Luna trecuta am primit acest apel pe care acum il public. Cu toate ca nu cred ca are sanse, din pacate, merita citit si cugetat:
După decembrie 1989, societatea românească se confruntă cu o problemă, printre atâtea altele, din ce în ce mai acută; şi anume: intruziunea bisericii în spaţiul public, îndeosebi a bisericii dominante, adică a Bisericii Ortodoxe Române.
Deşi, după părerea noastră, primează problema bunăstării materiale, considerăm că sunt importante şi toate formele de manifestare ale conştiinţei: politică, juridică, morală, religioasă, artistică, filozofică.
În toate ţările există oameni de diferite confesiuni. Acest fapt a dus de-a lungul timpului, nu de puţine ori, la conflicte sângeroase şi cu caracter perpetuu.
O soluţie pentru înlăturarea unor astfel de conflicte o constituie laicitatea.
Laicitatea înseamnă, pe de o parte, neutralitatea instituţiilor statului faţă de oricare din cultele religioase, iar pe de altă parte, o formă de libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului. Libertatea de conştiinţă presupune capacitatea de a exercita spiritul critic, de a judeca potrivit unor criterii clare – şi ele judecate critic – şi, în ceea ce priveşte problema pusă aici în discuţie, libertatea de a alege, sau nu, o religie.
Ca militanţi pentru libertate, noi susţinem dreptul primordial al libertăţii de conştiinţă. Or, libertatea de conştiinţă nu poate să existe decât în condiţiile în care cetăţeanul, credincios sau nu, are asigurat cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia, fără a fi ofensat în vreun fel în spaţiul public de îndoctrinarea, prozelitismul sau simbolistica vreunei religii, adică are nevoie de separarea bisericii de stat, respectiv a spaţiului privat de spaţiul public.
Prin laicitate se asigură separarea conceptuală între cetăţenie şi apartenenţă confesională (apartenenţa confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată).
Considerând religia ca o formă de conştiinţă particulară, a fiecărui cetăţean, ne pronunţăm pentru deplina libertate de conştiinţă, indiferent dacă este de natură religioasă sau nereligioasă.
Ţara noastră acordă bisericii (în mod deosebit celei majoritare) privilegii inacceptabile pentru o democraţie. Aceste privilegii încalcă separarea dintre stat şi biserică. În acest plan al discuţiei, toţi partizanii democraţiei, indiferent că suntem persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem secularismul.
Considerăm că orice interferenţă a cultelor religioase cu statul este de natură a limita autonomia statului, cât şi a autonomiei cultelor.
Deoarece laicitatea reflectă în fapt o libertate a cetăţeanului acestei ţări, cel mai bine ar fi ca ea să fie cuprinsă chiar în Constituţie sub forma „În România, statul este separat de biserică”. Statul român prezentat ca stat laic, ar fi menţiunea necesară şi suficientă din Constituţie care ar garanta atât libertatea religioasă a cetăţeanului cât şi egalitatea între toate cultele religioase de pe teritoriul României. Dacă laicitatea nu este asumată clar de către stat – şi Constituţie – sunt posibile manifestări şi tendinţe de fundamentalism religios (ca şi până acum).
Caracterul de stat laic poate să elimine amestecul Bisericii în viaţa politică şi să elibereze bugetul de contribuţiile actuale generoase către acest fel de instituţii.
Având în vedere contextul concret al vieţii politice actuale, ne propunem să atragem atenţia massmedia şi să iniţiem dezbateri şi acţiuni, care sunt necesare în societatea românească. Ele sunt de natură să dezvolte societatea românească şi să contribuie la o mai bună înţelegere a valorilor umaniste seculare.
Noi propunem:
Laicizarea completă a societăţii şi protejarea statului secular;
Specificarea clară în Constituţie a laicităţii Statului, precum şi separarea Statului de Biserică.
Neimpunerea vreunei credinţe de stat;
Interzicerea încheierii de protocoale între Guvern şi biserică, prin care biserica să devină agent propagandist al politicii guvernamentale sau viceversa;
Eliminarea jurământul religios, cu mâna pe Biblie, pentru preşedintele statului, inclusiv a formulei obligatorii „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”;
Interzicerea inscripţiei de pe drapelul naţional „Nihil sine deo”;
Eliminarea oricăror aşezăminte religioase din spaţiile instituţiilor publice;
Interzicerea componentelor religioase în ceremonialul de Stat. Interzicerea soboarelor de preoţi la festivităţi publice;
Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice şi instituţii de stat, mijloace de transport în comun etc.;
Separarea activităţilor politice, sindicale, administrative, educaţionale ale comunităţilor publice (indiferent de nivel) de Biserică;
Interzicerea subvenţionării bisericii din fonduri publice. Cheltuielile necesare întreţinerii cultelor religioase să fie suportate exclusiv de către adepţii lor, fără vreo contribuţie din partea statului. Încetarea construirii de biserici din bani publici şi utilizarea fondurilor pentru construirea de şcoli, spitale, instituţii de cultură etc. precum şi încetarea subvenţionării de către stat a retribuţiei personalului clerical; aşa se va vedea şi sistemul de disparităţi din Biserică, în virtutea căruia există preoţi săraci şi preoţi bogaţi;
Neobligarea celor indiferenţi faţă de religie la plata unor impozite pentru susţinerea cultelor;
Promovarea ştiinţeişieducaţiei şiapărarealibertăţii de gândirepentrutoţi;
Îndepărtarea predării religiei în şcolile publice. Să se introducă în locul acesteia ore de etică, în care sa li se prezinte argumentat copiilor regulile de comportare in societate, de convieţuire cu ceilalţi. De aceea, am dori să vedem modulul de Religie/Etică/Filozofie înlocuit cu unul de Filozofie/Etică. De asemenea, predarea biologiei să fie concepută pe criterii exclusiv ştiinţifice. Copiii trebuie educaţi, nu îndoctrinaţi;
Eliminarea învăţământului religios din învăţământul public, subvenţionat de stat;
Interzicerea propagandei religioase de pe posturile publice de radio şi TV;
Potrivit Art. 13 (2) din legea cultelor, „În România sunt interzise orice forme acte, mijloace sau acţiuni de defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”;
După cum ştim, în România nu a avut loc nici o ofensă la simbolurile religioase; iar laicitatea nu este vreo astfel de ofensă: pur şi simplu, simbolurile religioase se referă la relaţiile de conştiinţă private. Aşa cum simbolurile laice ale statului nu sunt obiect de cult al bisericilor, aşa nici simbolurile religioase nu aparţin statului.
De asemenea, considerăm că sunt necesare acţiuni, în plan naţional şi internaţional, pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti privind conştiinţa prin:
Informarea corectă a opiniei publice, naţionale şi internaţionale, asupra realităţilor privind libertatea de conştiinţă din România;
Sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor ameninţate de autorităţi pentru că şi-au exercitat drepturile şi libertăţile de conştiinţă;
Contracararea intenţiilor guvernanţilor de modificare a legislaţiei în defavoarea laicităţii;
Constituirea unui comitet, care să pregătească o Conferinţă pentru Laicitate
Eşti credincios sau nu? Într-un stat secular eşti liber să îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Statul secular este, aşadar, principiul, cadrul şi mediul de evoluţie liberă a tuturor, indiferent de majoritatea sau minoritatea de conştiinţă căreia îi aparţin.
Indiferent de apartenenţa religioasă sau de neapartenenţa la o anumită religie – fiecare îşi are locul în cadrul mişcării pentru laicitate.
Toţi cei care doresc să reziste îşi au locul în cadrul Comitetului naţional pentru Laicitate, pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor esenţiale.
Conferinţa naţională pentru Laicitateva permite, prin informare, liberă dezbatere şi acţiune comună, crearea condiţiilor ca în România, orice cetăţean să aibă garantată libertatea sa de conştiinţă, precum şi manifestarea propriilor convingeri fără nici un amestec din partea statului sau a altor autorităţi publice în favoarea unei religii sau a alteia.
Nu este timp de pierdut în ceea ce priveşte amplificarea discuţiilor, peste tot unde cetăţenii pot să se întâlnească, să dezbată şi să decidă asupra a ceea ce au de făcut.