Agresorul agresat


Scriam în Adevărul la începutul lui octombrie: după atacurile ruse din Siria, Ahmet Davutoğlu a criticat la rândul său decizia Federației Ruse de a se implica în Siria, cât mai ales intrarea avioanelor ruse în spaţiul aerian turc: „chiar şi o pasăre dacă va intra o vom repera”.

turcia-twitter-avion

Ceea ce deducem din această declaraţie este că, aşa cum știm, tehnologia turcă în privința supravegherii spațiului turc, tehnologie după standardele NATO, permite reperarea a tot ce mișcă pe teritoriul său. În acest caz, teroriștii PKK nu pot fi găsiți? Sau cei care au cauzat atentatele din Ankara.

Ce se întâmplă la granițele statului turc știe toată lumea. Amestecul de etnii, de ipoteze, de proclamarea a drepturilor în variante specifice extremismului islamic, transformă acel spațiu în cel mai fierbinte loc din lume în acest moment.

Era necesară doborârea acelui avion? NU. Rusia nu avea intenția de a ataca Turcia. Se putea protesta diplomatic, se putea atrage atenția, se putea soluționa pașnic incidentul. La începutul lui octombrie a circulat o știre neconfirmată cum că turcii ar fi doborât un avion rus. Acum pare că știrea a fost un fel de test. De a testa opinia publică și a observa reacții.

Cu siguranță, Turcia este acoperită de legi, de legile dreptului internațional cât și ca membru al spațiului NATO. Cui folosește acest incident? Cu siguranță nici Turciei și nici Rusiei. Care vor fi repercusiunile? După aproape 100 de ani, mai exact 98 de ani, relațiile dintre cele două state nu au fost atât de tensionate. Nu au existat conflicte. Cele două state, au înțeles atunci, prin actorii lor importanți, Mustafa Kemal și V.I. Lenin, forțați de geografie și ajutați de concluziile istorice că pot conviețui și pașnic, chiar dezvolta interese comune.

Istoria relațiilor progresive între ruși și turci începe la 16 martie 1921. Uniunea Sovie­tică, în care partidul comunist nu se instalase pe deplin la conducere şi Turcia kemalistă, în care adepții naționalismului considerau că trebuie să redea gloria de altă dată a Imperiului semnează la Moscova un tratat de prietenie prin care este stabilită frontiera turco-sovietică din Transcaucazia. Mai mult în spa­te­­le negocierilor se făceau planuri expansioniste in Orient. În urma acestui tratat dis­­tric­tele Kars şi Igdir[1] sunt cedate Turciei, iar Nahicevanul[2] este pus sub pro­tec­­torat azer. Tratatul de la Kars (13 octombrie 1921) semnat între Turcia şi cele trei republici sovietice transcaucaziene (în prezenţa şi cu acordul reprezentantului Ru­­siei sovietice) consfinţeşte graniţele stabilite prin tratatul sovieto-turc de la Moscova.

Cu aceste tratate încep practic relaţiile dintre cele două state. Neconsolidat, statul turc, prin conducătorii săi manifesta interes deosebit faţă de Uniunea Sovie­tică. Fiind cel mai puternic vecin al său, Turcia a căutat soluţii pentru a coopera benefic cu sovieticii. Chir și când a aderat la Pactul Balcanic, a informat Uniunea Sovietică înainte. Cu toate că pe parcursul perioadei interbelice au existat şi mo­mente când interesele celor două state le-au situat pe poziţii diferite, Turcia a căutat să-şi menţină teritoriul naţional, alăturându-se diferitelor alianţe cu caracter de­fen­siv, însă a căutat să nu lezeze interesele ruseşti. O problemă de interes general, nu numai a celor două state, a fost “chestiunea strâmtorilor[3]“.

Urmează o serie de tratate, comerciale, navale, de securitate cu termene de cel puțin 10 ani, reînnoite automat prin care cele două state și-au asigurat și protejat zonele de interes. În memoriile sale, Ismet İnönü, într-o atmosferă de prietenie descrie deplasarea la Kremlin, vizita acasă la Stalin și ajutorul economic, 8 miliarde $ fără condiții prealabile. Astăzi, investițiile ruse în Turcia sunt semnificative, circulația dintre cele două state nu mai are nevoie de viză, relațiile dintre Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan erau de invidiat. Acum puțină vreme, în septembrie, cei doi participau la inaugurarea unei moschei, Națională, cea mai mare din Europa (ne-au luat-o rușii înainte) la Moscova.

De ce ar trage Turcia într-un avion rusesc? Pentru a arată că nu tolerează zboruri nepermise, sau de a arată seriozitatea cazonă a NATO? Acum nu multă vreme, presa occidentală bănuia Turcia că acordă arme Statului Islamic iar azi Rusia se luptă cu acesta. Azi, interesele ambelor state nu mai coincid. Turcii îl consideră pe Bashar al-Assad un inamic în timp ce rușii îl susțin.

Există o susținere a grupurilor care vorbesc limba turcă, Turcia este o putere regională care trebuie și poate să-și spună punctul de vedere. Sub umbrela NATO. Doar că, așa cum am subliniat în diferite cazuri, lipsa răbdării în acțiunile diplomatice au transformat atuul Turciei, un stat model musulman, odinioară. în atâția vecini, atâtea probleme.

O colaborare productivă, relații consolidate timp de un secol au fost periclitate din grabă și grandomanie. Cu siguranță, interesele economice vor prima în dauna instinctelor belicoase iar acest incident va rămâne doar în atenția analiștilor.

O tară musulmană a doborât un avion al unui stat creștin care era acolo pentru a elimina teroriștii musulmani. Solidaritate pe fronturi!

[1] Regiuni situate in estul Turciei

[2] Exclavă a Azerbaidjanului, care se învecinează cu Armenia la est şi nord, Turcia la nord-vest şi Iran la sud-vest. Capitala regiunii este oraşul Nahicevan. Republica are o populaţie de 382.059 locuitori şi suprafaţă de 5.500 km². Regiunea este inca un subiect de dispută între Azerbaidjan şi Armenia.

[3] O lucrare ampla pe aceasta tema este cea a istoricului Cemil Bilsel Türk boğazları Y. E. İsmail Akgün Matbaası, Istanbul, 1948 (Strâmtorile Turcești)