Preocupați cu imaginea unui proiect de țară (iluzoriu și derizoriu în acest format), intelectualii români se luptă pentru a intra în grațiile unui președinte anost, Klaus Iohannis, uitând chiar că rolul unui intelectual este acela de a cugeta, atrage atenția, explica, analiza, sintetiza și cel mai important de a-și aduce substanțial contribuția în domeniul în care s-a specializat. Ori în aceste zile constatăm apariția unui alt tip de intelectuali și anume cei specializați în declarații politice obediente pentru funcții. Aceștia sunt camuflați sub titulatura de profesori, cercetători, directori de editură etc.
Săptămâna trecută mi-au atras atenția declarațiile lui Cristian Pîrvulescu și Daniel Barbu. Amândoi profesori de științe politice, figuri publice, amândoi angrenați în jocurile politice, unul din interior, altul din exterior. Nu mă voi referi aici la activitatea lor din mediul academic, ci la declarațiile publice pe teme cât se poate de serioase.
În ce îl privește pe Cristian Pîrvulescu, proaspăt anunțat în comisia prezidențială pentru așa zisul proiect de țară, simțind nevoia să-l mulțumească pe șeful său Klaus Iohannis a declarat: “Eu cred că ÎCCJ nu mai poate să se pronunţe în momentul în care naţiunea română, prin vot, s-a pronunţat, iar suveranitatea aparţine naţiunii. Eu cred că votul acoperă inclusiv acest proces. Nu cred că în momentul de faţă votul popular mai poate fi întors de vreo curte, în condiţiile în care poporul a votat în cunoştinţă de cauză, trebuie să înţelegem că există inclusiv în separaţia puterilor în stat o legătură între politic şi juridic. Juridicul nu poate să facă abstracţie de realitate, de faptul că naţiunea română s-a pronunţat în majoritate covârşitoare”. Soluţia e complicată foarte mult de acest vot.”
Mesajul este unul nedemn de un profesor, mai mult este un semnal și un avertisment: A primit aproape 55% din voturile românilor. O decizie ar putea arunca ţara într-o criză gravă. Pot judecătorii aceia să-şi asume acest risc? Până unde poate să meargă această raţiune de a fi dreptate? Până la a arunca ţara în criză? Mă îndoiesc. Judecătorii sunt oameni raţionali şi pot gândi în context. Faptul că până acum nu au luat o decizie clară îmi demonstrează că vor să aibă argumente puternice pentru a respinge cererea ANI”.
Cum s-ar spune, judecătorii să nu judece imparțial, să-și vadă de treaba lor, altfel aruncă țara în criză. De ce ar arunca țara în criză în cazul în care Iohannis va pierde una dintre case, nu a explicat renumitul profesor. Știe analistul politic ce vor păți judecătorii în cazul în care decizia îi va fi defavorabilă șefului său?
Cea de-a doua declarație, mai mult decât sfidătoare îi aparține așa cum am specificat mai sus profesorului Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii. Acesta este de părere că „Meseria de politician este grea și foarte puțină lume știe de fapt ce faceți cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea și sâmbetele și duminicile. Este o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. Este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”.
Chiar dacă unii consideră că acești intelectuali nu trebuie judecați după unele declarații politice ci după opera lor (primul profesor menționat în text nu prea are operă) considerăm că toți românii pot avea o părere despre aleșii lor. Ei sunt judecați ca oameni politici, nu ca profesori, pentru simplul motiv că fac politică. Iar aceste declarații se cadrează pe caracterul și inteligența proprie. Altfel cum ne-am putea explica avertismentul unei persoane publice la adresa ÎCCJ sau jignirea soldaților care merg în Afganistan? Știm cu toții că soldații români nu merg de drag sau pentru țară ci pentru bani, cum știm că România se află acolo deoarece este membru NATO, chiar dacă politicienii noștrii ”consideră” că soldații români luptă pentru democrație și drepturile omului în Afganistan.
Poate, dacă am vorbi de demnitate, onoare și bun simț profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, ar putea demisiona. Ar putea înțelege că meseria de politician nu există, că a fi politician este o dorință, că nu îți trebuie o calificare pentru a fi demnitar, că pentru a te califica într-o meserie îti trebuie studii, ani de muncă. Din păcate pentru a fi politician nu-ți trebuie nimic în afară de vârsta minimă (nu există prag pentru vârsta maximă). Chiar dacă meseria de profesor este mult mai onorantă, fostul ministru al culturii își dorește meseria de politician. Poate iniția un proiect de lege pentru apariția acestei meserii. Așa nu ar mai trebui să-și bată capul cu aceste alegeri inutile, stupide în care ”proștii” trebuie să voteze intelectuali ca domnia sa.
O altă declarație interesantă care se intersectează cu acest Proiect de țară vine din parte directorului editurii Humanitas, deranjat de prezența în această comisie a profesorului Ioan Aurel Pop. Și cum obiectiv nu poate găsi argumente pentru a-i contesta prezența, a considerat că ” ”oficial profesor, rector şi academician, reamintind că acesta a fost membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a certificat plagiatul lui Ponta. A acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a şters urmele”.
Nu subliniem aici că istoricul Ioan Aurel Pop este cel care într-un volum, Istoria, Adevărul și Miturile, demontează falsele teorii ale unuia dintre principalii săi colaboratori, Lucian Boia. Că cei care îl citesc pe istoricul clujean constată manipulările istoricului bucureștean, susținut în acest demers de celebrul filosof. Putem doar deduce că prezența rectorului clujean cu o biografie impresionantă deranjează cercurile de influență din jurul președintelui.