Vreau sa fim in continuare o echipa unita!
Victor Ponta, 18 mai 2013
De multa vreme nu am mai scris despre situatia politica de la noi. Motivele sunt tot cele pe care le-am reiterat in dese randuri aici. Manipularea cu care opereaza clasa politica prin intermediul mass-media va arata treptat ca intreaga clasa politica este la fel.
Departe de tara in aceste zile observ ca maturitatea enuntata de „unii” politicieni reprezinta o spoiala de doi bani. Din discutii cu diversi oameni apar intrebari de genul: cum de nu reusiti sa va rezolvati problemele? De ce nu aveti drumuri? O doamna ospatarita, vorbitoare fluenta de turca si germana m-a intrebat cand intram in UE. I-am raspuns ca suntem din 2007. Raspunsul dumneaei a fost: Nu cred! Am trecut anul trecut prin Romania!
In fata unor intrebari simple si logice nici cel mai optimist dintre romani nu ar putea gasi raspunsurile in afara reprezentantilor politici. Nu stiu daca vi s-a intamplat sau nu, dar eu cand ii ascult am senzatia ca traim ca in Germania, Elvetia, Franta etc. Optimismul lor cat si discursurile sunt desprinse de realitate.
Dar sa revenim la Victor Ponta, cel despre care vreau sa scriu in acest post. Pentru mine, ca cetatean, dupa evidenta plagiatului nu mai semnifica nimic. Dar fiind cel care detine puterea executiva a tarii in care traiesc si evident deciziile sale imi influenteaza si mie viata…nu-mi ramane decat sa ma exprim in scris.
Cum profesia mea este trecutul nu-l pot uita pe Victor Ponta in calitatea sa de purtator de cuvant al lui Mircea Geoana care imediat dupa ce a pierdut alegerile a fost cel care a insistat pentru excluderea sa din PSD, nu doar decapitarea sa din functiile de conducere! Tot Victor Ponta a sustinut in 2009 alaturi de M. Geoana intrarea la guvernarea alaturi de PDL si Traian Basescu refuzand o alianta fezabila cu PNL.
Un alt moment ce lasa semne de intrebare este legat de alegerile pentru presedentia PSD dupa alungarea lui Geoana. Cristian Diaconescu, unul dintre „socialistii” cu state vechi si functii de ministru, dupa ce a pierdut…si sansa de a deveni intai-ul pesedist…a trecut in postura de aliat al lui Traian Basescu, consilier si presedinte al UNPR. Pentru multi, aceasta schimbare a fost pusa pe seama serviciilor!
Ce ne garanteaza noua ca Victor Ponta nu este santajabil? Ca nu este un Diaconescu cu sansa? Poate va intrebati de unde aceste idei?
Activitatea sa si declaratiile proprii ma fac sa cred ca una zice si alta face.Punctez mai jos doar cateva decizii ciudate.
Din declaratiile liberalilor aflam ca el este cel care a sfatuit-o pe Mona Pivniceru sa-si dea demisia. (Visul acesteia de a deveni ministru a palit in fata functiei de membru la Curtea Constitutionala). In mod normal era ca doamna ministru sa-si dea demisia sau daca premierul nu era multumit de randamentul ministrului sau sa aiba o discutie cu Crin Antonescu. Intamplator sau……Traian Basescu a reusit sa scape de Mona Pivniceru.
Dupa ce USL-ul a dus o campanie electorala in care Codruta Kovesi era infierata si acuzata ca-si depaseste atributiile, ca este omul presedintelui, Victor Ponta provoaca prima criza majora in USL si isi impune unilateral vointa ca aceasta sa fie numita.Intamplator sau…… avantaj Traian Basescu.
Cum puterea absoluta corupe absolut…asa si Victor Ponta crede ca a ajuns la nivelul in care daca cineva-l critica sau nu este de acord cu gandirea sa trebuie dat afara! Cum sa afirmi de la nivelul functiei de prim-ministru ca daca PNL nu-l da afara pe senatorul Sorin Rosca Stanescu din partid USL-ul se va rupe? Unde este libertatea de exprimare? Unde este democratia? A uitat Victor Ponta ca partidul pe care-l conduce se numeste si democrat? Intamplator sau….avantaj Traian Basescu. SRS dezvaluise acum ceva timp ca fratele presedintelui era implicat in comert cu arme. Unde in UE s-ar pomeni asa ceva?
Ce arata aceste decizii? Ca Victor Ponta lucreaza cu Traian Basescu intr-o directie comuna, adaug eu paralela cu Romania, dar in acelasi timp il asigura pe colegul sau Crin Antonescu ca alianta este mai sigura ca niciodata. Crin Antonescu care are un discurs bun, pozitii corecte, merge catre nicaieri prin adoptarea pozitiei de loser.
Cateva cuvinte despre primii patru oameni in stat. Consider ca Traian Basescu este cancerul politicii romanesti prin tot ceea ce a facut de la taieri de salarii, la promovarea unor femei in politica, straine de logica.Si-a promovat si fiica agramata in functia de europarlamentar. Daca Traian Basescu si-a promovat fiica cei doi lideri ai USL si-au promovat nevestele in acelasi post de europarlamentar.
Despre Valeriu Zgonea nu stiu foarte multe, dar l-am auzit sustinand un discurs la o Conferinta despre UE si rolul ei pozitiv asupra romanilor. Dincolo de faptul ca nu-l ajutau cuvintele va las sa apreciati singuri cat de prospera a devenit viata dvs. de cand suntem in UE.
Dincolo de scenariile facute, de manipularea mass-media, de promovarea grupurilor de interese, se desprinde clar o caracteristica evidenta: lipsa educatiei! Clasa politica de azi este cea mai precara intelectual din intreaga istorie a Romaniei. Daca s-ar putea sa intre asa cum am aratat mai sus cu familiile, neamurile, nasii, finii, mosii in politica …. Asa se face ca nu avem educatie, nu avem politica externa, nu aveam agricultura, industrie. Nu avem nimic! Iar lipsa educatiei ii face pe acesti cetateni sa-i sustina pe aceasti conducatori „luminati”.