"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2019 / 31 iulie

Călin Popescu Tăriceanu, beneficiarul all inclusive al PSD


Este Călin Popescu Tăriceanu o variantă mai bună ca Viorica Dăncilă? Este candidatul ALDE o alternativă mai bună ca cel al PSD? Cu ce este acesta mai bun ca ceilalți candidați? Din declarațiile lui C.P. Tăriceanu am dedus că acesta se înscrie în cursă pentru a merge până la capăt. Vor putea cei de la ALDE să nu-și atace colegii de guvernare în campanie? Vor rămâne parteneri de coaliție sau vor încerca să cadă guvernul Dăncilă cu prețul trecerii într-o altă coaliție? Eventul o alianță cu Pro România? Par mai responsabili cei de la ALDE în detrimentul celor de la PSD? Poate fi vorba de o Coaliție cu șanse egale ale celor două partide având în vedere procentele aduse de partide?

index

Vor înghiți rectificarea bugetară sau o vor folosi ca pretext pentru a da vina pe ”guvernarea PSD”? Care sunt ideile implementate de ALDE în legislatura actuală? Sunt doar câteva dintre întrebările care se pun în acest moment cu privire la Coaliția PSD, după ce Călin Popescu Tăriceanu ține să candideze.

Ce poate face un partid ca ALDE, mânat de ambiția lui Călin Popescu Tăriceanu de a ajunge președinte? În mod normal, ar trebui să se preocupe de a rămâne partid parlamentar și de a ieși la pețit pentru a fi luat la guvernare. Alegerile europarlamentare au dus la ieșirea ALDE din Parlamentul European. La ce pretenții are liderul ALDE este foarte probabil să ducă ALDE și în afara Parlamentului de la noi. Dorința de a conduce, jocurile de culise care-i dau speranțe președintelui ALDE nu fac altceva decât a rupe o Coaliție în care nu există niciun document sau promisiune că președintele ALDE trebuie să fie candidatul comun la președinție.

Știrea politică a săptămânii trecute o reprezintă sfârșitul Alianței PSD-ALDE. Chiar dacă din oportunism ALDE sau mai bine zis Călin Popescu Tăriceanu nu rupe Alianța în aceste zile din simplul fapt că odată plecați de la guvernare, plecați vor rămâne. Vor continua să se agațe de PSD ca o căpușă și cu scopul de a scoate în evidență decizii negative  din postura de ”persoane mature politic” pentru a capitaliza imaginea omului lucid al Alianței.

Încăpățânarea cu care se agață de candidatura la prezidențiale, poate avea ca scop transformarea partidului OM într-unul de genul UDMR. Fiind deja la al patrulea partid, Călin Popescu Tăriceanu, ideologul de dreapta a stat mai mult la guvernare cu stânga. Dacă PSD nu-l mai vrea, poate-l vor într-o viitoare Alianță cei de dreapta. În schimbul susținerii ALDE, să fie primiți la Guvernare!

Potrivit statutului, ALDE este un partid de dreapta. Având în vedere că actualul președinte al Senatului a rămas prim ministru cu sprijinul PSD după care a ajuns al doilea om în stat pus de PSD, adus la guvernare tot de PSD, era și timpul ca politicianul Călin Popescu Tăriceanu să se declare nemulțumit de PSD care, ca un partid nerecunoscător, nu-l susține pe el la prezidențiale.

PSD a pierdut mult din asocierea cu ALDE. Oameni precum Grațiela Gavrilescu, Teodor Meleșcanu, Anton Anton sau Viorel Ilie s-au remarcat printr-o lipsă totală de activitate ca miniștri. Sau o eficiență minusculă. La unul dintre cele mai importante ministere, cel al diplomației, Călin Popescu Tăriceanu l-a pus pe cameleonul politic Teodor Meleșcanu. Acest politruc de pe vremea comunismului, trecut prin mai multe partide și servicii, până la funcția de șef al SIE, a poposit la Externe. După cum declara la sfârșitul mandatului său: ”În aceste decenii de activitate intensă am fost privilegiat să am un rol activ în evoluția istoriei naționale și în drumul, uneori anevoios, parcurs de România spre consolidarea democratică și integrarea în spațiul euroatlantic.”

Ca istoric, și ca observator al vieții politice, dați-mi voie să consider că acest bătrânel ne sfidează în continuare. În afara de a fi împins pe primele poziții pe listele pentru parlamentare, în toată activitatea sa, acesta a fost numit: la externe, la apărare, la SIE și din nou la Externe. A mai avut un rol într-un alt partid, cu scopul de a le încurca pe celelalte. Când a candidat la prezidențiale a reușit să strângă 1% din voturi. Faptul că vorbește de istoria națională dar nu a făcut nimic (nici măcar o conferință, o expoziție) pentru Centenarul României, pe când era ministru și se putea implica activ, ne face să concluzionăm că este una dintre persoanele care a frânat activitatea diplomației românești. O persoană garantată de ALDE, în speță de Călin Popescu Tăriceanu.

Un alt ministru care a frânat deciziile PSD a fost Tudorel Toader. Garantat de Călin Popescu Tăriceanu, acesta, în stilul caracteristic în loc să-și asume ideile politice s-a jucat de-a independentul.

După alegerile prezidențiale, câștigate de Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu devine ”primul prim ministru liberal” după 1989. În urma tensiunilor dintre PNL și PSD, pe 25 februarie 2014 Crin Antonescu declară că USL nu mai există. O zi mai târziu, C. P. Tăriceanu demisionează din PNL, lăsându-i pe nerecunoscătorii liberali să se descurce singuri.

Acesta a condus PNL între 2 octombrie 2004 – 20 martie 2009.  Dintre declarațiile care merită reținute ale acestuia, amintim: “În învățământul preuniversitar programul nu e de opt ore pe zi. Dacă pui la cap toate vacanțele, ai patru luni de vacanță pe an. Patru luni de vacanță. Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări.” Cu o asemenea gândire, cu siguranță că Educația nu reprezintă nimic pentru acesta. Evident, programul său de parlamentar din anii ”90 sau cel de președinte al Senatului este foarte epuizant, fără nicio vacanță sau zile libere!

Mă număr printre cei care consideră că meseria de profesor nu se poate contabiliza doar în ore petrecute la catedră. Înainte de toate este o menire, o pasiune. Profesorii (adevărați) ca să poată preda trebuie să cerceteze, să adune documente, să scrie studii, cărți, etc. Doar o mică parte din meseria unui profesor o constituie predarea. Dar pentru președintele Senatului și fostul prim ministru, un profesor este acela care merge câteva ore la școală pe zi. În rest se odihnește și vrea salarii demne de titulatura sa.

Venind spre 2019 acesta scrie pe Facebook: Winston Churchill, cel mai mare britanic care a trăit vreodată, cum îl consideră ai lui, omul care și-a dus țara la victorie, ca premier, în Al Doilea Război Mondial, a pierdut stupefiant primele alegeri organizate după înfrângerea lui Hitler, deși, personal, avea 83% încredere în sondaje.

Probabil de alți lideri nu a citit (a citi nu înseamnă neapărat a înțelege) nici de cei care au construit Marea Britanie, nici de regii care au avut o contribuție majoră la dezvoltarea regatului sau de unii dintre prim miniștrii care au știut să lupte pentru țara lor. Evident, Winston Churchill este un mare politician dar formula ”cel mai mare britanic” pare hilară pentru un om cu pretenții intelectuale precum inginerul (oare ce a realizat acesta ca inginer) Călin Popescu Tăriceanu. În plus, nu Marea Britanie a câștigat războiul, ci Uniunea Sovietică împreună cu forțele Aliate. Marea Britanie, prin Winston Churchill, a avut rolul de a da Uniunii Sovietice ceea ce nu avea pentru a păstra ceea ce avea, vezi Cortina de Fier.

Faptul că dă exemplu pierderea alegerilor de către personajul său favorit (din România nu a găsit exemple) și apoi recâștigarea acestora, ar trebui să știe că statele și etapele istorice nu se repetă întocmai. Spre exemplu, Marea Britanie nu este România, Winston Churchill nu este contemporan cu președintele ALDE iar diversitatea partidelor politice în România nu este la fel ca cea din Marea Britanie. În plus, spre deosebire de Winston Churchill, Călin Popescu Tăriceanu nu a câștigat nimic, ci doar a fost numit (pus) în funcții importante.

Winston Churchill a participat ca ofițer în primul război mondial. Chiar dacă a pierdut bătălia de cu turcii la Dardanele și ca lider al Marii Britanii în cel de-al doilea.

Cum în 2014, C.P. Tăriceanu la alegerile prezidențiale a obținut puțin peste 5%, de ce consideră acesta că românii îl vor vota în mod copleșitor în 2019? Consideră că au greșit românii în 2014?

În altă ordine de idei, se luptă cu Justiția. Aceea a lui Iohannis și a statului paralel. Se luptă din convingere deoarece este vizat. Pentru a dovedi că este un om care respectă Justiția, a cerut Parlamentului să respingă urmărirea penală în cazul său.

Până la confirmarea oficială din noiembrie, rămân doar două simple întrebări: când se rupe Coaliția și dacă poate un partid de 4% să dea președintele României?

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT