”Bărbații dornici să mențină puterea sau să preia puterea sunt în stare de orice.
Chiar dacă înseamnă să-i trădeze pe cei apropiați”
citat atribuit lui Mehmet al II-lea
Sezonul II din seria Ascensiunea imperiilor: Otomanii ni-l prezintă pe Fatih Sultan Mehmet și Vlad Țepeș. Aspecte din viața lor, de la copilăria petrecută la curtea otomană la secvențe din dezvoltarea lor. Pe de o parte îl avem pe Mehmet al II-lea care îndeplinește profeția profetului Mahomed în ceea ce privește cucerirea Constantinopolului și Vlad Țepeș, domnitorul valah, crescut și educat la curtea Sultanului.
Mehmet, tânărul de abia 19 ani care a cucerit Constantinopolul, instruit și educat pentru a face față provocărilor politice și strategice pare dezorientat că Vlad, ”fratele lui” cu care a copilărit nu este nerecunoscător otomanilor care au avut grijă de el.
Serialul începe cu o secvență din 1461, cu un Mehmet năucit de un vis care-i provoacă teamă cu privire la destinul său. În vis, domnitorul român îl ucide în luptă. Ca și în sezonul 1, Mara Brancovici este cea care-l îmbărbătează și-l sfătuiește în privința pașilor pe care să-i facă.
Filmul se bazează pe fapte istorice dar este completat cu dialoguri improvizate. Din punct de vedere al turcilor, filmul pune accent pe umanitatea imperială, pe rolul Curții în dezvoltarea aptitudinilor lui Vlad Țepeș cât și în pregătirea sa pentru a fi folositor Imperiului Otoman ca domn supus în Valahia. Naivitatea turcilor este tipică în perioada Imperiului. Ei preferă să vadă partea pozitivă în dauna faptelor. Pe de altă parte se leagă și de ideologia neo-otomanistă a lui Erdoğan care prin aceste filme a reușit să le insufle turcilor mândria trecutului cât și dorința de a reveni acolo unde Imperiul Otoman ajunsese.
Pare că decizia lui Vlad al II-lea din 1442 de a-și lăsa copiii prizonieri lui Murad al II-lea ar fi un fapt banal. Dar nu trebuie să uităm că moda otomanilor de a-și omorî copiii băieți, frații viitorului Sultan a izvorât la Constantinopol.
Filmul îl înfățișează pe Radu, fratele lui Vlad Țepes ca un personaj echilibrat, inteligent, manierat și supus am aprecia noi în comparație cu fratele său însetat de sânge și de metode de tortură inumane. Gândul lui Mehment al II-lea: viața ar fi mai ușoară dacă tu ai fi în locul lui Vlad il prezintă pe Radu ca un experiment reușit a ceea ce otomanii ar fi așteptat și de la Vlad.
Pentru ca deciziile de atunci să fie cât mai bine ințelese este nevoie ca noi, cei care ne aplecăm asupra evenimentelor să tinem cont de mentalitatea vremurilor. În ceea ce-l privește pe Vlad Țepeș, acesta de la instalarea pe tron nu mai plătește tribut. Astfel de răzvrătiri erau dese în cadrul Imperiului. Ori, liderul geneial Mehmet al II-lea care a venit cu o tehnică inovatoare chiar și pentru propria sa armată în ceea ce privește cucerirea Constantinopulului cum putea tolera nesupunerea unui domnitor valah atâția ani, fie chiar fostul său ”frate” cum este etichetat în film?
Clarificarea Sultanului în privința lui Vlad Țepeș și a intențiilor lui are loc după ce domnitorul valah îl oprește pe Hamza Bey venit ca sol, apropiat al lui Mehmet al II-lea. Acesta sfârșește tras în țeapă.
Ideea din serial cu privire la capturarea lui Vlad Țepeș, răpirea acestuia nu cadrează cu imaginea generală creionată în jurul domnitorului român. Ori era un lider în fruntea unei oștiri puternice, prezentată în serial ca având în jur de 30 000 de soldați și care s-au opus eroic unei armate de 100 000 de soldați otomani, ori Mehmet al II-lea era atât de naiv încât să creadă că domnitorul român ar fi putut fi răpit atât de ușor.
De cealaltă parte il prezintă pe Mehmet care cere o întâlnire la Giurgiu cu Vlad Țepeș pe care acesta din urmă o refuză. O altă idee care pare discutabilă este aceea că după ce Vlad Țepeș îi masacrează solii lui Mehemt face o incursiune de 800 km în Bulgaria controlată de Imperiul Otoman unde ucide femei, copiii, bărbați și incendiază satele.
O primă observație ar fi că Bulgaria nu are 800 km oricum am măsura distanța iar cealaltă este că dacă Bulgaria era controlată de Imperiul Otoman, cum de era atât de slăbit încât să-i permită unui domnitor valah să atace și să ucidă tot ce-i iese in cale?
Vlad Țepes este prezentat ca o persoană sigură în tot ceea ce face! Ori, este greu de crezut că nu avea niciun dubiu în ceea ce privește confruntarea cu Imperiul Otoman. Era Imperiul în ascensiune, era forța de temut în ceea ce privea celelalte Imperii. De aceea, fraza din serial ”dacă vrei să cucerești Europa, trebuie să mă învingi! Amândoi știm că va fi sfârșitul tău” nu pare autentică. De cealaltă parte avem un Vlad Țepeș colecționar de nasuri și urechi, chiar și în detaliu: 23 844! Greu de crezut…
Episodul al doilea începe cu plecarea lui Mehmet al II-lea către Valahia la 26 aprilie 1462 după ce în prealabil, în ianuarie, Vlad Țepeș deghizat în uniforme otomane cucerește fortăreața de la Giurgiu. Romanțarea și speranța unui viitor comun al lui Mehmet al II-lea și Vlad Țepeș, un fel de colaborare dar nu pe picior de egalitate este prezentată de regizor. În timp ce Mehmet este preocupat de soarta Imperiului, Vlad este un prinț care masacrează oameni chiar și la întâmplare.
Filmul ne prezintă ideea unor spioni la Curtea Otomană cât și faptul că lupta dintre protagoniști depășește rațiunile dintre state ci intră într-un registru personal. Mai mult, este dezvelită slăbiciunea tatălui lui Mehmet al II-lea care nu pune în aplicare ceea ce stabilise și anume executarea copiilor Vlad și Radu deoarece tatăl lor încălcase jurământul.
4 iunie 1462 începe invazia asupra Valahiei, trecerea Dunării (care în film numai Dunăre nu este) și lupta într-un raport de 3 la 1 între combatanți. O întrebare utilă ar fi că ideea spionilor de la Curte să-i fie folositoare lui Vlad Țepeș si să fi aflat de noua generație de tunuri a Sultanului. Ori, Vlad Țepeș a fost luat prin suprindere. Mai mult, dacă era așa de temut Vlad Țepeș, Mehmet al II-lea putea trimite armata fără a participa activ la lupte. În film este prezentat și Konstantin Mihailovic care subliniază generozitatea Sultanului față de soldații săi.
O altă idee care pare din zilele noastra dar este transpusă în evul mediu este faptul atribuit lui Vlad Țepeș că a coordonat un atac biologic în timpul luptei: Vlad Țepeș a deschis închisorile unde erau ciumați, leproși și i-a aruncat în luptă.
Să ne imaginăm că în acea perioadă, în Țara Românească erau închisori, că cei care încălcau ”legile” erau judecați și arestați? Că cei leproși erau tolerați în închisori, existâng garanția extinderii bolii?
În ce-l privește pe Mehmet, acesta își aduce aminte de o vorbă a profetului Muhamed care spune: fugi de un lepros precum ai fugi de un leu! Pe de altă parte este prezentată ideea de cucerire care este sprijinită de religia islamică cu toate că Mehmet apelează al bibliomație care contravine religiei islamice care nu tolerează prezicerile despre viitor.
În ceea ce privește discuțiile din film, unele ridică semne de întrebare. Spre exemplu, Vlad i se adresează lui Mehmet: voi face ce este mai bine pentru Valahia. Dacă vom ajunge inamici voi face tot ce pot pentru a te distruge!
Ori, în aceste condiții ne putem întreba de ce l-a mai pus pe tronul Valahiei?
Plecând de la ideea prezentată cum că se jucau împreună, de frați dar vedem în același timp o scenă în care Mehmet se așează pe tron și așteaptă ca Vlad să-i pupe mână, în semn de supunere. Mai mult, îl ajută să se instaleze pe tronul Valahiei în 1456 după ce acesta a refuzat să lupte de parta sa în lupta pentru cucererirea Constantinopolului. Câtă mărinimie!
Loialitatea soției lui Vlad Țepeș este remarcabilă, ea preferă să se arunce în Argeș decât să fie în compania fratelui său, Radu.
Revenind la bătălia finală dintre Mehmet al II-lea și Vlad Țepeș, aceasta atacă cu 10 000 de oșteni foarte bine pregătiți. De remarcat că unul dintre dr. în istorie, român, ( Andrie Pogăciaș) a ratat șansa de a nu-și critica colegii istorici, fie ei și bătrâni și naționaliști cum i-a etichetat care spun că ideea că voievozii români aduceau țărani să lupte este o prostie.
Ori, oastea mică a voievozilor era o certitudine iar în cazuri speciale se apela și la oastea cea mare….din toți cei apți să lupte, inclusiv țăranii. Sau ne imaginăm tăranii la munca câmpului în timp ce pe lângă ei trecea oastea otomană?
La o privire atentă, voievozii români creau probleme Sultanului când acesta își avea armatele pe câmpurile de luptă departe de Consntantinopol, pentru a evita un conflict iminent. Poate între Vlad Țepeș și Mehmed Pașa Socolovici sau Sokollu Mehmed Pașa ar fi fost de amintit ca și comparație. Unul a ajuns un iscusit comandant militar, așa cum și-au dorit otomanii iar celălalt un răzvrătit care a complotat împotriva lor.
Strategia preentată în film în privința atacului final este atribuită lui Vlad Țepeș care are ideea schimbării uniformelor. Se induce ideea că uniformele erau la îndemâna valahilor iar în luptă este prezentată uluirea soldaților otomani care se văd atacați de ”ai lor” dar în luptă doar turcii erau uluiți? Românii cum se recunoșteau printre turci?
Filmul ne demonstrează cât de grea a fost cucerirea Târgoviștei, poate mai grea decât cucerirea Constantinopolului. Pădurea cadavrelor (aproximativ 8 km2), 24 000 de oameni trași în țeapă.
După ce-l înscăunează pe Radu pe tronul de la Târgoviște, Mehmet al II-lea se întoarce neliniștit la Constantinopol deoarece nu-l prinsese pe Vlad. În 1477 capul lui Vlad ajunge într-o țeapă la zidul palatului Topkapi spre liniștea Sultanului.
Un rol cheie în viața Sultanului Mehmet al II-lea îl are Mara Brancovici care este infățișată ca un pilon de stabilitate în deciziile sale.
O eroare este folosirea numelui Istanbul. Constantinopol nu Istanbul. Istanbul se va numi din perioada lui Mustafa Kemal.
Imperiul Otoman este continuarea Imperiului Bizantin pe criterii islamice. Sultanul era și Calif. Sultanii s-au folosit de religie pentru a-și confirma strategiile politice. În fond, declinul și dispariția Imperiului a fost reprezentat de această tendință de a cuceri Europa. În loc să-și consolideze ceea ce au cucerit, și-au pierdut măsura și cu cât înaintau cu atât au devenit mai vulnerabili.
La o primă vedere, Fatih Sultan Mehmet a cucerit două imperii, 14 țări și 200 de orașe. Luase Imperiul Otoman la 690 000 km2. Imperiul la moartea sa avea 2.214.000 km2, ceea ce înseamnă cât trei Turcii de azi.
Câteva dintre victoriile lui Mehmet al II-lea: Constantinopol 1453, Amsra 1459, Sinop 1460, Trabzon 1461, Konya, Karaman 1466 și zona Anadolu de Est 1473. În Balcani, Belgrad 1459, Peloponez 1460, Țara Românească 1462, Bosnia 1463, Moldova 1476 și Albania 1478.
Tot în timpul său, Imperiul Otoman a încorporat insulele din Marea Egee și peninsula Crimeea.
Pentru turci, Fatih Sultan Mehmet este un simbol. Un cuceritor. Omul care a îndeplinit spusele Profetului, cel care i-a adus pe turci la Strâmtori. Cel care le-a arătat că se poate. Sultanul care le-a dat speranță. Pentru turcii de azi, filmul arată cât de grea era orice cucerire dar și cât de importantă.
Pentru noi, Vlad Țepeș este domnitorul valah care a încercat. Dar ca mai tot timpul în evul mediu, domnitorii românii chiar dacă și-ar dorit nu au reușit să țină piept unui Imperiu tricontinental. Țara Românească, Moldova și Transilvania erau entități diferite iar populația acestora nu putea să țină piept unui imperiu în care armata sa era pregătită și experimentată.
Vlad Țepeș care a crescut la curtea otomană, care știa ce reprezintă Imperiul Otoman, cum credea că-l poate învinge? Avea vreo șansă Vlad Țepeș?