„Inteleg ca singurul repros care mi se poate aduce este ca nu am pus autorul in subsolul paginii, ci la sfarsit.”
„O sa intre Comisia, sper sa ma cheme, stiti ca pe domnul Mang nu l-a mai chemat. Eu am trecut cartile si autorii la bibliografie. Daca nu trebuie sa-i trec la bibliografie in spate ci in josul paginii imi asum greseala, oricare ar fi ea.”
„Daca Comisia imi va spune ca nu trebuie sa trec la bibliografie, ci in josul paginii voi renunta la acest titlu de doctor.” Victor Ponta
Nu ma pot pronunta inca asupra veridicitatii tezei de doctorat a primului ministru pentru simplul motiv ca nu am citit-o. Din cate am observat citatele care ar fi fost plagiate sunt cele cu privire la activitatea unei persoane geniale si anume Vespasian V. Pella. In treacat fie spus, acesta s-a dedicat unei cariere stralucite in dreptul penal international.
Într-o epocă în care aforismul lui Napoleon: „Crimele colective nu angajează pe nimeni” era privit ca o axiomă, Pella se manifestă ca partizan al responsabilităţii penale a statelor şi al unei răspunderi speciale a unor persoane fizice care, prin acţiunea lor directă, au favorizat producerea unei crime colective internaţionale. „Pella V. Pella a fost acela care a aruncat scânteia creatoare, afirma, în 1964, Jean Graven preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal. După primul război mondial el a conceput planul general al unui drept penal interstatal, în vederea asigurării ordinii internaţionale prin respectarea principiilor dreptului”. Rezultatul direct al acestor susţinute preocupări l-a constituit publicarea, în 1925; de către Pella (la nici 28 de ani) a lucrării La criminalite colective des etats et le droit penal de l’avenir (Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului) care, prin noutatea ideilor şi importanţa lor pentru viaţa internaţională, a generat un puternic curent în doctrina penală a timpului.
Unul dintre istoricii care l-a readus pe Vespasian Pella in atentia publicul roman (nu mai surprinde pe nimeni faptul ca acesta este mai cunoscut in afara tarii mai mult decat in interior) este profesorul univ.dr. Gheorghe Sbarna in biografia Vespasian V. Pella – in slujba stiintei dreptului si a cauzei pacii, Editura Karta-Graphic, Ploiesti, 2011, 769 p. Lucrarea a fost elaborata bilingv in romana si franceza iar printre multe altele contine si cele 11 rapoarte dintre cele 14 sustinute la Conferinta Uniunii Parlamentare din perioada 1929 – 1939. In paralel a fost si un stralucit diplomat.
Ceea ce surprinde din declaratiile lui Victor Ponta este tocmai aceasta dezinvoltura amestecata cu nesiguranta in ceea ce priveste teza sa de doctorat.A fi doctor, a scrie o teza de doctorat, a publica o carte si a nu sti ca atunci cand citezi o sursa o treci in josul paginii sau la sfarsitul capitolului dupa regulile Academiei romane iar la sfarsit, la bibliografie se trec cartile citate fara numar de pagini etc arata ca ori a plagiat ori a scris-o la misto. Oricum ar fi nu o putem considera opera stiintifica. Mai mult, teza acceptata de comisia scolii doctorale, ii face pe acestia complici. Unul dintre criteriile care trebuie urmarit de un coordonator de doctorat dar si de membrii comisiei este tocmai acela al surselor, al bibliografiei. Sa nu mai zicem ca „scrierea surselor” se invata sau ma rog, se invata in anii facultatii si nu cand esti la doctorat.
A copia din diferite carti si a cita cartile doar la bibliografie reprezinta un furt intelectual pe care orice autor care se respecta nu-l poate tolera. Sper ca dl Victor Ponta sa dovedeasca contrariul altfel ar trebui sa dispara din viata publica. Ca o ironie a sortii ce noroc pe colegul sau Crin Antonescu ca nu a manifestat valente intelectuale inalte.
O alta declaratie care te lasa mut: „Daca Comisia imi va spune ca nu trebuie sa trec la bibliografie, ci in josul paginii voi renunta la acest titlu de doctor.” Asta arata ca putin ii pasa in momentul de fata de titlul de doctor in comparatie cu noi celor care suntem doctori si stim cat am muncit pentru acest titlu si ce inseamna pentru noi. Un doctor adevarat nu ar renunta la titlul sau, facand Comisia acordarii titlului responsabila cum ca nu i-ar fi spus unde si cum se trec sursele. Din pacate ar trebui, in cazul in care teza de doctorat nu este asa cum ar trebui sa fie, sa plece impreuna cu comisia.
PS. In ceea ce priveste doctoratul, datorita politicului s-a ajuns in momentul de fata, prin interzicerea celor care au 65 de ani sa mai fie conducatori de doctorat, sa nu prea mai fie, cel putin in domeniul Istorie Contemporana iar cei care au mai ramas, sa fie pe cale de disparitie. Oare nu priveaza statul dreptul cetatenilor de a se inscrie la doctorat la specialisti adevarati? A nu mai aduce aminte de unul dintre principiile sistemului Bolognia dupa care un conducator de doctorat specializat in istorie antica poate coordona un doctorand care se specializeaza pe contemporana si invers.