În volumul Turcia de la Atatürk la Erdoğan, Cetatea de Scaun, Târgovişte am analizat paşii instaurării şi consolidării autoritarismului preşedintelui turc. Sporadic am analizat mişcările grupului Erdoğan. Am înţeles de mult că în Turcia nu poţi avea decât o opinie, cea a preşedintelui, în Turcia nu poţi exista în învăţământ (mai ales în domeniul istorie unde neo otomanismul turc se transformă în erdoğanism) decât dacă predai după ideologia oficială. Conform acesteia nu a existat genocidul armean, Imperiul Otoman a avut un rol pozitiv cu precădere în Balcani, că turcii sunt europeni, din Balcani (Biz zaten avrupalıyız – Mehmet Ali Kılıçbay) şi mai ales lovitura de stat din iulie 2016 care a fost organizată şi orchestrată de Fethullah Gülen. Cei care cred altceva sunt duşmani ai poporului, rău intenţionaţi, geloşi pe dezvoltarea statului turc, terorişti. Nu înţeleg că Turcia este singurul stat care se luptă cu terorismul….
Zilele trecute am reuşit să iau legătura cu un coleg apropiat, istoric, cercetător, profesor, care a coordonat mulţi doctoranzi, recunoscut ca atare nu doar în Turcia ci şi în Europa şi Statele Unite. A participat la zeci de conferinţe în afara Turciei, a contribuit la dezvoltarea istoriografiei turce. Anul trecut am dorit să-l invit în România la un simpozion doar că nu mai răspundea la telefon, mail etc. Curios, după cercetări am aflat că fusese închis. La zece luni distanţă am reuşit să comunicăm din nou.
După discuţia cu el mi-am adus aminte de vremurile anilor “40 de la noi când puteai deveni foarte uşor duşman al poporului. Umilirea, dezaprecierea, stigmatizarea, interzicerea exercitării profesiei cât şi interdicţia de a părăsi ţara l-au transformat într-un prizonier în libertate. După ieşirea din închisoare a scris un protest pe care îl redau mai jos. Din motive lesne de înţeles nu voi preciza numele, funcţiile sau titlurile academice.
06 August 2017
Protest împotriva Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)
Eu, ca de altfel milioane de ,,OAMENI“ce trăiesc în Turcia, protestez împotriva așa-numitei Curți Europene a Drepturilor Omului, deoarece CEDO, din păcate, nu recunoaște – și asta este o mare nefericire – valorile universale ce stau la baza Uniunii Europene. Uniunea Europeană și CEDO au lăsat ,,OAMENII“ în Turcia la mila unui guvern care nu are nici etică, nici frică de Dumnezeu. Atitudinile și deciziile CEDO, în ceea ce privește contextul din Turcia, sunt foarte frustrante vis-à-vis de ,,FIINȚELE UMANE“ de aici, care văd CEDO drept ultima lor șansă și barcă de salvare. Vă rog să acționați acum! … Vă implor să vă amintiți de perioada fascismului în Europa. Sunt sigur că mai există încă persoane în vârstă, care își amintesc despre perioada 1930-1950, cea mai întunecată din istoria umană a Europei. Vă rog să citiți următoarea declarație care îmi aparține.
După lovitura militară intenționată din 15 iulie 2016 din Turcia, atât viața mea academică cât și cea personală, s-au transformat într-un coșmar. Poliția mi-a percheziționat casa și biroul și cu toate că nu au găsit nimic, au ridicat calculatoarele și telefoanele mobile ale întregii familii, iar pe mine m-au arestat, fără să-mi prezinte dovezi juridice sau cauza pentru care m-au reținut. Mi s-a spus că sunt membru al unei organizații teroriste ilegale (FETÖ), despre care nu am auzit, și care nu a fost niciodată definită ca atare de niciun tribunal turc. Există un cod juridic universal care spune că ,,nesăvârșirea niciunei infracțiuni nu implică nicio pedeapsă“. Am fost în stare de detenție timp de nouă (9) zile, asta înainte de a avea un așa-numit ,,proces“ în ziua a zecea, când așa-zisul ,,tribunal“ m-a trimis în închisoare fără a-mi prezenta vreun motiv sau anumite dovezi juridice.
Abia după cinci zile am văzut un avocat. În arest nu am fost supus la tortură fizică, dar am suferit psihologic, de agonie. Nu primeam decât două mese pe zi, și aveam toaletă. Peste tot eram dus încătușat, chiar și la spital, pentru un control medical. A trebuit să aștept zece (10) luni până să ajung pentru prima dată în fața instanței. În perioada de arest am fost ținut într-o cameră cu 16 persoane, chiar dacă capacitatea ei era de 8 persoane; aveam o singură toaletă și un duș. Îmi puteam vedea familia față în față, o dată la două luni, iar din spatele gratiilor, o dată pe săptămână. După șapte luni, mi s-au făcut cunoscute acuzațiile ce se aduceau împotriva mea. Am comis o infracțiune prin faptul că sunt coordonator academic și membru al consiliului administrativ al unei universități private, care a fost înființată în 2011 cu permisiunea autorităților de stat, funcționând până în iulie 2016. Potrivit instanței, acest așa numitul ,,delict“ arată clar că sunt membru al unei organizații teroriste, o organizație ce înființează universități!…
Între timp, după zece luni de închisoare, instanța a hotărât eliberarea mea, însă procesul continuă. Dacă mă vor găsi vinovat, pedeapsa va consta în cel puțin zece (10) ani de închisoare. Am fost concediat de universitate. Mi s-a interzis să predau în universități, dar și în liceele respectiv colegiile din Turcia. Soția mea fiind profesoară de engleză, a devenit șomeră după ce guvernul turc a închis numeroase licee private. Mi-au fost blocate conturile bancare și cărțile de credit. Posed o casă și o mașină, însă instanța mi-a pus sechestrul pe toate proprietățile, ceea ce mă împiedică să le vând. Am trei copii, toți fiind la liceu. Din moment ce nu am un venit, singura soluție este să împrumut bani ca să pot supraviețui.
Cu stimă,