Întâlnire cu o familie de teroriști


Ieri la Salonic am cunoscut familii turce, refugiate în Grecia datorită prigoanei regimului Erdoğan. Dialogul cu acești oameni este unul care aduce în evidență suferințele, tragedia familială, durerea psihică, umilirea personală. Arată cum mii de familii, oameni cu un statut pentru care au muncit o viață, cu grijă și protecție pentru proprii copii au fost transformați în paria de un regim autoritar care se susține pe suferințele zecilor de mii de nevinovați.

În imagine, familia ”teroristă”.

index

Pe lângă deciziile, răzbunările directe asupra oamenilor, pedepsirea oamenilor de afaceri, închiderea miilor de firme și arestarea patronilor au rămas în urma deciziilor zeci de familii care suferă în continuare. ”Vina” acestora a fost că lucrau într-o firmă în care conducerea era solidară cu ideile lui Fethullah Gülen. Oameni fără salarii, copii afectați psihic, depresii, traume. Și acestea în cel mai fericit caz. De ce fericit? Pentru că au reușit să trăiască într-o țară, transformată în închisoare pentru ei. Acești oameni pe lângă faptul că au fost dați afară, nici nu au voie să fie angajați, nici nu au voie să plece din țară.

Ce poate face un profesor, un judecător, un jurnalist care nu și-a pus toată îndemânarea și priceperea la dispoziția președintelui turc? Cum poate trăi, cum își poate proteja familia, cum își poate crește copii, ce psihic poate avea pentru a putea suporta aceste pedepse? Și, de ce?

După 15 iulie 2016, mulți copii, aproximativ 1000 sunt în închisori cu proprii părinți. Ații nu au suportat umilințele și s-au sinucis!

Unii dintre aceștia au reușit să scape!

Una dintre familiile vizitate ieri a reușit să scape, ascunsă într-un tir. Cu un copil de șase luni în brațe, înconjurată de frații lui mai mari. Ascunși printre cutii cu roșii, într-o mare liniște, îmbrăcați subțire, într-o zi de iarnă geroasă.

O familie de profesori, profesori fără funcție de conducere, blamați de regim, de rude care lucrează la stat. Rude care într-un exces de zel, i-au blamat la rândul lor, cu scuza de a nu-și pierde jobul.

Un regim bazat de teroare, pe frică, pe lipsa umanității și pe suprimarea drepturilor elementare ale omului. Un regim coordonat de președintele turc, pentru el și a celor promovați de către el.

În timp ce acceptă refugiați din Siria și pozează în protectorul drepturilor omului dar îi și folosește pe cei din zona de granița cu Siria, dându-le cetățenie pentru a putea vota, proprii cetățeni, intelectuali incomozi sunt arestați sau se văd nevoiți să fugă din țară pe căi subterane.

Unii au reușit, alții au pierit înecați în Marea Egee.