Însemnările lui Ştefan Andrei din închisoare au rolul de a contribui la întregirea în special a informațiilor despre evenimentele din 1989 cât şi din următorii ani când noua putere a efectuat primii paşi spre consolidare
Zi de proces. Ion Dincă subliniază că ”pe 17 decembrie nu s-a cerut părerea Comitetului Executiv în legătură cu măsurile ce trebuiau luate pe linia Armatei, Securității și ministerului de Interne la Timișoara care erau de competența comandantului suprem.”
Observație la fel de importantă ca și cea de la procesul Ceaușeștilor care au fost judecați impropriu și nu, așa cum ar fi fost normal. Referitor la gafa președintelui Iliescu care în loc de genocid a folosit omicid, autorul însemnărilor îl bănuiește pe Dumitru Mazilu – celebrul anticomunist care-l pupa în cur pe Ceaușescu aproape seară de seară la radio: ”ieșind din închisoare, parcă aș îndrăzni să obțin și să public cel puțin o parte din acele cuvântări ale neobositului tractorist de prin părțile Bacăului, devenit comandant al Școlii de ofițeri de Securitate de la Băneasa, după ce se căsătorise cu o colegă, ofițer de securitate” (p.111). Cu Dumitru Mazilu ne vom întâlni din nou mai jos, când autorul regretă ajutorul acordat acestuia în dese rânduri.
Cum desfășurarea procesului continua, din coautor la genocid i s-a schimbat inculparea la instigare la omor deosebit de grav! Poate că celor de azi, după ce a trecut suficient timp, nu le poate rămâne decât un gust amar despre acest proces. Despre acuzația de genocid și subminare a economiei naționale ce putem considera. Că cei care i-au acuzat pe membrii CPEx au redresat economia națională? Că de la zero datorii externe putem acuza fosta nomenclatură că au distrus economia națională sau că au complotat în masă la exterminarea unei etnii din România? Sau putem aprecia că procesul a fost doar un mijloc prin care cei care cunoșteau realitățile să fie aduși în situația de nu vorbi?
Cuvântarea sa de la finalul procesului este grăitoare pentru analiza evenimentelor în sine. Cu câteva zile înainte președintele Portugaliei Mario Soares îi scrisese președintelui Ion Iliescu să-l grațieze. Revenind la proces, inculpatul Ștefan Andrei consideră: ”Despre ceea ce este nu se vorbește iar despre ce se vorbește nu este….un proces politic decis, inițiat, supravegheat, controlat și dirijat…este în ceea ce mă privește un proces politic. Sunt judecat pentru a fi pedepsit pe motivul că am făcut parte din fostul Comitet Politic Executiv….stenogramele ședințelor C.P.Ex. din 17 și 22 decembrie 1989 au fost refăcute de stenografe abia după 4 ianuarie 1990 din memorie” (pp 178 – 179).
Important de reamintit este că jurământul militar era față de comandantul suprem (N. Ceaușescu) nu față de C.P.Ex. Înaintea plecării lui N. Ceaușescu în Iran, 18 decembrie 1989, acesta a discutat cu Ion Coman și Radu Bălan, care se găseau la Timișoara, apoi s-a întâlnit cu Milea, Postelnicu și Vlad. Membrii C.P.Ex nu au fost informați despre situația de la Timișoara.
Referitor la acuzația de instigare la omor, Stefan Andrei precizează: ”Cum puteam să-l determin pe Nicolae Ceaușescu să adopte o poziție, din moment ce este clar și incontestabil că el dăduse ordin înaintea ședinței?” (p.184) Din însemnări reiese că autorul s-a ocupat cu finalizarea protocolului comercial cu Iugoslavia (18 – 21 decembrie), l-a primit pe ministrul iugoslav al Comerțului Exterior.
La finalul procesului C.P.Ex. din 25 martie 1991 au fost 5 achitări și 5 suspendări, 11 condamnări între 2 ani și 5 ani și jumătate. David Gheorghe, Constantin Olteanu, Oprea Gheorghe, Radu Constantin, Szasz Iosif și Pană Gheorghe achitați pentru infracțiunea de genocid. Ceilalți 15 au primit închisoare cuprinsă între 2 ani și 5 ani și șase luni. Ștefan Andrei, Silviu Curticeanu, Gere Mihai, Ion Stoian și Toma Ioan au primit câte 2 ani și 10 luni.
Din interviul lui Petre Roman din Expres Magazin (1991) putem observa că acesta merge pe aceeași linie ca și cum ar urmări un plan: a simțit cum îi fierbe sângele când unii dintre foștii mari ceaușiști și-au permis în timpul procesului să ne amenințe….care acum sunt acolo unde merită! În același interviu Roman consideră că foștii mai speră că pe undeva vor renaște forțele oribile ale ”comunismului totalitar” (ca și cum ar exista comunism democratic!)
În stilul propriu, Ștefan Andrei îl caracterizează prin propriile idei exprimate în interviu: ”ura lui Roman contra regimului provenea din faptul că într-un sistem în care promovarea politică era un lucru perfect programat, el, datorită părinților – unul intelectual cu vederi excesiv de proprii, iar celălalt de origine spaniolă – era considerat nepotrivit pentru cariera politică. Mai clar nici că se putea!” (p.208) Tot din Însemnări aflăm că Valter Roman a primit aprobarea pentru fiul său, Petre, de a merge la Paris pentru un consult medical cât și aprobarea de a face doctoratul în Franța în timp ce Călin, fiul autorului nu a primit aprobarea de a merge nici în Bulgaria. (p.209)
Referitor la vizita lui Petre Roman în S.U.A., Ștefan Andrei îl taxează pe fostul premier după propriile declarații: ”vizita are o mare însemnătate deoarece este prima lui vizită în SUA”. Tot aici fostul diplomat arată că vizitele ar trebui stabilite, semnate contracte și nu a merge doar pentru a da declarații. Din păcate, se pare ca politica noastră externă, cu mici excepții merge pe linia păguboasă de la începutul anilor 90 în urma căreia nu obținem mare lucru din relațiile externe.
Despre Ion Iliescu: ”viața lui n-a avut decât un sens: puterea. Fără copii, fără prieteni, aceasta a fost singura lui sursă de satisfacții” (p.237)
Comentariile lui Ștefan Andrei prind sens prin viziunea care o are la auzul știrilor. Despre remanierea guvernamentală din 1991 acesta comentează schimbarea lui V.A. Stănculescu de la MApN la Industrie: este clintit! Ca și Ceaușescu, Roman pune militari să rezolve economia (pp. 256-257) În opinia autorului Stănculescu putea să limpezească derularea evenimentelor de la Timișoara din perioada 17 – 22 decembrie. N-a făcut-o. Spre rușinea lui. N-a vrut ori n-a putut tot una este. Abilitate, versalitate, oportunism. (p.258)
Din închisoare Ștefan Andrei a scris memorii atât lui Iliescu cât și lui Roman în care arăta că își dorește doar să fie acasă, nu vrea să facă politică. Referitor la evenimentele de la sfârșitul anului 1989 acesta considera că în loc de a se ocupa serios de a afla cine a tras după 22 decembrie îi mențin pe membrii C.P.Ex după gratii. În opinia diplomatului:” Iliescu și ceilalți au o poziție lașă: nu pot nici acum să recunoască faptul că la Timișoara, până în 20 decembrie, au tras militarii din ordinul lui Milea, dat înaintea începerii ședinței C.P.Ex. Milea a fost declarat erou după ce dăduse ordin să se tragă la Timișoara, iar tot militarii omorâseră oameni la București, pe 21 decembrie și în noaptea de 21-22 decembrie” (p.278)
Despre fostul coleg de partid, ajuns acum președintele României, Ștefan Andrei consideră: ”Stilul este omul însuși! Nu are idei vânjoase, nu cuprinde concluzii tranșante, nu forțează deschideri mari, nu subliniază cu tuș gros ideile de forță ale viitorului proces de transformări. Inteligent, deștept, înfometat de putere, însetat de patima dominației, mai puțin cultivat decât se crede, lipsit de o formație politică robustă din cauza unei armături filosofice fragile și a unei firave cunoașteri a politologiei românești, europene. Pentru intelectuali este prea ușor, uleios, dulceag, smead, neinteresant” (p.280)
Pe marginea interviului comun a lui Ion Iliescu și P. Roman acordat lui Emanoil Valeriu, Ștefan Andrei conchide: Roman îl întrerupe des pe Iliescu, amândoi consideră că au slăbit organismele de control și disciplină, că trebuiau păstrate structurile, se plâng că au fost schimbați directori competenți numai că fuseseră înainte de 22 decembrie, că producția industrială a scăzut cu 20% față de 1990. Iliescu adaugă influența evenimentelor din Kuweit și Iraq – doar că relațiile noastre cu aceste state sunt minore….amândoi au concluzionat prin ceea ce au spus că reprezintă portretul unei conduceri incapabile…guvernul Roman a reușit să dezorganizeze economia mai mult decât a făcut-o Ceaușescu în 25 de ani!” (pp. 288 – 289)
Despre Nicușor Ceaușescu, Petre Roman declară la 19 mai 1991 în presa britanică: ”nu-l urăsc și nici nu-l compătimesc. Aș spune că probabil a fost pedepsit cum se cuvine” (p.291)
În privința altui ”lider” important al anilor 1990, Dumitru Mazilu, autorul regretă ajutorul acordat acestuia în trecut și îl caracterizează așa cum îl cunoaște: ”l-am salvat pe Mazilu care publicase într-o carte paragrafe întregi după lucrările altora. După ce am stins incendiul de la Ștefan Gheorghiu unde a fost cadru didactic i-am spus lui Macovescu să-l angajeze la Externe. Aici l-am ajutat foarte mult. Când am devenit ministru l-am tot trimis în delegații – inclusiv la sesiunile Adunării Generale a O.N.U. La rugămintea lui l-am trimis consilier la Ambasada României din Italia. Tot la rugămintea lui l-am readus în țară. La hotărârea mea a participat la toate sesiunile comisiei care a elaborat Dreptul Mării. O perioadă de timp l-am avut consilier la cabinetul meu. L-am inclus în delegația română care a negociat cu partea sovietică problema Insulei Șerpilor. Tot eu am hotărât ca el să candideze pentru a deveni membru al Curții Internaționale de Justiție de la Haga și l-am trimis ca reprezentant al României în Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva. După plecarea mea de la Externe i s-a interzis, din nu știu ce motive, viza de plecare din țară; până la înlocuirea generalului Pleșiță din conducerea Departamentului Securității Statului, știu că Mazilu îndeplinea și însărcinări date de Pleșiță atunci când mergea peste hotare în misiuni ale Ministerului de Externe.
Mi s-a spus că este bolnav la Spitalul Alex. Sahia. Am discutat cu el la telefon și l-am rugat personal pe directorul spitalului să-i dea îngrijirile necesare. Am aflat că refuzându-i-se plecarea peste hotare la ședințele anuale ale Comisiei pentru Drepturile Omului, Mazilu a devenit peste noapte, disident, a trimis pe căi ilegale un raport despre situația drepturilor tineretului din România, care a fost transmis atunci și de Europa Liberă.
Eu l-am ajutat cum nu cred că l-a ajutat cineva. Pe 22 decembrie l-am sunat. Soția lui mi-a spus să stau liniștit, deoarece alții au probleme grave, nu eu. Pe 25 decembrie Direcția Procuraturii Militare hotărăște arestarea fostei conduceri de partid și de stat pentru genocid și subminarea economiei naționale. Deci, el știa ce mă așteaptă și nu mi-a spus nimic” (pp.366 – 367)
În demersul nostru am urmărit cu precădere evenimentele din decembrie 1989. Am pus accent pe ideea noii conduceri de a aresta toată conducerea partidului, toți membrii C.P.Ex, pe absurda idee de a îi acuza de genocid și subminarea economiei naționale. Cu toate că până la arestarea cuplului Ceaușescu au murit puțin peste 100 de oameni, restul de 1000 după, noii conducători au apreciat că din vina conducerii PCR s-au întâmplat ceea ce s-a întâmplat.
Fără preocuparea aflării adevărului putem aprecia că cei din noua conducere au avut misiunea de a ascunde aflarea acestuia. Cazul lui Ștefan Andrei este unul diferit, diplomat, ministru de externe sau având alte funcții ce țineau de relații externe nu era angrenat în politica internă, nu avea un rol în conturarea deciziilor privind politicile interne sau în cele ce țineau de siguranța națională. Cu toate acestea a fost arestat, tratat așa cum am arătat mai sus.
Putem aprecia și demonstra că guvernul Roman a avut scopul lichidării economiei naționale. Sau cel mult nu al stopării acesteia. Industria, infrastructura, patrimoniul național, agricultura și tot ceea ce producea valoare economică au fost dezafectate. Așa am ajuns ca după efortul colectiv (nu discutăm dacă a fost bine sau rău) de a achita datoriile externe să demarăm un program rapid de îndatorare. Prin analiză comparată se poate observa că schimbarea regimului și trecerea treptată către un capitalism optim nu a fost posibilă în România așa cum a fost posibilă în statele foste socialist totalitare vestice.
Însemnările lui Ștefan Andrei sunt de un real folos istoric, detaliază întâlnirile cu diverși lideri ai lumii, discuțiile cu Nicolae Ceaușescu cât și cu principalii conducători din vechiul regim, oferă exemple din istorie având finețea analizei diplomatului și cel mai important aduce o perspectivă proprie asupra evenimentelor din 1989. Vorba autorului: cine a văzut democrație în sărăcie și fără muncă?