Postez un text publicat în revista Stefadina…file de arhivă, despre cel mai important om politic pe care l-a dat România. Cele câteva idei sunt despre Ion I.C. Brătianu și pe pot citi în numarul 2/2018, pp. 125-128.
„Domnilor deputaţi, iau cuvântul cu o firească şi adâncă emoţiune în primul Parlament al României Mari, fiindcă deasupra fiinţei şi a chipurilor, şi a celora de la guvern şi a celora din această incintă, văd în faţa mea pe toţi acei care pentru aceeaşi mare realizare au muncit, s-au jertfit, pe cei care au crezut în înfăptuirea pe care noi trebuie să o întărim şi de care trebuie să se bucure şirul generaţiilor ce vin”. (Ion I.C. Brătianu în şedinţa Adunării Deputaţilor din 16 decembrie 1919)
Anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a oferit istoricilor de bună credință prilejul de a evoca personalitățile Marii Uniri. A celor care s-au jertfit pentru țară, a celor care au crezut în idealul național, a celor care au avut un scop. Generația unirii și-a dorit și a reușit. Alături de generațiile anterioare, eforturile lor au prevalat în conturarea identității și unității naționale. De aceea, se cuvine a menționa personalitatea celui mai mare om politic, artizanul unirii tuturor românilor de la 1918.
Familia Brătienilor este menționată în documente încă din secolul al XVI-lea. Constantin Dincă Brătianu, căsătorit cu Anastasia Sica Tigveanu au fost părinții lui Ion C. Brătianu. Acesta s-a remarcat în timpul revoluției de la 1848 în lupta pentru Unirea Principatelor cât și în anii de guvernare de sub Carol I. A contribuit substanțial la obținerea Independenței României, a fondat Partidul Național Liberal pe care l-a condus până la moartea sa în 1891. Acesta s-a căsătorit cu Pia Pleșoianu, având împreună trei băieți: Ion, Constantin și Vintilă.
Ion I.C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864 în comuna Valea Mare, județul Muscel. A urmat școala primară în Florica, gimnaziul în Pitești, liceul ”Sf. Sava” din București, Școala Politehnică din Paris. Tatăl său și-a dorit ca fii săi să facă politică dar nu înainte de a avea o meserie. Considera că în acest fel pot munci într-un domeniu, pot cunoaște viața reală, oamenii și problemele lor.
Ionel Brătianu a intrat relativ târziu în politică, la vârsta de 31 de ani. A rostit primul discurs la Târgu Jiu în data de 21 noiembrie/3 decembrie 1895. S-a referit la activitatea tatălui său și dorința de a-i continua munca. A mărturisit că timp de șase ani a analizat societatea românească și a ajuns la concluzia că: ”adevăratul rău de care suferim stă nu în principiul, ci în nerespectarea legilor și că reforma politică esențială, aceea care se impune ca o condițiune cardinală a însăși existenței noastre, e respectul legilor.”
Ajunge prima dată ministru în 1897, în guvernul lui D.A. Sturdza la Ministerul Lucrărilor Publice. A sprijinit dezvoltarea construcțiilor cu precădere căile ferate, a portului Constanța, etc. Era de părere că: ”un popor care nu știe să-și apere drepturile sale, în zadar așteaptă sprijin peste graniță”.
Primul mandat de parlamentar în Adunarea Deputaților l-a obținut în 1899. În opinia sa, lupta politică trebuia să vizeze principii și activități concrete, să propună rezolvarea problemelor cu care se confrunta România. Subiectul – politica internă – trebuia să nu fie obiect de dispută politică ci de acțiune comună a celor două partide. Și-a dorit funcția de președinte al Partidului, chiar dacă nu a mărturisit public. În opinia sa, un partid politic are nevoie de un trecut care să-i stabilească caracterul în ochii tuturor, are nevoie de un conducător încercat și autorizat, ascultat de amici și respectat de toți, are nevoie de un program care să formeze cimentul serios între elementele diferite ale partidului și care, astfel, să-și asigure viitorul. Se subînțelege că fiul lui Ion C. Brătianu îndeplinea aceste condiții.
Acesta a fost sprijinit de Eugeniu Carada, Constantin Stere și grupurile din care aceștia făceau parte.
Experimentat, după deținerea principalelor funcții politice, Ionel Brătianu s-a înrolat în războiul balcanic, (1913) alături de alți politicieni importanți, foști și viitori prim miniștrii. Această decizie subliniază caracterul patriotic și dorința sacrificiului a majorității elitei care au făcut Unirea. Prezentăm mai jos câteva aspecte:
În lucrarea O viaţǎ de om. Aşa cum a fost, N. Iorga menţioneazǎ cǎ l-a vǎzut pe front pe Ion I.C. Brǎtianu, îmbrǎcat în uniformǎ de maior de artilerie, “înconjurat de o întreagǎ curte politicǎ şi culegea elementele unei ofensive de partid care nu trebuia sǎ întârzie, cu un program de reforme economice şi sociale ca legitimare pentru revenirea la putere” . Iorga se referea la faptul cǎ Ion I. C. Brǎtianu demisionase din funcţia de preşedinte al Partidului Naţiona-Liberal şi condiţiona revenirea sa în fruntea acestui partid de acceptarea programului sǎu vizând înfǎptuirea reformei electorale, prin extinderea dreptului de vot, şi a reformei agrare, prin exproprierea unei pǎrţi din marile proprietǎţi agrare şi împroprietǎrirea ţǎranilor fǎrǎ pǎmânt sau cu pǎmânt puţin.
La revenirea de pe front, Brǎtianu a reuşit sǎ-şi impunǎ punctul de vedere, folosind ca argument şi faptul cǎ în Bulgaria nu existau mari proprietǎţi agricole, întregul teren arabil aparţinând ţǎranilor.
In Ohranie, C. Argetoianu l-a vǎzut pe Ion I.C. Brǎtianu, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri în anii 1909 – 1910, şi viitor şef al guvernului României în anii 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926 şi 1927), în uniformǎ de cǎpitan, ataşat pe lângǎ Marele Stat Major al generalului Crǎiniceanu, comandantul Corpului II Armatǎ.
Imediat după declanșarea primului război mondial, s-a întrunit Consiliul de Coroană unde Ion I.C. Brătianu a expus punctul de vedere al guvernului: ” Noi cerem ca România să rămână neutră. Tratatul, (1883) precum s-a arătat, nu ne obligă, România nu poate admite ca aliații ei să dispună de soarta ei fără ca măcar să-și dea oboseala de a ne vesti. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice măcar intențiile lor. După ce războiul este un fapt împlinit, ne-au cerut să luăm armele alături de ele. Un stat ca al nostru, care în alianță a intrat ca un stat suveran și pe picior de egalitate, nu poate fi tratat în așa chip….”
La finalul dezbaterilor, regele Carol I a conchis: ” Constat că reprezentanții țării, aproape în unanimitate, au cerut neutralitatea României. Ca rege constituțional mă supun voinței dumneavoastră. Mi-e frică însă că prestigiul țării va ieși micșorat din ședința de azi și mă tem că ați luat o hotărâre de care România se va căi în viitor”.
Hotărârea lui Ion I.C. Brătianu și determinarea acestuia au fost decisive în perioada neutralității. Mai mult, acesta a fost de acord cu intrarea României în război după semnarea Convenției militare din 14/27 august 1916 când Marile Puteri: Marea Britanie, Franța, Rusia și Italia garantau integritatea teritorială a României, garanții pe care nu le-au mai luat în considerare la Tratatele de Pace de la Paris din 1919 – 1920.
Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai importante personalități din istoria României. A dominat viața politică timp de două decenii, reușind să-și impună propria voință și concepție asupra evoluției statului și a societății noastre. Toți care s-au aplecat asupra acestui subiect au ajuns la concluzia că acesta avea o vocație nativă de conducător. Putem afirma că Ion. I. Brătianu a aplicat ingineria în politică.
Prin felul său de a fi, Ion I. C. Brătianu dădea impresia unui om leneș, extrem de comod. Stătea aproape tot timpul prăvălit într-un fotoliu sau întins pe o canapea. Se culca devreme, dormea după-amiaza, când era ministru nu trecea cu zilele pe la minister, preferând să-și cheme colaboratorii la el acasă. Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie.
Era înzestrat cu calități native de om politic. Ion I. C. Brătianu cunoștea din vastele sale lecturi activitatea marilor personalități istorice, modalitățile de rezolvare a unor situații de criză, calea de ajungere la luarea celor mai judicioase hotărâri în momentele cruciale.
Constantin Argetoianu a observat că vila de la Florica ”gemea de cărți”. Lui Brătianu îi plăcea să cumpere cărți, dar nu pentru a face colecție, ci pentru a le citi. Acesta afirma: ” Istoria este de mare folos pentru aceia care știu să tragă învățături, pentru acei care se îmbărbătează și se instruiesc din trecut, trăgând tot ce le poate spori forțele, dar, totodată, dându-și seama și de ceea ce istoria învață prin evoluția societăților. Din ea se vede cum acei care nu știu să se adapteze vremurilor, sunt chemați să scadă și să piardă”.
„Într-o vâltoare ca aceea a actualului război, în care harta lumii se preface, o ţară ca a noastră, o ţară cu aspiraţiuni naţionale, nu poate să rămână neutră până la capăt, fără să-şi compromită definitiv întreg viitorul. Prin urmare, se impune să ieşim din neutralitate, dar pe de altă parte, având drept ideal unitatea naţională, suntem datori să urmărim realizarea lui, căci cine ştie dacă în decursul veacurilor vom găsi un prilej atât de prielnic ca cel de azi”. (Ion I. C. Brătianu la Consiliul de Coroană din 14 august 1916)
Nicolae Titulescu despre Ion I. C. Brătianu: ” să nu uităm că Ion I. C. Brătianu, mare prin patriotismul lui, mare prin capacitatea lui, dar și mai mare prin simțul de mândrie națională, a considerat că aspirațiunile noastre nu au căpătat satisfacție integrală și a părăsit Conferința de Pace.”