„De la Revolutia Franceza in Europa a crescut Revolutia Rusa si a aratat inca o data lumii intregi ca pana si cei mai puternici invadatori pot fi respinsi daca soarta patriei este incredintata celor saraci si umili, proletariatului, poporului muncitor.” Eusebio Gimbone, 1944
Revolutia rusa a fost copilul razboiului. Luata ca fapt in sine, rasturnarea tarismului si a sistemului feudal, ar fi trebuit sa produca o revolutie „burgheza”. Lupta de clasa – cei tineri vedeti regimul Basescu – Boc – dintre burghezie si proletariat urma sa continue in noile conditii politice. O revolutie in Rusia, o tara care se intinde de la granita cu Japonia pana la cea cu Germania, o tara, Mare Putere, in adevaratul sens, nu putea sa nu aiba consecinte internationale majore.
Din cate stim, spre sfarsitul vietii, Karl Marx spera ca revolutia din Rusia sa fie un detonator care sa aprinda revolutia in tarile occidentale unde conditiile pentru o revolutie socialista a proletariatului erau intrunite. De la moartea acestuia pana cand revolutia a prins contur exista o complicatie majora: Rusia nu era pregatita pentru o revolutie socialist marxista a proletariatului cum nu era pregatita pentru o revolutie liberal burgheza.
Rusia burgheza liberala trebuia sa ia nastere printr-o revolutie a taranilor si a muncitorilor care nu stiau insa si nici nu le pasa despre ce este vorba. Lenin, mult mai pragmatic a tras concluzia ca liberalismul nu putea face parte componenta din revolutia rusa.
Dupa primul razboi mondial era previzibil ca revolutia se va extinde. Au avut loc numeroase crize revolutionare, mai ales in statele beligerante care fusesera infrante (Germania, Austro-Ungaria, I. Otoman, Ungaria si Bulgaria). Rusia, coapta pentru revolutia sociala, epuizata de razboi, aflata in pragul razboiului s-a prabusit sub stresul impus de primul razboi mondial.
In preajma izbucnirii revolutiei, Lenin, aflat in exil in Elvetia se intreba daca o sa mai prinda sa o vada. Regimul tarist s-a prabusit in momentul in care o demonstratie a muncitoarelor – 8 martie – s-a combinat cu o greva la uzina Putilov care a invadat centrul capitalei pentru a cere paine. Dupa patru zile de greva, tarul a abdicat si a fost inlocuit cu un guvern provizoriu. Sclipirea lui Lenin a fost ca a transformat aceasta revolta populara anarhica si necontrolabila in puterea bolsevica.
Principala revendicare a saracimii oraselor era sa li se dea paine, iar cea a muncitorilor sa li se mareasca salariile si sa li se scurteze ziua de munca. 80% din rusi traiau din si in agricultura. Lozinca Paine, pace, pamant s-a bucurat de un real succes. In iunie 1917 cand guvernul provizoriu a insistat sa lanseze armata intr-o noua ofensiva, soldatii-tarani care se saturasera de razboi s-au intors in satele lor ca sa participe la impartirea pamantului impreuna cu rudele. Revolutia s-a raspandit si de-a lungul cailor ferate cu trenurile care-i aduceau inapoi acasa.
Intrebarea care il framanta pe Lenin era: Daca un partid revolutionar nu preia puterea intr-un moment in care masele il indeamna s-o faca, prin ce se mai deosebeste el de un partid nerevolutionar? A urmat preluarea controlului bancilor si a proclamat controlul „muncitoresc” asupra conducerilor existente. In Raport asupra activitatii consiliului comisarilor poporului din 11/24 ianuarie 1918, Lenin scria: Le-am spus: faceti tot ce vreti sa faceti, luati tot ce vreti sa luati, noi o sa va sprijinim, dar aveti grija de productie, caci productia este necesara. Faceti lucruri utile, o sa faceti si greseli dar o sa invatati.
La sfarsitul anilor `20 bolsevicii castigasera. Eric Hosbawm enumera trei motive principale care au stat la baza castigarii de catre bolsevici:
– 600 000 de membri disciplinati ai partidului comunist. Modelul organizational propagat de Lenin din 1902 si-a dovedit valoarea. Intr-un fel toate regimurile revolutionare vor adopta acest model in diferite variante.
– era singurul guvern capabil si dornic sa pastreze integritatea Rusiei ca stat, motiv pentru care s-a bucurat de sprijinul tuturor fortelor politice ruse de altfel ostile lui, cum au fost ofiterii, fara de care Armata rosie nu ar fi putut fi niciodata constituita. In fond, alegerea nu se facea intre o Rusie liberal-democratica si una non-liberala ci intre Rusia si dezintegrare, acesta fiind destinul celorlalte imperii arhaice invinse, adica al Austro-Ungariei si al I. Otoman.
– revolutia a permis taranilor sa capete pamant.
Rusia a fost condamnata la saracie si izolare cu toate ca ecourile revolutiei au ajuns din Cuba in Argentina si Mexic in Europa, China si India.
Partidele socialiste si muncitoresti contineau contigente largi care sustineau aderarea la a III-a Internationala comunista, intemeiata de bolsevici pentru a o inlocui pe cea de-a II-a (1889-1914). Prima a fost organizata de Karl Marx, numita Asociatia Internationala a Oamenilor Muncii din anii 1864-1872.
O poveste de dragoste comunista: cazul tinerilor Olga Benario si Otto Braun manati de flacara revolutiei in Bavaraia. Olga era fiica unui prosper avocat din Munchen, iar Otto era profesor la liceu. Olga s-a implicat in organizarea revolutiei in emisfera occidentala, atasata si ulterior casatorita cu Luis Carlos Presters, liderul unui lung mars insurectional prin padurile Braziliei. Acesta a convins Moscova sa sprijine o revolta in Brazilia in 1935. Revolta a esuat, Olga a fost predata de guvernul brazilian Germaniei hitleriste, trimisa intr-un lagar de concentrare de unde nu a mai iesit.
Otto in schimb a avut succes. S-a apucat sa revolutioneze Orientul in calitate de expert militar al Cominternului in China. A fost singurul ne-chinez care a participat la faimosul mars lung al comunistilor chinezi inainte sa se intoarca la Moscova si intr-un final in RDG.
Unde altundeva decat in prima jumatate a secolului al XX-lea ar fi putut avea doua vieti omenesti asemenea destin?