Relaţiile greco-turce si situaţia mai speciala a tratatului dintre cele doua tari, a continuat spre o dezvoltare perpetua. Astfel, s-a încheiat un nou tratat in aprilie 1938. Acesta reprezintă o prelungire a vechilor tratate de amiciţie si înţelegere cordiala semnate în 1930 si 1933. În plus, esenţa noului tratat se integrează în structura mai ampla a Pactului Balcanic, extinzând totodată colaborarea turco-greaca, dincolo de zona balcanica, in regiunea Marii Egee şi a Mediteranei Orientale, unde cele doua state au interese comune speciale. Iar în ceea ce priveşte importanta lui, nu este îndreptat împotriva nimănui si nu poate fi râu văzut de Italia, cu care amândouă statele au tratate de amiciţie in vigoare.
Conţinutul tratatului a fost definit astfel: „întinde garanţii reciproce la toate frontierele teritoriale si maritime. Pentru garanţiile teritoriale comune, raman in vigoare obligaţiunile de asistenta automata din Pactul Balcanic. Pentru celelalte s-a ales formula neutralităţii armate si consultării obligatorii care nu poate indispune pe nimeni. Aceasta formula fixează minimul de asigurare mutuala, dar nu limitează maximul, adică nu exclude ba chiar subînţelege existenta armata, evitând numai ideea automatismului. Tratatul nu implica încheierea unei conveţiuni militare imediate, dar impune contacte, informaţii si anumite coordonare intre Marile State Majore Militare”.
T.R. Aras menţiona ca acesta, mai mult decât Pactul Balcanic, implica vizibil Greciei si Turciei obligaţiunea de a nu putea încheia una fara cealaltă un tratat cu o terţa putere si a se consulta in toate acţiunile lor[1].
După Grecia, Celal Bayar, preşedintele Consiliului de Miniştri, împreuna cu T.R. Aras, ministru de externe, si-au anunţat vizita la Belgrad[2]. Cu prilejul acestui sejur diplomatic, Milan Stoiadinovici, preşedintele Consiliului de Minstri, declara: „vizita pe care ne-o faceţi este nu numai o dovada a relaţiilor cordiale ce exista intre tarile noastre si un prilej pentru un folositor schimb de vederi asupra tuturor chestiunilor ce ne interesează, este in acelaşi timp o noua manifestare a spiritului constructiv si pacific al Înţelegerii Balcanice, aceasta preţioasa organizaţie internaţionala care leagă cele doua tari ale noastre cu regatele vecine si amice al României si Greciei[3]. Totodată, referindu-se la securitatea in Balcani, sublinia ca relaţiile amicale cu toţi vecinii noştri întăresc garanţiile ce decurg din tratatele internaţionale si asigura menţinerea ordinii in aceasta partea a Europei[4]. Omologul sau, Celal Bayar, concluziona ca tarile lor, călăuzite de acelaşi ideal care căuta sa menţină pacea si un maxim de bunăstare comuna, împreuna cu celelalte tari membre ale Înţelegerii Balcanice, era asigurarea unei solidaritatea in creştere intre membrii săi, ingaduindu-le sa întreţină si sa dezvolte cu alte puteri cele mai bune relaţii. Înaintea începerii turneului in Balcani, preşedintele republicii Turcia, Mustafa Kemal, declara: „Uniune Balcanica este un ideal care ne-a atras sincer totdeauna. Sunt fericit de a constata ca acest ideal isi lărgeşte si mai mult, pe zi ce trece, bazele pe care este clădit”.
Ca membru al spaţiului est-central european, Edvard Benes, preşedintele cehoslovac, susţinea ideea de a păstra integritatea teritoriilor si pentru a găsi o soluţie de a rezolva diferendul germano-cehoslovac[5].
Din punct de vedere militar, armata germana se întărea pe zi ce trece. Situaţia era observata şi de Winston Churchill care declara ca armata germana este in acest moment de cel puţin doua ori mai puternica decât cea engleza[6]. Odată cu venirea lui von Papen ca ambasador la Ankara, devenea vizibil ca Germania urmarea hegemonia in Europa Centrala si in Orient[7].
Von Papen, fost ambasador al Reichului la Viena, a fost supus la 14 aprilie unui interogatoriu de câtre politia secreta germana, fiind acuzat ca a trimis informaţii politicienilor austrieci care se aflau in arest[8]. Impresia lui Ion Dragu, consilier de presa pe lângă Legaţiile de la Atena si Ankara, fiind si iniţiator al Uniunii de Presa al Înţelegerii Balcanice care s-a încheiat la 14 aprilie, despre poporul turc era ca, Mustafa Kemal Ataturk împreuna cu colaboratorii săi a dat poporului turc ceea ce i-a lipsit de mai multe secole, si anume sentimentul conştiinţei naţionale, infiltrând in el convingerea ca mai înainte de a fi mahomedan, este turc si ca atare este dator sa muncească pentru afirmarea spiritului sau creator[9].
Statele participante la conferinţa presei Înţelegerii Balcanice au declarat ca intre ele nu exista nici un fel de litigii; fiecare stat fiind mulţumit cu graniţele sale actuale si nu are valeităţi asupra teritoriului statelor vecine[10].
In ceea ce priveşte România, la 19 aprilie 1938, Consiliul Superior al Armatei Romane, examinând situaţia tarii din punct de vedere militar a concluzionat: „pericolul iminent este la vest unde Ungaria si cu deosebire Germania ne-ar putea pune in situaţia de a duce un război in condiţii foarte grele, fara un ajutor din partea Cehoslovaciei, care ar putea fi imbunatăţită de Germania chiar si fara sprijin iugoslav[11].
Marele Stat Major din Turcia considera ca, după evenimentele petrecute in Europa Centrala din martie si pana in prezent, este imperios necesar ca statele membre Înţelegerii Balcanice sa fie cat mai strâns unite nu numai politiceşte si econimiceste dar mai ales din punct de vedere militar, pentru ca astfel cuvântul lor sa aibă o cat mai mare greutate in politica sud-estica a Europei[12]. Seful Statului Major considera ca foarte importanta aceasta întrunire incit nu a fost un singur om in întreaga Turcie care sa fi socotit ca ar fi fost, poate nimerit sa se ceara amânarea întrunirii Conferinţei de la Atena ai celor patru şefi ai Marilor State Majore ale Înţelegerii Balcanice, deşi a avut la numai patru zile după săvirşirea funeraliilor lui Ataturk[13].
Grăitoare în acest sens este şi declaraţia primului ministru Neville Chamberlain, potrivit căreia Marea Britanie nu poate oferi Cehoslovaciei nici o garanţie speciala si prealabila întrucât in aceasta zona ea nu are interes tot atât de vital ca in Franţa sau Belgia. Din punct de vedere juridic, obligaţiile Marii Britanii fata de Cehoslovacia nu sunt decât cele care rezulta din Pactul Societaţii Naţiunii si care pot decurge indirect din îndatoririle continentale pe care le are fata de Franţa si Belgia si care isi au originea in pactul de la Locarno si pactul de asistenta mutuala dintre Franţa si Cehoslovacia[14].
Referitor la pactul italo-britanic încheiat la Roma la 16 aprilie 1938, Nicolae Petrescu Comnen, noul ministru roman de externe, declara ca pentru România care face parte din doua organisme – Mica Înţelegere si Înţelegerea Balcanica – a ţinut a-si arata sentimentele ei cu privire la acesta împreuna cu celelalte membre ale acestor organisme, si prin telegramele pe care preşedintele in exerciţiu al Înţelegerii Balcanice, I. Metaxas le-a adresat in numele tuturor membrilor Înţelegerii Balcanice, şefilor de guverne ai Marii Britanii si Italiei.[15]
După vizita efectuata in Balcani, preşedintele Consiliului de Miniştri al republicii Turcia, Celal Bayar, creiona, in fata parlamentului turc, concluziile discuţiei avute cu Principele regent Paul şi cu Stoiadinovici, omologul sau, menţionând solidaritatea Înţelegerii Balcanice si prietenia turco-iugoslava. Referitor la vizita in capitala Bulgariei acesta a remarcat primirea simpatica ce i-a fost făcuta si dorinţa de prietenie si colaborare a Bulgariei cu membrii Înţelegerii Balcanice[16].
Ioannis Metaxas, preşedintele in exerciţiu al Înţelegerii Balcanice, a fost împuternicit la 28 mai sa demareze negocieri cu Bulgaria in scopul aproprierii acesteia de Înţelegerea Balcanica. In urma acestora, a rezultat acordul încheiat la Salonic, la 31 iulie 1938, de reprezentatul Înţelegerii Balcanice, Ioannis Metaxas, si primul ministru Ghiorghi Kiosseiovanov din partea Bulgara. Părţile se angajau sa renunţe la aplicarea cauzelor navale, militare, aeriene si cauzele referitoare la demilitarizarea frontierei turco-bulgare, ale tratatului de pace cu Bulgaria, partea a IV-a a tratatului de la Neuilly, precum si cele prevăzute si la Convenţia de la Lausane, iar Bulgaria isi exprima disponibilitatea fata de întărirea păcii in Balcani si întreţinerea de relaţii de buna vecinătate, încredere si colaborare cu statele balcanice. Marea Britanie, Franţa si URSS au salutat aceste perspective de destindere in Balcani, Franţa si Marea Britanie încercând chiar îndepărtarea Bulgariei de Axa prin unele acorduri economice. Datorita insa revizionismului politicii externe bulgare care a primit încurajări din partea Germaniei datorita schimbării raportului de forte in Europa, politica ei a rămas in mare aceeaşi[17].
Acordul stipula ca Bulgaria este ataşata politicii de întărire a păcii in Balcani, iar statele membre Înţelegerii Balcanice sunt inspirate fata de Bulgaria de năzuinţe paşnice si de aceeaşi dorinţa de colaborare. Prin acordul semnat, pârtile isi luau angajamentul de a se abţine in relaţiile lor mutuale de la orice recurgere in forţa in conformitate cu acordurile de neagresiune pe care fiecare dintre ele le-a semnat[18]. In iunie 1938, Carol al II-lea s-a deplasat la Instanbul unde a avut o serie de întrevederi cu oficialităţile turce[19], la data de 19 iunie întâlnindu-se cu Mustafa Kemal Ataturk la bordul noului sau vas Savarona[20],cel mai mare yacht din lume in acel moment, 6200[21] tone. In întrevederea sa cu seful statului turc[22], Carol a încercat sa se aproprie de Rusia, folosind Turcia ca intermediar. Datorita încheierii acordului economic cu Anglia, Turcia a denunţat[23] acordul economic cu Germania, încercând sa încheie un altul mult mai favorabil.
La 20 februarie 1939 are loc intrevedera dintre ministrul de externe Grigore Gafencu si omologul său Saracioglu. In privinţa politicii duse de Bulgaria, Gafencu era informat de discuţia dusă de Saracioglu cu preşedintele Consiliului Bulgar, Kiosseivanoff, care era îngrijorat de raporturile ţarii sale cu Germania, acesta afirma: „ne apăra legăturile economice cu Germania, căreia îi dăm cea mai mare parte din mărfurile noastre, primind în schimb numai hârtie. Ne găsim în pronunţată ilegalitate deoarece exportul nostru în Germania reprezintă pentru noi o parte covârşitoare a producţiei noastre, în timp ce pentru Germania nu reprezintă decât 2%”[24]. Saracioglu deschizând subiectul Înţelegerii Balcanice, i-a comunicat acestuia că uşile alianţei îi sunt deschise”, In expunerea sa, Saracioglu, a incercat sa-l convinga pe Kiossevanoff sa se alature Pactului Balcanic. Cele două procente ale Bulgariei, adăugate la procentele exportului Turciei, României, Greciei şi Iugoslaviei ar face împreuna o cotă însemnată de care Germania ar trebui să ţină seama”[25]. Kiosseivanoff, în mare parte era de acord cu interlocutorul său, dar poziţia sa oficială l-a impiedicat să facă acest lucru: „Chiar dacă aş vrea nu aş putea s-o fac pentru că opinia publica a ţarii mele nu m-ar lăsa să fac un gest care să însemne renunţarea la aspiraţiile ei. Eu nu susţin aceste revendicări, dar poporul bulgar vrea Dobrogea de Sud de la români şi Ţaribrodul din partea Iugoslaviei. În ceea ce priveşte Grecia, ştiu că ea ne oferă aranjamente economice pentru ieşirea la Marea Egee, dar Bulgaria nu se poate mulţumi cu asemenea aranjamente pentru că are interes să sprijine porturile ei proprii. Singurul lucru ce ar interesa-o ar fi o cesiune teritoriala”[26].
Dorinţa lui Kiosseivanoff era ca Bulgaria să intre în Înţelegerea Balcanică, dar statele membre să renunţe la intransigenţa excesivă a clauzelor teritoriale ale pactului.[27] Consultat în această problema, Gafencu a exclus din start această ipoteză pe motiv că acest lucru în loc să întărească alianţa o va slabi; omologul său fiind în totalitatea de acord în această privinţă.
[1] AMAE, fond 71 Turcia vol. 60, 1937-1938 Telegr. Descifr. Inreg. la no. 25-711, 1 mai 1938 p 275; vezi „Universul” din 28 aprilie 1938
[2] „Universul” din 7 mai 1938
[3] „Universul” din 13 mai 1938
[4] ibidem
[5] Declaratia lui Benes, din „Universul” din 7 martie 1938: „1. Cehoslovacia nu va putea negocia niciodata direct cu vreo putere straina in ce priveste problema minoritatilor; 2. totusi ea va recunoaste dreptul moral al Europei de a se interesa de o chestiune atat de importanta pentru pace; 3. Cehoslovacia socoteste ca ameliorarea relatiilor cu Germania este de interes vital si prin urmare 4. ea este gata sa-si dea contributia la orice reglementare generala europeana, desi exclude ca imposibila, ideea unei autonomii federale pentru cei 3.000.000 de germani aflatori intre frontiere sale”. In ceea ce priveste puterile occidentale a declarat: „Fireste nu vom parasi niciodata puterile occidentale de care suntem legati prin democratia comuna. Speram ca nici ele nu ne vor parasi. Suntem o tara occidentala legati de evolutia Europei Occidentale”.
[6] „Universul” din 9 martie 1938
[7] „Universul” din 15 aprilie 1938
[8] ibidem
[9] „Universul” din 21 aprilie 1938
[10] ibidem
[11] Viorica Moisu, Istoria relatiilor internationale Bucureşti Editura Fundatia Romania de Maine, 2003 p 258
[12] Cristian Popisteanu Romania si Antanta Balcanica Bucureşti Editura Politica, 1971 p 236
[13] Id. p 237
[14] „Universul” din 31 maritie 1938
[15] „Universul” din 14 mai 1938
[16] „Universul” din 21 mai 1938
[17] Viorica Moisuc, Istoria relatiilor internationale Bucureşti Editura Fundatiei Romania de Maine, 2003 p 260; vezi Cristian Popisteanu, Romania si Antanta Balcanica Bucureşti Editura Politica, 1971 p 220
[18] Cristian Popisteanu, op. cit. p 220-221
[19] Carol II, Intre datorie si pasiune, Bucureşti Editura Silex, 1995 vol 1, Carol releva vizita facuta in Turcia intre 18-20 iunie 1938 : ” Suntem sculati pentru intrarea in Bosfor.La Buyukdere acosteaza o vedeta cu T. R. Aras si Celal Bayar care vin sa ma salute din partea lui Kemal Ataturk, care fiind grav bolnav regreta ca nu ma poate primi. Stau de vorba cu ei pana ce aruncam ancora in rada Istanbulului. Vorbim, se intelege, politica internationala. Partea cea mai importanta o constituie relatiile cu Bulgaria, Aras imi spune ca are deplina incredere in regale Boris si ca vede absoluta nevoie de a se incheia, cat mai curand, o intelegere cu ei, caci este o mare nevoie ca Balcanii sa fie pacificati. I-am raspuns ca eu sunt si am fost totdeauna de aceasta parere, toata politica mea a fost de intelegere cu vecinii, dar ca, cu toate ca voim sa facem aceasta intelegere, nu castigam nimica, acordam noi, ca si ceilalti, un castig moral Bulgariei, dreptul de reinarmare, fara a primi nici o compensatie in schimb. Pe langa aceasta, au mai avut loc, zilele trecute, unele incidente regretabile, cum a fost atacul comitagiilor cari au omorat un granicer, si chestia cupei Turtucaia a stafetelor granitei.Aceasta nu creeaza o atmosfera prielnica unei intelegeri si ca ea sa se faca, trebuie ca astfel de incidente sa nu se mai petreaca. I-am rugat, si au promis, sa spuie un cuvant hotarator la Sofia.Am mai cerut sa se hotarasca un schimb de ambasadori, si aci un rezultat favorabil, dar totusi amant pana la adunarea Consiliului Intelegerii Balcanice” op. cit. p.259
[20] „Universul” din 22 iunie 1938; vezi Caro II,
[21] Carol II, Intre datorie si pasiune, Bucureşti Editura Silex, 1995, vol 1,p 263
[22] Carol II, Intre datorie si pasiune, Bucureşti Editura Silex, 1995,vol 1, Carol noteaza in jurnalul sau intalnirea cu Ataturk : ” Se intelege ca conversatia dintre noi aluneca asupra Intelegerii Balcanice, comunitatea de interese dintre noi, prietenia care ne strange , Romania de Turcia. Vorbeste de prietenia puternica intre Turcia si Grecia, exemplu uimitor a doua natiuni care de veacuri s-au dusmanit si care astazi sunt strans unite. Si cine a facut aceasta minune, pe de o parte Gazi Mustafa Kemal Pasa, acela care a izgonit pe greci din Asia Mica, dupa crunta bataie de la Yenisehir si Afin Karahisar, iar pe de alta Venizelos, eternul revoltat impotriva turcilor in Creta si in razboiul din 1913, si generalul Metaxas, seful statului major al armatelor grecesti batute de Kemal. E un frumos exemplu si care ar trebui sa fie un imbold pentru viitor. Vorbim de bulgari si de proiectele in curs, Kemal isi exprima admiratia si increderea in Boris, de aici conversatia aluneca, natural, asupra nevoii ca Intelegerea Balcanica sa nu fie numai una politica, dar si una militara, armatele noastre noastre sa fie din ce in ce mai stranse. Eu mai adaug ca si legaturile economice sunt si ele un punct primordial de intelegere.
Mai adaug ca odata Bulgaria atrasa in sfera noastra de actiune, se va putea intinde intelegerea prin Polonia spre baltici.Raspuns, Turcia este foarte fericita de alianta romano-polona si vede, prin ea, mijlocul de a putea avea cele mai bune legaturi cu Polonia, cum de altfel, Romania trebuie sa profite de legaturile turcilor cu URSS. Stiu ca aici sta greutatea pentru acest proiect, rusii nu prea vad cu ochi buni legaturile directe cu Polonia.Totusi nu cred sa fie greutati de neinvins si, cu rabdare, acea suprema virtute a regilor, voi putea, intr-o zi sa vad realizat acel vis, Uniunea Baltica-Marea Neagra-Balcanii.
Atac pe urma problema emigrarii turcilor de la noi si obtin ca aceasta san u fie grabita.Kemal primeste cu placere.Mai amintesc si chestiunea ambasadorilor, primind asigurari, cu rezerva care mi-a facut-o ieri Aras” op. cit. p 262-263.
[23] „Universul” din 30 iunie 1938
[24] AMAE, Fond 71/Turcia, vol. 61
[25] ibidem
[26] ibidem
[27] ibidem