Problema în lumea noastră este că proştii sunt siguri pe ei în timp ce inteligenții sunt plini de îndoieli.
Charles Bukowski
Ceea ce se intampla de 2 ani cu bacalaureatul este o confirmare a incompetentei clasei politice in tandem cu cei direct implicati intr-un proces educational. O societate in care educatia si sanatatea nu se regasesc intre primele preocupari ale unui stat demonstreaza fara echivoc ca suntem o tara bolnava. Dupa `90 educatia nu a reprezentat o grija in niciun guvern. Egoismul acesta national si traditionala preocupare a romanilor, bucuria unuia care a luat bacul, un examen, un concurs pentru un post este mai mare pentru ca cei din jurul sau nu au luat decat bucuria simpla a trecerii unui examen, a dus la o serie de „reforme” prin care cei de astazi, cei care au luat bacul se bucura, crezandu-se destepti de rezultatul celor care nu au trecut un examen simplu. Ceilalti se simt marginalizati si rataciti pe caile „inteligentei” oarbe.
In Romania, educatia = imagine = sanse aproape nule. Ce mai inseamna sa fii educat astazi? Probabil sa fii neinteles de catre cei din jur. Sa nu te regasesti in grupurile/gruparile calor care clasifica inteligenta/educatia. Mai toti semianalfabetii/impostorii alearga pentru diplome, isi completeaza cv-urile nu pentru a-si dovedi lor ca pot, ca doar constientizeaza ca nu pot, ci pentru a dovedi celor din jur ca sunt inteligenti. Acesti oameni, ajunsi inteligenti cu acte profita si ei cum pot pentru asigurarea binelui personal. Unii acced in functii de profesor, altii intra in institute de cercetare, iar o parte a lor, cei cu valente tupeiste incomensurabile, staruie sa intre in invatamantul universitar/politic. Unii chiar reusesc.
Acesti „nevinovati” ajunsi intr-un sistem de coordonare al educatiei isi betoneaza sistemul. Gen, nu mai e ce-a fost, de acum doar cei ce merita. Metoda celor care merita e simpla: restructurari in sistemul educational, numiri politice pe structura piramidala, remuneratii gen pomana, controlarea psihica a angajatilor si dependenta de functie. Concluziile acestui mecanism sunt simple: sefii sunt multumiti, profesorii – „educatii”, „inteligentii” – cauta supravietuirea, iar copiii, studentii sunt masa care sta la baza supravietuirii lor.
Realitatea sociala in care ne aflam astazi cu elevii/studentii nostrii este independenta de teorie. Ca persoana care am predat in invatamantul general si liceal pana a ajunge in cel universitar am constatat discrepante negative mari intre generatiile despartite doar de cate un an de studiu. Elevii sunt din ce in ce mai nepregatiti. Vin mai mult la scoala pentru a se intalni intre ei si a merge la o cola/bere decat de a studia, efectul indiferentei elevilor este atat de molipsitor in zilele noastre incat iti pui intrebarea de ce ajung la liceu? de ce ajung sa dea bacul? de ce au venit la facultate?
O alta cauza este aceea a parintilor, care la randul lor au facut scoala „la misto” ceea ce duce la repercursiuni pana la lipsa de motivatie majora asupra copiilor. Un copil cand vede un parinte „habarnist” prinde incredere in valorile inteligentei sale opace. Parintii isi dau copii la scoala si considera ca au facut ceea ce trebuie. Responsabilitatea este a profesorului. Reuseste copilul = inteligent. Nu? = profesorul, scoala este de vina. Nu au fost in stare. De partea cealalte, profesorul preda si ramane indiferent daca elevul intelege sau nu. Gandirea aceasta simplista constituie unul dintre cele mai negative exemple de impotenta pedagogica. Comunicare intre scoala si familie trebuie sa functioneze, altfel cel afectat este cel care constituie baza si anume elevul.
Nu se pot arde etape! Nu poti face in clasa a V-a cu un elev ce trebuia facut in invatamantul primar. Nu poti lucra cu un elev de liceu ce trebuiau sa faca cei din invatamantul gimnazial cu el. Nu poti prelua un elev intr-o facultate fara a avea cunostinte minime de cultura generala si peste medie in domeniul pe care a ales sa-l studieze si din care sa iasa specialist pe viata. Indiferenta profesorilor duce la un sistem de notare relaxant prin care elevul primeste note mai mult decat satisfacatoare cu care se automultumeste intrand intr-o iluzie placuta. Rezultat: profesorul isi ia salariul, elevul nota = parinti multumiti. Socul apare daca examenele sunt „pe bune”.
Solutiile nu constau in schimbari de oameni. Un ministru, un secretar de stat, o comisie nu pot face mare lucru. Pot in schimb face rau. Solutia consta intr-un sistem. Intr-un sistem transparent, in care celebra PCR sa dispara, in care cei din spatele sistemului sa-si merite functiile si sa nu se amageasca cu „o mica atentie”. Educatia este un proces care nu se termina! Pana cand murim trebuie sa invatam! Trebuie sa ne cautam modele, trebuie sa ne urmam scopuri si mai mult de atat trebuie sa lasam ceva in urma. Fiecare in domeniul sau.
Uitati-va la Romania de astazi. Uitati-va in Parlament. Uitati-va la Guvern (cu multi plagiatori). Uitati-va la Presedinte (cel care zicea: scoala scoate tampiti) si veti constata ca suntem un popor egoist in care majoritatea se bucura pentru ea, ca ne place, multora dintre noi circul, scandalul, cancanul. Ca nu ne plac proiectele serioase, ca nu ne intereseaza ce urmeaza ci doar sa se traiasca clipa. Rezultatele educatiei noastre constau in milioane de „inteligenti” cu acte in regula dar fara locuri de munca. Absolvent de facultate=diploma=zero!
Circul continua!