Tratatul stabilește frontierele Ungariei, clauzele politice, militare, economice, reparații și drepturile minorităților.
Pentru noi, românii, art. 27, 45, 46, și art. 73–74 stabilesc: „Frontiera dintre Ungaria și România este fixată după linia determinată pe harta anexată și descrisă în detaliu de comisia de delimitare prevăzută de tratat.”.
Art. 45. Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea II-a (Fruntariile Ungariei) şi recunoscute prin prezentul tratat sau prin orice alte tratate, încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România.
Art. 46. O comisiune compusă din şapte membri, din care cinci vor fi numiţi de principalele Puteri aliate şi asociate, unul de România şi unul de Ungaria, se va constitui în cursul celor 15 zile de la punerea în vigoare a tratatului de faţă pentru a fixa la faţa locului traseul liniei de fruntarie descrisă la art. 27, Partea II (Fruntariile Ungariei).
Art. 47. România recunoaşte şi confirmă faţă de Ungaria angajamentul de a consimţi la inserţiunea într-un tratat cu principalele puteri aliate şi asociate a unor dispoziţiuni pe care aceste puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele locuitorilor care se deosebesc prin rasă, limbă sau religiune de majoritatea populaţiunii, precum şi pentru a ocroti libertatea tranzitului, de a aplica un regim echitabil comerţului celorlalte naţiuni. Proporţia şi natura sarcinilor financiare ale Ungariei pe care România va avea să le ia pe seama sa pentru teritoriul pus sub suveranitatea ei vor fi fixate conform cu art. 186, partea IX (Clauze financiare) a tratatului de faţă.
Convenţii ulterioare vor regula toate chestiunile care n-ar fi regulate prin tratatul de faţă şi care ar putea lua naştere din cesiunea zisului teritoriu. […]
Art. 74. Ungaria declară de pe acum că recunoaşte şi primeşte fruntariile Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven şi ale Statului Ceho-Slovac, astfel precum aceste fruntarii vor fi fixate de către principalele puteri aliate şi asociate.”
Din punctul de vedere al României, Tratatul:
Confirmă unirea Transilvaniei, Banatului de est, Crișanei și Maramureșului cu România,
Consacra juridic și internațional hotărârea adoptată la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918,
Obligă Ungaria să recunoască noile frontiere,
Transforma situația de fapt rezultată după război într-o situație de drept internațional.
Sunt unii care spun că ”Trianonul a dat Transilvania României”. Formularea nu este exactă din punct de vedere istoric pentru că:
Transilvania s-a unit cu România prin hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918,
Administrația românească s-a instalat treptat în provincie în 1918–1919,
Conferința de Pace de la Paris a analizat revendicările și situația etnică, strategică și economică,
Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) a recunoscut și consacrat juridic internațional această realitate.
Ce reprezintă pentru noi:
Pentru România, Trianonul reprezintă:
Actul juridic internațional, unul dintre documentele fundamentale ale sistemului de la Versailles cât și baza legală a frontierei româno-ungare până în prezent, reconfirmată ulterior prin:
Tratatul de Pace de la Paris, (1947)
Actul Final de la Helsinki, (1975)
Tratatele bilaterale româno-ungare de după 1989.
Textul oficial românesc a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 136 din 21 septembrie 1920, după ce regele Ferdinand a semnat la 30 august 1920 legea de autorizare a ratificării.
Trianonul nu este al românilor! Nu s-a făcut pentru noi, nu am coordonat noi dezbaterile și deciziile finale. Este actul de naștere al Ungariei de azi. La mulți ani!
Scurt istoric:
Evenimentele politice și militare care au avut loc în vara anului 1919 – instaurarea bolșevismului în Ungaria și riposta hotărâtă a armatei române – au înăsprit relațiile României cu statele membre ale Consiliului Suprem și explică, în bună măsură, amânarea încheierii tratatului de pace cu Ungaria până în iunie 1920.
La 16 ianuarie 1920, Consiliul Suprem a remis delegației ungare Tratatul de Pace. Încercând să impresioneze Conferința printr-un discurs rostit în trei limbi, șeful delegației ungare, contele Apponyi a arătat că Ungaria a fost statul cel mai crunt lovit „deoarece a pierdut două treimi din teritoriul și populația de dinainte de război“.
Mai mult, Apponyi susținea că „se transferă hegemonia unor rase cu civilizație inferioară“ și că „nu se ține seama de voința popoarelor care se transferă dintr-un stat în altul“.
Delegația ungară cerea plebiscit, care să asigure alipirea fostelor teritorii la statul ungar, iar în cazul în care dezmembrarea se va menține, „o uniune economică a părților dezlipite și garanții temeinice pentru ocrotirea minorităților“.
Aceste observații, ca și altele de aceeași factură, au provocat împotrivirea vehementă a delegațiilor română, cehoslovacă și iugoslavă. După ce reaminteau Conferinței de Pace orientarea imperialistă a politicii externe promovate de Austro-Ungaria, cele trei delegații demonstrau, pe baza unor izvoare documentare autentice, drepturile istorice ale națiunilor asuprite din Imperiul Habsburgic asupra teritoriilor pe care le locuiau de veacuri.
Tratatul cu Ungaria a fost semnat de România la 4 iunie 1920, la Trianon. Tratatul cuprindea, în cele 14 părți, 364 de articole. La ceremonia semnării, delegații României, Iugoslaviei, Cehoslovaciei au sosit împreună. Ședința a fost prezidată de Alexandre Millerand. Lângă el se aflau reprezentanții SUA, Marii Britanii, Italiei, Japoniei, Canadei, Greciei și Poloniei.
În urma semnării Tratatului, Ungaria era nevoită să cedeze: la est, Transilvania (pentru România); la sud regiunea Fiume, Croaţia, Slovenia, Batchka – între Dunăre şi Tisa –, Banatul occidental (toate revenind Iugoslaviei, mai puțin regiunea Fiume); şi, la nord, Slovacia şi Rutenia subcarpatică, ce constituiau o parte a noii Cehoslovacii. După cedarea acestor teritorii, Ungaria dispunea de o populație de 8 457 000 de locuitori şi un teritoriu de 92 915 km2.
În afara art. 1-26, referitoare la Pactul Ligii Națiunilor, Tratatul prevedea: art. 27-35 se referea la traseul frontierei româno-ungare; art. 45 preciza că Ungaria renunță, în favoarea României, la drepturile pe care le avea în fosta monarhie asupra Transilvaniei şi Banatului; la art. 74 se preciza: „Ungaria declară de pe acum că recunoaște şi primește fruntariile Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven şi ale Statului Ceho-Slovac, astfel precum aceste fruntarii vor fi fixate de către principalele Puteri Aliate şi Asociate”.
Ca şi în Tratatul cu Austria, şi în cel de la Trianon era înscris un articol potrivit căruia România consimțea să semneze un document special cu principalele Puteri Aliate şi Asociate privind ocrotirea intereselor „locuitorilor care se deosebeau prin rasă, limbă sau religie de majoritatea populației, precum şi de a ocroti libertatea tranzitului, de a aplica un regim echitabil comerțului cu celelalte națiuni”.
Prin semnarea acestui tratat, de la 4 iunie 1920, Marele act de autodeterminare de la 1 Decembrie 1918 s-a impus opiniei publice internaționale şi reprezentanților Puterilor Aliate şi Asociate ca un drept istoric inalienabil al națiunii române:
„Tratatul de la Trianon, aprecia Nicolae Titulescu, apare tuturor românilor şi îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept mult mai redusă decât aceea pe care veacuri de conviețuire şi suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică (…) Această reacție instinctivă constituie cel mai frumos omagiu adus Conferinței Păcii şi cea mai strălucită mărturie a permanenței operei ei”.
Semnat în numele României de savantul Ion Cantacuzino şi de Nicolae Titulescu, Tratatul de la Trianon
„a reglementat un complex de probleme şi de raporturi cu caracter economic, juridic, financiar, comercial, militar, național şi teritorial“.
În mod deosebit acest tratat a consfințit noua configurație teritorială care a rezultat din dezmembrarea Austro-Ungariei şi a consemnat angajamentul Ungariei de a recunoaște frontierele Italiei, Austriei, Poloniei, României, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei. Totodată, tratatul amintit confirmă recunoașterea unirii Transilvaniei cu România.
Paisprezece ani mai târziu în Parlamentul român a avut loc o dezbatere despre acest tratat, despre România și revizuirea Tratatelor. Sunt discursuri pline de substanță, idei prezentate și dezbătute în Adunarea Deputaților. Prezentăm un punct de vedere și o recenzie a discursurilor susținute în Parlamentul României:
România și Revizuirea Tratatelor
De la național prin regional la universal[1]
Nicolae Titulescu
Discursurile domnilor Iuliu Maniu și C.I.C. Brătianu în ședința Adunării Deputaților din 4 aprilie 1934
Răspunsul domnului Nicolae Titulescu, Ministrul Afacerilor Străine,
Citind aceste discursuri, argumentarea ideilor și constatarea spiritului analitic (cu ajutorul istoriei putem observa că ideile susținute de acești vizionari au fost pertinente în mare măsură) ne fac să regretăm că azi, agenda politică este făcută de politicieni fără un ideal, majoritatea fără o minimă cultură istorică, fără dorința de a realiza și a lăsa ceva în urma lor. Din păcate nu au reușit nici să le cinstească memoria la frumoasa aniversare a celor 100 de ani de la împlinirea idealului național al tuturor românilor.
Ideea publicării, ediția a II-a, (editura Vremea, prima ediție a apărut la Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională – București) o recomand tuturor pasionaților de cultură, preocupați de cercetarea istoriei diplomației, celor care studiază aspecte din identitatea națională a poporului român.
Mai jos voi prezenta câteva aspecte din aceste discursuri. Sunt discuții cu privire la Tratatele de Pace, la ideea privind revizuirea, securitatea din Balcani, Confederația Statelor Dunărene, proiectul confederației economice, Mica Înțelegere, recent înființata Înțelegere Balcanică, securitatea României, sistemul de alianțe cu caracter defensiv și desigur relațiile României cu Franța, Italia, Germania cât și situația Austriei, reușita lui Nicolae Titulescu de a normaliza relațiile cu URSS.
Cu privire la acest aspect, am putea concluziona ideile care l-au călăuzit pe Nicolae Titulescu prin propriile sale cuvinte:
”în adevăr, de când am luat conducerea Departamentului Afacerilor Străine, am acoperit politicește toate granițele țării: cea de Vest, prin noul statut al Micii Înțelegeri, cea de Est, prin Convențiunile cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, cea de Sud, prin Pactul Balcanic.”
Cei interesați găsiți în aceste discursuri punctele de vedere ale lui Iuliu Maniu cât și ideile argumentate excepțional de Nicolae Titulescu cu privire la Ungaria, relația cu acest stat, Trianon și desigur viitoarele previziuni.
Din ideile exprimate de Iuliu Maniu cât și de întrebările către Nicolae Titulescu, subliniez următoarele idei:
- România nu deține teritorii maghiare! Acesta amintește că dacă în unele porțiuni geografice, de altfel românești, se găsesc enclave neromânești, ele se datoresc acțiunii conștiente de colonizare anume înfăptuită pe vremuri împotriva protestărilor noastre, de guvernele maghiare, chiar în scopul întreruperii continuității noastre geografice. Apoi a acțiunii lor de maghiarizare forțată…..timp de o mie de ani nu au putut să înstăpânească, nici social, nici etnograficește, văile și munții din apropierea acelor șesuri.(p.8-9)
- Tratatul de la Trianon nu poate fi atins. Contele Ștefan Bethlen în conferințele ținute în Anglia a recunoscut că de realipirea Transilvaniei la Ungaria nu mai poate fi vorba. (p.10)
- Din primul moment am fost de părere că realizându-se înființarea Statelor naționale Sud-Est Europene, ele vor trebui să înfăptuiască în scurtă vreme o puternică Confederațiune Sud-Est Europeană cu scopul de a crea o forță comună și de a crea un teritoriu economic unitar, fiecare stat păstrându-și suveranitatea ( o idee premergătoare U.E?) (pp. 13-14)
- Vai de națiunea care nu este în stare să-și fixeze noui și noui ținte nobile, idealuri mărețe, tot mai desăvârșite, demne de frământări, de lupte, de jertfe și de martiri. (p.14)
- Viitorul este al unităților mari sociale și economice, fie că ele se numesc State, Confederațiuni, în materie politică, cooperative sau tovărășii, în materie economică. (p.14)
- Statul român va trebui să facă parte din o astfel de unitate mare…..de la măsura în care va putea să-și câștige autoritatea și prestigiul, încrederea și respectul vecinilor săi și a lumii civilizate în viitor, va depinde dacă Statul român va fi obiect de târguială, ori un factor hotărâtor, dacă va fi un centru al formațiunii grandioase ce va veni, ori își va târî vieața umilită – dacă o va mai avea – de pe o zi pe alta, din grația altora și servind pe alții. ( p.15), – discurs din 1934, o perfectă analiză a anilor noștri.
Din răspunsul lui Nicolae Titulescu, subliniez câteva idei:
- Tratatul de la Trianon, evocă mai curând ideea unei completări, decât ideea unei amputări.
- Revizionismul italian (1934) are un caracter bazat pe credința că Tratatele, ca toate lucrurile omenești, nu sunt eterne. Cel ungar are un caracter practic, pozitiv, și este bazat pe dorința fățiș exprimată de a mutila Statele vecine pentru a spori patrimoniul teritorial al Ungariei actuale. (p.42)
- Revizionismul ungar a practicat și continuă să practice o operă de sabotare sistematică pe toate căile a ordinei actuale creată de Tratate. (p.43)
- Ungaria știe tot așa de bine ca și mine, că prin propaganda la care se dedă, nu va putea clinti hotarele noastre nici pe un singur metru pătrat. Atunci de ce o face? Explicația este simplă. Scopul manifestațiunilor revizioniste este demoralizarea țărilor vizate și ținerea trează în opinia publică ungară a unei speranțe nelămurite în vremuri mai bune….aceste manifestațiuni constituiesc o armă de luptă în războiul juridic, care, din nefericire, se confundă astăzi cu starea de pace. (p.45)
- Dacă războiul este sinonim cu schimbarea granițelor prin forță, – revizuirea este, după părerea interesaților, sinonimă cu schimbarea granițelor prin mijloace pacifice. (p.46)
- Ungaria s-a prezentat la Conferința Păcii, cu un material documentar fără pereche și de așa natură, încât cercetarea lui nu poate provoca decât admirația pentru patriotismul celor care l-au adunat: Negociațiunile păcii ungare. Dare de seamă a Delegațiunii de pace a Ungariei la Neuilly sur Seine, din Ianuarie, la Martie 1920. (patru volume, primul 661 pagini, al doilea 585, al treilea 418, al patrulea cuprinde hărți în număr mare). (p.53)
Printre temele documentare ungare amintim: memoriu asupra autenticității datelor din recensământul unguresc, chestiunea Transilvaniei, combaterea Românilor cu privire la statistica naționalităților, observații referitoare la harta Transilvaniei, poate să subziste dominația română în Transilvania?, falsitatea aspirațiunilor istorice ale Românilor la lumina vechei istorii a Transilvaniei etc.
Nicolae Titulescu despre Ion I. C. Brătianu: ” să nu uităm că Ion I. C. Brătianu, mare prin patriotismul lui, mare prin capacitatea lui, dar și mai mare prin simțul de mândrie națională, a considerat că aspirațiunile noastre nu au căpătat satisfacție integrală și a părăsit Conferința de Pace.” (p.58)
Despre politica externă a României, Nicolae Titulescu declara: ”Dacă juxtapunem Mica Înțelegere ca organism internațional distinct, așa cum o prezintă noul ei statut, și Înțelegerea Balcanică – constatăm că dela Praga la fruntariile Persiei, s-a organizat un lanț de State, cu o acțiune politică coordonată, bazată pe nerevizuire, și cari încearcă să-și coordone pe cât le stă în putință activitățile lor nepolitice.” (pp.74-75)
Ca o concluzie a răspunsului său, Nicolae Titulescu sintetiza: ”și celor care ne vorbesc azi de întoarcerea la trecut pe calea revizuirii, le răspundem: trecutul a fost al vostru, prezentul nu este al nimănui, iar viitorul nu vi-l dăm, căci este cel mai scump bun din câte avem”. (p.77)
[1] Cu privire la politica externă a României
Textul Tratatului poate fi citit aici: https://www.istrianet.org/istria/history/1800-present/ww1/1920_treaty-trianon.pdf