Dacă nu separăm religia de stat și nu eliberăm femeile de șaria,
vom avea și mai mulți despoți. Dictatura militară îți controlează mintea.
Dar dictatura religioasă îți controlează și mintea, și corpul.
Ali Ahmad Said
După moartea profetului Mahomed s-a întemeiat primul Califat iar islamul s-a transformat în regim politic. Din păcate, religia a fost folosită și încă este folosită în luptele pentru putere în tot spațiul islamic. Liderii musulmani nu acceptă separarea politicii de religie. Cei uniți în jurul profetului s-au dezbinat, certat și a urmat un șir lung de neînțelegeri, școli de gândire islamice și ramuri diferite dar bazate pe același Coran. Practic, islamul a devenit un război ideologic bazat pe interpretarea Coranului funcție de viziunea fiecărui stat. Islamul din zilele noastre îl putem cataloga ca fiind islamul trecutului.
Ultimul Califat a fost desființat de Mustafa Kemal în 1924. De atunci, lumea islamică, divizată se coordonează după cum vor liderii săi. Care nu separă religia de politica propriului stat. În acest conflict dintre Hamas și Israel, statele arabe se simt îndreptățite să aibă un rol datorită, în primul rând, mentalității conturate în timp și nu în ultimul rând ca interes politic. Turcia, de exemplu, se simte îndreptățită să protejeze locurile sfinte (Al-Aqsa) și nu poate uita că, înainte ca statele din zona Orientului Mijlociu să apară pe hartă așa cum le cunoaștem noi, făceau parte din Imperiul Otoman. Cu alte cuvinte, de la Ankara se visează la revenirea influenței în zonă. În contextul în care Turcia se simte mândră de eliberarea Nagorno-Karabah de ce nu ar încerca să se concentreze și pe susținerea înființării unui stat Palestina?
Palestina, în contextul actual, reprezintă punctul în care toată suflarea musulmană (nu arabă!) s-ar putea uni. Paradoxal, chiar dacă islamul este una dintre marile religii monoteiste ale lumii cu peste un miliard de adepți, aceasta este încă greu de înțeles de majoritatea occidentalilor. Chiar dacă s-a scris și se va mai scrie mult despre islam, se va cerceta sau vor fi mii de prelegeri, liderii occidentali nu par că vor să înțeleagă impactul pe care islamul îl produce asupra adepților săi. Mai mult, să se aplece asupra mentalităților din zonă cu precădere asupra tradițiilor. Mai mult, este religia care cucerește masele. Chiar dacă mesajul este supunere (islam = supunere), mulți dintre musulmani au probleme cu stăpânirea de sine!
Un musulman știe că dintre cele trei religii monoteiste, Coranul este ultima carte sfânta venită de la Allah. Spre deosebire de Biblie, care a fost scrisă într-un interval de timp și nu de Dumnezeu, Coranul i-a fost transmis profetului Mahomed de Allah prin îngerul Gabriel (Djibril). Spre exemplu în sura 3, versetul 19:
[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul.
Două națiuni, una funcționând ca un stat, Israel, iar cealaltă, ca o autoritate, își dispută un teritoriu de zeci de ani. Un Israel înconjurat de o mare musulmană este în căutarea unei Păcii în timp ce poporul palestinian este motivat de idealul constituirii propriului stat, multe dintre teritoriile dorite fiind parte a statului Israel, recunoscut chiar și de Organizația pentru eliberarea Palestinei. De partea cealaltă, Israelul nu este recunoscut de Afganistan, Algeria, Bahreyn, Bangladeş, Bhutan, Brunei Ciad, Cuba, Djibouti, Guinea, Indonezia, Iran, Irak, Coreea de Nord, Kuveyt, Liban, Libia, Malaezia, Mali, Maroc, Nigeria, Oman, Pakistan, Katar, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Siria, Tunisia, Emiratele Arabe Unite și Yemen. Multe dintre ele s-au pronunțat pentru Israel ca stat dar nu recunosc pașaportul israelian.
Ca atare nu este nicio surpriză că zona Orientului Mijlociu este fierbinte, explozivă din când în când. Filosofia islamică și tendințele naționaliste ale națiunilor islamice le hrănesc atât în plan național cât și ca dorință de colaborare în plan extern. Lipsa unui Calif se simte din ce în ce mai mult. Acesta ar fi putut fi o voce autorizată care să tempereze dorințele antisemite ale grupărilor radicale. Atât timp cât state din zonă susțin mișcări radicale, cu siguranță că violența va fi alimentată iar acestea la rândul lor vor căuta să radicalizeze o societate care este condamnată la sărăcie și lipsa unei educații optime.
În ce privește situația internațională aceasta a ajuns într-o situație foarte complicată. Apreciem că această situație a fost creionată de către un occident care parcă prea plictisit a deschis noi fronturi și a ignorat altele mult mai importante. Prin liderii care nu s-au remarcat printr-o pregătire temeinică în domeniul relațiilor internaționale, aceștia vorbesc din ce în ce mai des în concluzii, ba chiar dau și avertismente cum este cel al președintelui Franței către liderul iranian. Prinși într-un conflict inedit, cel cu Federația Rusă, statele puternice regional au prins momentul pentru a-și impune agenda pusă de mult timp în stand-by. Nu vom intra în teorii care nu s-au demonstrat încă, dar este clar că lumea islamică nu mai este cea de acum 30 de ani în ceea ce privește dezvoltarea armată în primul rând.
După uciderea lui Jamal Khashoggi în Istanbul, SUA și U.E. nu au văzut o problemă serioasă în privința partenerilor săi saudiți. Cum nu au văzut nicio problemă în transformarea Sfintei Sofia în moschee și nici în declarația partenerului lor strategic Erdoğan care l-a deschidere anunța că următorul pas este Al-Aqsa. Sau în cazul finanțării Hamas, care doar de la Iran primește în jur de 100 milioane $, iar Hezbollah în jur de 800 milioane de $, conform unei declarații a Departamentului de Stat din SUA, în 2020. Zona este într-un conflict prelungit și parcă fără sfârșit și în Yemen. Turcia bombardează la granița sa cu Siria și Irakul cu intenția de a păstra un teritoriu de 30 km de graniță pentru propria sa securitate. SUA nu sprijină acest demers iar Rusia se află și ea cu armată în Siria. În Libia zona este încă tensionată iar emigranții de la distrugerea Siriei și până azi s-au adăpostit o mare parte în Turcia (aproximativ 3.3.milioane) și în Occident.
În desele mele analize am specificat că islamul nu este compatibil cu democrația. Cel puțin așa cum înțelegem democrația occidentală. Dar schimburile comerciale și comerțul cu petrol au prevalat înțelegerii unei zone care cu toate lipsurile sau strategiile sale poate fi catalogată oricum dar nu liniștită și fără scop. Iar în acest scenariu, statul Israel nu are o soartă foarte bună.
Susținerea prin mitinguri a cauzei Palestinei în Europa, SUA cât și în state musulmane trebuie să dea de gândit decidenților politici. Islamul nu poate fi asimilat. Studiile arată că musulmanii se pot integra formal în orice civilizație dar nu renunță la mentalitatea, religia și tradițiile proprii. Ca atare, războaiele din Orientul Mijlociu de la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000 încă provoacă convulsii. Apariția ISIS și a oamenilor rămași în pribegie pot provoca convulsii sociale într-o U.E. care încă nu conștientizează că alterarea unei civilizații cu o alta vor duce la o serie de conflicte sociale pe care occidentul le trăiește din plin.
În ce privește Turcia și baletul președintelui său de peste 20 de ani când ba susține integrarea în U.E. ba se vrea cel care să conducă zona islamică observăm că Occidentul nu are soluție. Amenințările la adresa SUA din ultima perioadă coroborat cu mitingul de susținere a cauzei Palestinei de la Istanbul unde au participat pe lângă fiul său, fostul ministru de interne și fostul președinte al Parlamentului turc, ar trebui să simplifice politica de securitate și colaborare cu Occidentul. Mai mult, președintele CHP, cerea ieri ca soldații străini de pe teritoriul Turciei să plece! În privința emigranților, aceștia sunt deja o mare problemă pe care U.E. nu o poate rezolva. În cazul unor tensiuni, președintele turc îi poate trimite către Europa iar de aici la un dezastru nu ar mai fi mult. De peste 10 ani, eminențele U.E. nu au putut găsi vreo soluție optimă, fiind prinși cu drepturile LGBTQ sau noțiuni ce țin de energia verde.
Pentru cei din Fâșia Gaza, Naqba (calamitate) este o teamă îndreptățită. În 1948 aproximativ 700 000 de palestinieni au fugit sau au fost strămutați din ceea ce acum înseamnă Israel. Cu toate asigurările Israelului, se tem că vor rămâne pe drumuri. Chiar dacă Palestina este sub presiune, ezitarea Israelului de a ataca Fâșia Gaza este rațională. Invadarea acestei fâșii în căutarea teroriștilor poate declanșa un conflict regional care poate duce la unitate în lumea arabă și nu numai. Cu siguranță, Israelul este obligat de a interveni în Gaza în căutarea teroriștilor și a armamentului lor ascuns în tuneluri.
În comparație cu vecinii săi, Israelul[1] este un stat civilizat, dezvoltat, care contrastează la toate aspectele cu vecinii săi.
În privința Ierusalimului, acesta este centrul celor trei mari religii.
Istoria orașului am putea-o rezuma astfel: 1000 de ani Ierusalimul a fost exclusiv evreiesc, 400 de ani creștin și 1300 islamic. Toate cele trei credințe au câștigat cu sabia orașul iar liniștea orașului însemna pregătirea războiului, atentatelor, a terorii.
Evreii au reușit să construiască un stat, Israel. Se spune că Israel este numele dat de Dumnezeu lui Iacov, că este pământ al făgăduinței sau că Israel este bărbatul care l-a văzut pe Dumnezeu.
Să vezi Ierusalimul înseamnă să vezi istoria lumii; ba mai mult, înseamnă să vezi istoria cerului și pământului.
Benjamin Disraeli, Tancred
Țara lui Israel este centrul lumii; Ierusalimul este centrul Țării; Sfântul Templu este centrul Ierusalimului; Sfânta Sfintelor este centrul Sfântului Templu; Chivotul Legii este centrul Sfintei Sfintelor, iar Piatra de temelie pe care a fost creată lumea este înainte de Sfântul Chivot.
Midrash Tanhuma, Kedoshim 10
Sanctuarul pământului este Siria; sanctuarul Siriei este Palestina; sanctuarul Palestinei este Ierusalimul; sanctuarul Ierusalimului este Muntele; sanctuarul Muntelui este locul de cult; sanctuarul locului de cult este Domul Stâncii.
Thaur ibn Yazid, Fadail
Ierusalimul este cel mai strălucit dintre orașe. Și totuși, Ierusalimul are câteva dezavantaje. Astfel, se spune că ”Ierusalimul este o cupă de aur plină cu scorpioni”.
Muqqaddasi, Descrierea Siriei și Palestinei
[1] După primul război mondial, comunitatea evreiască a continuat să cumpere terenuri. Peste 90 000 de evrei au venit în Palestina care au cumpărat 18 000 de hectare. În tot acest timp, lupta cu palestinienii continua, crimele se înmulțeau. Venirea lui Hitler la conducerea Germaniei a dus la venirea mai multor evrei în Palestina: 37 000 în 1933, 45. 000 în 1934. Echilibrul demografic s-a schimbat. În Ierusalim erau 100 000 de evrei în comparație cu 60 000 de creștini și musulmani. (vezi pe larg: https://ionutcojocaru.ro/2019/08/16/turnul-babel-al-lui-dumnzeu-ierusalimul/)