La aproape un an de la ”luarea țării înapoi” Piața Universității își vrea din nou țara înapoi. Ca un Harap Alb, președintele aducerii țării înapoi, a rămas singurul far strălucitor pentru o mare parte a celor care vor schimbarea clasei politice.
Culmea culmilor, cei din Piață i-au cerut demisia Patriarhului Daniel dar de apoliticul de la Cotroceni nu s-au atins. Întrebarea esențială în acest caz este dacă doar Guvernul este luat în colimatorul protestatarilor sau toată clasa politică în întregul ei? Cum ar fi fost ca președintele Iohannis printr-un comunicat, o conferință spontană – e greu de imaginat în cazul său – să ceară întregii clase politice, cu el în frunte, să plece? Și să treacă prin alegeri din nou?
Poate este timpul înființării unor partide noi, poate este timpul deschiderii partidelor spre oameni serioși si dedicați, poate este timpul unor dezbateri democratice, poate este timpul schimbării.
Piața Universității a devenit un examen mult prea greu pentru clasa noastră politică. Lumea a învățat drumul străzii. Protestele devin mai dese, ceea ce este un factor bun. Aceste proteste devin în sine și o lecție a sistemului democratic. Oamenii își pun întrebări, se consultă, se gândesc, caută schimbarea. Factorul comun al acestor proteste este schimbarea. Toți vor să schimbe, să se schimbe și speră într-o normalizare a societății.
Până acum, doar un politician este mai sus de clasa politică. Președintele nostru mut și zâmbăreț are soluții, dă termene și selectează reprezentanții Pieței. Cum mesajele venite de la Universitate sunt despre resetarea clasei politice, despre schimbarea politicienilor, despre un (din) nou început, despre schimbare, din temelii.
Ceea ce produce o anumită neîncredere în aceste consultări sunt tocmai aceste discuții. De ce partidele, în aceste momente discută în spatele ușilor închise? De ce nu discută cu acest președinte, pe post de iluminator în fața presei. Să știm și noi ce gândesc, cum pun problemele, ce soluții dezbat. Același lucru m-aș fi așteptat să-l vedem și la așa zisa ședință de la Cotroceni, stabilită în urma ultimatului dat Pieței, de așa zișii reprezentanți. Dacă vorbeau pentru noi, despre noi, ca ”auto delegați” ai noștri, să-i vedem cum ne reprezintă. Și unii, și alții, toți ca un întreg, toți pentru binele comun.
Pentru că tot ne place unora să-l asociem pe Klaus Iohannis cu Germania, președintele se putea inspira din istoria recentă a acestei țări. Cancelarul federal al Germaniei, după cel de-al doilea război mondial, în noua capitală, Bonn a luat hotărârea de a face ședințele publice. Într-o clădire din sticlă, oamenii puteau privii guvernul în exercițiul funcțiunii și mai mult, îi puteau auzi prin difuzoare instalate tocmai pentru ca cei care vor să-i asculte, să o facă. Sau poate domnul președinte nu se poate gândi la o discuție transparentă? Nu poate concepe acest tip de comunicare?
Suntem construiți să credem, să sperăm, să ne amestecam visele, iluziile, într-un soi de letargie vie și să ne transformăm dorințele într-o aievea visare. În plină perioadă de proteste, fiecare, după nivelul de percepție, de așteptări, de oameni simpli, credem că de fapt știm mai bine cum stau lucrurile.
În ce privește clasa politică îmi este greu să găsesc câteva decizii pe care logica mea să le poată priceapă. Neîncrederea este atributul cu care ne-au înzestrat politicienii noștri de foarte mult timp. Și continuă să lucreze în acest sens.
În ce mă privește, mesajul Pieței este clar. Clar pentru toți mai puțin clasa politică. Astfel, prin tergiversarea conturării unei concluzii din partea lor, ne oferă ”consultări” între ei și răzleț au selectat câțiva oameni de bine pe care i-au numit reprezentanții mulțimii. Care, accidental au mai fost reprezentanții unora sau altora din perioada ”condamnată” în Piață.
Desigur, cei care doresc continuitatea în forma actuală vor depune eforturi pentru a dilua mesajul celor care vor schimbarea. Vor încerca prin diferite metode să creeze o anumită tensiune, de a manipula prin mass-media, de a construi un anumit curent pentru a produce emoție care să determine ori stabilitate ori schimbare. După cum vedeți, unii caută să-l denigreze pe Raed Arafat, alții văd teorii ale conspirației cum că o anume mână criminală ar fi dat foc intenționat localului Colectiv.
Cei care protestăm, cei care protestează din Piață, cei care vor schimbare, au un mesaj clar: schimbarea clasei politice. În acest sens se pune întrebarea dacă vrem schimbarea până la capăt sau dorința celor care au vrut schimbarea totală, scade pe parcurs?
Astfel trebuie să înțelegem:
- Schimbarea guvernului este o soluție suficientă?
- Dacă vrem alegeri anticipate, cum și în ce mod trebuie ele făcute?
- Dacă vrem ca Guvernul și Parlamentul să fie schimbat, de ce nu vrem și schimbarea celor de la Cotroceni?
Nu mă număr printre naivii care cred că de acum înainte România se va propăși ca urmare a protestelor. Politica, nu are tangență cu nimic din ce este etic sau ideal. Politica înseamnă interes, compromis, arta de a negocia, obținerea puterii prin mijloace, nu întotdeauna transparente.
Poate că nu trebuie să ne gândim la pasul 2 înaintea Primului Pas. Să începem cu primul pas, resetarea clasei politice sau CTRL+ALT+DELETE, cum se exprimă unii din Piață, apoi soluțiile vor veni în mod firesc.