Situația relatată de mass-media cu refugiații care se agață de orice punct posibil pentru a înainta către Vest ar trebui judecată cu celeritate. Cu precădere U.E ar trebui să fie cea care să ofere soluții având în vedere că emigranții depun eforturi pentru accederea între granițele sale. România din punctul de vedere al siguranței traversează o perioadă pozitivă, noi suntem oarecum protejați, suntem sub umbrala NATO și membrii ai U.E. Conectați în mare parte doar la știrile interne ne îndreptăm rareori și temporar atenția la câte un eveniment cu un impact semnificativ. Ca cel al crizei refugiaților.
Semnalele venite dinspre Turcia nu au fost luate în considerare de către europenii parcă prea preocupați cu tot felul de probleme. Nici când războiul se află la porțile sale liderii statelor care au „rezolvat” problemele Orientului Apropiat nu oferă o soluție viabilă.
Turcia s-a implicat activ în dezvoltarea relațiilor cu statele din Orientul Mijlociu. Dupa 2010 și-a dublat aproape numărul ambasadelor, consulatelor, institutelor culturale în zonă. Fiind un stat puternic, stabil era imperios necesar pentru politica turcă să caute punți pentru a deveni vioara I în Orient. Avea si premise favorabile! Frații musulmani! Statele Unite au interese, rușii la fel, europenii și chinezii de asemenea. Turcii în primul rând promovau aceeași cultură, mentalitate și foarte important aceeasi religie. Așa a apărut modelul turc! Turcia un stat model pentru lumea arabă!
Cu toate acestea statele cu interese în zonă au adus în mass-media ceea ce nu era greu de observat. Turcia încerca să-și redobândească rolul din trecut avut de Imperiul Otoman. Cu toate că nu mai este un secret, turcii ca nație ar trebui să învețe din istorie și să caute să fie cum nu stă în firea lor. Mai exact printre caracteristicile acestui popor enumerăm entuziasmul, încăpățânarea, încrederea în sine și lipsa răbdării! Acestea amestecate au dus la anularea sintagmei: ” zero probleme cu vecinii” în “atâția vecini, atâtea probleme”.
Și în acest moment există țări prinse sau eșuate grație revoluției arabe și anume Egipt, Siria, Liban, palestinienii și cele care se amestecă în treburile lor: SUA, Iran, Arabia Saudită, Qatar, Turcia și Israel (nu neaparat în ordinea scrisă). Potrivit graficului de mai jos Iranul îl susține pe președintele Siriei, Bashar al-Assad, iar țările din Golf sunt împotriva sa. Assad este împotriva Frăției Musulmane. Frăția Musulmană și Barack Obama erau împotriva generalului Sisi. Statele din Golf erau pro generalul-Sisi. Iranul este pro Hamas, însă Mișcarea Hamas susținea Frăția Musulmană. Barack Obama susținea Frăția Musulmană, în timp ce Mișcarea Hamas este împotriva Statelor Unite.
“Problemele” Turciei au fost Maroc, Libia, Egipt, Siria, Israel, Iran și încă sunt. Sunt pentru că interesele sale au fost deja anulate. Nu întâmplător pe străzile din Turcia au fost organizate mitinguri de protest pentru Mohammed Morsi și Frăția Musulmană acum nu multă vreme.
Conflicte mai vechi, mai noi au fost susținute de Turcia. Turcia a riscat mult. Iar azi trebuie să facă față atât problemelor interne cât și cele de la granița sa.
Turcia a primit acești emigranți. Acum un an mass-media turcă semnala că pe teritoriul său sunt deja 1 500 000 iar numărul lor va crește. Rămași fără soluții acești sirieni se văd nevoiți a-și părăsi casele și pleca cu gandul la supraviețuire. Tot media turcă anuntă că în prima etapă au venit sirienii, apoi cei din Iraq și probabil în viitorul apropiat cei din Iraqul de Nord.
Creșterea puterii armate a kurzilor, susținerea și consolidarea fortelor așa zisului Stat Islamic chiar de către Turcia (conform unor agenții de presă), indiferența cu care este tratat regimul Assad fac din această zonă una de conflict. Parcă indiferența forțelor responsabile devin complicele acestor regimuri barbare.
Turcia prinsă între alegeri, conflictul cu PKK, între polemicile și reproșurile dintre Republicani și Naționaliști, dintre neînțelegerile partidului lui Erdogan și nou intratul HDP în Parlament (cel al kurzilor), dintre dilema care planează asupra kurzilor și a liderului lor Selahattin Demirtaş sau Abdullah Öcalan. În toată această perioadă nefastă pentru turci care se pare că se vor confrunta și cu o criză economică după cum declară specialiștii economici, problema refugiaților este pasată. În fond europenii și Statele Unite au contribuit într-un fel sau altul la această situație, ei să rezolve problema. Acesta este răspunsul liderului turc. ”Nenorociții” care vor să ajungă în statele nordice sau Germania să se poată duce.
Dincolo de confortul nostru european și de aroganța caracteristică ar trebui să vedem cauzele și nu efectul acestor oameni care și-au vândut tot ce aveau pentru a putea scăpa dintr-o zonă de conflict permanent. Acei oameni s-au legat de „sperantă” și cu această idee utopică și-au propus să ajungă in vest. Acel vest atât de bine văzut de zona săracă a lumii.
Majoritatea dintre acești deveniți imigranți sunt oameni educați, cu profesii, cu meserii, oameni de o condiție decentă care s-au trezit într-o zonă de război. O zonă de conflict, o zonă în care a apărut Statul Islamic cu ale lor aberații sau în vecinătatea acestor bestii. Cu siguranță sărăcia devine principala caracteristică a acestor oameni. În aceste condiții când viața atârnă de șansă iar dacă ai ghinionul de a fi ucis rămâi doar în memoria apropiaților, singura soluție rămâne fuga. Frica și teama pentru protejarea propriei familii te fac să alergi către nicăieri cu prețul a orice.
Astfel, mii de fugari au ajuns pe fundul Mării Mediterane. Alții aleargă către Vest prin Balcani. De ce oare nu merg către Occident prin Tunisia, Algeria sau Maroc nu pot pricepe. State ca Libia, Algeria, Maroc par mult mai simplu de tranzitat decât statele din Balcani. Cu siguranță că reușita ajungerii în state ca Germania sau Suedia nu le conferă liniștea.
Ruperea de trecut, de țară, de mediu social în care au evoluat nu poate fi ștearsă din memoria colectivă. Cu siguranță responsabilitatea acestor drame o poartă principalele state din U.E cât și Statele Unite. Altfel cum putem explica interventia NATO în Libia dar tolerarea războiului din Siria cât și indiferența cu care se observă doar dezvoltarea Statului Islamic?
Nu ar fi mai util ca acești emigranți să fie preluați de către Statele Unite sau Germania, Franța, Italia, Marea Britanie dacă aceste puteri nu se implică în rezolvarea situației? De ce trebuie state ca Grecia, Serbia, Bulgaria să suporte aceste mii de refugiați, având în vedere că au o situație precară economic? Mai mult, acestea nu au nicio legatură cu nenorocirea acestor oameni.
Vedem că Amnesty International acuză Serbia și Macedonia de rele tratamente aplicate imigranților. Cum ar fi tot statele periferice sunt de vină. Până atunci statul granită Schengen, Ungaria s-a apucat de construit un gard. Azi blamăm zidul Berlinului pe care-l considerăm o aberație dar la granița Europei construim un altul. Și observăm că modelul unguresc este adoptat și de alte state de graniță.
Imaginile cu lupta acestor oameni de a se urca și a prinde un loc într-un tren, tranzitarea acestora cu trenurile închise pentru a nu se putea coborî mi se par dezolante și arată că nu învătăm mare lucru din istoria nu foarte îndepărtată.