"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2019 / 5 noiembrie

Turcia. De la invazia în Siria la recunoașterea genocidului armean de către Congresul Statelor Unite


Mass-media franceză în special a dedicat articole ample despre Recep Tayyip Erdoğan catalogându-l dictator și ridicând o serie de întrebări cu privire la relația acestuia cu ISIS. Dacă a făcut comerț cu această mișcare, dacă a cumpărat petrol de la ei și l-a distribuit apoi prin portul Ceyhan, dacă a distribuit arme teroriștilor ISIS sau dacă l-a protejat pe liderul acestora Abu Bakr al-Baghdadi, omorât în zona tampon protejată de turci.

19583007lpw-19585500-embed-libre-jpg_6617665

Ceea ce se întâmplă cu Turcia și cu jocurile de la granițele sale ne demonstrează că o soluție optimă este departe de a fi încheiată. După retragerea fortuită a Statelor Unite și invazia armatei turce în Siria a urmat o tărăgănare în decizii a Marilor Puteri. Propuneri, decizii unilaterale, condamnări ale deciziei turce sau tăcere din partea altora ne demonstrează că așa zisa sintagmă butoiul cu pulbere a migrat puțin din balcani către orient.

Turgut Özakman, în romanul său Turcii ăștia nebuni se referă la o calitate a acestora în care limitele sunt făcute pentru a fi încălcate, depășite sau schimbate. În oricare stat din lume, o decizie privind invazia propriei armate într-un alt stat ar fi cunoscut cel puțin o mică urmă de împotrivire din partea a cel puțin unei categorii a societății. În Turcia, nu! Psihologic, societatea turcă nu este deranjată de invazia în alt stat sau de schimbarea de frontiere atâta timp cât este în favoarea sa.

După ce mass-media turcă l-a lăudat pe președintele Donald Trump pentru maturitatea de care a dat dovadă în negocierile privind Siria și pe Vladimir Putin pentru viziunea comună (până acum 2 ani, Turcia considera Rusia un agresor care a pătruns în Siria) în privința teroriștilor, Recep Tayyip Erdoğan a fost omul săptămânii. De ce? Simplu, a atacat Siria, a obținut o zonă din Siria în care poate să acționeze (sunt convins că a cerut mai mult pentru a avea de unde ceda), a fost catalogat de președintele american ca salvator al păcii după care a mers să încheie un acord la Soci cu Vladimir Putin. Astfel, ”fratele Asad” cum îl cataloga în 2011, devenit un dictator peste noapte, a ajuns după acțiunea armatei turce în Siria, împreună cu armata rusă în teritoriile din Nord.

Uniunea Europeană, scoasă din context, poate pentru a se arăta că nu contează s-a mulțumit să emită comunicate prin care să condamne intervenția sau să anuleze diverse livrări cu armament NATO. Unii politicieni mai îndrăzneți din Franța sau Germania au cerut o ședință în NATO pentru a reevalua rolul Turciei în cadrul NATO.

Avertismentul ar fi ca Turcia să iasă din NATO dacă nu-și revizuiește atitudinea. Întrebarea reală ar fi dacă NATO mai este o miză pentru Turcia și cine are de pierdut dacă NATO ar scoate sau suspenda Turcia din Alianță?

Cum R.T. Erdoğan a reușit să-și consolideze relațiile cu Federația Rusă, Statele Unite sau China poate risca economic, relațiile cu U.E. sau cu NATO, pe care Donald Trump îl tot reevaluează ca opțiune pentru americani.

În același timp U.E. a făcut un inventar al situației Turciei și a emis o rezoluție în 19 septembrie 2019 prin care recomandă. Nu are rost să scriu și recomandările, la Ankara nu sunt luate în considerare.

În ultima perioadă declarațiile președintelui turc în privința celor aproape 4 milioane de emigranți care pot ajunge în Europa, a creat teamă în anumite state europene. Acesta este suficient de pragmatic și știe foarte bine atuul pe care-l are cu acești emigranți cât și slăbiciunile pe care liderii europeni le au în privința acestei probleme.

Săptămâna trecută, după ce lucrurile păreau în regulă pentru liderul de la Ankara, Congresul Statelor Unite cu o majoritate covârșitoare a recunoscut pentru prima dată genocidul armean.

Cum recunoașterea cerută de armeni și negarea susținută de turci nu se vor întâlni într-un punct comun vreodată, vă propun să lecturați un document care stă la baza viziunii turce asupra tristului eveniment:

Decretului 1331/163, mai 1915, semnat de către Sultan, cu privire la condițiile relocării armenilor de către otomani:

  1. a) cei care au fost nevoiți să își schimbe locuințele (strămutați) se vor putea muta în siguranță în zonele unde vor dori împreună cu toate bunurile lor;
  2. b) până la instalarea în noile locuințe cheltuielile de subzistență vor fi asigurate din bugetul alocației pentru imigranți;
  3. c) li se vor da terenuri și imobile în concordanță cu proprietățile deținute anterior;
  4. d) pentru cei nevoiași, guvernul va construi spatii de locuit, se vor pune la dispoziție uneltele și instrumentele necesare lucrărilor agricole, precum și semințe pentru lucrările agricole;
  5. e) averile ce au rămas în vechile locuințe le vor fi returnate la noua locație dacă aceste bunuri sunt mobile iar dacă acestea  sunt imobile vor fi inventariate și evaluate urmând a fi despăgubiți cu sumele necesare;
  6. f) locurile de specializare ale imigranților cu excepția culturilor de măslini, duzi, viță de vie, portocali, magazinelor, hanurilor, fabricilor sau depozitelor, care generează venituri vor fi vândute la licitație deschisă sau vor fi închiriate iar sumele rezultate vor fi consemnate în depozite ale fondurilor de proprietate destinate a fi plătite proprietarilor de drept;
  7. g) toate acestea vor fi sub controlul unor comisii speciale, iar în acest sens se vor pregăti ordine scrise separate;

Pe lângă măsurile luate următoarele puncte vor fi luate în considerare:

–        Au fost numiți inspector civili pentru a verifica și a coordona acțiunile de imigrare în zonele Adana, Halep, Maraş;

–        S-a constituit “Direcția Generală pentru Imigranți” cu scopul de a susține orice nevoi legate de procesul de imigrare;

–        Au fost asigurate pentru convoaie (grupuri) animale și mijloace de transport;

–        Pentru armenii în vârstă, cei cu dizabilități, răniții, văduve, bolnavi și orfani care nu sunt supuși imigrației statul a construit locații speciale și a suportat toate cheltuielile necesare nevoilor lor;

–        Nu au fost omise familiile armene care au nevoie de protecție. S-a dat de știre că familiile ale căror bărbați sunt deportați sau în serviciul militar, familiile fără părinți sau orfani vor putea locui în satele sau comunele în care nu locuiesc alte etnii decât armenii iar cheltuielile de subzistență vor fi plătite din alocația pentru imigranți;

–        Cei supuși migrării (relocării) sunt armenii răzvrătiți, sau cei care au dezertat din armata Imperiului Otoman în armata rusă sau care aparțin sectei gregoriene. În același timp armenii catolici sau protestanți care activează în armata otomană în clasele de ofițeri și medicale, cei care lucrează la banca otomana în agenții sau în regie și lucrătorii armeni ai câtorva consulate nu vor fi supuși migrației (relocării) atât timp cât vor rămâne fideli statului;

–        Protejarea persoanelor și a bunurilor supuse relocării; au fost lăsate la latitudinea conducătorilor localităților de pe traseul de imigrare; organizarea cu privire la mâncare, adăpare și organizare a locurilor de odihnă;

–        Au fost alocate bugete serioase pentru a asigura cheltuielile pentru nevoile primare ale imigranților și protecția convoaielor atât în timpul transportului cât și la locația  de destinație. S-au dat ordine spitalelor aflate pe traseul de imigrație să asigure convoaielor mâncare caldă și carne, să asigure asistență necesară bolnavilor;

–        La stabilirea traseelor au fost alese acelea care asigură siguranța căilor ferate şi a bărcilor (ambarcațiunilor);

–        Pentru a se proteja împotriva malariei, o boală răspândită în acea perioadă s-a distribuit emigranților chinina. Pentru bolnavi, s-a hotărât să fie tratați şi în spitalele militare pe lângă cele civile;

–         Armenilor relocați li se permitea  să se deplaseze împreună cu toate  bunurile lor mobile şi animalele lor; s-a stabilit să se înregistreze cum vor fi preluate valorile mobiliare şi imobiliare rămase în urmă, ce se va întâmpla cu terenurile şi culturile de pe ele;

–        S-au asigurat măsuri pentru a preveni dispariția bunurilor şi a averilor, atacurile bandiților şi uciderea persoanelor;

–        Cei care atacau convoaiele, provocau atacuri sau care nu luau toate măsurile necesare de protecție să fie înaintați Curții Marțiale şi să fie aspru pedepsiți. Se putea aplica şi pedeapsa cu moartea celor care  luau parte la astfel de acţiuni;

–        S-a dat dispoziție să se  stabilească, în funcție de zonele în care vor fi relocați, în sate sau comune unde li se vor construi case, sau în zone indicate de către guvern.

Ceea ce arată acest document este că Imperiul Otoman preocupat de grija armenilor a dat un ordin pentru a-i muta, cu forța dacă nu se supun pentru a rezolva problema. O practică des întâlnită în Imperiul Otoman. Mutarea forțată, cheltuielile de subzistență, inventar din partea celor care-i mută sunt binefacerile otomanilor.

Evident, nu clarifică mare lucru acest document, dar arată viziunea turcilor de azi, cu privire la problema din ce în ce mai recunoscută de către multe state printre care Statele Unite sau Franța.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT