Dialogul civilizaţiilor


„Omul este masura tuturor lucrurilor” – Protagoras

B. Jill Carol in studiul sau A dialog of Civilizations publicat  in 2008 la New Jersey pleaca de la analiza Umanismului evocat de cativa filosofi importanti de-a lungul timpului. De la Confucius la Platon, de la Aristotel la  Mill, de la Kant la Sartre acesta cauta sa imbine ideile acestora cu ideile unui contemporan. Comparatia acestora vine in completarea sau in raspar cu ideile lui Fethullah Gulen.  Pot fi principiile filosofice intelese prin ratiune sau religia sta la baza principiilor rationale? Poate reprezenta islamul o forma de convietuire democaratica? Se completeaza ideile democratice cu religia islamica? Mai jos gasiti cateva dintre aceste raspunsuri:

Umanismul plaseaza omul in centrul preocuparilor sale ceea ce rezulta ca viata este dotata cu valori innascute ale omului. Mai mult, respectul pentru aceste valori este considerat – in sistemele umaniste – un punct de plecare sau o temelie pentru principiile morale fundamentale.

Immanuel Kant in Intemeierea metafizicii moravurilor a tratat principiul suprem al moralitatii in termeni rationali si nu empirici pentru a evita situatii cand actiunile cu caracter etic vor fi dirijate de circumstante, emotionalul uman, capricii sau anumite conditii. Dupa teoriile sale omul este deja un scop si in calitatea aceasta este posesorul unor valori innascute care nu pot fi diminuate. Argumentele care stau la baza explicatiilor sale sunt: ratiunea, vointa si datoria.

immanuel-kant

Vointa, vointa buna in opinia filosofului este necesara pentru respectul oricarei idei de moralitate:

„Din tot ce poate fi conceput in aceasta lume, si chiar in afara ei, nimic nu exista despre care sa se poata spune, fara nicio restrictie, ca este un bun absolut, exceptand un singur lucru: vointa buna. Inteligenta, imaginatia, puterea de judecata si toate celelalte talente ale spiritului, oricare le-ar fi numele, de asemenea, curajul, hotararea si perseverenta, considerate ca insusiri ale temperamentului, sunt fara indoiala, din mai multe puncte de vedere, bune si dezirabile.

Ele pot deveni insa extrem de rele, daunatoare atunci cand vointa care trebuie sa faca uz de aceste daruri ale naturii, ale carei constructii particulare constituie ceea ce noi numim caracter, nu va fi o vointa buna. Acelasi lucru se poate spune si despre ceea ce ne harazeste soarta. Puterea, bogatia, onorurile, sanatatea trupeasca chiar, precum si tot ce este bunastare si multumire de sine, intr-un cuvant fericirea, determina o incredere in sine, care devine adesea ingamfare daca vointa buna nu exista pentru a modera influenta ce astfel de avantaje o pot avea asupra spiritului nostru si sa orienteze, in acealasi timp, principiile de actiune catre binele general.”

De aici reiese ca nimic bun nu poate fi posibil fara vointa buna, indiferent cu ce alte talente, abilitati sau virtuti poate fi dotat omul. Vointa buna este o trasatura de caracter de baza si este indispensabila pentru o actiune morala. Dupa Kant, ratiunea separa oamenii de animale. Tot el crede ca existenta are o alta si mult mai demna finalitate, si pentru aceasta este ea, de fapt, destinata si nu pentru fericire. Concluzia lui este ca obiectivul ratiunii rezida in dezvoltarea vointei bune: „Ratiunea care-si da seama ca menirea ei practica cea mai inalta consta in intemeierea unei vointe bune, este capabila in atingerea acestei intentii numai felul ei specific de multumire”.

In fapt, Kant urmareste prin scrierile sale stabilirea unei baze solide a moralitatii. Pleaca de la ideea ca sistemele morale care isi concentreaza atentia asupra placerii, fericirii ori sentimentelor nu ofera o fundatie suficienta eticii, deoarece ele sunt trecatoare si sunt supuse numeroaselor modificari de cotidianul vietii umane.

Sentimentele noastre pot varia in functie de circumstante. Ceea ce ieri ne-a produs placere, astazi, probabil, inceteaza sa ne mai incante. In viata de zi cu zi, in sfera comuna a existentei umane aceste schimbari au consecinte minime, dar in sfera moralitatii toate aceastea pot avea un efect enorm. Atata vreme cat morala ghideaza actiunile noastre in relatiile umane, principiile noastre calauzitoare pot varia in dependenta de starea noastra de spirit, de capricii ori circumstante daca au drept puncte de reper emotiile si placerea.

Pentru Kant nimic nu poate fi benefic fara existenta vointei bune, si ratiunea salasuieste in noi pentru a dezvolta aceasta vointa. Orice fiinta rationala exista cu un scop in sine! Moralitatea – este o conditie care poate transforma o fiinta rationala intr-un scop in sine.

Conteaza si contextul istoric cand acestia au lansat aceste ipoteze. Valoarea fiintei umane in viziunea lui Kant, nu se baza pe principiile religioase, desi Kant era crestin. Nici argumentele lui Locke nu tin de convingerile crestine desi era credincios. Ambii isi formulau argumentele in favoarea valorii umane in asa termeni incat sa evite orice manifestare a pozitiei fata de Biserica, protejandu-se  pentru a ocoli ceea ce ei considerau drept tradare a religiei.

Mai mult de atat, Kant constientiza perfect faptul ca religia deseori este insotita de emotii excesive si de aceea considera ca, credinta religioasa nu poate fi un suport suficient si stabil al principiilor morale care includ in sine si demnitatea innascuta a oamenilor.

F. Gulen explica intr-un articol ce vizeaza drepturile omului ca  in doctrina islamica sunt formulate concepte universale importante cu privire la drepturile omului si ca ele nu au fost depasite de nicio alta religie sau sistem politic. Mai mult, acesta sustine: „Islamul percepe omorarea unui om echivalenta cu uciderea intregii omeniri, intrucat omuciderea ofera spatiu viabil opiniei ca poate fi omorata oricare persoana”.

gulen

Libertatea gandirii si a exprimarii ideilor constituie elementul central al conceptiei umaniste, atat sub aspect filosofic, cat si sociopolitic. Liberatatea presei, dreptul la manifestarea libera si pasnica a protestului public, libertatea credintei, dreptul la intruniri – toate acestea sunt generate, in Occident, de idealul libertatii pe care se axeaza umanismul modern, in timp ce in alte parti ale lumii, inclusiv in tarile musulmane, aceste libertati provin din alte surse.

Lucrarile lui F. Gulen sunt centrate in jurul valorilor umane: „Oamenii – mareata reflectare a numelui, atributelor si faptelor Dumnezeiesti – sunt o oglinda stralucitoare, fructul uimitor al vietii, sursa de existenta a intregului Univers, un ocean, aidoma unei minuscule picaturi, soare intruchipat in atom, oda fastuoasa, atlas microscopic al tuturor lucrurilor, cuvant atotcuprinzator, care include in sine predici de o faimoasa elocinta, si taina a divinitatii”. Concluzia trasa este: „Cand acest Univers infinit, cu toate bogatiile, componentele si istoria lui este legat de omenire, devine clar de ce valoarea umana depaseste orice… In conformitate cu Islamul, oamenii sunt mai buni, fiindca, pur si simplu, sunt oameni”.