Tradiția istorică și dorința Turciei de a avea Moschee la București


Despre moscheea de la București s-a scris si se va mai scrie. Oamenii sunt hotărâți în ceea ce privește subiectul. În cazul în care ar exista un referendum în București, iar părerea locuitorilor urbei ar conta, Moscheea va rămâne o amintire despre un proiect controversat.

jpeg

Rămași din fostul Imperiu Otoman, musulmanii din România și-au propus dezvoltarea unei relații pozitive cu statul turc. În perioada interbelică se declanșase așa zisul miraj al Anatoliei în care o parte dintre turcii din România și-au vândut bunurile și au emigrat către ”țara mamă”. La nivel diplomatic s-au semnat acorduri prin care statul turc și-a dorit repatrierea acestora.

Conform recensământului din 1930 turcii reprezentau 0,9 % din populaţia ţării, marea majoritate a acestora găsindu-se în Dobrogea, unde reprezentau 18,5 % din totalul locuitorilor. Din 1919 când a început emigrarea, marea majoritate a turco-tătarilor au ales să plece în Turcia. Emigrarea a fost posibilă şi ca urmare a Tratatului de la Laussane din 24 iulie 1923, care a hotărât printre altele şi realizarea unui schimb de populaţie dintre Turcia şi Grecia, deschizând tradiţia emigrărilor.

La 9 decembrie 1919 a fost adoptat Tratatul minorităţilor. Dar, drepturile cetăţenilor români de alte naţionalităţi fuseseră prevăzute deja în decretele Consiliului de Miniştri din 30 decembrie 1918, respectiv 28 mai 1919. Acestea erau: libertatea cultului, autonomie locală în materie religioasă, drepturi la şcoli confesionale şi instituţii de caritate.

Statul român s-a implicat în susținerea minorităților și conform Constituției din 1923, art. 5 spunea: “Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea învățământului, de libertatea presei… de toate libertățile şi drepturile stabilite prin legi”. Mai mult, Reprezentantul Cultului Musulman era și Senator de drept: Articolul 72 din Constituția României de la 1923, d: Capii confesiunilor recunoscute de Stat, câte unul de fiecare confesiune, intru cât sunt aleși sau numiți conform legilor țării și reprezintă un număr de peste 200.000 credincioși; precum și reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat.

În perioada socialist-totalitară această minoritate nu a fost tratată diferit. După 1990 la fel. Așa am ajuns astăzi să fim dați exemplu în Europa ca țară tolerantă, iar Dobrogea model de multiculturalitate, toleranță, dialog.

Cu toate acestea am ajuns astăzi să ne întrebăm de ce vrea Turcia să construiască o moschee în București. De ce se implică Turcia și în țara noastră și dacă este normal să sprijine cetățenii români musulmani. Așa am aflat că anual au loc întruniri despre educația turco-tătarilor la care participă pe lângă cei îndreptățiți, Muftiul, reprezentanți ai Ministerului Educației cât și oficialități de pe lângă ambasada turcă sau Consulul general al Republicii Turcia. Din 2001 până în prezent, conform hakses.turc.ro aceste întruniri sunt regulate. Mai mult, Muftiul român participă la întrunirile Diyanet – Autoritatea Religioasă Islamică unde Turcia adună la aceeași masă muftii din balcani. Ceea ce ridică întrebarea de ce Turcia se implică în viața unei comunități a altui stat? În ce mă privește, nu am auzit ca la ședințele cu privire la predarea unei alte limbi sau a unei religii, reprezentanții altor state să participe.

Colegiul Național „Kemal Atatürk” din Medgidia se prezintă ca o instituție emblematică. Cel puțin, așa se prezintă cei de acolo. Înființat în 1995, unitatea de învățământ funcționează și astăzi în baza unui protocol de colaborare româno-turc. Este unicul liceu din țară cu profil teologic musulman.

La o simplă căutare pe internet, pe site-ul ministerului Educației, observăm că statul turc s-a implicat puternic în procesul educativ al elevilor. Cel puțin la specializarea teologie musulmană avem 3 neprezentați la Bacalaureat, 6 respinși și 2 elevi care au trecut. Notele unor elevi lasă mult de dorit, la unii dintre ei, ca să treacă de nota 5 ar trebui să se unească în grupuri de câte doi.

Cum de foarte mult timp colaborarea dintre comunitatea turco-tătară și statul turc funcționează atunci ar trebui ca moscheea de la București să fi fost deja construită. În fond, la milioanele de moschei din întreaga lume, de ce să ne mai batem capul iar bucureștenii să nu priceapă timpurile multiculturalismului, ale dialogului, toleranței religioase. Iar cei care vor merge la această moschee, vor fi educați, așa cum ne promite muftiul Murat Iusuf, cu islamul pur. Doar cu islamul pur!

De prisos să mai spunem că în moscheea funcțională din zona Eroii Revoluției, musulmanii bucureșteni nu se îngrămădesc la rugăciunile zilnice, ci doar în timpul sărbătorilor religioase. Pe lângă această moschee din București, mai există câteva locuri care sunt concepute tot în acest sens, să le ofere posibilitatea musulmanilor de a avea un loc pentru rugăciune.

De ce vrea Turcia să construiască  o moschee la București? Pentru că vrea, pentru că poate! Restul ține de detalii nesemnificative cum ar fi cel care solicită construcția, cel care se ocupă cu aprobările cât și birocrația. Istoric, de la reciprocitatea o moschee la București, o biserică la Istanbul, s-a ajuns la o moschee la București, o capelă la Istanbul, ca, în fond, să se ajungă la o moschee la București.