România este țara în care nu există răspundere. A avea conștiință a devenit contraproductiv. A renunța, după o mare nerealizare, pare ceva desprins din vremea bărbaților de stat. Azi, suntem captivii unui președinte decuplat de logica națională. Ca într-un vis medieval, românii sunt supuși voinței unui președinte care a primit toate pârghiile de conducere a statului.
Precum în ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu, politrucii de azi, ca și cei de atunci, nu au personalitate, demnitate sau viziune. Toți aleși după același calapod, știu un singur lucru: să nu aibă păreri, să fie indiferenți și să fie mulțumiți că ei se diferențiază de restul prin câteva sinecuri bine contabilizate.
A avea un proiect, opinii, argumente și, doamne ferește, dorință de bine te transformă într-un paria din punct de vedere politic. A cunoște un domeniu, a fi interesat și dornic de a-ți cunoaște țara, trecutul, tradițiile și, mai mult, propria ei (și a ta) istorie pare o întreprindere marginală pentru cei care se numesc azi elite.
În marea lor majoritate, românii nu se simt confortabil cu conducerea României, nu se simt reprezentați, nu se simt băgați în seamă, ci doar folosiți în diferitele pretexte ale politicienilor. Pentru prea puțini dintre români contează că mare parte din mass-media s-a transformat în cazarma partidelor politice. Manipularea în privința educației a prins nesperat de bine. Plecând de la ideea că toți ne credem inteligenți, această Românie Educată va aduce cu sine efecte din ce în ce mai grave, încât orice persoană aleasă să devină demnitar va avea o lejeritate în a accepta orice propunere. Deja plagiatul nu mai este o temă de substanță în România.
Așa am ajuns să avem deja o generație fără scop sau fără o minimă dorința de a lăsa ceva în urma ei. Ne mândrim atât de mult cu accederea în U.E. și NATO încât am rămas captivi acestor deziderate. Am uitat că lumea este mai mare, că există posibilități și dincolo de aceste alianțe iar economia are propriul ei mers. Acele golurile se vor crea și umple de cei care caută oportunități.
Cum se poate explica strategia diplomatică a SUA, Chinei, Marii Britanii, Franței, Germaniei și chiar Federației Ruse, care sunt prezente pe tot globul, iar România și-a redus din ce în ce mai mult numărul de ambasade și, în chiar în ciuda acestei decizii, a trimis în marea lor parte, ambasadori fără tangență cu domeniul? Unde, în acest joc al intereselor naționale, se situează România? Ce interes național mai are România? Un amărât de drept, precum Schengen, care ni se cuvenea, nu am fost în stare să obținem.
Se numește democrație acceptarea de către societate a unui președinte, prim-ministru, ministru etc, chiar dacă persoana are certe carențe de a înțelege fișa postului? Este util acest sistem politic în care toate cazărmile mass-media și serviciile și-au dat mâna în a-i mai da un mandat lui K.Iohannis? La ce le folosesc românilor experimente precum Orban, Cîțu sau Ciucă? La ce ne folosesc europarlamentarii români care ca număr de vot sunt a șasea forță în P.E. dacă ei nu sunt uniți și votează divizat?
Această politică umilitoare promovată de conducerea României ar trebui să provoace neliniște și unitate. Se poate vorbi de o trezire națională care să nu aștepte în epoca globalizării și toleranței ca românii să fie lăsați la marginea europei de cei care ne-au stagnat? Cât de greu este de a observa că România nu mai reprezintă nimic la nivel internațional sau regional? La o comparație a României cu orice ”partener” din U.E. sau NATO în privința investițiilor, România este pe nicăieri. Noi și bulgarii. Acestă treabă ”bine făcută” nu ține de societate, ci de conducători, de aceste elite goale de conținut.
O mică incursiune în istorie ne-ar arăta că statele se pot baza doar pe ele însele. Diplomația, acest domeniu esențial în orice stat care se respectă, ne poate demonstra, cu argumente istorice, că statele acționează cu pragmatism și urmăresc, cum este si firesc, interese proprii: economice, culturale, strategice, politice etc.
Ori, când România nu știe să spună NU, nu știe să se poziționeze favorabil în raport cu partenerii ei europeni, culegem ceea ce am produs, adică nimic.
Care este marea realizare diplomatică a României în 2022?
Dacă vă gândiți la cel puțin unul dintre succesele politice ale președintelui sau ale guvernului Ciucă pentru români să știți că nu există. De aici și constatarea că aceștia mai mult încurcă decât descurcă.
În ce privește România, faptele ne arată că ruptura clasei politice și serviciilor este la rândul ei decuplată de menirea ei, și anume de a ne reprezenta.
În plan intern, anul 2022 va rămâne în istorie ca anul în care am aflat, dintr-o decizie a instanței, că președintele României, Traian Băsescu a fost turnător la securitate, iar premierul Nicolae Ciucă a plagiat, dar instanța a decis să-i protejeze capodopera „științifică”. Deja avem o pleiadă de plagiatori în guvern și în Parlament, care se va transforma în model pentru alți ucenici ai acelorași politicieni.
Ce spune acest lucru despre români? Că sunt nemărginiți în acceptare și indiferență. Că nu-și protejează și nu știu să-și vadă și să-și apere interesele. Aceste lucruri le știu și politicienii de azi.
Cum și românii știu că prietenul președintelui a vândut statului român peste 600 de mașini BMW într-o comandă exclusivă.
Și?