Dincolo de lipsa coerenţei în decizii, cred că trebuie remarcată convingera celor două doamne din partidul de guvernământ: autoritarismul. Nu că ar fi singurele! Dorinţa de „a face bine” chiar dacă nimeni nu vrea, nu cere, nu doreşte. Dorinţa de a-ţi pune o ţară în cap la propriu, de a arăta că nu contează niciun argument ci doar ceea ce câţiva oameni doresc. Lupta cu Statul Paralel în aşteptarea lui Moş Crăciun!
Acum câteva zile, Lia Olguţa Vasilescu declara: „Statul roman ar trebui sa oblige companiile care primesc ajutoare de stat sa mearga in judetele cu somaj mare”. Oblige este cuvântul cheie. Aşa crede doamna ministru. Că cei care ar avea de gând să investească în România, vor fi convinşi prin obligaţie. Dacă vor. Dacă vor să investească dar nu în judetele sărace precum din cel care vine domnia sa, mai bine să nu mai vină! Nu avem nevoie de investiţii în judeţele cu autostrăzi, sau cu şomaj aproape de zero!.
Priceperea economică a domniei sale reiese şi din următoarea declaraţie: „ROBOR nu are niciun fel de legătură cu guvernarea. Sunt nişte consecinţe, dar nu din cauza guvernării, ci fix din cauza faptului că BNR a scăzut cu 20% garanţia pe care trebuia să o depună băncile. Reversul a fost că s-au externalizat foarte mulţi bani în afara României. E vorba de câteva sute de milioane de euro. Bineînţeles că acest lucru s-a văzut în ROBOR. Deci n-are niciun fel de legătură cu guvernarea”
La fel s-a procedat şi cu celebra lege a salarizării care a fost trecută prin parlament fără avizul Guvernului după principiul „nu contează dacă are guvernul bani, noi suntem Parlament şi facem legi”.
Scopul nostru nu este acela de a evidenţia ideile autoritariste de gen stat paralel ale unuia sau altuia dintre politicieni ci faptul că democraţia înseamnă responsabilitate iar oficialii statului ar trebui să aibă responsabilitatea propriilor declaraţii care să se regăsească în realitatea cotidiană.
Declaraţii care conţin cuvinte ca: oblige, impune, trebuie, ghinion, asta este – dovedesc că cei care le emit nu înţeleg exerciţiul democratic şi că deţinerea majorităţii în Parlament nu înseamnă dreptul de a face orice doreşti, cum doreşti.
Edilul Bucureştiului în dorinţa de a bloca protestele din Piaţa Victoriei s-a hotărât să blocheze piaţa cu un târg. Mai mult de atât, a declarat că cererea a venit din partea inspectoratului şcolar fără a prezenta dovezi. Calculul politic riscant în teorie era bun doar dacă premierul tăcea:
– Reuşea blocarea pieţei, arată în partid că este omul care rezolvă cea mai apăsătoare problemă pentru PSD,
– Se strângeau protestatarii în piaţă, o făceau împotriva guvernului,
– Şi-a dat seama de riscul deciziei şi a renunţat la organizarea târgului,
– A strecurat ideea că târgul a venit la dorinţa premierului care acum neagă.
Prin reacţia premierului Mihai Tudose, Gabriela Firea s-a văzut nevoită să renunţe la ideea amenajării Pieţei dar a profitat de prilej pentru a dovedi că Mihai Tudose se delimitează de hotărârile de la Partid.
Din aceste câteva exemple rezultă debusolare la nivel politic. Unde problemele cotidiene principale devin secundare în lupta pentru putere. Care atunci când este câştigată de o tabără sau alta din PSD arată că nu ştiu ce să facă cu ea. De aceea merg din greşeală în greşeală. După modelul turcesc al statului paralel, cu care se luptă partidul de guvernământ, aceştia vor să scoată oamenii în stradă împotriva statului, Paralel. Nu vin cu dovezi, nu iau măsuri care să dovedească ceva în sensul paralelismului ci doar pun etichete.
Nu a trecut mult de la schimbarea lui Grindeanu cu Tudose că se vorbeşte din ce în ce mai mult de schimbarea lui Tudose cu un altul. De parcă cei care fac numirile nu au responsabilitatea propriilor decizii.
În cazul în care Statul Paralel este susţinut, ajutat de către Servicii, cum se face că tocmai acestea au primit bani la rectificare prin tăiere de la alte ministere? Cum luptă PSD cu statul paralel?