Cine sunt kurzii? Ce vor ei? Cum gândesc viața politică? Care este aportul lor în societatea turcă și de ce, din când în când apar explozii și atentate care se soldează cu pierderi de vieți omenești. Cei mai mulți kurzi sunt la Istanbul dar pentru a-i înțelege și a-i asculta am venit în zona lor. Una încărcată de istorie unde cel puțin în secolul XX evenimentele nu sunt încă lăsate doar în seama istoricilor ci sunt folosite foarte des din punct de vedere politic. Kurzii, armenii și turcii. Viziuni diferite, minorități încorporate în cadrul statului turc. Stat turc care nu contenește să le arate ce înseamnă identitatea statului turc.
Pentru a înțelege mai bine ceea ce nu se observă nici de acasă și nici din Istanbul am întreprins o deplasare de documentare în zona de sud-est a Turciei. Mai exact, la Diyarbakir, Batman și Siirt. O zonă preponderent kurdă, o zonă în care limba kurdă și araba se împletesc cu limba turcă.
Diyarbakir este al doilea oraș ca mărime din Anatolia pentru kurzi. Se află la aproximativ 1 500 de km de Istanbul, în zona de sud-est a Turciei. În limba kurdă se numește Amed. Un oraș cu aproximativ 2 milioane de locuitori. Este în Mesopotamia, străbătut de râul Tigru și Dicle. În zilele noastre orașul este ”capitala” kurzilor, națiunea care nu a mai avut loc pentru a fi o țară și astfel a fost împărțită între vecini. Turcia are cea mai mare majoritate, în jur de 15 milioane. Kurzii din oraș spun că sunt în jur de 30 de milioane dar turcii nu vor să recunoască.
Restul sunt în Iraq, Iran și Siria. Vorbesc trei dialecte diferite (kumanji, sorani și zaza) folosesc două alfabete (arab și latin) iar ideologic sunt divizați în aproximativ 10 mișcări antagonice de la socialiști la jihadiști. Într-un fel, sunt printre populațiile cele mai tensionate din Orientul Mijlociu. În Turcia ei sunt prinși între regimul AKP și PKK.
După ce Siria a fost nevoită să-l expulzeze pe Abdullah Öcalan de teama de a nu fi atacată de Turcia, acesta a fugit în Kenya. A fost prins la Nairobi și adus în Turcia. Își execută pedeapsa de închisoare pe viață pe o insulă de lângă Istanbul. Povestea sa este lungă dar nu face obiectul cercetării noastre.
Mulți dintre kurzi trăiesc la Istanbul dar majoritatea este în zona de sud-est. Diyarbakir este orașul încărcat de istorie unde soarta le-a dat de furcă armenilor, kurzilor și turcilor. Orașul este renumit și pentru Grădinile Hevsel, Cetatea Diyarbakır și zidurile de piatră care sunt pe locul al doilea după zidul chinezesc. Un centru în calea diferitelor civilizații încă din antichitate, acesta a fost scena multor lupte ale PKK cu statul turc. Zeci de mii de morți. Toți cetățeni turci în luptă unii cu alții. Principii diferite, crezuri diferite și multă politică. Nu sunt susținătorul ideii înființării unul stat Kurdistan dar nu pot să nu mă întreb cum de statul turc susține cu toate forțele înființarea unui stat Palestina și este împotriva unuia, Kurdistan. Răspunsul poate fi funcție de context și, evident de interes. Din discuțiile cu kurzii, reiese clar că ei nu se simt parte a Turciei. Se uită, acceptă dar nu sunt de acord cu situația lor.
Înainte de luptele din secolul XX, aici trăit multe nații. De la hurieni la asirieni, de la perși la romani, de la bizantini la abbasizi, de la selgiucizi la otomani.
Orașul este cunoscut și din cauza închisorii devenită din păcate cunoscută pentru metodele de tortură. După lovitura de stat din 1980, aici s-au întâmplat lucruri care au dus această închisoare în primele 10 din lume într-un top al torturilor provocate deținuților nevinovați. Construcția sa a început în 1972 și a fost deschisă pe 4 iulie 1980. După lovitura de stat din 12 septembrie, a fost predată administrației militare și folosită drept închisoare militară prin lege marțială. Închisoarea a fost folosită încă 40 de ani și a fost închisă în 2022.
Pe ușa închisorii este scris:
Cel ce se pocăiește de păcatele sale este asemenea celui care nu are păcate (Profetul Muhammed).
Șeful închisorii, un fel de Vișinescu dar la un alt nivel striga la prizonierii kurzi:
Allah nu e aici! Eu sunt aici!.
Bastoanele erau inscripționate cu: Allah nu este aici, a plecat în vacanță!
Închisoarea a fost catalogată ca Auschwitzul loviturii de stat. Câinele comandantului, un ciobănesc pe nume Joe a devenit figură populară. Prizonierii erau obligați să i se adreseze cu Domnule Comandant. Familiile prizonierilor erau obligate să-i arate respect. Astfel, acest câine a devenit o figură familiară în istoria politică a Turciei iar germenii mișcării armate kurde PKK au apărut în camerele de tortură ale acestei închisori.
PKK și-a anunțat prezența printr-un atac sângeros în 1984. Kurzii care nu vorbeau sub tortură, vorbeau în acest fel și nu în limba turcă. În zona de vizite a închisorii era scris:
Vorbește în turcă, vorbește mai mult!
Fără a cunoaște altă limbă în afară de kurdă, mamele prizonierilor nu puteau să scoată niciun cuvânt când își vedeau copiii torturați. Scriitorul kurd, Musa Arter, arestat și el fluiera și își manifesta gestul prin faptul că „fluiera în limba kurdă”.
Închisoarea militară Diyarbakır nr. 5 este unul dintre cele mai importante locuri care va media mecanismul de adevăr și confruntare din țară. În această închisoare au fost închiși cei care au gândit diferit, în special kurzii. Este un centru de memorie unde au fost încălcate drepturile omului. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a anunțat că închisoarea va fi evacuată și transformată într-un centru cultural în timpul vizitei sale la Diyarbakır din 9 iulie 2021. Cu două zile înainte de vizita lui Erdogan la Diyarbakır clădirea a fost evacuată rapid și 270 de prizonieri și 170 din personal au fost transferați în alte orașe.
Majoritatea celor eliberați din închisoare, unde peste 37 de persoane și-au pierdut viața ca urmare a torturii între 1981 și 1984, erau fie invalizi, fie aveau probleme permanente de sănătate. Cu toate acestea, niciunul dintre cei care torturau în închisoare în acel moment nu a fost pedepsit. După lovitura de stat din 1980, sute de cuvinte din limba turcă au fost interzise. Ele au fost interzise la televiziunea de stat dar treptat nu s-au mai folosit nici în viața cotidiană.
S-a decis transformarea închisorii, care găzduia torturi inimaginabile, într-un muzeu. Au început lucrările la închisoare, care a fost transferată de la Ministerul Justiției la Ministerul Culturii și Turismului în 2022. Pe 3 septembrie 2024 va fi inaugurat muzeul. Zona închisă de 17 mii de metri pătrați va include muzee, săli de expoziție, o bibliotecă, sală de teatru și spectacole și ateliere. Dacă promisiunile se vor concretiza!
Orașul reprezintă un punct important al mișcării naționaliste kurde dirijate de PKK. Lupta dintre guvernul turc și PKK cred că este cunoscută oriunde pe glob. De la înființarea de către Öcalan a PKK, acest grup duce un război împotriva statului turc. Chiar dacă Turcia a reușit să țină sub control acest grup, zeci de mii de victime au lăsat urme în sufletul oamenilor. În anii ”80, Turcia a interzis limba kurdă: în justiție, administrație și mass-media. Chiar și cântecele kurde au fost interzise. Decizia statului turc nu a făcut decât să-i enerveze și mai tare pe kurzi care au ajutat PKK să-și creeze o bază de susținători în anii ”80, ”90.[1]
Un copil născut în Diyarbakir nu prea avea de ales dacă să devină sau nu membru al unei ”gherile”. În Diyarbakir există numeroase povești spuse printre glume. Ei între ei nu își mai povestesc pentru că au trăit cu toții aceleași lucruri. Când s-a spus că liderul PKK Abdullah Öcalan a fost tăiat cu forța în închisoare, copiii de 12 ani au ieșit în stradă să protesteze și au fost închiși 20 de ani! De ce tinerii fugeau și dispăreau în munți (tabere de instrucție PKK) imediat ce termină liceul sau chiar mai devreme? De ce vocea unui om de afaceri kurd este emotivă când vorbește despre copilărie? De ce parlamentarii kurzi trebuie să fie condamnați la închisoare pe viață pentru că au depus jurământul în limba kurdă?[2] La școala primară, copiii trebuie să recite în fiecare dimineață jurământul care începe cu:
Sunt turc, onest și muncitor….și se termină cu: Îmi voi dedica întreaga viață existenței Turciei.[3]
Când patru prizonieri și-au dat foc în semn de protest față de tortura la care erau supuși în închisoarea din Diyarbakir s-a produs scânteia rebeliunii. PKK s-a născut din cruzimile fără limite din închisoare. Începând cu primul atac, PKK a devenit cel mai util dușman. Crimele cu autor necunoscut au marcat anii ”90. Au fost uciși sau dați dispăruți ziariști, oameni de afaceri, politicieni, intelectuali, etc. Lumea a început să vorbească despre terorile din închisoarea Diyarbakir din anii ”80. Cu cât era mai negată existența kurzilor, cu atât creștea PKK în anii 1980 – ”90. Organizația nu a format doar militanți cu arme ci și studenți care făceau politică. Au reușit așa să intre în legătură cu organizațiile internaționale din Europa. PKK a adus în regiunea cunoscută pentru reacționismul religios viziunea de stânga. Cum fraza des folosită
Fiecare turc este născut soldat tot așa și mulți kurzi din regiune s-au născut membri ai gherilelor.[4]
Anii 2000 au fost marcați de politica AKP, partidul lui Erdoğan. Acesta a copiat metoda Sultanului Abdul Hamid. A susținut educația kurdă, a implementat o politică panislamică cu scopul de a forma o alianță cu ”frații noștri kurzi”. Televiziunile de stat au început să emită pentru prima dată emisiuni în limba kurdă. Pentru că a copiat modelul lui Abdul Hamid, nu putea transmite decât emisiuni religioase. Intelectualii aleși de AKP erau persoane agreate iar cei care criticau administrația nu mai erau chemați la întâlniri. AKP a lansat proiectul Unitate Națională și Frăție. Azi, kurzii nu mai studiază limba maternă în școli. O învață acasă.
După ce a câștigat cel de-al doilea mandat, în 2007, Erdoğan a declarat:
După cum arată aceste rezultate, cel mai puternic reprezentat al kurzilor în Turcia este AKP. Noi suntem adevărații reprezentanți ai kurzilor; rezultatele acestor alegeri dovedesc acest lucru. Cetățenii noștri de origine kurdă au preferat AKP oricărui partid”
El a concluzionat:
”Nu există nicio problemă kurdă. Sunt doar niște cetățeni kurzi care au probleme”[5]
Selahatin Dermitaș, liderul partidului HDP, care se află în închisoare de ani de zile, se afla la un miting în Diyarbakir în data de 7 iunie 2015. Până atunci ei participaseră la alegeri doar din postura de independenți. Au reușit să treacă pragul electoral de 10%. Când a explodat o bombă, toți cei prezenți nu s-au speriat! Au strigat toți: Jos! Jos! Jos! Nu a fugit nimeni. O imagine bizară și o reacție la fel. În același timp dovedea că toți sunt obișnuiți cu războiul. Știau că este posibil să se tragă în ei din toate părțile. După explozie, președintele partidului a declarat:
Noi formăm o societate organizată!
Tot în Diyarbakir, în 2015 – 2016 s-a dus o luptă a statului turc cu proprii lor cetățeni de origine kurdă. Câteva imagini, aici:
La Siirt, la aproximativ 200 de km, Erdoğan la un miting a recitat poezia lui Ziya Gökalp:
Minaretele sunt baionete, domurile sunt coifurile noastre,
Moscheea este cazarma noastră, credincioșii, infanteriștii.
Armata divină așteaptă credința mea,
Allahu Akbar, Allahu Akbar.
Istoria orașului Diyarbakir s-a intersectat cu actualul președinte. Acesta a fost condamnat la închisoare de o instanță din Diyarbakir. La audierile din cadrul procesului care i s-a intentat, Erdoğan a respins aceste acuzații, afirmând că declarațiile sale au fost greșit înțelese. Erdoğan, ales primar în martie 1994. Pe atunci era membru al Partidului Islamist al Virtuții (Fazilet), ca și majoritatea foștilor membri ai Refah.[6] A fost condamnat la închisoare printr-o decizie a Curții de Casație la 10 luni de închisoare. Recep Tayyip Erdoğan, se gândea la sfârșitul carierei politice.
Cel care a scris versurile acestea este Ziya Gökalp (1876-1924) născut la Diyarbakir. Azi are un muzeu care-i este dedicat. Acesta a fost sociolog, scriitor, poet și om politic turc. Este cunoscut pentru influența și susținerea mișcării panturcă și mișcarea națională turcă. A fost numit parlamentar în cel de-al doilea parlament al Turciei de către Mustafa Kemal. Este considerat ”tatăl” naționalismului turc.
Nu numai Erdoğan a fost condamnat de o instanță din Diyarbakir ci și mentorul său Necmettin Erbakan. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare pentru incitare la ură rasială și religioasă. Erbakan a fost judecat pentru afirmațiile făcute, în 1993, la Bingöl, în timpul campaniei electorale a Partidului Bunăstării (Refah), care a fost ulterior dizolvat de Curtea Constituțională.
Pe lângă condamnare, lui Erbakan i s-a interzis să mai candideze pentru vreo funcție publică. Necmettin Erbakan, primul șef de guvern islamist din Turcia, a demisionat în iunie 1997, ca urmare a presiunilor exercitate de armată, după ce condusese timp de un an o coaliție formată cu Partidul Căii Juste. După dizolvarea Refah, Erbakan și adjuncții săi și-au pierdut mandatele de deputați, interzicându-li-se și participarea la viața politică pentru cina ani.[7] Evident, Recep Tayyip Erdoğan a învățat foarte multe din această situație.
Despre Erbakan, câteva idei:
-liderul primului partid islamist care a avut reprezentanți în parlamentul turc.
– născut într-o familie cu vederi seculariste, a susținut un doctorat în inginerie mecanică la Aachen, Germania.
– coleg cu Süleyman Demirel la Universitatea Tehnică din Istanbul, acesta nu a fost acceptat să candideze pe listele partidului său..
– a candidat ca independent în Konya și a intrat în Parlament.
– în 1970 a înființat Partidul Ordinii Naționale (MNP), partid islamist care urma să dea naștere partidului lui Erdoğan.
– Curtea Constituțională a Turciei i-a dizolvat partidul.
– după lovitura de stat din 1971 a fugit în Europa. S-a întors în 1973.
– a reînființat partidul sub numele Partidul Salvării Naționale care avea să-l lanseze pe Erdoğan în politică.
– a decedat în februarie 2011, la Ankara.
Revenind la orașul Diyarbakır, după ultimele alegeri și trecerea în ilegalitate a partidului HDP (partidul kurzilor) pe motiv de acțiuni teroriste, primarului i s-a ridicat mandatul iar statul a delegat un funcționar să-l conducă. Rıfat Bey, șoferul de taxi care ne prezintă orașul ne spune că kurzii votează doar cu ai lor, dar oricum nu contează. Statul găsește tot timpul o soluție pentru a-și impune oamenii. Tot el ne spune că sărăcia în zonă este din ce în ce mai apăsătoare. Nu poate ține pasul cu inflația. Când l-am întrebat cu cine a votat mi-a spus că toată viața a votat doar cu ai lor (kurzii) și va vota cu turcii după ce turcii îi vor lăsa să-și aleagă oameni dintre ai lor și când turcii vor vota și ei cu kurzii. Cum HDP a fost interzis, kurzii au înființat partidul DEM.
Câteva lăcașuri de cult care pot fi vizitate:
Biserica Maicii Domnului datează din secolul al III-lea. A suferit multe reparații de-a lungul timpului, iar altarul său din perioada bizantină și ușa în stil roman sunt interesante. În biserică sunt morminte ale unor sfinți.
Moscheea Ulu, construită de sultanul Seljuk Melik Șah, este interesantă prin designul său original și utilizarea materialelor arhitecturale bizantine și mai vechi și este una dintre cele mai vechi moschei din Turcia. Este o biserică transformată în moschee.
Sub acest tavan se află o pictură cu Isus dar cum nu putea să rămână vizibil într-o moschee a fost acoperit după cum vedeți:
Moscheea Şeyh Mutahhar ( Moscheea Şeyh Mattar, Moscheea Minaretului cu patru picioare, Moscheea Kasım Bey, Moscheea Kasım Padişah) este o moschee construită în Diyarbakır în 1500 de Kasım Bey, unul dintre domnii Akkoyunlu. Este una dintre cele mai importante lucrări monumentale ale Akkoyunlus. A fost construit pe terenul unde se află mormântul lui Sheikh Mutahhar.
Biserica Sf. Giragos sau Biserica Surp Giragos este o biserică apostolică armeană istorică din Diyarbakır, Turcia. Este cea mai mare biserică armeană din Orientul Mijlociu. Biserica a fost confiscată de guvernul turc în 2016. Biserica a fost redeschisă publicului pe 7 mai 2022, după lucrări de renovare. Construcția datează din 1518.
Orașul are multe situri patrimoniu UNESCO. Din discuțiile de la biserica armenească nu sunt mai mult de 30 de familii de armeni în Diyarbakir. Cei de la Biserica Maicii domnului au spus ca sunt in jur de 20 de familii de creștini. Lângă biserica armenească există și una catolică. Zona poate fi considerată importantă din punct de vedere al multiculturalității și dialogului prin așezarea în linia a celor trei lăcașuri: musulman, catolic și ortodox.
Zona Diyarbakır nu este una dezvoltată economic. Oamenii se luptă cu inflația. Unul dintre ei îmi spunea că vor ajunge Argentina din urmă. Oameni veseli pentru vremuri atât de triste din punct de vedere economic.
Pentru a înțelege Turcia, a-i cunoaște pe kurzi în zona lor se merită o vizită în zona. Este o zonă securizată. Atât armata, jandarmeria și poliția organizează filtre pe drumurile naționale.
[1] Soner Çağaptay, Erdoğan și criza Turciei moderne, Editura Publisol, București, 2021, pp. 185-186
[2] Ece Temelkuran, Turcia între nebunie și melancolie, Editura Corint, București, 2017, p. 247
[3] Ibidem, p.252
[4] Ibidem, p.258
[5] Ibidem, p.261
[6] Renaşterea Bănăţeană, septembrie 1998 (Anul 10, nr. 2602-2627)1998-09-24 / nr. 2622
[7] Transilvania Jurnal, martie 2000 (Anul 3, nr. 568-594)2000-03-13 / nr. 578