Turcia lui Erdoğan pendulează de câțiva ani între normalizarea relațiilor cu U.E/ SUA și amenințarea cu ruperea relațiilor/trimiterea emigranților către Europa. Discursurile tranșante care se aud de la Ankara și Istanbul creează o iluzie turcilor că puterea liderului lor este prea mare în comparație cu nehotărâții de la Bruxelles.
Donald Trump probabil îl place pe Erdoğan. Este fascinat de acesta deoarece demonstrează autoritarism, are soluții la orice și nu este deranjat de căte opoziție. Un posibil model pe care și-l dorește acasă. Astfel, liderul de la Ankara, îi demonstrează că se poate, celui care se poticnește din ce în ce mai des prin hățisurile democratice de la Washington.
În ultima perioadă, mai ales din 15 iulie 2016, relațiile turco-americane au fost tensionate, pe alocuri înghețate și au oscilat între colaborare și amenințări. Motivul principal al acestor tensiuni este Fethullah Gülen. Turcia îl acuză că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016 iar americanii nu-l extrădează fără dovezile concrete. Turcia declară că a trimis dovezile, SUA că nu sunt convingătoare.
Se pare că această situație folosește ambelor state. Lui Erdoğan pentru că își face curățenie în țară cu motivarea că cei arestați sunt membrii ai mișcării lui Gülen, consolidându-și propriul regim iau Statelor Unite pentru că Mișcarea Gülen este una profitabilă în economia lor.
Chiar dacă s-au organizat proteste la vizitele lui Erdoğan în Statele Unite, lăsate cu lovituri aplicate de propriile gărzi de corp celor care-l contestau este posibil ca desele discuții ale președintelui american cu omologul său turc să-i fi apropiat. Pastorul Brunson le-a oferit prilejul de a se cunoaște mai bine.
Astfel Donald Trump s-a jucat puțin cu economia Turciei. A aplicat anumite măsuri economice și a privit cu satisfacție cum lira turcă se devaloriza constant. După această decizie, președintele turc s-a văzut nevoit să caute soluții, tot în Statele Unite. Președintele american a obținut ceea ce și-a dorit. Eliberarea pastorului iar Erdoğan stabilizarea lirei.
Ca într-o căsnicie de conveniență Erdoğan l-a mai testat încă o dată. A cumpărat rachete de la ruși (pentru a înțele și analiștii de la noi, rachetele nu au fost în întregime livrate Turciei) iar Statele Unite au ripostat cu scoaterea acestora din programul F 35.
În ultima perioadă, situația economică fluctuantă l-a convins pe Erdoğan că un război îi consolidează societatea turcă, nostalgică a Imperiului Otoman. Astfel că l-a convins pe Donald Trump să se retragă din Siria pentru a intra el cu scopul de a crea o zonă tampon de 30 km adâncime și 500 km lungime. Ultra conservatorii turci speră ca Turcia să nu renunțe la această zonă, după modelul Ciprului de Nord.
Astfel că, prietenul de acum Donald Trump i-a ascultat dorința și s-a retras din Siria. Distrugând eforturile politico-militare care au investit timp, muncă și miliarde de dolari pentru ca zona aceasta să se mențină într-o anumită stabilitate.
După retragerea americanilor, Erdoğan a anunțat operațiunea Izvorul Păcii iar armata turcă a atacat Siria! Nu cunoaștem acum numărul civililor, mass-media turcă anunță că au fost omorâți peste 800 de teroriști. (nu știm dacă acești teroriști sunt teroriști denumiți după normele internaționale sau după cele turcești). În războiul de câteva zile, armata turcă a colaborat cu cea rusă și cea a lui Bashar al-Assad, fostul prieten, dușman și se pare că iar prieten.
Văzând ca până și Liga Arabă, și Uniunea Europeană, chiar și propriul Congres nu digeră acțiunea aventurierului Erdoğan, Donald Trump și-a trimis doi colaboratori apropiați să caute o soluție cu Erdoğan din care să iasă amândoi bine, eventual printr-un comunicat din care turcul să înțeleagă ce vrea iar americanii să creadă că o să fie pace.
Faptul că sunt prieteni, iar diplomația clasică a apus de ceva vreme iar compunerile sunt de actualitate, Trump îi trimite o scrisoare prin care îi spune să nu fie prost și să nu rămână în istorie ca un personaj negativ. După ce primește scrisoarea, cei de la Ankara au declarat că Erdoğan a aruncat-o la coș. Mai mult, declară că pe oamenii lui Trump nu o să-i primească el ci omologii lor, el putând să-l primească doar pe Trump.
Nu știm de ce, dar până la urmă i-a primit și au căzut la o pace americană din care turcii au înțeles că este vorba de o suspendare a războiului.
Imediat, președintele american s-a grăbit să anunțe pe Twitter că Erdoğan a salvat Pacea, lui rămânând doar să-i mulțumească. Unde mai găsim un asemenea episod în istorie?
Acordul de la München din 1938. Miniștrii de atunci ai Franței și Marii Britanii au fost aclamați ca salvatori ai păcii pentru că sacrificaseră Cehoslovacia de dragul păcii. Că Hitler le promisese că dacă-l lasă să ia Cehoslovacia, el nu mai are alte pretenții.
Cum epoca elitelor educate este în declin, ne confruntăm din ce în ce mai des cu situații de genul acesta. Toţi cei care-l învinovățesc pe Erdoğan ar trebui să știe că acesta nu putea face mare lucru dacă Trump nu-și lua armata de acolo.
Prilej pentru Erdoğan să declare ieri ”operațiunea Izvorul Păcii desfășurată de Forțele Armate Turce va lua sfârșit dacă toți teroriștii din Siria își vor lăsa armele și vor ieși în afara granițelor zonei de securitate determinate de Turcia.” Un mare DACĂ, care poate fi folositor diplomației de la Ankara în viitorul apropiat.
Mai mult, a declarat că: Turcia are două opțiuni: ori se va preda rolului care i se atribuie în scenariul scris în Europa sau SUA , ori se va lupta. Noi împreună cu națiunea noastră am înălțat steagul luptei. Ori independența ori moartea. Altceva nu se cuvine unui popor care și-a înființat statul independent.” Alimentarea populismului poate crea iluzii care în viitor pot duce la conflicte și mai mari.
Cu privire la Europa a declarat: ”Mâine sau poimâine vă veți confrunta cu aceleași probleme cu care ne confruntăm noi astăzi. Să fiți siguri că atunci ne înțelegeți foarte bine, dar va fi prea târziu. Să vedem ce veți spune celor care sprijină teroriștii cum vă veți purta cu ei. Să vedem dacă și atunci veți avea grijă de teroriștii ca astăzi. Când teroriștii vor începe să vă facă rău această națiune nobilă va fi alături de voi. Fiți alături de Turcia în această luptă împotriva terorismului, sau cel puțin nu vă amestecați.”
Cine este cel mai afectat actor politic de instabilitatea de la proximitatea Turciei? Cu siguranță Uniunea Europeană. Să fie o strategie a celor de la Casa Albă?
Până atunci, turcii de pe orice scenă, politică, diplomatică, sportivă, pe modelul Rabia din Egipt, au făcut celebrul Salutul în semn de apreciere și respect față de propria armată care a intrat în Siria.