xPonta xGeoana?


Cand nimeni nu te ataca, iesi in public cu o cearta al carei scop este compromiterea unui tel mai vechi si anume ajungerea la guvernare. Sa fie serviciile? Sa fie Basescu? Sa fie ei, chiar cei care se cearta? Miza este personala. Mesajul catre populatie este acela ca se cearta intre ei pentru ei si nu pentru romani.

Pentru omul de rand, PSD-ul de azi este departe de unitatea unui partid. Un partid, dincolo de doctrina, ideologie, statut ar trebui sa aprecieze diversitatea de opinii, punctele de vedere si criticile. Asa pare real!

Radacinile celor de azi (din intreg spectrul politic) se trag din partidul stat si este pe de o parte de inteles de ce nu accepta si alte puncte de vedere; ei care la randul lor au avut divergente cu superiorii lor!  Surprinzator este insa  ca Victor Ponta, cel care nu a avut sansa sa faca politica inainte de `89, gandeste la fel. Ori el ori eu!

Presa nu a fost generoasa cu M.Geoana. Rolul de prostanac a avut un ecou larg iar cuvantul acesta i s-a impregnat intr-un colt al creierului chiar si celui care nu este interesat de politica. In momentul de fata, pe scena politica avem un partid unde nu exista disensiuni si totul este piramidal: PDL.

Avem o alianta USL in care exista foarte multi nemultumiti (atat la PNL cat si la PSD) si alte cateva partide care au aparut tocmai pentru a incurca USL-ul. Pe aceasta masa de nemultumiti nu te poti baza! Acestia vor astepta momentul prielnic de a se razbuna.

La experienta lui Ion Iliescu si Adrian Nastase e greu de presupus ca nu stiau cand s-au pronuntat pentru schimbarea sefului Senatului ca PSD o sa ramana fara functia de sef la Senat. Si atunci de ce s-au intors? Au inceput sa ezite? Le este teama sa nu treaca si ei prin ce trece M. Geoana azi? Sau este o manevra prin care sa scape de V. Ponta? Ori cum ar fi, Ion Iliescu si Adrian Nastase cat si Mircea Geoana nu vor sa accepte alta conducere si toti vor sa aiba un culoar prin care sa conduca de fapt! Lor li se cuvine totul!

Victor Ponta, ar trebui sa demisioneze daca M. Geoana ramane sef la Senat. Altfel nu mai are nicio legitimitate! Devine tot mai clar ca ajungerea USL la guvernare este o utopie! Mancatorismul romanesc de a se intrece care sa iasa in fata si nerabdarea ii fac pe multi dintre politicieni sa greseasca grav. Cei din PNL se vor intreba, legitim: daca astia se debaraseaza asa usor de M. Geoana ce garantie avem ca-l vor sustine pe Antonescu la presedentie?

Istoric, in politica ranchiuna dauneaza. Poate si tineretea! Cum V. Ponta incearca sa scape de M. Geoana, asa si alegatorii vor incerca sa evite PSD-ul. Omul simplu se poate intreba de ce sa-i voteze? Astia se cearta in Opozitie, dar cand vor veni la Putere? De ce V. Ponta nu a invatat nimic din aroganta mentorului sau? Sau din rabdarea lui Ion Iliescu?

Zvonul cu aparitia unui partid de stanga nu este intamplator. Nemultumitii pot profita de un culoar nou (ce ideologia are USL-ul?) pe partea stanga si sa mai rupa cateva procente. Nu multe! Dar degringolada din masa de alegatori se va accentua. Castig PDL!

Si cu populatia cum ramane?