Turcia este în NATO dar nu are tangență cu valorile democratice împărtășite de statele membre. Turcia a încercat o perioadă să adere la Uniunea Europeană dar tradițiile și mentalitatea turcului nu corespundeau cu cele occidentale. Era doar o idee de a se apropia de fondurile U.E. În ultimii ani, președintele turc nu a mai putut juca la ambele capete ci a fost nevoit să rămână, așa cum a fost de la început, un islamist convins care nu poate accepta valorile occidentale.
Din puțina istorie pe care o cunoaște, Recep Tayyip Erdoğan a înțeles că Turcia este moștenitorul Imperiului Otoman. Iar el, poate aduce din nou măreția Turciei. Dorința de a se compara și a se răţoi la statele mai puternice izvorăște din dorința de putere care se bazează pe nostalgia trecutului. A părții pozitive a acestuia.
Decizia intrării în Siria nu convine nimănui. Nici Ligii Arabe, nici Uniunii Europene nici Congresului Statelor Unite. Și atunci?
Intrarea în Siria aduce aminte de strategia zonei Hatay, teritoriu sirian la granița cu Turcia care s-a declarat independent, apoi s-a format într-o Republică. Aceasta a votat unirea cu Turcia. Nu trebuie să uităm nici intervenția în Cipru și declararea Ciprului de Nord.
Recep Tayyip Erdoğan știe că lipsa unui protocol ferm îi va impiedica pe liderii statelor occidentale să intervină decisiv. Știe de exemplu că state precum SUA, Rusia, Franța, Marea Britanie au hotărât de-a lungul timpului să intervină armat și nu au fost sancționate. Și atunci, Turcia de ce ar fi?
În aproape cei douăzeci de ani de când conduce Turcia, acesta s-a întâlnit cu majoritatea liderilor. Le știe dorințele politice, poate și slăbiciunile unora dintre ei. Cei care vor muri în coridorul din nordul Siriei, vor fi catalogați ca victime colaterale.
Ceea ce se întâmplă în Siria este previzibil. Președintele turc, avea nevoie de acest război pentru a se justifica în plan intern. Discursurile sale din aceste zile nu aduc nimic nou. Ca în fiecare conflict în care este implicată Turcia sau în urma unor atentate, Recep Tayyip Erdoğan acuză direct Statele Unite sau Uniunea Europeană. Ori statele importante din U.E. În același timp se erijează în apărătorul lumii, a omului care se luptă cu toți pentru umanitate, pentru unitate și egalitate. Hotărârea atacării kurzilor din nordul Siriei nu fost una grea de luat. Demers susținut de toate partidele care declară că susțin pacea prin declanșarea războiului. Operațiunea Izvorul Păcii este un non-sens atât timp cât o țară este atacată de o alta care pretinde bombardarea acesteia în scopul obținerii păcii.
Strategia preferată a președintelui turc constă în șantajul la adresa Uniunii Europene cu cei aproape patru milioane de refugiați găzduiți în Turcia. Cum această strategie nu este nouă, având câțiva ani deja, trebuie remarcată lipsa soluțiilor europenilor.
Bombardarea zonei din proximitatea sa, justificările aberante cât și lipsa unor reacții prompte ne dovedesc că nimic nu este nou în istorie. Justificări am găsit și la declanșarea primului război mondial, și în deciziile lui Hitler de a anexa zone din vecinătatea Germaniei, justificări găsim și azi. De exemplu, Erdoğan și-a motivat decizia astfel: ”Scopul final al Operațiunii Izvorul Păcii, lansată pe 9 octombrie 2019 ca răspuns la amenințările teroriste multidimensionale emanând din Siria împotriva securității noastre naționale este de a asigura securitatea frontierelor noastre, de a neutraliza teroriștii din regiune și de a salva poporul sirian de sub opresiunea teroriștilor.”
Oricine citește aceste argumente se poate întreba care sunt amenințările multidimensionale din Siria împotriva securității Turciei, de ce trebuie să atace un alt stat, stat vecin, musulman pentru a-și asigura frontierele sau de ce trebuie să neutralizeze teroriștii de pe teritoriul Siriei?
Dând dovadă de cinism, președintele turc este preocupat de a salva poporul sirian de teroriști!
Între timp, mass-media turcă abundă de informații din care oamenii află că operațiunea este un succes, teroriștii sunt anihilați. Cei care nu sunt de acord cu președintele turc, cunosc amenințarea clasică prin care milioanele de refugiați vor ajunge în Europa, trimiși de el. Câțiva jurnaliști care au criticat operațiunea au fost arestați.
Ori, în aceste condiții de amenințare, relațiile nu se pot dezvolta, nu pot funcționa. Mâna liberă pe care i-a lăsat-o Donald Trump în Siria, ne amintește de înțelegerile secrete făcute înaintea conflictelor. Probabil, președintele american nu vrea sa audă în această perioadă de Iran, Rusia. China, Arabia Saudită, Turcia și ISIS. Sau ce se va întâmpla cu membrii ISIS care pot scăpa din închisori.
Chiar dacă președintele american este imprevizibil, cu siguranță conștientizează că retragerea trupelor americane din nordul Siriei va cauza mai multe probleme decât menținerea acestora. Cu Siria și Irakul măcinate de crize, cu un război unilateral în Yemen, lăsat sub coordonarea Arabiei Saudite, cu o înghețare a relațiilor Israelului cu statele arabe, Turcia își dorește să aibă și ea Yemenul ei, Siria.
Abandonează NATO, U.E. Siria? Îl vor lăsa pe Recep Tayyip Erdoğan să facă ce dorește în Siria sau vor căuta pârghii să-l oprească? Întâlnirile de săptămâna aceasta sunt decisive pentru situația creată. Cert este că în Turcia avem un Recep Tayyip Erdoğan care a anunțat că nu va ceda indiferent de consecințe. Vor proceda statele occidentale precum Chamberlaine și Daladier în 1938 când au închis ochii la ocuparea Cehoslovaciei?
În momentul acesta avem două certitudini. Una este că Turcia nu mai are nevoie de acordul aliaților pentru a începe un război iar cea dea doua este că Turcia nici nu mai pretinde că are vreo tangență cu valorile occidentale.
P.S. Hevrin Khalaf, secretar general al partidului Viitorului Siriei, a fost oprită pe drumul M4, spre orașul Qamishli, ulterior a fost târâtă din vehicul și împușcată de grupuri susținute de armata turcă.