"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2010 / 21 septembrie

Aducere aminte: 3 sefi de guvern ucisi

Carnet de istoric

Azi se implinesc 71 de ani de cand Armand Calinescu (4 iunie/22 mai 1893 Pitești –  21 septembrie 1939), prim ministru al României Mari a fost asasinat. Membru PNT, apropiat de regele Carol al II-lea, Calinescu a devenit in timp unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai sai.

In acele vremuri tulburi (Pactul Ribbentrop – Molotov se semnase, razboiul incepuse), Armand Calinescu era total impotriva unei politici pro germane. Adversar al Miscarii Legionare si a unei Aliante cu Hitler, Calinescu a fost inlaturat de catre aceasta miscare.

Cateva idei

În urma actelor de violenţă tot mai frecvente ce ameninţau să degenereze în război civil, la sfârşitul anului 1938, în ţară au loc o serie de acte teroriste, criminale, menite să exercite presiuni asupra autoritarilor şi să le determine să capituleze în faţa forţei legionare. În urma acestor acte, regele ia atitudine şi ordonă suprimarea căpeteniilor legionare în frunte cu Corneliu Z. Codreanu. Regele Carol al II-lea a autorizat pe Armand Călinescu să uzeze de arme împotriva legionarilor. Suveranul a declanşat astfel lupta decisivă împotriva Gărzii de Fier. Sesizând pericolul, Codreanu a încercat să se adăpostească. Astfel, la 9 februarie 1938, în casa omului politic Ion Gigurtu· (filogerman) are loc întâlnirea dintre C.Z. Codreanu şi Octavian Goga. Ca urmare, legionarii au hotărât să voteze listele Partidului Naţional Creştin[1].

În acest context, Mihail Sturdza, afirma după împuşcarea a doi legionari, „M-am dus la preşedinţia guvernului şi, fără a-i băga în seamă pe uşieri, am pătruns în cabinetul primului-ministru şi l-am întrebat cu amărăciune şi indignare dacă era la curent sau nu cu cele ce se întâmplau sub administraţia sa. Goga··, era profund turburat, congestionat la fată, părul în dezordine şi mâinile tremurânde”.[2] Şi relatarea sa continuă: „Cu Gigurtu am stat mai mult de două ore, timp în care s-au băut multe cafele. Gigurtu părea a-mi împărtăşi sincer bucuria şi speranţele prilejuite de reconcilierea dintre cei doi şefi naţionalişti, când am citit pe chipurile lui Codreanu şi Goga şi din prelungita strângere de mână din momentul despărţirii că se ajunsese la reconciliere şi înţelegere. Căpitanul, răspunzând întrebării pe care nu îndrăzneam să i-o pun, mi-a spus : „Da, fireşte că am căzut de acord.” Acord în sensul ca el să nu pretindă ca Garda să devină partidul cel mai puternic în Parlament. Era o situaţie pe care, pentru moment, dorea să o păstreze şi era dispus să-l ajute pe Goga să obţină majoritatea parlamentară pentru partidul său. Iuliu Maniu, referitor la actul de la 10 februarie 1938 declara: „Sunt singurul prim-ministru care nu am acceptat să fac parte din noul guvern.” Considerând  guvernul unul innacceptabil, fostul preşedinte al Consiliului de Miniştri a declinat oferta de a se asocia în cabinet cu O. Goga.

De aceea, Germania a încercat să se opună apropierii Turciei de România şi Iugoslavia, nedorind ca aceasta să încheie Pactul balcanic.[3] La sfârşitul lunii aprilie 1938, se semnează tratatul greco-turc, la Atena. Prilej cu care T. Rustu Aras declara: „Turcia şi Grecia sunt deosebit de satisfăcute de acordul anglo-italian care aduce linişte şi destindere în Mediterana Orientală”. Ideal ar fi să se poată realiza şi un acord franco-italian, dar în aceste condiţii este greu realizabil datorită relaţiilor franco-ruse şi italo-germane.

Despre noile realităţi interne şi externe G.I. Duca afirma: „Abia înapoiat în ţară, suveranul a hotărît sa lovească în plin si astfel, înscenând o încercare de evadare a căpeteniilor Gărzii, fiind transportaţi de la închisoarea Râmnicul Sărat, unde se aflau deţinuţi după ultimele evenimente, i-a ucis pe toţi, până la ultimul om.”[4] De asemenea, având în vedere că tatăl său îşi pierduse viaţa în urma asasinării de către legionari, acesta continuă·: „Fără îndoială că nu doream moartea nimănui, spuneam la aflarea acestui măcel, dar asemenea criminali şi-au meritat moartea cu prisosinţă.”

Noua orientare politică presupunea mobilizarea tuturor resurselor materiale şi umane ale ţării. Nord-vestul, vestul şi sud-vestul au constituit direcţiile principale ale primejdiilor pentru integritatea ţării. Atâta vreme cât între România, URSS şi Bulgaria au existat condiţii de bună vecinătate, frontierelor din partea de est şi sud a ţării li s-a acordat o atenţie cu totul secundară. Armata era insuficient înzestrată pentru cerinţele războiului maşinist care se prefigura, nedispunând de unităţi de infanterie monitorizată, de suficiente unităţi de tancuri, autotunuri şi de aviaţie. Eforturile făcute în anii ‘38-‘39[5] nu au recuperat deficitul în armament şi tehnică de luptă, mai ales în condiţiile când Franţa şi Marea Britanie încetaseră de mult să acorde României creditele necesare dotării şi înzestrării armatei, în pofida insistentelor ei demersuri.


·· „Dumneata crezi că eu sunt vinovat?” Calmându-se, m-a poftit să iau loc şi m-a întrebat dacă nu puteam să-i mijlocesc o întrevedere cu Corneliu Codreanu. „Ar fi tragic şi comic totodată, a spus el, ca două mişcări naţionaliste să se înfrunte şi să se distrugă reciproc, spre bucuria adversarului comun. N-am putea, măcar odată, să cădem de acord?” I-am cerut primului-ministru să spună, fără riscul de a dezminţi ulterior, dacă pot să transmit lui Codreanu că doreşte să aibă o întrevedere urgenta cu el. La răspunsul său afirmativ şi insistent, am revenit la sediu, unde i-am comunicat Căpitanului propunerea lui Goga. Căpitanul a fost pe dată de acord şi m-a însărcinat să organizez întrevederea. Fără a pierde nici un moment, m-am dus din nou la preşedinta guvernului, însufleţit de speranţele şi perspectivele pe care le conţinea plăcuta veste. I-am propus lui Goga ca să aibă loc întâlnirea în satul Tătărani, aproximativ situat la vreo 60 de km de Bucureşti. Alesesem acest loc având în vedere caracterul secret pe care îl necesita această acţiune. Goga mi-a cerut un răgaz pentru a-mi da răspunsul iar, în ziua următoare, a propus ca întrevederea să aibă loc în aceeaş zi, la ora 17.00, în locuinţa prietenului său Gigurtu, ministrul industriei ci comerţului. Nu cunosc motivele care 1-au determinat pe Goga să evite satul Tătărani ca loc al întâlnirii. Mărturisesc că nu era vorba de o anumită emoţie personală, fapt ce ar fi fost cu atât mai puţin măgulitor pentru Corneliu Codreanu si pentru mine. In afară de aceasta, evenimentele aveau să demonstreze că alegerea Bucureştiului si a domiciliului unui ministru pentru o întrevedere care urma să fie ţinută secretă câteva zile, nu s-a dovedit a fi cea mai inspirată.

[1] Iona Scurtu, Din viata politica a romaniei (1926-1947)Activitatea Partidului National Ţărănesc, Bucureşti Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983, p 397-398

[2] Mihail Sturdza, România şi Sfârşitul Europei Editura. Dacia, Rio de Janeiro, 1966

[3] Ibidem, p. 107

[4] G.I. Duca Cronica unui român din veacul XX. vol. II Munchen, 1984

  • · Tatal acestuia  I. G. Duca a fost unul dintre principalii colaboratori ai lui Ion I. C. Bratianu, ocupand de-a lungul timpul functia de ministru in mai multe guverne, totodata si pe cea de presedinte al Partidului National Liberal. Cand a fost asasinat de legionari, la 29 decembrie 1933 pe peronul garii Sinaia, ocupa functia de prim  ministru.

[5] Gheorghe Zaharia, Constantin Botoran, Politica de apărare naţională a României în contextul european interbelic, 1919-1939, Bucureşti, Edit. Militara, 1981, p 326-27.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT