Notele ultimative sovietice


Acum 80 de ani România avea de luat o decizie importantă. Să refuze să cedeze Basarabia şi Bucovina, să cedeze fără luptă aceste teritorii româneşti sau să refuze cedarea teritoriilor cu riscul unui război cu Sovieticii? Conducătorii noştrii de atunci au preferat să se supună ultimatumului sovietic şi să se consoleze cu decizia. Puteam prelua exemplul finlandezilor care au preferat să lupte împotriva rușilor? Vă propun câteva reflecții despre acea perioadă plecând de la Notele ultimative ale URSS cât și răspunsul României:

Nota Ultimativă Sovietică, 26 iunie 1940:

În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a impacat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forța, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a rămas în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părți de Nord a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părtii de Nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul U.R.S.S. propune Guvernului Regal al României:

  1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia.
  2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile U.R.S.S. și că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

Răspunsul Guvernului Român, 27 iunie 1940:

Guvernul U.R.S.S. a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de catre Excelența Sa domnul Molotov, Președintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenței Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, și în sprijinul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic.

În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român iși va desemna delegații și nădăjduiește ca conversațiile cu reprezentanții Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România.

Guvernul sovietic trimite Guvernului României o a doua Notă Ultimativă din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune:

  1. În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.
  2. Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei.
  3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă.
  4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.
  5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai tîrziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei).

Răspunsul Guvernului Român, 28 iunie 1940

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

În plan extern România, care continua să militeze pentru respectarea tratatelor de pace de la Paris din 1919 – 1920, pentru respectarea graniţelor sale; împreună cu statele membre ale Micii Înţelegeri şi Înţelegerii Balcanice, s-a pronunţat pentru integritatea şi securitatea zonei.

Pe această linie la 26 iunie 1940, V. Molotov i-a înaintat lui Gh. Davidescu o notă ultimativă prin care cerea retrocedarea imediată şi cu orice preţ a Basarabiei şi a nordului Bucovinei. În explicaţiile cerute pe baza notei, ministrului nostru la Moscova i s-a explicat că: „România s-a folosit de slăbiciunea Uniunii Sovietice din 1918, ocupând Basarabia populată în principal cu ucraineni. Acum, în 1940, slăbiciunea militară a U.R.S.S. este de domeniul trecutului, iar situaţia internaţională cere o rezolvare rapidă a problemelor moştenite din trecut, iar pentru a pune bazele unei păci solide între ţări, guvernul sovietic cere înapoierea imediată a Basarabiei Uniunii Sovietice.”[1] Referitor la Bucovina, sovieticii erau de părere că această zonă ar putea reprezenta într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S.-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 ani a României în Basarabia.

După pierderile suferite în est a urmat dictatul de la Viena, 30 august 1940, prin care România a pierdut Ardealul în favoarea Ungariei, iar Cadrilaterul a revenit Bulgariei.

România  şi-a fixat poziţia politicii sale externe prin aderarea  la Axă, 1940. Schimbarea de regim de la 6 septembrie, a determinat de asemenea o strângere a relaţiilor României cu Axa. Împrejurările care au dus la arbitrajul de la Viena au determinat importante urmări în relaţiile noastre cu Ungaria, Uniunea Sovietică şi Bulgaria.

Criza endemică a raporturilor cu Ungaria, nu a putut fi, rezolvată prin arbitrajul de la Viena, fiind mai degrabă agravată prin executarea acestuia. De observat că Ungaria, cu tot câştigul teritorial, nu părea a socoti că soluţia de la 30 august era definitivă; în aceasta privinţă este simptomatic discursul de la Cluj al regentului Horthy care a cerut compatrioţilor săi să se pregătească în vederea unei soluţii.

Dunărea – rol strategic

Din partea Uniunii Sovietice, o nemulţumire abia ascunsă a putut fi înregistrată în urma acordării garanţiilor, cu atât mai mult cu cât se pare că guvernul sovietic nu a fost decât în ultimul moment avizat despre arbitrajul de la Viena. O altă cauză este desigur aceea că Sovietele au fost ţinute departe de iniţiativele germane cu privire la regimul Dunării; de aici şi pretenţiile formulate de guvernul sovietic în legătură cu această chestiune. Kremlinul dorea desfiinţarea Comisiei Internaţionale a Dunării organism de interes vital pentru România şi înlocuirea acestor comisii cu una singură compusă numai din riverani. Politica sovietică la Dunăre s-a manifestat, în cadrul lucrărilor Comisiei mixte de delimitare a frontierei româno-sovietice. Cele două delegaţii întrunite la Moscova s-au pus de acord în privinţa descrierii graniţei în Bucovina de Nord, pe Prut şi pe Dunăre la Vâlcov. De la acest punct, deşi se convenise ca thalwegul să constituie frontiera pe Dunăre şi pe braţul Chilia, ca graniţa să fie trasată pe braţul cel mai de vest (braţul Musura).

În termenii ultimatului din 26 iunie, o asemenea cerere nu se putea susţine. Indiferent de argumentele Sovietelor în această chestiune, era evident că ele ţintesc să împiedice navigarea pe braţul Chilia și să paralizeze navigaţia pe braţul Sulina.

Situaţia catastrofală de la sfârşitul lunii august 1940 nu s-ar fi putut produce iar Ro­mânia nu s-ar fi găsit izolată, dacă instrumentele internaţionale prin care se recunoscuse unitatea sa de stat şi tratatele bilaterale şi multilaterale de alianţă şi de ga­ranţie încheiate în perioada interbelică ar fi funcţionat, dacă statele membre ale Societăţii Naţiunilor ar fi acţionat în conformitate cu  statutul forului de la Geneva[2].

Menţinerea statului naţional unitar a constituit obiectivul major permanent al politicii externe, indiferent de guvernele care s-au aflat la conducerea ţării în perioada interbelică. Principalele acorduri, tratate, semnate în această perioadă nu au avut un alt scop decât  de a impune respectarea tratatelor de pace şi a oferi un plus de garanţie şi de securitate statutului teritorial al ţării[3].

În Uniunea Sovietică, după îndelungi negocieri şi amânări, generalul Aldea, preşedintele delegaţiei române, a reuşit să obţină asigurarea că guvernul sovietic a rezolvat favorabil toate cererile de repatriere a cetăţenilor români. În octombrie s-a încheiat la Bucureşti un aranjament privitor la moneda românească în Basarabia şi Bucovina de Nord. În acelaşi timp, guvernul sovietic a refuzat propunerea părţii române de a negocia un nou tratat în ceea ce priveşte comerţul. Două probleme erau încă existente şi anume, delimitarea frontierelor şi problema Dunării.

De altfel o comisie mixtă a discutat la Moscova, problema delimitării frontierei. S-a căzut de acord asupra descrierii frontierei pe Prut şi pe Dunăre până la Pardina.

Este lesne de înţeles ca această tendinţă a U.R.S.S. era manifestată cu intenţia de a controla Gurile Dunării

[1] Emilian Bold, Răzvan Ovidiu Locovei, Relaţiile româno-sovietice (1918 – 1941), Editura Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008, p. 284

[2] Eliza Campus,  Poziţia Internaţională a României în anii 38 – 40, în studii, Revista de Istorie, Tomul 26 – 1973, Bucureşti, Editura Academiei Republicii,  p. 1139

[3] Ibidem. p. 1139 – 1140