Pentru a înțelege mai bine cum decurg alegerile de astăzi din Turcia, vă propun o analiză în care puteți observa cât s-a schimbat Turcia pe parcursul unui an, cu ajutorul acelei lovituri de stat. Cred că întrebările cheie care ar trebui puse azi sunt:
- de ce s-au devansat alegerile cu un an și jumătate înainte de termen?
- dacă lucrurile decurg bine, de ce avem alegeri, dacă nu, de ce mai candidează Recep Tayyip Erdoğan?
Turcia sărbătorea, așa cum declarau oficialii de la Ankara, pe 15 iulie 2017 un an de democrație. Un an alături de președintele Erdoğan, de guvernul său, de oamenii săi. Cum azi se face un an de la evenimentele din 15 iulie 2016 prin care tentativa de lovitură de stat a schimbat din temelii Turcia, ne propunem să facem o incursiune în ultimul an, un an cât zece, ca evenimente. Nu vom intra în evenimentele zilei de 15 iulie, chiar dacă a trecut un an, părerile sunt împărțite iar documentele, la fel ca si la noi în 1989, multe dintre ele lipsesc. Ce știm cu siguranță este că acea tentativă de lovitură de stat a fost ca o gură de oxigen pentru președintele Erdoğan, i-a folosit și îi folosește enorm politic. Tot așa știm că acel eveniment este o pată aproape insuportabilă pentru adepții mișcării Gülen. Mai știm de asemenea că aderarea la Uniunea Europeană a rămas istorie, în aceste condiții.
Trecem peste titlurile presei turce care titrează la unison că sărbătoresc 1 an de democrație. Să înțelegem că până anul trecut în Turcia a fost altceva, abia de anul trecut, în sfârșit democrația a câștigat?
”Noi am anunțat starea de urgență. De acest fapt se pot folosi patronatele, de a lucra mai liniștit, mai confortabil. Dacă este undeva o amenințare de grevă, noi intervenim cu ajutorul stării de urgență. ” Erdoğan, 12 iulie 2017
În guvernul președintelui Erdoğan au fost 13 interziceri de grevă. 5 în ultimul an.
Adevărata lovitură de stat în opinia multor analiști a avut loc pe 20 iulie când s-a instaurat starea de urgență. De atunci până azi, cu starea de urgență activată regimul Erdoğan și-a putut pune în aplicare planul de a rămâne la putere pe o perioadă nedefinită. A folosit cât de mult s-a putut naționalismul, ”ura” împotriva statului, centrarea pe un sistem altfel, ”turcesc”. Trecutul istoric, centrul universului, pentru turcii simplii, în ecuația internațională să fie și să rămână Istanbulul. A reușit să taie relațiile cu Rusia, să le înghețe cu Israelul și după terminarea alternativelor, președintele turc și-a cerut scuze, a reluat ”prietenia” cu aceste state după care a anunțat proiecte îndrăznețe.
Turcia în acest an s-a schimbat enorm. A dispărut presa critică, au dispărut școli, universități. Au fost arestați generali, judecători, procurori, profesori universitari, profesori, ingineri, polițiști, jandarmi, etc.
Dacă am face un clasament al celor mai uzați termeni din acest an, democrație este de departe cel mai folosit. În numele acestui termen s-au făcut arestări, concedieri, închis redacții mass-media, preluat firme etc.
Ca o retrospectivă a anului trecut prezentăm mai jos, pe luni, evenimentele importante:
Iulie – Tentativa loviturii de stat. Urmată de decretul prin care s-a instaurat starea de urgență și începutul arestărilor. La nici jumătate de oră, vinovatul era cunoscut. În consecință s-au închis 1200 de școli, 300 asociații, fundații, 130 instituții mass-media. Au urmat acuze de la cel mai înalt nivel la adresa Statelor Unite, cererea de extrădare a lui Fethullah Gülen, închiderea tuturor instituțiilor în care activează membrii ai Mișcării Hizmet.
August – au loc concedieri masive prin decrete ale Guvernului: 670, 671, 672. Una dintre cele mai importante firme, Boydak Holding, este preluată de stat la 18 august. Tot în această lună 12 generali și-au dat demisia din armata turcă. Urmează apoi operațiunea Eufrat, intrarea armatei turce în Siria. Prin decretul 672 au fost dați afară 40 691 funcționari publici, 11 518 polițiști și 323 jandarmi.
Septembrie: Guvernul prin decizia 673, 674 a concediat din Ministerul Apărării 6511 angajați iar 16 409 studenți au rămas fără școală. Toate școlile militare au fost închise printr-un decret. Mai mult, prin decizia 673: bursele studenților turci care studiau in afară, au fost anulate. Iar prin decizia 674 au putut confisca firme de către stat.
Octombrie: În data de 31 au loc percheziții la ziarul Cumhuriyet urmate de arestarea ziariștilor. Azi, 15 iulie 2017, 10 ziariști sunt în detenție de 258 de zile. Ahmet Șik, investigator renumit cu privire la lovitura de stat, este în detenție de 197 de zile, directorul economic al ziarului este arestat de 100 de zile. În total, 12 gazetari din această redacție sunt închiși.
Noiembrie – Are loc arestaraea lui Selahattin Demirtaș, președintele partidului HDP ( 5 noiembrie), partid parlamentar. Azi candidează din puşcărie la alegerile prezidenţiale. A fost un semnal dat tuturor celor care critică deciziile conducerii turce, chiar dacă aceștia sunt parlamentari.
Decembrie: Turcia apare în deschiderea tuturor buletinelor de știri. Este vorba de asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov la Ankara. Evenimentul venea după reluarea relațiilor diplomatice dintre Turcia și Rusia iar evenimentul era urmărit cu atenție de întreaga lume. Și de această dată, tot adepții mișcării Hizmet au fost de vină. Un alt eveniment care exprimă ură a avut loc în nordul Siriei unde doi soldați turci au fost arși de vii, ca urmare a deciziei Turciei de a se implica în evenimentele de peste graniță.
În noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie are loc atentatul cu bombă, de la Reina, Istanbul. Peste 39 de morți.
Ianuarie a fost luna anunțării deciziei îndrăznețe. Decizia efectuarii unui Referendum prin care toate puterile posibile dintr-un stat să fie în mâna unui singur om, Recep Tayyip Erdoğan. Timp de patru luni, împreună cu media rămasă s-au dus campanii consisitente pentru a convinge societatea turcă de necesitatea acestei decizii.
Februarie – Au loc percheziții la militanții ISIS din Turcia. Pe 5 februarie au loc percheziții de amploare în 19 orașe soldate cu peste 500 de rețineri. În 22 februarie, o nouă percheziție doar în Istanbul, doar 35 de rețineri.
Martie – Consemnăm răpirea oamenilor considerați güleniști (în momentul de față sunt dispăruți 12). După 40 de zile, unul a fost lăsat la secția de poliție.
Aprilie – Ale loc referendumul prin care președintele turc suprimă democrația. Pentru oficialii turci cât și pentru simpatizanții lor, președintele actual trebuie să aibă puteri sporite. Prin sporite înțelegem dreptul de a deține, a putea schimba în diferitele paliere ale puterii, a conduce o țară prin propria viziune și cu proprii oameni. Cu alte cuvinte de a conduce. A conduce tot!
Democrația turcă diferă de orice altă democrație. În sensul că trebuie să cadreze pe tradițiile, mentalitatea și dorința turcilor. Un președinte european, oricare ar fi el, nu ar putea fi apreciat în Turcia per general deoarece societatea are așteptări directe de la cel ce se află în fruntea statului după un principiu simplu: noi te-am votat să ne conduci, nu să te pierzi în detalii administrative sau de natură juridică. Ca atare, în Turcia, liderul se confundă cu statul. Cu toate acestea, președintele Erdoğan se vrea mai mult decât un lider. Se vrea conducătorul absolut.
Campania personală dusă de președintele Erdoğan, participant super activ la zecile de mitinguri organizate pe cuprinsul întregii țări își va găsi roadele în seara zile de 16 aprilie 2017. Miile de ore petrecute în studiourile TV trebuiau să contribuie decisiv la convingerea turcului de a vota cu președintele. Și cu toate acestea, nu a reușit să-și convingă conaționalii să-l voteze. De aceea acum consemnăm suspiciuni în privința rezultatului referendumului.
Campania agresivă, cu acuze dure la adresa europenilor ( nu pot înțelege, nu ne pot înțelege, nu am intrat în Uniunea Europeană deoarece sunt creștini și nu ne acceptă, fasciști, naziști etc) a fost completată și cu declarații de șantaj cu emigranții. În aceste momente, clasa politică din Turcia se confundă cu Recep Tayyip Erdoğan, campania pentru referendum s-a bazat pe ”ei” împotriva tuturor. La fel ca în basmele românești, în cele din urmă cel care se luptă cu toți: teroriști, ISIS, PYD, FETO, state din UE, creștini, va câștiga și va reda gloria economică, culturală, religioasă a singurului stat care se luptă nu doar declarativ cu toți. Acest demers a fost acompaniat de întreaga mass-media. În timpul campaniei, fiind în Turcia, cu greu am găsit un cort, persoane, de mitinguri nici vorbă prin care să militeaze pentru NU la referendum. În schimb, Istanbulul cel puțin era împânzit cu materiale de campanie cu DA.
Astfel Turcia va avea un sistem de facto transformat într-unul de jure. Tot Recep Tayyip Erdoğan a fost și până azi cel care lua deciziile importante, doar că de acum înainte implicarea în tot arealul instituțional va fi legală. Astfel considerăm că, după Referendum entuziasmul liderului turc va crește.
Dintre amendamentele propuse pentru schimbare în noua Constituție, amintim: Articolul 9: numărul locurilor din Parlament se mărește de la 550 la 600,
Articolul 75 ne aduce schimbări importante cum ar fi scăderea vârstei de la care se poate candida pentru alegerile Parlamentare, de la 25 la 18 ani; stagiul militar nu mai rămâne obligatoriu; cei care au rude care lucrează în cadrul Ministerului Apărării nu vor putea candida pentru Parlament.
Legislaturile se vor prelungi de la 4 la 5 ani, alegerile prezidențiale și parlamentare vor avea loc în aceeași zi, în cazul alegerilor prezidențiale va fi necesar un al doilea tur în cazul în care niciunul dintre candidați nu câștigă o majoritate simplă ne spune articolul 76.
Articolul 87, printre altele găsim: în scopul derogării de la veto-ul prezidențial, Parlamentul va trebui să adopte același proiect de lege cu o majoritate absolută (301).
Articolul 98: Pentru a putea fi candidat la președinție, un individ necesită aprobarea unuia sau mai multor partide care au obţinut minim 5% în cadrul alegerilor parlamentare precedente, atrăgând și voturile a 100.000 de alegători. Președintele, odată ales, nu va mai fi nevoit să renunţe la apartenenţa sa la partidul al cărui candidat este.
Articolul 101: Președintele devine atât șeful statului, cât și șeful executivului, având prerogativa de a numi și de a înlătura miniștri și pe vicepreşedinte. Președintele va putea emite decrete cu caracter executiv. În cazul în care se propune o lege al cărei subiect s-a regăsit deja într-un ordin executiv prezindenţial, decretul nu va intra în vigoare, fiind anulat de legea emisă de Parlament.
Articolul 104: Parlamentul poate deschide anchete parlamentare cu o majoritate absolută (301), urmând să discute propunerea în maxim o lună. În urma finalizării discuției, investigaţia parlamentară poate fi demarată de Parlament, cu condiţia ca trei cincimi (360) din voturi să se fi obţinut, prin vot secret. La finalul investigațiilor, Parlamentul va putea hotărî punerea sub acuzare a Președintelui, cu o majoritate de două treimi (400), prin vot secret.
Președintele poate numi pe unul sau pe mai mulți vicepreședinți. În cazul în care funcţia de președinte devine vacantă, trebuie organizate alegeri prezidențiale în termen de 45 de zile. În cazul în care alegerile parlamentare urmează să fie organizate în mai puțin de un an, atunci acestea vor avea loc în aceeași zi ca alegerile prezidențiale anticipate. În cazul în care parlamentul mai are un an înainte de expirarea legislaturii, atunci președintele nou ales îşi va desfăşura activităţile cerute de funcţia de preşedinte până la încheierea legislaturii, după care vor avea loc atât alegeri prezidențiale, cât și parlamentare, fapt care nu va afecta nicidecum limita de două mandate impusă președintelui.
Anchetele parlamentare privind eventualele infracţiuni comise de către vicepresedinti și miniștri pot începe în Parlament cu un vot de trei cincimi în favoarea investigaţiei. În urma finalizării tuturor investigațiilor, Parlamentul poate vota, în vederea punerii sub acuzare a vicepreședinților sau miniștrilor, fiind necesare două treimi în acest scop. Dacă va fi găsit vinovat, vicepreședintele sau ministrul în cauză va fi destituit din funcție, dacă fapta comisă este una de natură să-l împiedice a candida la alegeri. În cazul în care un deputat în exerciţiu este numit ministru sau vicepreședinte, se va încheia mandatul parlamentar al acestuia.
Mai – Au loc proteste sporadice dar sunt controlate de statul turc.
Iunie – Marșul pentru Justiție. Singura formă de protest posibilă. Pe 15 iunie președintele partidului de opoziție CHP, în semn de protest față de hotărârile din domeniul Justiției, merge pe jos până la Istanbul. Ajunge pe 9 iulie și se adresează mulțimii din zona Maltepe.
Iulie. După un an statistica este în creștere. Doar ieri au fost dați afară 7 000 de polițiști. Până acum 138 148 de concediați, 118 325 de condamnați, 55 927 de arestați, 2 099 de școli, internate, universități închise, 8 271 de academicieni și-au pierdut slujbele, 4 424 de judecători, procurori dați afară, 149 de instituții media închise și 269 de jurnaliști arestați.
Așa arată democrația turcă! Iar președintele Erdoğan a reușit să fie unic și din punct de vedere politic. Este președinte de țară și de partid. Iar faptele prezentate mai sus continuă…
Azi au loc alegeri în Turcia. Putem considera că sunt capitale pentru viitorul statului. Vor fi alegeri corecte, vor vota în cunoştinţă de cauză sau vor alege un sistem atât de totalitar încât nu mai contează restul.
Revenim cu o analiză, după alegeri.
Surse:
http://www.resmigazete.gov.tr/eskiler/2016/09/20160901M1-1.htm
http://aa.com.tr/uploads/TempUserFiles/haber%2F2016%2F09%2F20160901M2-1.pdf
http://aa.com.tr/uploads/TempUserFiles/haber%2F2016%2F09%2F20160901M2-2.pdf