"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2019 / 27 noiembrie

La pas împotriva PSD


Doar cinci  județe din țară au votat cu PSD majoritar, implicit cu Viorica Dăncilă. Chiar dacă valul de critici cu privire la organizarea social-democraților este în creștere, membrii acestui partid ar trebui să fie mai temperați deoarece puteau fi activi în dese momente. Au preferat să tacă și când aceasta femeie era o anonimă chiar și pentru ei, au tăcut și când au pierdut alegerile europarlamentare sau când au votat-o la Congres ca președinte și candidat la președinție. Acum când Viorica Dăcilă este istorie, taberele își ascut colții pentru lovitura decisivă. Și, evident vor să scape de ea.

334209_main

Cei care vor conducerea PSD, cel puțin din ce reiese din mass-media sunt, Marcel Ciolacu, Gabriela Firea și Lia Olguța Vasilescu. Cu aceste nume, PSD nu se va reforma, din contră. Marcel Ciolacu nu a reușit să se transforme într-un lider național de anvergură, Gabriela Firea a dovedit că în București liberalii au luat mai multe voturi decât au luat cei din Sibiu iar Lia Olguța Vasilescu se va împiedica în propriul trecut, de membru PRM în caz că va dori să devină președintele social democraților.

Astfel, una dintre întrebările la care ar trebui să răspundă Viorica Dăncilă care afirmă cu mândrie că este ”pesedistă cu sufletul”; de ce a candidat împotriva lui Iohannis știind că nu are șanse, producând daune propriului partid? O altă întrebare ar fi ce căuta Gabriel Oprea în sediul PSD?

Cauzele declinului unui partid care avea aproape totul sunt vizibile. Calitatea umană, lipsa creativității și comunicării au dus acest partid în colaps. Nu am văzut membrii social democrați (lideri?) care să explice ce înseamnă ciuma roșie sau care este diferența dintre social democrație și comunism. În câteva rânduri am scris pe acest blog despre acest subiect. Nu mai reiau.

Ca la fiecare alegere de președinte de după 1990, românii trăiesc în seara anunțării câștigătorului un moment euforic bazat doar pe utopie. La fel ca și până acum, dezumflarea speranțelor lor se va produce abrupt! Alegerile din acest an s-au caracterizat prin strategia intelectual & prost coroborat cu dispariția presei reale. Doar o mică parte dintre jurnaliști au rămas jurnaliști. Restul s-au străduit să-i creioneze o imagine pozitivă președintelui în funcție care să-i confere un câștig fără vreo minimă emoție. Chiar și când nu avea nevoie.

Pe 23 iunie 2018 eram înștiințați de președintele României dintr-o piață din Sibiu că va candida la un nou mandat de președinte. Cu peste un an și ceva la dispoziție, tot aparatul din spatele său a lucrat pentru a-i (și) oferi încă un mandat. Viorica Dăncilă abia se obișnuia la Palatul Victoria, din nesperata sa poziție de primul prim ministru femeie al României.

Pentru președintele Klaus Iohannis în acest an nu prea au existat subiecte incomode. Subiecte precum casele sau cele legate de patrimoniul grupului etnic german nu și-au găsit loc în preocupările formatorilor de opinie. Acest cor al formatorilor de opinie nu numai că au evitat întrebări incomode pentru președinte dar s-au gudurat pe lângă el cu diferite ocazii, în special la lansarea programului ”România normală” sau la acel cenaclu de la Biblioteca Central Universitară. În fond, românii nu au votat în special pentru Klaus Iohannis ci împotriva Vioricăi Dăncilă. O Viorica Dăncilă care nu putea câștiga o luptă prea mare pentru ea.

Flancată de bărbați fără creativitate și viziune (Mihai Fifor, Orlando Teodorovici, Codrin Ștefănescu) aceștia au avut mai mult un rol de a aduce mai multe voturi către Klaus Iohannis decât pentru șefa lor. Doar prin simpla lor apariție!

 Evident, aceștia nu înțeleg că trebuie să facă un pas în spate ci se comportă ca ”liderii” unor partide asiatice care chiar dacă nu conving și nu produc plus valoare, refuză să piardă, conștienți fiind că și-au atins maximul din ceea ce puteau obține.

De partea cealaltă, PSD a demonstrat încă o dată că nu poate învăța nimic din trecut iar unele decizii importante precum alegerea candidatului la președinție au fost luate arbitrat, sfidând logica.
Klaus Iohannis este omul premierelor. Este primul președinte din istoria României după 1989 care a câștigat alegerile înainte de a începe. Fără emoții, fără speranță. Pur și simplu se știa de când Viorica Dăncilă a făcut anunțul că va candida contra sa că va obține și al doilea mandat.

A doua premieră este că strategia sa de campanie nu a fost neapărat pentru ceva ci împotriva a ceva. Împotriva unui partid, după cum vedeți din declarația de mai jos, rostită aseară:

Trebuie să fim realiști. Am câștigat o luptă importantă, dar războiul încă nu a fost câștigat. Este nevoie să mergem la vot și la locale, și la parlamentare. Abia atunci când PSD-ul e trimis în opoziție (PSD este deja în Opoziție) vom putea face ce ne-au cerut astăzi românii. Abia atunci vom putea face România normală, așa cum ne-o dorim noi cu toții.

Primul gând este acela că puterea corupe absolut. Iar a concentra toată puterea în mâinile președintelui poate fi un procedeu foarte periculos. Pentru exercițiul democratic, chiar dacă PSD a câștigat guvernul și majoritatea parlamentară, opoziția avea președintele. Ori, în această situație, președintele Iohannis, vrea majoritate peste tot, și la locale, și la parlamentare!

A treia premieră este că timp de cinci ani președintele Iohannis nu întreprins nimic palpabil. Nu am avut un proiect de anvergură care să i-l putem atribui, nu avem un proiect de țară privind educația care să fie gata, nu avem realizări concrete în diplomație. Cu toți acești nu, președintele poate a inițiat o rețetă.

De ce să faci ceva riscând să greșești când sigur nu greșești nefăcând nimic?

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT