Mai vor turcii un stat bazat pe principiile kemaliste sau nostalgia trecutului îi îndeamnă către un model oriental?
A reforma Turcia înseamnă a o omorî! Era previziunea marchizului Salisbury, adeverită în perioada trecerii de la Imperiu la Republică. Un preț imens, plătit de întreaga societate turcă la vremea respectivă. După consolidarea Republicii, după reformele implementate de Atatürk, după hotărârea cu care primul președinte al Turciei a mizat pe valorile europene, drumul turcilor a urmat un parcurs sinuos cu lovituri de stat (1960, 1971, 1980), cu crize economice, cu regim militar, dar niciodată până acum nu s-a pus problema schimbării sistemului politic.
A reușit Mustafa Kemal Atatürk să lase moștenire un stat consolidat? Se poate vorbi despre democrație într-un stat musulman? Cum gestionează U.E. sau S.U.A. relațiile cu Ankara? Se mai pune problema integrării Turciei în Uniunea Europeană?
În ultima perioadă, Turcia a fost și este traversată de o serie de crize. Diversitatea opiniilor despre Turcia au ca repere câteva puncte comune în ce privește situația internă: republicanismul, lovitura de stat, Recep Tayyip Erdoğan și terorismul. Conflictul dintre generații este văzut de societatea turcă drept o luptă pentru așezarea lucrurilor. Instabilitatea politică este cunoscută: Bulent Ecevit a fost prim- ministru de 5 ori, Suleyman Demirel, de 7 ori, Turgut Özal a fost împușcat în timp ce ținea un discurs, dar a scăpat doar cu o rană. După moartea sa, s-a dovedit că fusese otrăvit.
Societatea turcă este divizată, împărtiță între cei care îl urăsc și cei care îl adoră pe președintele turc.
Drumul de la „Sultan” la „criminal”
Este Turcia atât de instabilă astăzi așa cum este ea prezentată în mass-media occidentală? Este țara răzvrătită și trebuie pusă într-un sistem de alianțe din care să nu iasă în evidență? Poate un european să înțeleagă mentalitatea turcului sau invers? Există presiune pe U.E. sau S.U.A. după reapropierea Turciei de Federația Rusă? Creează disconfort dezvoltarea relațiilor Turcia-Iran și reapropierea Ankarei de Tel Aviv? Au motive de supărare liderii europeni față de Ankara în cazul denunțării acordului privind migrația sau turcii pe europeni? Aceste întrebări sunt auzite tot mai des de la cei care se ocupă cu studiul Turciei contemporane. Cum a reușit R.T. Erdoğan să ajungă de la o popularitate de peste 70% la o scădere dramatică în sondaje și, mai mult, să fie catalogat ca „hoț”, „criminal” într-un timp scurt ne-o demonstrează recentul referendum.
„Hoț, ucigaș, Erdoğan”, „Acesta este doar începutul, continuăm lupta”, „NU, noi am câștigat” este ceea ce strigă protestatarii în zilele post-referendum. Societatea turcă este divizată, împărtiță între cei care îl urăsc și cei care îl adoră pe președintele turc. Mass-media transmite mesaje liniștitoare, face apel la calm, la unitate, la solidaritate. Actuala conducere a opoziției, condusă de Kemal Kılıçdaroğlu, din anul 2010, a pierdut toate alegerile la care a participat, fără a pleca însă din fruntea Partidului Republican.
De aceea, în aceste momente capitale pentru viitorul statului turc, lipsa unei reacții puternice îl favorizează pe Recep Tayyip Erdoğan. Contestarea alegerilor privind referendumul s-a transformat într-o știre mult mai importantă decât evidentul refuz al Comisiei care a constatat legalitatea alegerilor.
Trecutul, gloria de altădată a Imperiului provoacă nostalgii derapante liderilor radicali ai turcilor. Măreția trecutului îi transformă în aroganții autiști de astăzi. Vor să folosească măreția trecutului în prezentul tumultos.
O ţară pentru un preşedinte
Într-o țară aflată într-o continuă stare de urgență, referendumul privind schimbarea sistemului politic într-unul prezidențial pornește din start cu suspiciunea nerespectării principiilor democratice. Într-o țară în care conducătorii săi, de la cel mai înalt nivel, cataloghează state din Uniunea Europeană ca fiind fasciste, naziste denotă clar viziuni diferite. Un stat care refuză acceptarea valorilor europene, care își amenință partenerii cu valuri de emigranți, arată clar că s-a îndepărtat de Uniunea Europeană.
Trecutul, gloria de altădată a Imperiului provoacă nostalgii derapante liderilor radicali ai turcilor. Măreția trecutului îi transformă în aroganții autiști de astăzi. Vor să folosească măreția trecutului în prezentul tumultos. De aici și declarațiile lipsite de sens și logică, de aici victimizarea și amenințările sterile, de aici alimentarea naționalismului.
Zecile de mii de epurări, de arestați, de condamnați, sutele de firme închise sau preluate de stat, ziariști arestați constituie un tablou mai mult decât pesimist. Imaginile cu fraudarea voturilor nu sunt luate în seamă. Într-o declarație a președintelui turc, înaintea alegerilor, cei care vor vota „NU” au fost catalogați ca teroriști.
47.685
Din 15 iulie 2016 (n.r. – în iulie 2016, în Turcia, a avut loc un puci pentru îndepărtarea de la putere a preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan) până în prezent, 134.194 de persoane au fost concediate, 95.458 au fost reținute, iar 47.685 au fost arestate.
Ca atare, valul nemulțumiților este în creștere. Dintre cei care au ieșit în stradă, 38 de persoane au fost arestate. Noul sistem susținut de conducerea „imparțială” a Turciei prevede, printre altele, desființarea tribunalelor militare, deținerea de președinte și a funcției de șef de partid, dreptul de a fi ales al persoanelor care au împlinit 18 ani, dreptul președintelui de a emite legi, de a dizolva Parlamentul, de a instaura starea de urgență, de a-și numi vicepreședinții, de a numi judecători la Înalta Curte etc.
Ca atare, cui folosește un sistem politic în care președintelui îi revin toate prerogativele importante în stat? Cum poate fi un președinte imparțial încât să decidă executiv, legislativ și juridic? Sistemul este de așa natură explicat încât președintele turc nu se poate înșela, nu poate greși iar deciziile sale trebuie să se bucure de respectul tuturor cetățenilor turci. Cu alte cuvinte, sistemul este făcut pentru președinte.
Posibilitatea retragerii parlamentarilor CHP din Parlament creează o stare de speranță protestatarilor din ce în ce mai numeroși. Tot mai mulți dintre turci se întreabă de ce este nevoie de o schimbare, de ce un singur om să aibă puteri sporite și în același timp să vorbească despre democrație și stat de drept, în contrapondere cu lideri ai partidului CHP care au constatat că statul de drept a murit în Turcia.