In Romania de-a lungul timpului viata parlamentara s-a confruntat cu intentii de a schimba mecanismul politic.
Istoria parlamentară în România începe cu anul 1831 când, în Ţara Românescă, a fost adoptat un act cu caracter constituţional denumit Regulamentul organic, aplicat, un an mai târziu, şi în Moldova.
Regulamentele organice au pus bazele parlamentarismului în Principatele Române. Convenţia de la Paris din 1858 şi, mai ales, Statutul Dezvoltător al Convenţiei (care a introdus reprezentarea bicamerală), adoptat din iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin plebiscit, în 1864, au perfecţionat şi lărgit principiul reprezentării naţiunii.
Sub regimul politic instituit de Convenţia de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar prin Constituţia din 1866, promulgată de Carol I, s-au pus bazele moderne ale forului legislativ ca Reprezentanţă Naţională, care a funcţionat în concordanţă cu modul de organizare şi funcţionare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme.
Procesul istoric de formare a Parlamentului României în perioada modernă a dat un impuls puternic afirmării suveranităţii naţionale, conducând mai târziu la Unirea celor două Principate, în 1859. Sub cupola Parlamentului României s-a dat citire, la 9 mai 1877, Declaraţiei de independenţă a ţării şi s-au ratificat, în 1920, actele de unire a Provinciilor istorice româneşti cu Ţara.
În februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol al II-lea, care a subminat rolul instituţiei parlamentare, a impus un regim de monarhie autoritară. Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de principalele sale atribuţii.
În toamna anului 1940, o dată cu instaurarea regimului de dictatură militară, activitatea Parlamentului a fost suspendată. După 23 august 1944, sub presiunea forţelor sovietice şi comuniste, Parlamentul a fost reorganizat într-un singur corp legislativ, Adunarea Deputaţilor, care va fi transformată, prin Constituţia din 1948, în Marea Adunare Naţională, organism formal, subordonat total puterii comuniste[1].
Fara a intra in detalii consider ca Parlamentul asa cum este stipulat prin lege este in regula. Ca cei care il alcatuiesc nu se ridica la nivelul functiilor este o alta dezbatere. Cred ca in formula actuala cu doua camere, cu mai multi parlamentari este mai buna poate si datorita ideilor celor mai multi care il compun.
A fi redus la o camera intr-un fel lucrurile ar fi simplificate. Insa nu intotdeauna simplificarea este sinonima cu eficienta. In ce ma priveste consider ca un referendum nu ar trebui legat de anumite alegeri fie ele si prezidentiale. Nu este corect ca sa incerci sa aduci oamenii la vot momiti cu un referendum.
Sunt de acord ca sunt multi parlamentari ineficienti, poate ar trebui redus numarul acestora dar o idee ar fi reducerea numarului parlamentarilor pe scheletul actual cu doua camere.
Insa cu acesti parlamentari, indiferent de sistem nu ajungem undeva. Sau cu alte cuvinte, degeaba avem sistem daca nu avem persoane.
[1] http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=istorie1