"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2020 / 12 august

Cu voia lui Allah, renașterea Sfintei Sofia, va fi mesagerul eliberării Al-Aqsa!


Întrebarea care se pune în privința Turciei este ce face Turcia cu NATO sau ce face NATO cu Turcia? De teama asumării unor măsuri îndrăznețe dar juste niciun politician cu influență nu se pronunță pe subiect. Această tăcere crește populismul în Turcia și încurajează islamismul turcesc care a produs deja schimbări greu de calculat în acest moment.

images

Chiar dacă președintele Erdoğan prezintă Turcia ca mare putere și se vrea cel puțin egal cu statele care dețin drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, Ankara are totuși un statut de putere regională. Cum regiunea în care Turcia joacă un rol important poate fi catalogată ca cea mai problematică din prisma apariției conflictelor în istorie, rolul unor lideri politici responsabili ar trebui asumat prin blocarea acestui islamism amestecat cu populism promovat de către turci. Ideea de a rejuca un rol primordial în așa zisa Europă orientală creează strategii la Ankara și dureri de cap în regiune.

Relațiile Turciei cu Egiptul sunt mai mult decât complicate după ce Ankara a încercat acum câțiva ani să schimbe politica internă a Egiptului. De când Turcia s-a implicat în Libia, scopul egiptenilor este să-i scoată pe turci din vecinătatea lor. Relațiile Turciei cu Ciprul sunt tensionate după ce aceștia vor să foreze în zona lor. Turcia este un jucător important în Siria unde interesele sale sunt structurate pe câteva paliere ce țin de la securitatea frontierei sale, la securizarea zonei de nord a Siriei. Acceptarea pe teritoriul său a refugiaților sirieni este folosită de diplomația turcă pentru a arăta cât investește Turcia în campanii ce țin de ajutor umanitar dar și de a avea o modalitate de negociere cu Uniunea Europeană.  Relațiile cu Israelul nu sunt optime. Trecutul recent (Davos și Mavi Marmara) și problema palestiniană sunt argumente care ne fac să credem că momentan nu poate fi vorba de o optimizare în ceea ce le privește pe aceste state. De la jocurile politice la miza migranților, Ankara își folosește atuurile în jocul mai complicat cu cei de la Bruxelles.  Despre relațiile inexistente cu Armenia doar aducem aminte.  Complicațiile din Caucaz cât și cele din Libia și Siria duc la neînțelegeri între Moscova și Ankara, fiecare dintre cele două state având viziuni diferite în zonă.

În relațiile cu Grecia, trecutul joacă un rol important iar populismul turc îl readuce în discuție. Faptul că președintele turc vrea rediscutarea tratatului de la Lausanne și îi consideră tot pe greci vinovați că nu achiesează la ideile sale ține mai mult de tupeu oriental decât de o logică comună. Imperiul Otoman a cucerit infinit mai mult decât a construit. Aceste cuceriri sunt azi rediscutate de președintele turc care vrea să ne demonstreze că a intrat în linie dreaptă către schimbarea strategiei diplomatice.

Turcia este aliată cu Grecia în NATO iar Atena este și granița Uniunii Europene cu Ankara. În aceste condiții, răcirea relațiilor dintre cele două state ar trebui să creeze un disconfort real celor din NATO și U.E. Poate politicienii de azi nu știu disensiunile dintre cele două state vecine, nu cunosc detalii ce țin de căderea Bizanțului sau de pierderile grecești din războiul greco-turc cât și de ”tratarea” populației grecești din Turcia din anii cincizeci.

Cum la Ankara strategia diplomatică cu privire la NATO este secundară știind că zona este de interes primordial pentru a se discuta ieșirea turcilor din alianță, Erdoğan își permite să cumpere rachete de la ruși, să consolideze relațiile cu Moscova (nu că ar fi un lucru rău pentru Turcia dacă nu ar fi în detrimentul occidentalilor) și să trezească speranțele și nostalgiile turcilor cu privire la trecut.

În general relațiile Turciei cu statele din zona arabă sunt și vor rămâne complicate atât timp cât Ankara nu renunță la ideea de actor principal în zonă. Pentru că nu poate pleca de la premisa unor colaborări pe bază de egalitate. În altă ordine de idei este complicat de blocat Turcia în Libia pe motiv că turcii susțin guvernul recunoscut de ONU. În acest sens, demersul francezilor devine și mai complicat.

Cu voia  lui Allah, renașterea Sfintei Sofia, va fi  mesagerul  eliberării Al Aqsa! Acest gând a fost exprimat de Ali Erbaș la inaugurarea Sfintei Sofia din  24 iulie în prezența președintelui Erdoğan. De cine să fie eliberată Al-aqsa? Iordania administrează moscheea. Cum în acest moment Al-aqsa este mai bine păzită decât o bancă (doar musulmanii au voie să o viziteze după un control riguros) această rugăciune-speranță venită din Turcia nu cadrează cu obiceiurile împământenite la Iersusalim.

De cine vrea Turcia, ”cu voia lui Allah” să elibereze Al-aqsa? Este doar o declarație sau o dorință prin care cei de azi vor să revină la vremurile când Imperiul Otoman controla și Al-aqsa? Cum văd arabii această declarație a Turciei? În fond arabii nu sunt dornici de a se alătura planurilor președintelui turc care practic și-ar dori ca acestea să se pună sub coordonarea sa.

Președintele turc avea nevoie ca tensiunile cu privire la redeschiderea Sfintei Sofia să continue. Cum acestea s-au stins repede, la sfârșitul săptămânii trecute a venit din nou la Sfânta Sofia pentru rugăciunea de vineri. Dintre miile de moschei din Turcia, i s-a părut indicat să revină tocmai aici. Scopul a fost de a se scrie, de a face știri cum că pentru el Sfânta Sofia este importantă pentru islam.

Evident, logica sa este una de ev mediu. Un loc câștigat trebuie acaparat și folosit după propriile dorințe. Conservarea monumentelor și utilitatea lor în scop istoric contează când se bazează doar pe fundament politic.

După rugăciune, i s-a amenajat un loc în  fața Sfintei Sofia de unde a ținut o conferință de presă. Oamenii ținuți la distanță l-au aclamat pe ”îndrăznețul” președinte turc.  Din acel loc, Erdoğan a ținut să sublinieze că grecii nu sunt oameni de cuvânt, că intervin în politica sa externă iar el în discuția avută cu Angela Merkel i-a promis că va sta o perioadă, cât să se convingă și ea că grecii nu se țin de cuvânt.

O explicație pentru acest populism turat ar fi devalorizarea lirei turcești, pe scurt problemele economice. Trecută de pragul de 7 lire la un doar și peste 8 la un euro, Erdoğan caută pârghii prin care să mențină un curs cât de cât optim. Pe lângă griparea economiei (nu mai reiau acum importantele decizii în politica internă din perioada 2013 – 2020) criza COVID 19 a afectat foarte mult Turcia. Spre exemplu Turcia a raportat un venit de 25 de miliarde de dolari în turism pentru anul 2018. Cum anul acesta turismul a fost suspendat, economia Turciei primește încă o lovitură neplanificată. De aici și strategia președintelui turc de a ține societatea ocupată și de a-i oferi populismul cerut.

Pentru România, membru al acestei regiuni, membru NATO și U.E. aceste tensiuni nu o ating. Diplomația română nu are niciun punct de vedere sau, doamne ferește, vreun interes în această zonă! Nici cu Sfânta Sofia, nici cu Libia, Grecia, Cipru, Siria sau zona mai largă a Mediteranei. Din diplomația românească a rămas doar numele.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT