"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2020 / 6 mai

Turcia și drepturile omului


Pentru a doua oară în acest an au loc alegeri parlamentare în Turcia. Aflat în plină campanie președintele Erdogan pare mai disperat ca niciodată pentru a putea să-și strângă majoritatea mult dorită. Ca la alegerile trecute, din funcția de președinte participă la mitinguri, este persoană activă, implică funcția de președinte în campania electorală și se transformă în locomotiva AKP în speranța obținerii a 50% din sufragii. După unele statistici privind alegerile din 2011, dintre votanții AKP, 9 % au studii superioare. Așa putem explica deciziile sale de a închide Youtube sau rețelele de socializare Facebook sau Twitter.

În ultima vreme multe site-uri din Turcia au preluat informația lansată de ”fenomenul” Fuat Avni, care sub anonimat lansează informații din anturajul lui Tayyip Erdogan. Asftel site-urile turcesti și rețelele de socializare transmit știrea conform căreia Bilal Erdogan, fiul președintelui turc a fugit în Italia. Nu doar că a fugit dar a dus cu el miliarde de euro cu scopul de a-i depune în diferite state europene, în special în Elveția.

Anuntul venit din partea familiei Erdogan este acela că fiul cel mare al președintelui s-a mutat în Italia pentru a se specializa în cadrul unui program doctoral. Criticii președintelui văd în gestul fiului său teama lui Erdogan. În cazul în care Erdogan v-a reuși să formeze majoritatea mult dorită acesta se va putea întoarce în țară și va putea închide gura acestora. În cazul pierderii alegerilor sau a altor surprize neașteptate, miliardere de euro, cum aceștia spun vor putea fi păstrare în siguranță.

Între calculele politice intră și strategia conform căreia Turcia este unul dintre puținele state care luptă activ împotriva terorismului. Așa cum spuneam și în articolele trecute cu privire la situația din Turcia, nu trec zile fără să aflăm din presă despre morții și răniții căzuți victime luptei împotriva teroriștilor denumiți PKK. Dar și un model barbar prin care se încearcă răzvrătirea cât mai multor oameni. Un grup din forțele speciale ale poliției au atârnat de mașina un militant PKK mort și s-au filmat în timp ce în plimbau.  Opoziția fructifică aceste tragedii, prin chemarea responsabililor ( Președinte, premier, guvern) acasă la victime pentru a le explica rudelor de ce soldatul, polițistul sau orice altă persoană  a trebuit să moară.

La nici o lună de la vizita președintelui și premierului turc la Moscova, pentru inaugurarea unei moschei din centrul Moscovei, Turcia critică Rusia, o avertizează și face apel la NATO în încercarea de a convinge Kremlinul de a stopa acțiunile militare în Siria. Relaxarea Moscovei în relația cu Ankara poate fi surprinsă din declarația lui Vladimir Putin către ambasadorul turc Ümit Yardim: „tell your dictator President he can go to hell along with his ISIS terrorists, I will make Syria a ‘Big Stalingrad’ for him!” Mai mult, cum vedeți în imaginea atașată, gestul lui Vladimir Putin către Ahmet Davutoglu iese din tiparele diplomatice. Dacă mass-media românească l-a criticat zile în șir pe Adrian Cioroianu pentru gestul făcut regelui Spaniei, presa din Turcia nu a scris nici măcar un rând despre gestul umilitor făcut de Putin către premierul turc.

După atacurile ruse din Siria, Ahmet Davutoglu a criticat la rândul său decizia Federației Ruse de a se implica în Siria, cât mai ales intrarea avioanelor ruse în spațiul aerian turc: „chiar și o pasăre dacă va intra o vom repera”.  Ceea ce deducem din această declarație este că, așa cum bănuiam tehnologia turcă în privința supravegherii spațiului turc, tehnologie după standardele NATO permite reperarea a tot ce mișcă pe teritoriul său.  În acest caz, teroriștii PKK, nu pot fi găsiți?

Închidem o școală, deschidem o moschee

O alt punct fierbinte pe agenda electorală este critica severă împotriva mișcării Hizmet, sau Cemaat cât și a liderului său Fethullah Gulen. Acesta este acuzat că a complotat împotriva statului, că a organizat un „stat paralel” care să preia puterea, că și-a infiltrat adepții în funcții cheie, în special în servicii, poliție, justiție. De la începutul anilor 2000 între această mișcare și grupul președintelui Erdogan a existat o colaborare progresivă până la sfârșitul anului 2013 când în urma celui mai mare scandal de corupție care a lovit Turcia, Erdogan s-a întors împotriva lor acuzandu-i de complot, de a fi finanțați de evrei ( în Turcia, aceștia nu sunt prea iubiți) sau de CIA, sau împreună.

Mișcarea Hizmet este activă în peste 160 de state cu școli. De la grădinițe și universități, la fundații caritabile sau asociații. Mesajul acesteia este unul care îndeamnă la dialog, cooperare, toleranță. Și în România există aceste școli, așa zise turcești dar devenite independente. Statul turc, după ce le-a susținut se străduiește să le închidă. Acum ceva vreme serviciile secrete turcești în încercarea de a discredita instituțiile de învățământ a trimis o notă SRI prin care solicitau închiderea acestor școli. Anul 2014 și 2015 a fost marcat printr-o serie de vizite pe glob a oficialităților turce iar pe ordinea de zi era și subiectul închiderii sau preluării acestor școli. Părcă la concurență cu mișcarea Hizmet, guvernul turc caută metode prin care să distrugă această mișcare, să împiedice apariția de noi școli dar în același timp vor să construiască moschei. Chiar dacă nu sunt necesare!

Drepturile omului în Turcia

Potrivit unui raport critic, efectuat de către avocații britanici, guvernul Turciei cauzează “încălcări sistematice ale drepturilor omului” atât în sistemul judiciar cât și în politie și mass-media. Studiul (95 de pagini) a fost scris de către Lord Woolf, fost șef al justiției- Lord Chief Justice – în Anglia și Țara Galilor, Edward Garnier, Gonsilier al Regelui (QC) și membru în parlament, fost avocat, profesorul Jeffrey Jowell, directorul Centrului Bingham pentru Statul de Drept și Sarah Palin, avocat pledant, specializat în drepturile mass-media.

Raportul avocaților se concentrează pe mișcarea deveneită globală, HIZMET cât și a liderului său Fethullah Gulen. Din analiza autorilor reiese că adeptii săi au suferit epurări sistematice care au dus la eliminarea a mai mult de 40.000 de angajați din funcții publice, a condus la arestări în masă, iar în unele cazuri la lungi perioade de detenție. Începând cu acuzații de corupție formulate împotriva lui Erdogan și a miniștrilor săi reiese faptul că drepturile omului sunt încălcate în mod repetat: “am analizat acțiunile întreprinse de guvernul turc și de agenții săi din decembrie 2013 și am ajuns în unanimitate la concluzia că a existat o inversare clară în procesul de reformă care avea loc în 2005, odată cu începerea negocierilor de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană”.

Tot aceștia subliniază că: “este un serios pas înapoi pentru democrația turcă și a respectului său pentru drepturile omului, în particular, pentru libertatea de exprimare  cât și pentru statul de drept.” Raportul prevede că mass media și în special sistemul de justiție penal, au fost ambele vizate. Posturi de radio și televiziune au avut programele suspendate; mass-media a fost supusă unor interdicții prin care erau obligați să elimine anumite știri de pe site-urile web, în unele cazuri chiar fără a mai fi obținut în prealabil un ordin judecătoresc. Arestarea și detenția jurnalistilor, directori din trusturi media, ofițerilor de poliție, a procurorilor și judecătorilor publici, percepuți ca susținători ai mișcării Hizmet cât și tratamentul adresat în starea de arest, a ridicat preocupări serioase cu privire la încălcarea dreptului lor la libertate și securitate”.

Una dintre cele mai proeminente victime identificate în raport este Hidayet Karaca, director executiv la Samanyolu Media Group, care a fost arestat în decembrie, anul trecut, potrivit unei “acuzații dubioase” de creare a unei organizații teroriste.

 Ekrem Dumanli, redactor sef al ziarului Zaman, (a demisionat săptămâna aceasta) precum și alți jurnaliști media, împreună cu producători și șcenariști ai unei producții  tv ( un serial) sunt acuzați de conspirație împotriva unui grup islamist.  Raportul arată că Hidayet Karaca și alți 63 de ofițeri de poliție aflați în detenție, rămân în închisoare “în ciuda faptului că a fost emis un ordin de către o instanță competentă, cum că pot fi eliberați pe cauțiune”.

Potrivit The Guardian, Edward Garnier declara că: “având în vedere modul în care instanțele turcești sunt slăbite… există o absență a oricărei posibilități reale de remediu în instanțele judecătorești naționale”, Curtea Constituțională rămâne “ultimul semnal luminos”. În opinia britanicilor cei care sunt neîndreptățiți trebuie să meargă direct la CEDO. În 2014 CEDO a înmânat Turciei 101 de hotărâri, confirmând încălcarea drepturilor omului; afară de aceasta  doar Rusia a pierdut mai multe cazuri la Strasbourg. Tot raportul anunță înrăutățirea situației drepturilor omului din Turcia în urma răspunsului represiv al guvernului din Istanbul, în fața demonstrațiilor populare susținute în parcul Gezi, în 2013.

 Se pare, conform acestor surse că mișcarea Gulen a fost aleasă ca țap ispășitor pentru a justifica acțiunile autoritate ale guvernului.”

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT