„Statele Unite, care dispun de 5.000 de bombe atomice, ne acuză cu neruşinare că fabricăm arma atomică, dar ei trebuie să ştie că dacă noi vrem să tăiem mâna pe care au întins-o peste lume nu avem nevoie de bomba atomică” – Mahmoud Ahmadinejad
Din ce in ce mai mult se vorbeste despre Iran. Acest popor de 75 milioane de locuitori, prin sistemul sau politic deranjeaza. Acolo nu se respecta drepturile omului, acolo femeile sunt tratate inuman, acolo se lucreaza la bomba atomica etc. etc.
Ce este de facut? Din ce in ce mai des apar stiri ca se pregateste un razboi impotriva Iranului. Este normal sa se atace Iranul? Sau de ce Iranul trebuie sa fie trecut la un experiment? Chiar daca se stie de ura impotriva evreilor, este acesta un motiv de a accelera statul evreu demararea unui conflict sau este doar un joc politic?
Cateva consideratii istorice…
Regatul Elam (mileniul III i.e.n.) sub influenta civilizatiei mesopotamiene. Un mileniu mai tarziu se stabilesc pe teritoriul Iranului triburile indo-europene ale mezilor si persilor venite din nord. Mai tarziu, regatul mezilor este anexat de Cyrus II (554-530) suveranul Persiei cu capitala la Persepolis. Imperiul Persan sub Darius (552-486) se intinde intre Tracia si Egipt la V si Indus la E. In anul 332, Alexandru cel Mare cucereste imperiul persan. Succesorii lui Alexandru (diadohii) impart imperiul in Persia, Bactriana, Mesopotamia si Siria[1].
Urmeaza o perioada cand statul este cunoscut ca Regatul Partilor (sec. III i.e.n. – sec.III.e.n) urmata de dinastia Sasanizilor (sec. III-VII). Cucerita de arabi, Persia este integrata Califatului si adopta islamul. Secolele XII-XIII se afla sub dominatia mongolilor.
Ismail I pune bazele dinastiei Safavizilor, adepti ai doctrinei Siite. Eforturile sale sunt continuate de Abbas I cel Mare (1588-1629). Urmeaza o perioada de decline cand la conducere se afla dinastia Kajarilor.
In razboaiele cu Rusia pierde teritoriu si anume zona statelor Georgia, Daghestan, Azerbaidjanul de N si Armenia de N. Din 1907 este impartita in doua zone de influenta intre Marea Britanie si Rusia. Se “modernizeaza” sub dinastia Pahlavi (1925-1979) unde dupa cel de-al II-lea razboi mondial Iranul se transforma in unul dintre statele mari producatoare de petrol.
Miscarile social-religioase il determina pe Sahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (1941-1979) sa paraseasca tara. Cum acesta era sprijinit de SUA, odata cu preluarea puterii de catre Khomeiny apare un puternic curent anti-american. Tot din 1979, se schimba si forma de guvernamant, adoptata fiind Republica Islamica, in urma unui referendum. Razboiul cu Irakul (1980-1988) se termina cu cca 1 milion de morti[2]
Ca forma de organizare politica, Iranul este Republica Islamica. Puterea legislativa este exercitata de seful religios, autoritatea suprema in stat, de Adunarea Consultativa Islamica si de Consiliul pentru Protectia Constitutiei; cea executive de un cabinet numit de Adunare. Pluripartitism.
98% dintre locuitorii tarii sunt musulmani ( 90% siiti, 5 % suniti, 3 % sufiti) un mic procent fiind reprezentat de crestini, bahai si mozaisti. Ziua nationala este 11 februarie.
Dupa cum ati citit mai sus Iran a trecut prin multe conflicte. Religia islamica printre altele contribuie la intarirea psihicului musulmanului simplu si il face sa nu-i fie frica de moarte. Daca acesta considera ca face ceea ce trebuie nu are de ce sa-si schimbe planurile. Datorita convulsiilor din zona araba incepute in Tunisia si continuate pana, vezi recent cazul Libia, momentul atacarii Iranului pare oportun pentru „oportunisti”.
Primul pas este aparitia in presa a unor analisti care considera ca Iranul a depasit limita. Ca acesta isi dezvolta arsenalul si constituie un pericol pentru societate. Daca statele puternice nu intervin, exista riscul ca acest stat, Iranul sa bombardeze ceva…eventual Israelul. Intr-un fel sunt aceleasi explicatii daca vedeti cazul Irak. Rezultatul il stiti in primul caz.
Cati stim daca Iranul are bombe pe baza de uraniu? Cati stiu daca Iranul vrea intr-adevar sa atace? Sa inceapa un razboi de unul singur impotriva a cui? Ca o legitimare, Iranul a declarat ca in cazul unui atac, va ataca la randul sau Israelul! Si in fond, de ce Israelul, Federatia Rusa, SUA etc. sa aiba dreptul sa detina bombe atomice si Iranul nu? Care este garantia ca SUA nu le va folosi decat pentru pastrarea pacii si Iranul nu?
Cum in cazul Libia varf de lance au fost francezii, in presa apar stiri ca Marea Britanie este promotorul campaniei Iran. O problema majora pentru Israel in cazul deciderii atacarii Iranului va fi cea a drumului pana in Iran. Pe unde vor trece avioanele lor? Arabia Saudita sau Turcia? Nici nu se vor obosi sa ceara permisiunea!
Se asteapta ca SUA sa ceara permisiunea de a lansa atacuri din Diego Garcia, teritoriu britanic din Oceanul Indian, folosit si in trecut pentru conflictele din Orientul Mijlociu.
Istoric, evreii datoreaza persanilor mult mai mult decat invers. Persanii lui Cyrus al II-lea (cel Mare) i-au trimis pe Ezra si pe Nehemia (functionari ai imperiului) sa le contruiasca coreligionarilor lor un templu in Ierusalim, dupa ce marele Shah i-a eliberat din robia babilonienilor. O alianta si o amicitie moderna intre Israel si Iran a existat pe timpul Shahului Mohammad Reza Pahlavi. Din nefericire pentru evrei, el s-a dus si Khomeini nu a uitat ca israelienii au fost aceia care i-au instruit pe tortionarii de la SAVAK, despre care nimeni in Iranul zilelor nostre nu se aminteste cu placere, desi nici Garzile Revolutiei Iraniene nu sunt deosebite de acei tortionari. Adevarul este ca religia si finantele sunt de multe ori legate intr-un fel sau altul.
Problema financiara dintre cele doua state ar fi o datorie prezumtiva (sau reala) pe care Israelul o are fata de Iran, de 5 miliarde de USD. Datorie pe care israelienii nu o recunosc, dar iranienii o doresc achitata (datoria este de pe timpul sahului, cand cele doua state aveau un proiect militar comun – “Flower Project”). Ca lucrurile sa devina si mai complicate, de mentionat ca afacerile dintre Israel si Iran nu s-au terminat aproape niciodata, bineinteles amintindu-ne de Razboiul Iran-Irak, cand israelienii au ajutat fatis Iranul sau afacerea Iran-Contras, in care Israelul a jucat rolul de mediator[3]
In ultimul timp, politica externa a Israelului a esuat in zona. Relatiile bune cu Turcia si Egiptul sunt acum istorie. Practic, in afara Siriei care inca nu are o pozitie demna toata suflarea musulmana este impotriva Israelului si implicit a celor care-i sustin, americani, englezi etc.
Sa fie razboiul, singura solutie de a schimaba situatia? Un conflict ca cel din`67 ar fii binevenit pentru Israel! Iar SUA si Marea Britanie in principal s-ar reinstala confortabil in zona.
Teoretic! Practic in viitorul apropiat un razboi ar fi greu de imaginat si de explicat acasa. Cum ar explica Obama necesitatea unei interventii in Iran? Pe langa acestea mai sunt cateva necunoscute greu de eliminat din context: Rusia, Liga Araba si forta armata a Iranului.
[1] I. Andrei, A. Erikos, S.Teslaru Statele lumii de la A la Z, Editura Tess-M, Constanta, 1998, p. 253
[2] Ibidem, p. 254
[3] http://www.contributors.ro/global-europa/israel-%E2%80%93-iran-vorbe-si-fapte/