Radion I. Malinovski a avut un rol important în istoria militară a Uniunii Sovietice. Avea abilitatea de a câștiga respectul atât al soldaților, cât și al comisarilor. Acest lucru reiese din memoriile lui Hrușciov, care descria admirația sinceră a lui Malinovski față de el. Viața sa a fost marcată de o ascensiune remarcabilă dintr-un tânăr dintr-o familie de țărani din Odesa, până la unul dintre cei mai influenți lideri ai armatei sovietice.
Malinovski s-a născut în 1898, în Odesa, într-o familie modestă, și a ales să se alăture armatei țariste încă de la vârsta de 16 ani. Această decizie a fost un prim pas important în cariera sa, iar experiența acumulată în timpul revoluției ruse, ca mitralior în armata rusească în Franța, a contribuit la formarea sa ca lider militar. În timpul războiului civil rus, Malinovski a demonstrat abilități remarcabile, comandând un batalion al armatei roșii în luptele împotriva forțelor albe ale amiralului Alexander Vasilyevich Kolchak în Siberia.
A devenit membru al Partidului Comunist în 1926. Acest pas a fost un alt moment definitoriu al carierei sale, consolidându-i poziția în structurile de putere ale Uniunii Sovietice. Deși a fost retrogradat temporar după înfrângerea sovietică de la Rostov, Malinovski a reușit să își reconstruiască imaginea și să își câștige din nou respectul în fața superiorilor săi. Al Doilea Război Mondial i-a oferit oportunitatea de a-și dovedi adevărata valoare. În colaborare cu Hrușciov, a fost implicat activ în pregătirea și desfășurarea acțiunilor sovietice împotriva germanilor, mai ales în Basarabia și Ucraina. Contribuțiile sale decisive în bătălia de la Stalingrad și în ofensiva din Donbas au fost esențiale pentru înfrângerea forțelor germane în sudul Uniunii Sovietice, inclusiv în orașul său natal, Odesa.
După înfrângerea Germaniei, Malinovski a continuat să joace un rol important pe frontul european, contribuind la scoaterea germanilor din România. Apoi a avansat către Budapesta și Viena. Însă, războiul nu s-a încheiat pentru el odată cu victoria europeană. A luptat și în Orientul Îndepărtat împotriva japonezilor și chinezilor în Manciuria, demonstrându-și versatilitatea și adaptabilitatea pe diverse teatre de război.
După sfârșitul războiului, Malinovski a rămas în Orientul Îndepărtat până în 1956, când a fost chemat la Moscova pentru a ocupa funcția de prim adjunct al ministrului apărării, iar în 1957, a preluat funcția de ministru al Apărării, înlocuindu-l pe mareșalul Jukov. În această perioadă, Malinovski a fost un susținător fervent al lui Hrușciov, colaborând îndeaproape cu el în diverse inițiative, inclusiv în cadrul conferinței de la Paris din 1960.
Conferința a fost organizată pentru a discuta despre controlul armamentelor, în special despre încetarea testelor nucleare și alte măsuri pentru reducerea tensiunilor dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite, în contextul intensificării Războiului Rece.
La Paris au venit șefii de stat: Nikita Hrușciov, Dwight D. Eisenhower, Charles de Gaulle, Harold Macmillan. Cu toate acestea, conferința a avut un început promițător, dar s-a încheiat într-o atmosferă tensionată. La câteva zile înainte de conferință, un avion american U-2, care efectua misiuni de spionaj asupra Uniunii Sovietice, a fost doborât de apărarea antiaeriană sovietică, iar pilotul său, Gary Powers, a fost capturat.
Hrușciov a prezentat incidentul ca o provocare directă din partea Statelor Unite și a subliniat că acesta ar putea afecta în mod serios relațiile internaționale. Hrușciov a considerat acest incident o încălcare gravă a suveranității Uniunii Sovietice, iar la conferința de la Paris, acest subiect a fost o sursă majoră de tensiune.
Hrușciov a fost extrem de supărat pe Eisenhower pentru faptul că nu a acceptat responsabilitatea pentru incident și pentru refuzul de a oferi explicații clare. Hrușciov a refuzat să participe la o întâlnire bilaterală cu președintele american după incidentul U-2, iar în loc să obțină progrese pe tema dezarmării nucleare, conferința s-a încheiat fără acorduri semnificative.
Reveniți la Moscova, Hrușciov și Malinovski au implementat măsuri pentru a proteja Uniunea Sovietică de posibile amenințări aeriene, consolidând astfel securitatea națională.
Malinovski a rămas în funcția de ministru al Apărării până la sfârșitul vieții sale, iar după retragerea sa, a fost înlocuit de mareșalul Grecico, tot un apropiat al lui Hrușciov. Moartea sa în 1967 a însemnat sfârșitul unei cariere militare impresionante, dar și al unei perioade de influență importantă asupra politicii și strategiei militare ale Uniunii Sovietice.
Radion I. Malinovski a fost un lider militar. Realizările sale cât și contribuțiile au avut un impact semnificativ asupra istoriei Uniunii Sovietice. Cu o carieră marcată de vicisitudini, dar și de victorii impresionante, Malinovski a lăsat o moștenire importantă ca lider militar. Ca politician nu cred că s-a ridicat la contribuția pe care a adus-o Uniunii Sovietice pe front.