O știre care mi-a atras atenția este cea prin care aflăm că patru membrii dintre cei 14 care formează consiliul științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc s-au autosuspendat ca urmare a declarațiilor celui care conduce acest institut. Așa aflăm că Zoe Petre, Dennis Deletant, Cristian Parvulescu si William Totok se delimitează de declarațiile lui Radu Preda, se autosuspendă în semn de protest dar nu renunță la privilegiul de a fi în Consiliul Științific. Prin gestul lor, probabil că la presiunea mass-media cel în cauză se va întoarce către Cluj.
Reproșul și argumentarea celor deranjați este: „dezaprobăm declarațiile președintelui Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), dl. Radu Preda, care, între altele, susține teza că așa numita lege ‘anti-legionară’ este o lege ‘pro-comunistă’. În consecință, ne autosuspendăm din Consiliul Științific al IICCMER până în momentul desemnării unui nou președinte executiv al acestui institut de către Guvernul României”. Cu alte cuvinte, nu îi cerem demisia, dar să plece.
Cu siguranță că această legea Legea 217/2015 nu condamnă comunismul ci doar pe ultimul său conducător, Nicolae Ceaușescu care fiind condamnat pentru genocid intră sub incidența legii. Ce contează că cei care au stabilit sentința, componența completului și selectarea plutonului de execuție stabiliseră toate acestea înainte de a ajunge la Tîrgoviște.
Cei de la Elie Wiesel au alte opțiuni, alt plan și acționează în consecință. Chiar directorul Florian a declarat că cei care vor să condamne comunismul să-și facă si ei o lege. Cine-i ține?
Desigur că în 2006 ideea condamnării comunismului i-a surâs lui Traian Băsescu. Așa că a format Comisia Prezindențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Comisia avea rolul de a condamna dictatura comunistă, astfel că a lucrat pe baza unor concluzii deja stabilite, iar membrii acesteia, numiţi de preşedintele României, erau, în majoritate covârşitoare, orice altceva, dar numai istorici nu. Însuşi preşedintele acestei comisii, Vladimir Tismăneanu, nu este istoric, singurul său merit fiind acela că şi-a făcut o „profesie” din a condamna comunismul. Obiectivul politic a fost atins, preşedintele ţării însuşindu-şi „concluziile” Raportului Final, pe care le-a prezentat în şedinţa specială a Parlamentului României din 18 decembrie 2006. Altfel după o muncă asiduă „completul autorilor” din aprilie până în decembrie au condamnat totul. Toată perioada în care a funcționat regimul a fost condamnată la grămadă. Toate actele, deciziile, tot. Nimic pozitiv în 45 de ani!
Legea controversată, 217/2015, a fost votată în unanimitate de către cel mai numeros Parlament din istoria noastră. Doar două abțineri! Iar cei care au inițiat această lege au fost absolvenți de istorie.
De când a fost adoptată cei de la IICCMER prin vocea directorului său apreciază legea dar se pronunță și pentru includerea comunismului în textul legii. Cred că se impun câteva constatări:
- din lista membrilor Consiliului Științific al IICCMER sunt doar câtiva istorici care pot proba prin volume și studii că se ocupă cu perioada care face obiectul activității Institutului, cum ar fi Denis Deletant și Adrian Cioroianu.
- Din cv-urile „autosuspendaților” Zoe Petre și Cristian Pârvulescu nu rezultă că s-au ocupat cu analiza perioadei pe care ei sunt chemați să o gireze din postura de membrii ai CȘ.
- Observăm că în Consiliul Științific sunt nume de cultură dar majoritatea nu cadrează cu preocuparea Institutului.
- Prin numirea membrilor Consiliului Științific de către primul ministru se alimentează suspiciunile că membrii săi sunt numiți în special pe considerente politice și nu pe cele științifice.
Cu siguranță că împletirea factorului politic cu cel științific, ocuparea posturilor pe baza relațiilor, conturarea unor grupuri ale unora și altora diluează cercetarea, progresul științific și pun sub semnul întrebării deciziile care au stat la înființarea acestora.
Credem că cercetarea științifică nu trebuie să stea sub auspiciile unei legi. Cercetarea nu trebuie și nu poate fi îngrădită. A contesta azi Holocaustul este o dovadă clară de incultură. A spune că Mișcarea Legionară (nu am înțeles de ce nu se condamnă, dacă tot o condamnă din 1923 încoace ci din 1927) a fost o mișcare democrată este la fel. Dar a le compara pe cele două dă dovadă de prostie. Evidența nu poate fi contestată. De aceea credem că cercetarea evenimentelor trebuie să revină în special istoricilor. Cu precădere a celor care sunt specializați în domeniul perioadei respective. Altfel ajungem să constatăm că persoane ca doamna Zoe Petre, un bun specialist în Orientul Antic se preocupă de perioada contemporană. Altfel se poate înțelege amatorismul celor care vor să compare comunismul cu nazismul, fascismul cu legionarismul și exemplele pot continua.