PSD l-a susținut în alegerile prezidențiale pe Nicușor Dan. PNL l-a susținut în alegerile prezidențiale tot pe Nicușor Dan. „Tatăl” useriștilor a fost susținut chiar și de UDMR. Toți acești „mari politicieni” și-au motivat „alegerile” în funcție de cât și cum puteau ei argumenta la acea vreme. Pe modelul trăiește clipa, atât social-democrații, cât și liberalii nu s-au gândit că propriul lor electorat s-ar putea să nu fie de acord cu alegerea și susținerea unui ins străin de logica politică în funcția de președinte al țării.
Motivația anulării alegerilor prezidențiale este străină de percepția alegătorului. Cei de la putere sau cei cu interese în zona puterii o văd ca pe un fapt natural sau chiar ca pe o consolidare a democrației, în timp ce alegătorii – care credeau că le-au văzut și experimentat pe toate – dimpotrivă. Președintele lor l-a susținut pe Cătălin Drulă, un personaj care s-a remarcat mai mult prin convingeri decât prin logică. Iar ei, oamenii președintelui, s-au separat, fiecare cu un alt candidat.
Lipsa asumării a ceea ce reprezintă fiecare duce la oportunism. Aceasta se transmite electoratului și creează și mai multă confuzie. Dilema politicianului de azi este că nu se mulțumește cu ceea ce este și ceea ce reprezintă și, din lăcomie, postează de multe ori în registrul a ceea ce nu este.
Partidele din ziua de azi nu mai sunt cunoscute pentru selecția de cadre. Astăzi, selecția se face natural, prin cunoștințe. De la Partid! Partidele nu mai au standarde, nu mai caută personalități care pot fi aproape tot timpul incomode și chiar obositoare pentru cei din conducere, ci desemnează „inși”. În această paletă „ofertantă”, alegătorul alege nu după competențe (unde nu există, nu ai ce pretinde), ci după percepție – dacă se încăpățânează să meargă totuși la vot.
Cu concursul foștilor președinți, PSD este partidul care a făcut voia lui Traian Băsescu. A reușit într-un timp destul de scurt să devină partid-balama. Candidatul unic, Sorin Grindeanu, s-a ales președintele PSD într-un congres girat de Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta și Marcel Ciolacu. Poate l-ar fi girat și Viorica Dăncilă dacă era în țară! Ca atare, PSD a devenit captivul propriilor alegeri. De la anularea alegerilor a devenit partid „ieuropean”!
Dacă până mai ieri PSD se bătea pentru locul 1 și era tristețe când pica pe 2, acum se luptă pentru locurile 3–4 și nu e mare supărare că este acolo. Fețele unora dintre ei (în seara anunțului) nu au trădat vreo preocupare cu privire la clasament. Ca atare, PSD va rămâne alături de USR, UDMR și PNL „cu responsabilitate” și va privi cu îngrijorare bunul mers al țării. Astfel, va rămâne captiv într-o coaliție de care este străin, până la momentul în care nu va mai conta ce va face. Chiar dacă electoratul vede partidul mai aproape de AUR decât de PNL și USR!
PNL a avut grijă să schimbe în timp util. Chiar dacă a testat piața cu „inși” precum Cîțu și Ciucă, după șocul din alegeri, cât și din registrele contabile, l-au adus pe Ilie Bolojan – un fel de amândoi, dar cu o imagine din care se poate consuma cel puțin un an de zile. Pentru că răzgândirea face parte din procesul gândirii, alegătorii sunt ușor de mulțumit în România dacă le creionezi o luptă cu „ăia cu salarii nesimțite”, fără a sublinia salariile lor. Nici la PNL nu găsești o garnitură de lideri politici. Au venit cu C. Ciucu, un ins garantat pe vremuri de Monica Macovei. Mulți dintre ei nu mai au o meserie, precum aveau cei din timpul Brătienilor, ci se remarcă doar prin demnitățile date de partid. Vom avea un primar general în București, fost „jurnalist”, un ins care își găsește greu cuvintele, dar care pare îngrijorat de binele bucureștenilor. Probabil, în viitor va alerga mai repede după cuvinte.
USR rămâne, la aproape un deceniu de la apariție, un partid care nu și-a găsit identitatea politică stabilă: oscilarea între tehnocratism, activism civic și radicalism anticorupție a generat confuzie la nivelul electoratului urban. Bucureștiul era bastionul simbolic al USR; pierderea masivă a voturilor indică o erodare structurală, nu doar un accident electoral. Este partidul care și-a mazilit președintele pentru a-l susține pe Nicușor Dan.
Disensiunile interne, rupturile (Plicușer, Stelian Ion, demisii succesive), precum și competiția permanentă pentru vizibilitate între lideri au proiectat o imagine instabilă. USR nu a reușit să impună o figură de lider care să fie percepută ca matură politic. Comunicarea fragmentată și adesea agresivă a alimentat percepția unui partid preocupat mai mult de confruntare decât de guvernare. USR nu a prezentat un proiect credibil pentru București: nici un plan strategic pentru trafic, infrastructură, termoficare sau dezvoltare urbană. Dezastrul USR la alegerile din Capitală nu este doar rezultatul unei campanii greșite, ci expresia unei crize profunde: lipsă de identitate, leadership inconsistent, incapacitatea de a transforma activismul în administrare și un electorat sofisticat care penalizează incoerența. Bucureștiul, care altădată părea gara de lansare a USR spre național, devine astăzi simbolul unui proiect politic care nu a ajuns la maturitate.
Cu toate acestea, USR – un partid de locul patru – este foarte bine înșurubat în instituțiile importante din stat. Evident, cu sprijin PSD și PNL!
AUR: Problema mesajului este că oscilează între radicalism și incoerență. Partidul variază permanent între un discurs conservator „respectabil” și unul conspiraționist, violent, antioccidental. În Capitală, această ambivalență este penalizantă: o parte din electorat nu acceptă excesele, electoratul radical nu găsește un mesaj „pur”. Rezultatul: un scor modest, fără capacitate reală de creștere. Faptul că retorica partidului scoate în evidență locul 2 este mai mult de imagine. În fond, locul doi nu contează! Cei care cred că, dacă la aceste alegeri au ieșit pe locul 2, la următoarele vor câștiga se înșală. Politica nu este doar matematică!
Spre deosebire de PSD și PNL, AUR nu are structuri locale robuste. Fără oameni în teritoriu, fără activiști de cartier, fără rețele de mobilizare, AUR pierde exact acolo unde se câștigă alegerile locale: contactul direct, prezența fizică, sesizarea problemelor concrete ale votantului urban. AUR nu pierde în București pentru că nu are electorat, ci pentru că tipul său de electorat nu este unul urban-mare. Mai mult, alegerile AUR nu sunt bine gândite, nu sunt luate pentru a fi câștigate. În fond, AUR ar trebui să aibă propriul său candidat, nu unul „independent”.
Rămâne vizibil un paradox esențial: AUR este foarte bun în logica protestului, dar complet nepregătit pentru logica administrării. Când un partid intră într-o cursă locală, electoratul nu caută vinovați, ci rezolvări. AUR nu oferă așa ceva. Campania lor în Capitală a fost, ca și în anii trecuți, un exercițiu de retorică antisistem, nu un proiect de guvernare urbană. Capitala rămâne, pentru AUR, un test pe care partidul nu l-a trecut nici acum, nici în episoadele electorale precedente. Ancuța, săraca femeie între atâția bărbați!
UDMR nici de data aceasta nu a avut candidat la București.
Societatea, în întregul ei, este tot timpul în schimbare. Unii membri ai ei își schimbă percepțiile și ideile, în timp ce alții nu. Șocul anulării alegerilor este încă prezent în mentalul colectiv, iar alegătorii se raportează firesc, dar diferit, la eveniment. Cum se întâmplă de regulă cu raportarea la revoluția/lovitura de stat din 1989. Unii văd decizia anulării alegerilor ca pe o perfuzie necesară în „consolidarea regimului democratic”, în timp ce alții sunt convinși de faptul că sistemul, pentru a se păstra la putere, le-a anulat! Dacă modelul se tulbură, capacitatea noastră de a gestiona mediul ca întreguri separate slăbește.
În concluzie, am avut alegeri anoste, lipsite de discuții consistente. O coaliție de partide aliate a candidat separat la București, iar aceste alegeri sunt dovada clară că doar interesul îi unește, nu dorința de a face mai bine în România.
Faptul că Nicușor Dan nu a respectat legea și că a sprijinit un candidat după anularea alegerilor nu mai este nici măcar o știre. Știrea va urma azi sau mâine, după ce se va întâlni cu Emmanuel Macron.
P.S. Mass-media, în marea sa majoritate, a fost la fel de implicată în aceste alegeri ca și partidele politice. Or, o țară fără presă este o țară care nu își consolidează sistemul democratic.