"Să gândești este dificil.
De aceea majoritatea oamenilor judecă."
Carl Jung

IONUT COJOCARU

2009 / 29 iulie

Dinu C. Giurescu – Memorii

Carnet de istoric

Dinu C. Giurescu De la Sovromconstructii nr.6 la Academia Romana Editura Meronia, Bucuresti,2008, 464 p + 16 planse foto

DinuCGiurescu

Copilaria

Una dintre cartile asteptate cu interes de istorci si-a facut aparitia la sfarsit de an 2008. Istoricul ne infatiseaza aspecte din viata sa asa cum le-a vazut, perceput si trait. Modest cum il cunoastem istoricul trece etapa cu etapa prin viata fara a face caz de situatia si pozitia sociala dinainte de preluarea puterii de catre comunisti. Primii pasi, copilaria, parintii Giurescu, bunicii Mehedinti si  Giurescu i-au indrumat pasii autorului si l-au pregatit pentru viata.

Cartea este structurata pe capitole in pas cu etapele vietii prin care trece autorul. Pe langa acestea, chiar inainte de a imbratisa profesia de istoric, talentul academicianului a iesit in evidenta. Pasiunea pentru istorie se observa inca din copilarie cand autorul face remarci de ordin istoric: de la Constanta luam trenul spre Mangalia, din 1938 de cand s-a prelungit calea ferata”.

Informatii despre cum si-a perceput bunicul, Simion Mehedinti, bunicul din partea tatei Constantin Giurescu si amprenta care si-au pus–o asupra sa, se regasesc de-a lungul marturiilor sale. Autorul se opreste in special asupra relatiei care a avut-o cu tatal sau, a momentului in care se hotaraste sa imbratiseze meseria de istoric si a sfaturilor primite care cred ca sunt utile tuturor istoricilor: “Meseria defineste modul de viata”, “Nu astepta sa treaca timpul pentru ca risti sa nu mai ai sansa de a reveni si a scrie”. Detalii despre marele istoric si functiile publice pe care le-a detinut ne dezvaluie autorul: Rezident regal  al Tinutului Dunarea de Jos (februarie – 27 septembrie 1939), Ministru Secretar de Stat pentru organizarea Frontului Renasterii Nationale (28 septembrie 1939 – 3 martie 1940), Ministru al Propagandei (4 martie 1940 –  27 iunie 1940) si pentru o scurta perioada Ministru al Cultelor. Autorul nu face referire la activitatea tatalui sau in aceste functii, motivand ca istoricul Constantin Giurescu nu vorbea despre activitatea sa publica.
“Vina” ca a ocupat aceste functii a fost platita prin 5 ani (7 mai 1950 – 5 iulie 1955) de inchisoare la Sighet. Marturiile autorului despre pierderile suferite de familia sa sunt sugestive: casele de la Odobesti, Mangalia, Predeal si Bucuresti cu toata agoniseala familiei de-a lungul timpului. p.13

Scoala primara
Scoala primara nr. 4 “Cuibul cu Barza” al carei elev a fost autorul cat si tatal acestuia, istoricul Constantin C. Giurescu. Cu regret constata ca a ramas singura institutie care nu a fost daramata de pe Stirbei Voda, functionand si astazi. In 1937, autorul este admis la Colegiul National Sfantul Sava. Amintirile sunt detaliate si in ceea ce priveste denumirea strazilor, Berthelot pana in 1949, apoi A. Popov, Nuferilor, din 1990 din nou M. Berthelot. Structura scolara la vremea aceea: primar (4 ani), gimnazial (4 ani) si liceal (4 ani), urmand ca dupa fiecare etapa sa se de-a examen de admitere. p. 22

Bunicii
De la bunicul sau, Simion Mehedinti marturiseste despre lectiile de geografie pe care le lua, “cu harta in fata” observand primejdiile care pandeau Romania in perioada tulbure a anilor 1938-1945. Anul 1941 care a adus atatea nenorociri din cauza razboiului, este tragic si in plan personal: drama prin care trecea familia Giurescu si nu numai datorita deciziei Comisiei de epurare pentru cercetarea universitarilor care colaborasera cu regimul personal al regelui Carol al II-lea. Comisia prezidata de rectorul institutiei, istoricul Petre P. Panaitescu, coleg de facultate si de generatie cu Constantin C Giurescu, a hotarat scoaterea de la facultate a reputatului istoric. Din fericire, inlaturarea legionarilor a facut ca aceasta decizi sa nu fie pusa in practica. p.38
Teama de bombardamente este detaliata pp 40 – 41. Cu toate ca nu incepuse se profeseze, gena istorica se observa din aprecierile pe care autorul le face pe parcursul amintirilor sale. Cartierul Nou construit la Mangalia ofera detalii despre locuitorii acestuia. Printre personalitatile care si-au construit case sunt familiile Giurescu, Val Mugur, general Brosteanu, N. Iorga ( demolata in 1940 ), familia Manoilescu. Dupa cum marturiseste autorul, din 1952, directivele Partidului au cuprins printre altele si decizia de evacuare din Constanta si Mangalia a familiilor in vigoare. Autorul concluzioneaza: “ locurile copilariei si adolescentei au fost astfel cu totul inghitite de noua randuire democrat populara”. p.73

Amintiri din Istanbul
Detaliile despre sederea la Istanbul si despre locurile istorice aflam pe pp 83-86.
Printre altele preocuparea lui Constantin C Giurescu de a deschide un Institut Cultural la Istanbul. Datorita razboiului si faptul ca Turcia a ramas neutra, initiativa a fost amanata. Atat  de amanata incat ceea ce istoricul dorise sa puna in practica in anii 40 a prins contur dupa 1990.
Despre tanarul Dinu Giurescu, incantat de oras de locuri, oameni si despre idila cu tanara Sule aflam din  marturiile acestuia.

Studentul
Studentul Dinu Giurescu ( 1946 – 1949) ofera detalii despre “planul de invatamant”. Studentul avea discipline la alegere: arheologie, istorie veche, istorie universala, bizantina, istoria popoarelor balcanice, a diplomatiei, a romanilor, stiinte auxiliare, epigrafie latina. Din memoriile autorului aflam ca alegerea se facea pentru o materie principala de licenta, doua secundare si celelalte de completare. p 120. Printre profesorii autorului amintim: Constantin C Giurescu, Ioan Hudita, Victor Papacostea, Gh Bratianu, Dionisi Pippidi. Bineinteles ca autorul este incantat de pleiada de personalitati pe care a putut sa le audieze p.121 Dupa 1948 Invatamantul a fost schimbat dupa modelul Uniunii Sovieticii. Printre “noile idei” adoptate autorul enumera: adoptarea programelor si duratei, epurarea masiva, continutul disciplinelor cu manuale traduse dupa cele sovietice, cursurile universitare supuse unui control strans pentru a “ cerceta” orientarea ideologica si impunerea ideologiei marxist-leniniste. p.131
Profesorul explica emotiile prin care a trecut in 1950 cand si-a dat examenul oral de licenta. Evacuat cu familia la sfarsitul lui iunie 1950 din casa parinteasca a trebuit sa faca fata examenelor. p.143

Doctor in Istorie

Teza de doctorat a tanarului istoric “ Ion Voda cel Viteaz” a fost predata in 1958 Editurii Stiintifice. Parcursul anevoios pana la tipar este detaliat la paginile 143-144. Primeste bunul de tipar in decembrie 1963, in opinia autorului cu sprijinul academicianului Stefan Stefanescu.
Dupa terminarea facultatii dorinta istoricului a fost de a profesa in Invatamant. Datorita “dosarului” la invatamantul superior nu spera nici viitorul academician. Pentru invatamantul primar sau liceal trebuia pregatit ideologic. Pregatirea prin care a trecut autorul a durat trei saptamani: “Indrumarea Corpului Didactic” dupa care a inceput, asa cum detaliaza despre seminariile de la liceul Sincai.

Normatorul
Perioada 1950 – 1956, din cauza ca nu gasise de lucru in invatamant, autorul a lucrat ca normator la Sovromconstructii nr.6. Perioada grea, regrete ca intre perioada 5/6 mai cand profesorul Constantin C Giurescu fusese arestat de la domiciliu si perioada evacuarii familiei nimeni nu se gandise sa salveze din bunurile familiei. p.156 Sugestiv este dialogul care a stat la baza evacuarii familiei Giurescu: “ Deschid geamlacul: doi militieni si doi civili: “Familia Giurescu locuieste aici? Da! Ordin, va mutati in strada Alexandru Moruzi…..” “ Intreb “ Cand ne mutam? – De indata…- si cum lasam lucrurile, asa fara vreun inventar? – “Deschideti usa imediat!”, “ Puteti lua efectele personale. Si mobila, cartile? Raman toate pe loc!” …. “ Si bunicii Mehedinti?” “ Se muta si ei”. pp. 157 – 158.

De activitatea ca normator la Sovromconstructii nr. 6 autorul detaliaza cu amanunte. De retinut unele aprecieri despre cum se ocupau functiile si in acel domeniu: “ Este soferul Costache pe care organizatia de partid l-ar dori ca presedinte al viitorului comitet sindical”. Cu toate ca organizatia si-l propusese, la adapostul votului secret: “Costache nu a intrunit numarul minimal de voturi. La adapostul votului secret, “oamenii muncii” si-au spus parerea. Insa in cele din urma situatia s-a rezolvat, “ promovarea lui prin trimiterea la o scoala de cadre la Bucurest” p. 177.

Autorul se opreste si asupra plenarei C.C. al P.M.R. din 26 – 27 mai care a “ demascat si zdrobit grupul fractionist, antipartinic si antistatal Ana Pauker – Vasile Luca si a inlaturat aceste elemente dusmanoase din conducerea de partid si de stat”. p. 177. Pentru autor care in acele momente nu cunostea situatia in detaliu i se parea ciudat ca de la eroii de dinainte au ajuns dusmanii tarii. Deportarea familiilor dintr-un oras in altul este detaliata cu exemple de autor. Au urmat schimbarile la varf din iunie 1952 prin care dr. Petru Groza devine Presedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale in locul lui C.I. Parhon iar Gheorghe Gheorghiu Dej devine prim ministru. Cu toate ca pentru marea majoritate a populatiei aceste schimbari nu spuneau nimic partidul isi consolida treptat pozitia. O etapa necesara in planurile partidului era colectivizarea. Fiindca primarii alesi in sate nu aplicau linia dura a partidului privind colectivizarea autorul relateaza discutia sa cu Ion Eraclide, seful serviciului munca si salarii si secretar al organizatiei de baza din Centrala : “ Dinule, situatia devine complicata. Recent, in toate comunele au fost trimisi muncitori din industrie ca sa inlocuiasca primarii si secretarii alesi din mediul rural”. p. 179. Decizie fireasca deoarece localnicii fie ei si primari nu priveau cu ochii buni aceasta decizie iar nou venitilor nu le pasa de localitatea respectiva atat de mult incat sa neglijeze linia partidului.
Ca normator, autorul ne ofera detalii despre un simulacru de proces  public de la Poarta Alba. In urma careia sentintele au fost: “cinci condamnari la moarte; ceilalti 20 coacuzati, pedepse intre 20 – 25 de ani munca silnica si confiscarea totala a averii”. Cu regret autorul isi aduce aminte ca radioul si presa au anuntat laconic : “trei din condamnatii la moarte au fost executati” p. 180. Cei trei erau Aurel Rozei, Nicolae Vasilescu si Dumitru Nichita. Procesul fusese organizat pentru a justifica intarzierea lucrarilor la Canal. Din amintirile autorului aflam ca din vara lui 1952 se instaurarsera unele masuri printre care un fel de pasopoarte interne: “ Permisul dmv. de intrare in Constanta” p. 181 Tot din vara lui `52 autorul primeste vesti din mediul universitar : “ Alexandru Rosetti si George Calinescu fusesera suspendati de la Universitate”.
Radioul era obedient Moscovei, isi aminteste tanarul istoric : “ Cotele apelor Dunarii – in romana apoi in rusa, in fiecare zi. Stiri externe: Moscova Agentia TASS, evenimente din U.R.S.S. agentia Tass, stiri din lumea capitalului, tot agentia TASS” p. 182

Aspecte comice sunt detaliate pe paginile 183 – 184: “ Peste toate au sosit si “gandacii de Colorado” Propaganda regimului sustinea ca au fost aruncati de imperialisti pentru a strica recoltele!”  Autorul continua cu alta intamplare la care a luat parte: “ La sectorul Medgidia la cantina zarva mare: s-au gasit niste chiloti de dama care fierbeau in cazanul de supa! Scandal, muncitorii refuza sa primeasca supa. Sindicatul se mobilizeaza –  sedinta, discutii. Concluzia: dusmanul de clasa a pus cu intentie chilotii ca sa agite pe muncitori. Dusmanul in cauza n-a fost gasit, dar a fost luata hotararea de a spori “ vigilenta populara”. Acestea sunt detaliate alaturi de alte aberatii ale “activistilor” zelosi. Obedienta regimului Dej a mers pana in a schimba titulatura: “ A venit si Craciunul – devenit Mos Gerila si Sarbatorile de iarna cu modificarea corespunzatoare a urarilor : Craciun fericit si colindele traditionale erau total interzise” p.187 Mai mult, despre sarbatorile religioase nu se mai vorbea in presa iar a doua zi de Craciun, Paste era program de lucru normal. p. 189
Totul s-a schimbat, pana si imnul R.P.R care cu regret si-l aminteste autorul, p.195-96:

“ Infratit fi-va vesnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far, si tarie si-avant,
Noi urmam cu credinta partidul neinfrant,
Faurim socialismul pe-al tarii pamant!”

Un episod fericit, printre atatea altele nefericite s-a petrecut in familia Giurescu atunci cand Constantin C Giurescu fusese eliberat din inchisoare. Fara veste despre profesor pe perioada detentiei, acum starea de fericire este detaliata de autor pe pp 209 – 210. Eliberat, istoricului Giurescu i se fixase domiciliul obligatoriu in satul Mazareni, raionul Braila. Emotionant este dialogul de revedere pe care autorul il reproduce: “ Mama: Sa stii ca am pierdut tot, nu mai avem nimic”. Tata: “ Sunteti sanatosi? Dar Mona; Dan”. Cand a auzit ca suntem bine, a adaugat: “ E in regula, cat timp esti sanatos, multe se pot face”. p. 210

Profesia – istorie

Dornic de a se informa cu ceea ce se scrisese intre timp, istoricul senior a cerut fiului sau sa-i aduca carti si reviste de istorie aparute intre timp. La aducerea cartilor autorul intreaba: “ Si acu` ce facem?” Profesorul: “ Ne apucam de treaba, ce altceva sa facem?” Eu: “ Cu cine, cu astia?” Raspuns: “ Da, cu astia. Vrei sa fii profesor de istorie?” Eu: “ Da!” C.C.G.: “ Ai vreo alternativa pentru a face meseria asta?” Eu: “Nu”, C.C.G.: “ Solutia este sa lucram in cadrul existent.” Trebuie remarcat puterea profesorului Giurescu ca dupa ce a trecut prin atatea drame a avut puterea sa o ia de la capat si a incerca sa isi faca meseria cat poate de bine. Prima lucrare scrisa dupa revenirea din detentia a fost : Cinci ani si doua luni in Penitenciarul de la Sighet, 7 mai 1950 – 5 iulie 1955. Din 1956 profesorul a fost angajat temporar la Institutul de Istorie al Academiei. p.212 Dintre sfaturile profesorului catre fiul sau retinem: “ Meseria da sens vietii fiecaruia”. La intrebarea fireasca a fiului cum poate sa scrie in asemenea momente grele raspunsul a venit categoric : “ Dimpotriva, in primele minute ai impresia ca nu poti cerceta, scrie. Treptat, gandul, se indreapta spre tema la care lucrezi si dupa o jumatate de ora, vezi ca iti revii.” p. 213
De la normator, autorul a fost incadrat in urma unui examen indrumator la Muzeul de Arta al R.P.R, apoi la Mogosoaia. Viata luase un curs cat de cat normal, profesa in domeniu, asftel autorul marturiseste ca in 1960, la 33 ani se hotasaste sa se casatoreasca cu fata inginerului Valeriu Dinu si a lui Ica, nascuta Manoilescu, fata lui Mihail Manoilescu. p.246. Din casatoria acestora s-au nascut doua fete:  in 1962 Marina  Elena si in 1964 Ena Simona. p.248.
Dupa o pregatire temeinica in 1963, a candidat pe un post de cercetator anuntat la Institutul de Studii Sud-Est Europene condus de Mihail Berza. Perioada de cumpana cand in 1964 a fost invitat de Mircea Malita adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ia propus sa lucreze la Oficiul de Studii si Documentare la MAE. In cele din urma renunta la postul de cercetator la Institutul de Studii Sud Est Europene in favoarea ofertei lui Mircea Malita.

Odata cu deschiderea anului universitar, 1 octombrie 1968, -conferentiarul – de acum, Dinu C. Giurescu isi aduce aminte de cum a decurs deschiderea anului universitar la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”. Printre altele istoricul isi aduce aminte ca anul acela deschdiderea a inceput cu cuvantarea sefului partidului Nicolae Ceausescu in Piata Romana. Ceea ce spune multe despre “practica partidului” era ca toti cei prezenti la activitate nu puteau parasi locul pana la sfarsitul cuvantarilor deoarece toate iesirile erau blocate. p. 273

Sarcini auxiliare

Tot din 1968 profesorul primeste sarcina sa se ocupe  de camine si cantina. Pe langa detaliile despre aceasta activitate auxiliara destul de anevoioasa ca timp, partidul hotaraste in 1975, in iunie, ca vechile hoteluri transformate in camine  sa revina la destinatia initiala. Profesorul se arata dezamagit de aceasta situatie pentru ca mai erau 5 saptamani pana la terminarea anului. Asa studentii a trebuit sa paraseasca caminele fara prea multe explicatii. Din 1969 istoricul devine membru de Partid dupa ce este  invitat de Letitia Patrascu care dupa o analiza a activitatii sale considera ca trebuie sa faca parte din partid. I se sugereaza sa faca o cerere care urma sa fie analizata in B.O.B. Profesorul se conformeaza si din 1969 devine membru P.C.R.
Ca partidul se implica in toate nu mai surprinde pe nimeni, asa cum s-a intamplat in august 1980 cand Comitetul Politic Executiv a anuntat ca se implinesc 2050 de ani de la “ constituirea statului centralizat si independent condus de regele dac Burebista”. Ca si in memoriile lui Titu Georgescu, Gh. Ionita, Dinu C. Giurescu aminteste cat de greu se putea scrie despre unele subiecte semnifictive pentru istoria poporului roman, dar intre a nu scrie si a scrie cu cateva citate puse in text din  Ceausescu sau alti lideri comunisti a ales calea normala. A sta in expectativa ar fi insemnat a nu face nimic nici in plan personal nici in plan profesional.Cum poate fi numit un istoric, istoric,daca nu isi aduce aportul prin cercetarile proprii. Observam azi, cum acestia sunt criticati de cei care nu au scris inainte. Mai greu insa cu cei care nu au scris. Redau mai jos doua fraze pe care profesorul si le aminteste din anii `90, petrecute la Facultatea de Istorie care cred eu ca sunt edificatoare pentru a intelege sacrificiile pe care erau nevoiti sa le faca mai ales istoricii pentru a-si vedea publicate lucrarile:
“ … domnule profesor,ati stiut ca istoria post 1944 este aceea aprobata de forurile oficiale? Raspunsul meu: am stiut tot timpul, nu m-am amagit nici un moment ca ar fi altceva. A doua intrebare: atunci de ce ati acceptat o asemenea versiune? Raspunsul meu: ca sa pot publica restul.” p.295

Practicile, greutatile si piedicile pe care trebuiau sa le treaca cei care isi iubeau meseria si doreau sa si-o exercite corect sunt des intalnite in carte. O mirare a autorului este referendumul din 23 noiembrie 1986, neprevazut in Constitutia din `65 cand populatia era chemata sa se pronunte asupra hotararii Comitetului Central al P.C.R. de a reduce cu 5% armamentul, a efectivelor si cheltuielilor militare ale Romaniei. Rezultatul: 16 073 621 au votat da, nimeni impotriva, nicio abtinere! p. 310
Autorul se opreste si asupra schimbarilor survenite in tara si in special in capitala. Demolari, translari, sunt redate amanuntit. Regretele ca nu a putut influenta decizia de distrugere a unei parti din patrimoniul national o constatam din scrierile autorului.

Emigrarea in Statele Unite

Dupa demolarea casei din Berzei nr. 47, autorul hotaraste sa emigreze in Statele Unite. Plecarea emotionanta s-a petrecut pe 27 martie 1988. In Statele Unite, autorul publica volumul The Razing of Romania`s Past cu scopul de a atrage atentia opiniei publice si a face cunoscute lucrurile care se petreceau in tara.

Vestea caderii regimului este redata emotionant, cand dimineata la New York pe ecranul televizorului sunt imagini cu sediul CC-ului si anunturi ca regimul Ceausescu a cazut. Dupa calculul facut de autor sistemul autoritar a cazut dupa 16 355 zile.pp. 428-29

In sfarsit, la Facultatea de Istorie
Reintors in tara, noul decan al Facultatii de Istorie, Zoe Petre ii face propunerea de a veni la Istorie. “ Dupa 41 de ani de la absolvire, eram admis la Facultatea  unde as fi dorit sa intru ca preparator. Niciodata nu-i prea tarziu, cand ai vointa de a incepe un nou capitol de viata”. p. 434

Academicianul
La 13 noiembrie 1990, membrii titulari ai Sectiei de istorie si arheologie a Academiei Romane l-au ales membru corespondent. Alegerea a venit la 23 de la incetarea din viata a parintelui sau Constantin C. Giurescu. 11 ani distanta a devenit membru titular al Academiei Romane.

Memoriile lui Dinu C. Giurescu sunt de un real interes nu numai pentru istorici, deoarece autorul ne dezvaluie amanunte familiale si in special etapele vietii sale. Fiind istoric, insemnarile, analizele si ideile sale sunt de un real interes pentru cititor oferind pe langa amintirile personale o serie de date impotante din diverse domenii. Greutatile prin care a trecut dar si modul prin care le-a facut fata face din Dinu C. Giurescu un castigator. Regret, ca autorul s-a oprit cu amintirile sale in 1990 si nu le-a continuat pana la zi. Insa dupa cum il cunoastem acestea vor fi reeditate la zi.

No comments so far.

LEAVE YOUR COMMENT