"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2020 / 1 mai

22 ani de la Bombardarea Iugoslaviei de către NATO

Carnet de istoric

Pe data de 24 martie 2015, Serbia a comemorat a 16-a aniversare a bombardamentului NATO împotriva, pe atunci a Republicii Federative Iugoslavia (statele federale Serbia și Muntenegru) care a avut loc în 1999. Atacurile NATO au continuat timp de 78 de zile și, conform informațiilor oficiale din partea Serbiei, bilanțul a fost de 2500 de morti si 12500 de răniti.

NATO a început atacurile asupra Serbiei după ce aceasta a fost proclamată stat agresor din cauza provocării presupusei catastrofe umanitare din Kosovo cât și a eșuării negocierilor asupra viitorului provinciei care avuseseră loc la Rambouillet, Paris.

Operațiunea a fost susținută de 19 țări și a utilizat nave din Marea Adriatică, precum și patru baze aeriene din Italia, susținute de operatorii strategici care au decolat din baze aflate în Vestul Europei.

Alianța militară NATO a luat decizia de a ataca Serbia fără  aprobarea Consiliului de Securitate  al ONU, ceea ce a creat un precedent.

La 16 ani de la bombardarea Serbiei de către NATO motivele raționale sunt greu găsit. De ce a intervenit NATO într-un conflict care nu făcea obiectul său de activitate, de ce au trebuit să fie bombardate școli, spitale, trenuri de călători, poduri, chiar sediul Ambasadei Chinei de la Belgrad, etc. Era Serbia singura țară care avea regim dictatorial? Rămăsese Miloșevici singurul dictator din lume? Unde în lume după un război încheiat prin înlăturarea unui dictator s-a instaurat un regim cu o democratie veritabilă așa cum declarau oficialitățile americane?

Desigur că motivații există doar că Serbia a rămas încă afectată. Cei care au intervenit pentru înlăturarea tiranului, pentru democrație, pentru o Serbie care să se integreze în marea familie europeană au știut înainte de conflict că sârbii vor plăti factura grea și de neînțeles. Încă sunt ținuți la distanță de intrarea în linie dreaptă în U.E.

24 martie v-a rămâne în istorie ca ziua în care cea mai mare forță militară din lume – după câte auzim din ce în ce mai des – a bombardat timp de 78 de zile micuța dar încăpățânata Serbie. Președintele Serbiei, Tomislav Nikolici la 16 ani distanță de la acele evenimente a ținut un discurs care cred eu ar trebui popularizat și explicat. Din declarația sa: „au țintit casele noastre și cea mai mare comoară a noastră – copiii noștri”. Președintele sârb a ținut să se adreseze sârbilor din Aleksinac un loc devenit de tristă aminitire după ce NATO a bombardat un loc de promenadă, o piață unde au murit 11 persoane și rănite 50. De acolo a ținut să spună: „Serbia va ierta mereu, dar nu va uita niciodată”.

Așa cum mulți consideră Nikolici a opinat că declararea  independenței provinciei Kosovo „ a deschis cutia Pandorei cu consecințe teribile pentru comunitatea internațională. Singulară și tragică, vocea Serbiei s-a pierdut în cacofonia tiranilor ce au distrus țesătura ordinii internaționale. Întâi prin cuvinte și decizii arbitrare, apoi prin bombe. Consecințele deciziei arogante de acum 16 ani sunt resimțite și azi și toată lumea le suportă”.

Cu toate că au trecut 16 ani seful statului atrage atenția asupra unui fapt ce ține mai mult de educație: „Serbia își amintește acele zile, păstrează memoria victimelor inocente și îi numără printre sfinții ei martiri. Cei care nu și-au cerut scuze, cei care nu și-au asumat responsabilitatea pentru acțiunile lor, cei care nu au fost chemați în fața justiției pentru „greșelile colaterale” nu merită nici să fie amintiți, nici să fie iertați. Când ei, dacă o vor face vreodată, vor rosti cuvintele prin care ne vor cere iertarea, vor auzi vorbele pe care patriarhii le foloseau atunci când îngenuncheau în fața morților de pe câmpurile de luptă: vom ierta mereu, dar nu trebuie să uităm niciodată. Unii continuă să bombardeze chiar și azi, în timp ce Serbia plânge și cere doar niște scuze decente de la cei care au bombardat o țară în Europa la finalul secolului 20″.

Cu gândul la viitor Tomislav Nikolici a concluzionat: „Când menționăm trecutul nostru, ei ne spun că tot ce contează este viitorul. Când vorbim de viitorul nostru, ei ne spun că nu-l merităm din cauza trecutului. Nu suntem lăsați să construim un viitor mai bun, până ce, zic ei, nu ne vom confrunta trecutul și deciziile luate. Până nu ne vom cere scuze pentru tot ce ne-au făcut ei nouă. Într-adevăr, o eroare s-a produs atunci, dar nu a fost colaterală, ci una inumană și istorică. Și a fost a lor”.

1200 de avioane de vânătoare NATO împreună cu mii de rachete Tomahawk au atacat mii de ținte din întreaga Serbie. Au fost uciși civili nevinovați. Desigur că atacul NATO nu trebuie luat separat și înțeles ca un punct final în dominoul reprezentat de statele foste componente în construcția cu numele Iugoslavia.

Despre Miloșevici și prizonieri

Cei din NATO au presupus că sârbii vor cere pacea oricum ar fi ea doar să nu fie bombardați. Numai că loviturile aeriene i-au unit pe sârbi hotărâți să-și apere vatra strămoșească în jurul conducătorului lor. Mai mult, într-un gest de revoltă sârbii au început să poarte cu mândrie la piept insigne pe care scria țintă.

 Dusko Doder și Louis Branson în cartea subiectivă Miloșevici Portretul unui tiran Editura Bic ALL, 2004 redau un episod din timpul bombardamentelor NATO. Conform autorilor după refezul Camerei Reprezentanților din Congresul american de a mai aproba alte lovituri aeriene în urma votului 213 pentru 213 contra, pe 28 aprilie Miloșevici a început să spere din nou într-o destrămare a aliaților.

În același timp a venit la Belgrad reverendul Jesse Jackson, renumit luptător pentru drepturile civile împreună cu Rod Blagojevich (american de origine sârbă) si cu un grup de lideri religioși americani. Scopul acestora era să-l convingă pe președintele sârb să-i elibereze pe prizonierii americani capturați la granița cu Macedonia. Miloșevici „i-a întâmpinat calm și jovial, iar când Blagojevich l-a salutat în sârbo-croată, Slobo i-a răspuns în engleză (p.310)

Conform oaspeților Miloșevici le-a oferit o lecție de istorie: „n-a fost generație de sârbi, în acest secol, care să nu fi cunoscut ororile unui război. Uitați că noi, sârbii, am fost singurul popor din Balcani care în ambele războaie mondiale ne-am situat de partea Occidentului, chiar dacă acest lucru a însemnat pentru noi uriașe sacrificii și pierderi de vieți omenești? Uitați că albanezii, croații și toți cei cărora le-ați luat apărarea, în ultimii ani, au fost cei mai fideli aliați ai lui Hitler și Mussolini și că v-au ucis poate părinții veniți să lupte în Europa? (p.310)

În continuarea relatării discuției acestea spun: „ când a fost ridicată problema violării femeilor albaneze de către sârbi, Miloșevici care nu știa termenul „rape” (îmi e greu să cred că nu știa, înainte de a fi președinte a lucrat în domeniul bancar, trebuia să știe limba engleză, călătorea foarte des în S.U.A) a cerut lămuriri translatorului și, când a aflat despre ce este vorba, a izbucnit furios: E o minciună! Dacă vreți să știți, sârbilor nici nu le plac albanezele!” (p.311)

Firul epic detaliat de către autori continuă cu: „ Miloșevici și Jackson au ieșit să se plimbe singuri, într-o grădină a Palatului Alb (sediul Președenției sârbe).

Ce-ați spune dacă aș elibera unul dintre prizonieri? Cel care este căsătorit și are un copil mic, de pildă a întrebat președintele.

Nu puteți face asta, nu vă dați seama? A replicat Jackson care a motivat că acel soldat este alb și unui asemenea gest i s-ar da o tentă rasială, de vreme ce ceilalți doi prizonieri sunt de origine hispanică”. (p.313)

După discuție, liderul de la Belgrad a pus la punct eliberarea prizonierilor. Momentul este consemnat pe 2 mai. Acesta cu ochii închiși, a rostit rugăciuni alături de Jackson și de ceilalți clerici, îmbrățișându-se cu ei, într-o atitudine creștinească, în vreme ce reverendul rostea versetele din cartea profetului Isaia despre leul ce stă alături de miel.

Cum ar mai putea fi el, Miloșevici comparat cu tirani ca Hitler, Stalin sau alții după ce a rostit rugăciuni impreună cu foștii prizonieri?

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT