate indiferent sau obișnuit mai mult cu regretele. Benedetto Croce sintetiza că ”fascismul nu a fost decât un accident de parcurs”.
Demonstrabil, nu s-a mai întors chiar dacă unii politicieni după nume dar fără pregătire politică se folosesc de acest termen pentru a se justifica pe sine azi. Putem afirma cu privire la societatea de azi că istoria și-a pierdut dreptul de a judeca pentru că a nesocotit facultatea de a înțelege. Poate cu excepția unora care se încăpățânează să caute pârghii pentru a înțelege.
Românii pentru că nu mai știu exact unde să se situeze s-au trezit prinși între ambiguități oribile și toate slăbiciunile care derivă de aici. Minciunile, scenariile bazate pe o propagandă coordonată între partide și servicii (de aici sau de pretutindeni) le-au produs celor care nu stăpânesc cunoașterea istoriei, dubii în propriile convingeri.
Nu mai conta că s-au ”ales” oameni cu memorie fisurată, cu curiozități circumspecte și superficiale în toate domeniile. Unde mai găsim oameni de știință, gânditori care să creioneze strategii în executivul nostru? Să definească dorințele, poate complicate ale românilor! În schimb am ales politicieni cu viziuni discordante, fără ideologie, care având cultul propriilor persoane nu caută decât să subjuge indivizi și mulțimi.
În toată această succesivitate de trăiri, de riscuri adevărate dublate de consecințe care va să vină, noi refuzăm să știm, să cunoaștem, să înțelegem și să acționăm. Când ne vom da seama, nu va mai conta! Pentru a înțelege Ordinea Mondială actuală este obligatoriu să o cunoști pe cea veche și să o înțelegi! Iar istoria este cartea în care poți observa că dușmanul de azi poate deveni aliatul de mâine. Și invers!
Și liderii secolului trecut au avut propria lor viziune despre refacerea lumii după războaiele mondiale. Mulți au visat la un nou Congres gen Viena doar că epocile și timpurile nu mai erau aceleași. Dacă s-ar întreba poporul (așa ar fi logic într-o democrație) despre cum merge țara, politica externă, educația, cultura (care?) nu vor fi contabilizate decât o serie de răspunsuri bazate pe o succesiune de decepții și eșecuri. Diletantismul liderilor de azi este atât de evident în contrast cu inerția societății! Între timp, mulți cred că România este o unealtă mediocră. Iar cei care nu știu, le este suficient doar să observe!
De prea mult timp se confundă obiectivele cu metodele. Si tot de atâtea ori auzim explicații care se centrează pe compromis. Între timp, fără proiect doctrinar de țară, se tot fac tranzacții în special în zona armată. Românul s-a obișnuit să vadă tancuri și utilaje militare. Și nu la muzeu!
Tranzacții dubioase, miliarde luate de la educație, cultură și duse către armată! Și nu ne întrebăm de ce? De ce ne pregătim? Și cui folosește? Si mai important, ce facem apoi? Dacă ignoranța este o armă a regimurilor actuale, uitarea devine resursa, poate inevitabilă, a unei democrații regăsite, atunci când un trecut prea greu nu se vindecă! Poate acest fapt este atât de vechi precum civilizația noastră! În fond, în Grecia, Marea Britanie, Spania, URSS, etc. au fost legi date pentru a se uita!
Putem aprecia că timpul vindecă răni sau le adâncește iar fiecare generație trebuie să-și pună întrebări asupra propriei identități naționale. Vă imaginați acest exercițiu cu Dan, Țoiu și Bolojan? Românii au trăit în perioada socialist-totalitară ascunderea unor înțelegeri pentru o anumită perioadă de timp, sârbii la fel, grecii, etc. Aceste ”ascunderi” au contribuit la întârzierea dezvoltării reflecției istorice până la căderea regimurilor în 1989. Iar azi? Ce facem din istorie?
Întoarsă la democrație în 1989, România a fost sfâșiată între curentul anticomunist și ideologia oarecum liberală. Cât am învățat din lecțiile trecutului și cât ne-am (de)consolidat democrația azi? Unde s-a mai întâmplat într-un sistem occidental ca alegerile să fie anulate sau organizate în așa fel încât să nu mai apară surprize?
Sunt mulți azi care apreciază că românii și-au îndeplinit visul integrării europene și că ar fi suficient? Că ne-am îndeplinit scopul ca și cum nu ar mai exista altele.
Ce vrem azi ca societate? Vrem distrugerea Rusiei, independența Ucrainei sau dezvoltarea economică, culturală și educațională a României? Țapii ispășitori nici nu mai contează!
Ca să mă denunț, apreciez că istoricii vor scrie despre N. Dan ca unul care are accese de mânie, că este emotiv, incoerent și că deciziile lui vor fi în fapt non-decizii ale sale. Evident că nu vor ajunge până într-acolo încât să definească liderii de azi cu epitete care de altfel nu ar respecta limbajul deontologic. Vor pretinde că România s-a supus unor presiuni din afară probabil. Si poate cineva va consemna un eveniment în care un intelectual adevărat va fi chemat la Cotroceni iar N. Dan îi va spune că i-a citit ultima carte și-l va întreba care este următoarea la care lucrează.
Sau…