Turcia, democrație în stil propriu


Drumul refugiaților care doresc să devină emigranți trece prin Turcia. În calea lor este un stat cheie, unul dintre cele mai tranzitate către exodul lor spre Germania. Stat membru NATO și de asemenea, candidat la Uniunea Europeană din 1963. Turcia însă pare că se apropie mai mult de modelul sirian decât cel european. Europa nu pare preocupată de situația PKK sau a Statului Islamic. Probabil ar deveni îngrijorată doar dacă aceștia și-ar dori să emigreze.

Secretarul general al ONU a condamnat atacurile și și-a exprimat încrederea că statul turc va rezolva situația. Cu un PKK în mare formă, cu stresul provocat de către Statul Islamic se pare că turcii nu fac altceva decât să-și numere victimele, eventual să-i decoreze post-mortem iar președintele și primul ministru să le sune familiile și să le transmită condoleanțe.

Coincidență sau nu, pentru AKP și președintele său aceste lupte cu PKK îi favorizează în sondaje. De ce au început aceste atentate acum? De ce imediat după alegerile fade? De ce se intensifică atentatele în apropierea alegerilor anticipate? Decredibilizează aceste atentate partidul HDP, al kurzilor care pentru prima dată în istorie a reușit să treacă pragul electoral de 10% și să intre în Parlament? În cazul în care HDP cu cei peste 80 de parlamentari nu vor mai reuși să treacă de 10%, voturile se vor duce către AKP iar majoritatea mult dorită a lui Erdogan se poate aduna. Să fie o strategie?

Oficialii statului condamnă terorismul, ceea ce este un lucru normal dar nu se vede nicio îmbunătățire a luptei împotriva PKK.  Așa afăm că în zona Hakkari, mai exact Dağlıca într-o confruntare cu același PKK, conform datelor oficiale anunțate de către guvern au murit 16 soldați. O parte a presei crede că au fost în jur de 50. Presă care anuntă știrea mult mai târziu, cu patru ore și jumătate, în timpul meciului Turciei cu Olanda. Primii care au anunțat, au fost cei de la PKK, pe rețelele de socializare în jurul orei 18:00.

În timp ce primul ministru se afla pe stadion, Recep Tayyip Erdoğan era într-o emisiune la postul ATV unde a dat o declarație memorabilă. Conform acestuia: „dacă am fi avut 400 de parlamentari asemenea evenimente nu s-ar fi petrecut”. Cu alte cuvinte voi, popor sunteți de vină că mor soldați, polițisti etc. Aveți grijă ce votați pe 1 noiembrie! (alegerile din 7 iunie nu i-au permis acestuia și partidului său să formeze majoritatea și implicit guvernul dar urmează alegerile anticipate din 1 noiembrie unde președintele turc speră să câștige pentru a forma singur guvernul și a schimba Constituția care să-i confere puteri prezidențiale).

Imediat după anunțul acestuia, într-o postare pe tweeter cotidianul Hürriyet a emis știrea. După știre un grup de simpatizanți AKP, partidul președintelui au atacat sediul acestora din Istanbul în jurul orelor 23:00.

Nu a trecut bine știrea că aflăm una la fel de tristă. La Iğdır, oraș aproape de granița cu Armenia au murit într-o explozie 13 polițiști. O altă știre care produce panică este aceea că în prima explozie PKK a folosit explozibil în cantitate de aproximativ 400 kg. La explozia din Iğdır bomba după câte spun specialiștii a avut o tonă.

 

Întrebarea principală este, dacă în două explozii și-au permis să folosească atât de mult explozibil, rezultă că dețin suficiente rezerve pentru viitor. Perioada de așa zisă înțelegere cu PKK a statului turc când au convenit să nu se mai tragă niciun foc se pare că a fost benefică pentru extremiștii kurzi în privința aprovizionării.

 

Pe site-urile din Turcia circulă un mic text pe care-l redau mai jos intitulat Revolta Martirului. Mesajul polițistului decedat era centrat pe ideea: „la înmormântarea mea să nu vină preşedintele si prim-ministrul”

4 polişti şi-au pierdut viaţa în urma  explozivului pus pe drum,  de  către PKK. În buzunarul poliţistului, Mehmet Akif Hatunoğlu, s-a găsit o scrisoare testament, în care se preciza că nu dorește ca  prim-ministrul şi preşedintele ţării  să  participe la  ceremonia de înmormântare: „îmi doresc  ca,  Dumnezeu să le dea să simtă durere de mii de ori  mai mare,  faţă de durerea, pe care au pricinuit-o ei  în ţara mea”.

Testamentul polițistului

“Dacă într-o  zi voi fi omorât, la înmormântare mea, să nu vină niciun reprezentant  oficial al statului (guvernator, ministru, prim-ministru sau preşedinte)!

Nu mă întrebaţi, de ce?….pentru  că  cei ca ei dorm, au murit foarte mulţi oameni.

Îmi doresc ca,  Dumnezeu să le dea să simtă şi ei  durere de mii de ori  mai mare,  faţă de durerea, pe care au pricinuit-o familiei şi  ţării mele.

Vă sărut-mâinile,  mămico şi tăticule!

Fetiţa mea, îngeraşul meu dulce, te iubesc foarte mult!

Îmi încredinţez fetiţa  lui Dumnezeu, mai apoi părinţilor mei! Şi în niciun caz nu o  las în grija statului.  Şi nu cumva  să iasa vreun reprezentant al statului să zică : “ce ai lăsat  în urmă,  este  în încredinţarea noastră!”

Eu nu am am încredere în acest guvern, în acest stat, au  trecut cu vederea la toţi  duşmanii  şi pe noi nu ne-au lăsat să ne facem datoria.Prietenii mei de arme, tovaraşii mei, fraţii mei, vă las în grija lui Dumnezeu ! Noi am murit pentru că statul  a adormit.

Statule Turc, tu nu adormii şi nu te lăsa subjugat! Să poată trăi soldaţii, polţiştii şi poporul nostru!”

Situația în Turcia este departe de a se încheia. Lupta pentru putere face victime din ce în ce mai des iar autoritatea statului turc este pusă la înercare de un PKK mult mai bine structurat, puternic, subversiv.