Erdoğan și-a suspendat câteva ore misiunea sa islamic conservatoare pentru a se înfățișa lumii din Casa Albă, stând alături de ”liderul lumii libere” cum îl cataloghează unii propagandiști sau prompteriști. Ultima sa vizită la Casa Albă s-a petrecut în 2019.
Turcia este un stat în care justiția funcționează după chipul și asemănarea lui Erdoğan. Iar scopul lui Erdoğan este să rămână președinte. De aceea, toate vocile care deranjează în Turcia sunt eliminate din spațiul public. Cum s-a mai zis pe la noi, cine deține cătușele, deține puterea. Nu ne vom apleca asupra politicii interne în analiza de azi.
În cei 23 de ani de când conduce Turcia, președintele de azi, fostul premier de ieri a trebuit să valseze printre granzi. Să se facă plăcut în anumite circumstanțe, să se arate indiferent cu alte ocazii, să se dezvăluie ca personaj în care nu dă doi bani pe noțiuni ce țin de drepturi și libertăți sau dictator cu alte ocazii. Nu a ratat nicio ocazie de a se compara cu ei!
Ajutat la greu de geografie, Erdoğan se comportă ca și cum deține cheile intrării în spațiul european și cele din Orientul Mijlociu în același timp. Cum să nu fi căutat pentru asta? Că s-a apelat la el pentru a rezolva unele probleme care nu dau bine la Bruxelles sau la Washington nu mai este niciun secret. În același timp, băiatul de matelot a înțeles că prin rezolvarea problemelor, nu gratuit, a celor mari, trebuie să și le rezolve și pe ale lui. Iar dacă ei îl percep ca omul care le rezolvă problemele, sigur îl vor prefera.
Ca atare, putem aprecia că imediat după ce a venit la putere, Turcia s-a aflat în proximitatea războiului. Astfel, liderul islamic crescut pe străzile Istanbulului a înțeles că este indispensabil. De multe ori a jucat la ambele capete, a ridicat speranțele turcilor cu privire la integrarea în U.E. în timp ce țara s-a transformat în una din Orientul Mijlociu. A și trădat! Pe acest tipar, societatea turcă a rămas spectator între piruetele liderului său.
Aseară, Trump l-a primit pe Erdoğan la Casa Albă. A ieșit in curte și l-a întâmpinat. Au început cu o declarație de presă, dineu 45 de minute și discuții la cafea. În Turcia opoziția îl acuză că și-a cumpărat vizita printr-o comandă în jur de 200 de avioane Boeing. Au anunțat că se va discuta despre dezvoltarea raporturilor comerciale, situația din Siria și Orientul Mijlociu. Turcia vrea să ajungă la un schimb de 100 miliarde $. Erdoğan vrea să i se anuleze interdicția de a cumpăra F 35 și F 16.
În stilul clasic, Trump l-a catalogat pe Erdoğan: „E un om dur. E cineva cu idei clare. De obicei, nu-mi plac oamenii care își exprimă deschis opiniile. Dar pe el l-am plăcut întotdeauna.”
Tot președintele american a lăsat să se înțeleagă că în Turcia organizarea alegerilor nu este corectă:
„El știe mai bine decât oricine despre alegerile frauduloase”.
Apoi a declarat că nu l-a uitat pe liderul turc care l-a cererea sa l-a eliberat din închisoare pe pastorul Andrew Brunson. Evident că nu a mai menționat presiunile pe care le-a făcut cât și amenințarea că va impune Turciei „large sanctions” în cazul în care președintele turc nu-l eliberează. Dacă la început Erdoğan a declarat că el nu poate interveni în Justiție pentru că Turcia este un stat de drept, la presiunile ”prietenului său Trump” l-a eliberat. Episod petrecut în primul mandat Trump.
O altă sugestie pe care președintele american i-a făcut-o lui Erdoğan a fost să nu mai cumpere petrol de la ruși. Ori, petrolul și produsele petroliere care ajung în Turcia sunt în jur de 60% din Rusia. Sugestia lui Trump a fost susținută de următorul anunț făcut de Ambasada SUA la Ankara:
Salutăm anunțul Guvernului Irakului potrivit căruia a ajuns la un acord cu Administrația Regională Kurdă din Irak (IKBY) și cu companii internaționale pentru redeschiderea conductei Irak–Turcia. Acest acord, realizat cu sprijinul de facilitator al Statelor Unite, va aduce beneficii concrete atât americanilor, cât și irakienilor. Îi felicităm pe prim-ministrul Irakului, Mohammed Shia al-Sudani, și pe înalții oficiali ai guvernului irakian, precum și pe prim-ministrul IKBY, Masrour Barzani, și pe înalții oficiali ai IKBY pentru eforturile hotărâte prin care s-a înregistrat acest progres. Acordul va consolida parteneriatul economic dintre Statele Unite și Irak, bazat pe beneficii reciproce, va stimula un mediu investițional mai stabil pentru companiile americane în întreaga țară, va spori securitatea energetică regională și va întări suveranitatea Irakului.
Faptul că președintele turc a fost practic umilit reiese din declarația următoare a lui Trump:
Reporter:
A fost Erdoğan de acord să nu mai cumpere petrol rusesc?
Trump: Nu vreau să spun asta. Dar dacă aș vrea, ar face-o.
Înainte de întâlnirea dintre Erdoğan și Trump, Tom Barrack, ambasadorul SUA în Turcia (care se ocupă și de Siria) a declarat:
Președintele Trump a spus: M-am săturat de toate astea. Hai să facem o mișcare îndrăzneață și, pe baza unei relații personale, să le dăm ceea ce au nevoie. …
Când a fost întrebat ce are nevoie Turcia, Trump a răspuns: legitimitate.
Nu este vorba despre linii (frontiere). Nu este vorba despre S-400. Nu este vorba despre F-16. Este vorba despre legitimitate. Turcia este o democrație, dar într-un fel autoritară. Speranța mea este ca ei să se iubească unul pe celălalt, amândoi au nevoie unul de altul.
Din această întâlnire, Erdoğan alături de aparatul său de propagandă va sublinia faptul că problemele lumii se vor rezolva mult mai rapid pentru că va colabora cu prietenul său Donald în timp ce pentru americani lucrurile s-au stabilizat în privința liniștii Ankarei cu privire la planurile lor în Orientul Mijlociu.
Probabil, după această întâlnire, Erdoğan s-a convins că Turcia nu va fi un actor important în ceea ce privește Siria și deciziile care se iau în vecinătatea sa. Asperitățile cu Israelul, nu pot convinge SUA de bunele intenții ale Ankarei. Ca atare, nici includerea Turciei în programul F 35 nu poate fi luată în calcul.
Hakan Fidan, fostul șef al serviciilor secrete convertit în ministru de externe a participat și el la discuții. Față de predecesorul său, actualul ministru de externe se exprimă mai tot timpul doar cu ajutorul prompterului sau a foilor. De multe ori am constatat talentul său de cititor. Ori, a face politică externă doar citită nu cadrează cu așteptările pe care le au turcii cu privire la diplomație. Acesta a postat o declarație scurtă din care sintetizăm:
În cadrul întâlnirii s-au discutat pașii comuni pe care îi vom întreprinde în perioada următoare, ca două țări aliate și prietene. Accentul s-a pus pe domeniile de cooperare regională pe care le putem implementa. A fost o vizită extrem de productivă și reușită. Vom continua să depunem eforturi pentru a consolida relațiile noastre cu Statele Unite, bazate pe respect reciproc și în conformitate cu interesele țărilor noastre.
După cum vedeți, limbajul de lemn este prezent în fiecare propoziție. Concret, nimic.
Înaintea întâlnirii, Marco Rubio declara:
Toate aceste alte țări, inclusiv Turcia, apropo, ne imploră să fim implicați. Ei doresc să fim implicați… Când vor ceva făcut, vin la Casa Albă. Avem întâlniri chiar astăzi (întâlnirea de ieri de la Casa Albă) în care lideri imploră să facă parte din ele.
Sună și spun: «Putem fi incluși? Ne puteți integra?
După această vizită, la întoarcerea acasă, Erdogan trebuie să stabilească daca-l va aresta și când pe Mansur Yavaș, primarul CHP din Ankara. Primarul din Istanbul este închis de 189 de zile.
Și ce va face cu Rusia…
Sau cum s-ar întreba un negustor turc:
Am cumpărat gaze naturale din SUA[1]. Am cumpărat avioane Boeing din SUA. Am semnat un acord nuclear cu SUA. Am redus taxele de import pentru produsele din SUA.
Si noi?
CE AM VÂNDUT NOI SUA?
[1] Câteva acorduri semnate astăzi între Turcia și SUA. Turcia a semnat un acord pe 20 de ani, în valoare de 43 de miliarde de dolari, cu SUA pentru a importa anual 4 miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat din SUA, până în 2045. Turcia a semnat un contract de miliarde de dolari cu Boeing pentru peste 200 de aeronave de pasageri. A fost semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea nucleară civilă strategică.