Din 5 iulie in regiunea Xinjiang, uigurii, natiune de origine turca este in conflict cu statul chinez. Pana azi, din presa reiese ca au fost impuscati 196.
După o perioadă de independenţă sub numele de Turkestanul de Est, conducerea republicii uigure a acceptat în anii 40 să formeze o confederaţie cu noul stat communist chinez. Nu după mult timp însă, Beijingul a transformat republica uigură în Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang.
Regimul totalitar chinez a reprimat toate libertăţile, libertatea de expresie, libertatea presei, libertatea de conştiinţă, libertăţile persoanei, şi acesta e motivul pentru care s-au revoltat uigurii.
Motivul punctual al demonstraţiilor sîngeroase de protest care au avut loc în Urumqi la 5 iulie a fost uciderea a cel puţin doi uiguri de către chinezi Han într-o ceartă la o fabrică de jucrării din sudul Chinei.
Cum procedeaza chinezii? Incearca sa mute o mare parte dintre uiguri in alte zone ale Chinei iar din alte zone sa aduca chinezi. Nizam Sametov, de la Asociaţia Uigurilor din Marea Britanie: “În fiecare zi guvernul aduce sute, dacă nu chiar mii de chinezi Han în patria noastră, Turkestanul de Est – regiunea autonomă Xinjianng – în timp ce uigurii noştri stau fără slujbe şi suferă”.
Celor care cunosc practicile comuniste din vremea lui Stalin le este simplu de inteles.
Legaturile telefonice şi seviciile de internet cu regiunea sunt intrerpte.Pe de alta parte preşedintele Chinei Hu Jintao in urma incidentelor din regiunea uigura Xinjiang a renuntat sa mai participe la reuniunea G-8 din İtalia şi s-a intors ın China.
Ceea ce trebuie sa intereseze este ca oamenii din regiune mor, sunt deportati, nu-si pot apara drepturile.
De ce interese crescande pentru aceasta regiune? Zona bogata in rezerve de gaze si multe alte.
Insa, victime colaterale ca multe altele.
Foto:
http://fotogaleri.hurriyet.com.tr/galeridetay.aspx?cid=24405&p=1&rid=2
http://fotogaleri.hurriyet.com.tr/galeridetay.aspx?cid=24458&rid=2