Podiumul vorbește despre încredere. Harta vorbește despre foc.


La New York, în deschiderea dezbaterii generale a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, lumea și-a recitat din nou liturghia. Pace. Reformă. Suveranitate. Două state. Reconstrucție. NU escaladare! António Guterres, la ultimul său discurs de secretar general, a spus lucrul pe care sălile îl aplaudă și îl uită: în Orientul Mijlociu conflictele se prăvălesc unele peste altele, iar așa-numitele încetări ale focului n-au fost decât „focuri mai mici”, plătite tot de civili. A mai spus că puterea dreptului trebuie să biruie dreptul puterii.[1] Frumos. Sala a aplaudat. Harta n-a auzit.

Tema oficială a sesiunii este „restabilirea încrederii”.[2] Ironia e că nimeni din sală nu se mai încrede în sală. Întrebarea acestui text e simplă și incomodă: cât mai contează tribuna ONU? Răspunsul scurt: contează ca vitrină, nu ca instanță. Este locul unde se declară pozițiile, nu locul unde se decid.

Erdoğan: reformă globală, tutelă regională

Erdoğan a venit cu pachetul clasic, al șaisprezecelea discurs în fața Adunării, doar că lumea din jurul lui s-a schimbat. În timp ce perora de la tribună, mai mult de 2/3 din sală era goală, ceilalți preocupați de telefoane. Oamenii lui însă l-au ascultat cu interes. Acum câțiva ani i s-a scris chiar o carte președintelui turc în care explica faptul că lumea e mai mare decât 5!

ONU, creată acum 81 de ani ca să apere pacea, nu își mai poate îndeplini misiunea. Un sistem în care voința a peste 190 de state atârnă de capriciile a cinci membri permanenți nu e nici drept, nici în stare să inspire încredere. „Lumea e mai mare decât cinci”, formula pe care o poartă de la tribuna ONU din 2014.[3] Veto-ul trebuie tăiat, Adunarea întărită, Consiliul reformat.

Apoi a coborât din arhitectură în sânge. Gaza a devenit, în limbajul lui, „cel mai mare cimitir de copii din lume”. Mahmoud Abbas lipsește din sală al doilea an la rând. Cine n-a recunoscut încă statul palestinian să-și revizuiască poziția. Israelul trebuie presat, reconstrucția trebuie începută fără nicio întârziere.[4]

În același discurs, Siria pe care o influențează este prezentată drept un stat care face pași concreți spre securitate, iar Turcia rămâne alături de „poporul frate”. ”Fratele Asad s-a dus” dar a rămas poporul frate! Mediterana de Est merită o conferință regională, Ciprul rămâne dosarul care nu moare. Totul se leagă: Ankara vrea să fie concomitent avocatul Palestinei, tutorele noului Damasc și arhitectul unei ordini regionale care nu se mai decide doar la Washington sau la Bruxelles.

Pe teren, „statul sigur” înseamnă altceva: integrarea forțelor kurde în armata siriană, lovituri israeliene în Siria, baza aeriană de la Abu al-Duhur a fost lovită pe 18 august[5], o graniță pe care Ankara o vrea curățată de PKK, nu federalizată.

Erdoğan nu ducea lipsă de fronturi, dar a mai deschis unul, de complezență: Kashmirul, strecurat în discurs la câteva săptămâni după ce semnase la Mecca alături de Shehbaz Sharif.

Barrack: pauza americană

Tom Barrack este omul care trebuie să țină împreună lucrurile care nu stau împreună. Ambasador la Ankara, trimis special pentru Siria și Irak, apropiat al lui Trump. Marți, după întâlnirea lui Trump cu liderii din Golf și din Levant, Erdoğan și al-Sharaa printre ei, Barrack a rezumat rezultatul într-o formulă săracă și sinceră: toată lumea a căzut de acord că e nevoie de un drum spre de reducerea conflictelor. Nu de pace. De un time-out, de o respirație, de „mai multă toleranță, mai multă bunătate”.[6]

Traducerea operațională e mai rece. Washingtonul încearcă să construiască un mecanism trilateral de reducere a conflictelor între Israel, Turcia și Siria, fără rezultat concret până acum.[7] Integrarea SDF în statul sirian, stabilită prin acordul negociat chiar prin Barrack la începutul anului.[8] Ruptura de PKK. Iar când Barrack a alunecat, în august, și a spus că Israelul ocupă Golanul împotriva ordinii internaționale, s-a corectat în două zile: politica fixată de Trump în 2019 rămâne neschimbată.[9] Dreptul internațional a fost, pentru 48 de ore, o scăpare de limbaj.

Barrack vinde răbdare. Regiunea vinde calendar militar.

Al-Sharaa: statul care s-a întors în lume

La aceeași masă a stat Ahmed al-Sharaa. Nu „fost lider ISIS”, cum circulă uneori formula leneșă. A fost Abu Mohammad al-Jolani: al-Nusra, apoi HTS, rival al Statului Islamic, nu comandantul lui. Din ianuarie 2025 este președinte de tranziție. Anul trecut a devenit primul șef de stat sirian care vorbea de la tribuna ONU în aproape șase decenii![10] Anul acesta este la a doua Adunare. Sancțiunile au fost ridicate, America l-a scos pas cu pas din carantină. Și a stat în sală, în timp ce Erdoğan vorbea, derulând reels pe telefon, filmat, desigur.[11]

Imaginea e aproape prea exactă pentru a fi metaforă. Protectorul vorbește despre destinul regiunii, protejatul verifică feed-ul. Siria nouă vrea recunoaștere, investiții, reconstrucție. În același timp, a împins SDF spre integrare și a închis, în fapt, experimentul autonomiei kurde din nord-est. Comunitățile minoritare, druzii din Suwayda, alawiții de pe coastă, kurzii,  măsoară încă, cu sânge, cât de „incluziv” este noul stat. Al-Sharaa nu mai e doar un comandant ieșit din Idlib. E un președinte care trebuie să arate că poate ține o țară, nu doar o ofensivă.

Pezeshkian: cealaltă oglindă a încrederii

Azi urcă la microfon Masoud Pezeshkian. Vine dintr-un război de aproape șapte luni cu Statele Unite și Israelul, început pe 28 februarie. Înainte de plecare a promis că va apăra cu fermitate pozițiile Iranului, că va vorbi despre nedreptate și despre acorduri semnate și călcate în picioare, despre copiii uciși la Minab și Lamerd.[12] Tema „încrederii” e, pentru Teheran, o oglindă întoarsă: voi vorbiți despre reguli, noi numărăm morții.

Trump, cu o zi înainte, a pus pe masă alternativa lui: acord sau „anihilare”. Câteva ore mai târziu, Witkoff și Kushner stătuseră deja trei ore la masă cu emisarii iranieni.[13] Așa arată diplomația anului: amenințarea și sala de protocol în aceeași clădire, la aceeași dată.

Iranul nu e doar un dosar nuclear. E și umbra din Yemen. De acolo se trage firul care a pus la încercare, la doar câteva săptămâni de la semnare, marea invenție sunnită a verii.

Alianța de la Mecca: articolul 5 din deșert

Pe 7 august, la Mecca, Erdoğan, Mohammed bin Salman și Shehbaz Sharif au semnat un acord de apărare colectivă: atacul asupra unuia este atac asupra tuturor.[14] Pe 31 august, la Istanbul, i-au dat și nume, Alianța de Apărare de la Mecca. Secretariat la Riad, primul secretar general pakistanez. Fidan a ținut să precizeze: alianța nu e îndreptată împotriva nimănui, e defensivă, e expresia „asumării regionale” și va reduce incertitudinea.[15]

Houthii n-au citit comunicatul. După blocada din vară, pe 8 septembrie au lansat o salvă masivă de drone și rachete asupra Arabiei Saudite, apoi au lovit oleoductul Est–Vest, prin care trece aproape 4% din petrolul lumii.[16] Prima probă a alianței a fost tăcerea relativă, apoi vocile.

Pe 19 septembrie, Fidan a spus lucrul pe care Ankara voia ca Riadul să-l audă: suveranitatea saudită este atacată serios, există un pact! Arabia Saudită poate avea nevoi militare, mai ales tehnice. Turcia nu are nicio problemă să le acopere.[17] Islamabadul a fost mai lent: ministrul apărării a spus că pactul devine operațional dacă agresiunea continuă, dar diplomația pakistaneză a precizat că nu se discută nicio ripostă militară și că Pakistanul va acționa „când va veni momentul”.[18] Houthii au anunțat deja ce urmează dacă Turcia sau Pakistanul intră în joc: „pumn de fier”.[19]

Asta e diferența dintre articolul 5 de pe hârtie și articolul 5 din deșert. Alianța există. Activarea ei e o negociere, nu un automatism.

Kurzii: pacea cu gratii

Și mai e un dosar pe care New Yorkul  se face că nu-l vede, dar fără de care strategia turcă nu se ține: kurzii. Ankara vrea o „Turcie fără teroare”. Öcalan a cerut dizolvarea PKK. Pe 10 august, parlamentul a votat Legea privind întărirea solidarității naționale și a integrării sociale, amânarea pedepselor și a proceselor pentru militanți, cu excluderea omorurilor, întoarcere din exil, supraveghere judiciară, iar Erdoğan a promulgat-o.[20] Condiția de fond rămâne însă dură: legea prinde viață abia după ce Consiliul de Securitate Națională confirmă dizolvarea și dezarmarea completă a organizației. Öcalan rămâne în afara porții. Demirtaş, deocamdată, la fel.

Selahattin Demirtaş este în închisoare din noiembrie 2016. CEDO a stabilit în repetate rânduri că detenția lui urmărește scopuri politice. Pe 15–16 septembrie, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a cerut din nou eliberarea lui imediată și a întrebat, politicos și deocamdată inutil, dacă noua lege i se aplică și când.[21] Răspunsul practic e că omul e tot după gratii, la Edirne.[22]

În Siria, aceeași logică se traduce altfel: SDF trebuie să intre în statul lui al-Sharaa și să se rupă de PKK. Pentru Turcia, autonomia kurdă la graniță nu e diversitate, e amenințare. Pentru kurzii care au ținut nord-estul ani de zile și au plătit războiul împotriva Statului Islamic, „integrarea” sună a capitulare cu ștampilă internațională.

Poți avea proces de pace și poți ține în celulă cel mai cunoscut politician kurd. Poți vorbi despre Siria unită și poți șterge, piesă cu piesă, spațiul politic al unei populații. În ochii Ankarei, asta nu e contradicție. E metodă.

Un depozit de versiuni

De aceea Adunarea Generală din 2026 nu e o dezbatere. E un depozit de versiuni. Erdoğan vinde reformă globală și tutelă regională. Barrack vinde pauza americană și un Levant sprijinit pe Turcia, Siria și Irak. Al-Sharaa vinde statul care s-a întors în lume. Pezeshkian vinde poporul lovit și acordurile încălcate. Saudiții vor o umbrelă de securitate care să țină departe houthii și, în spatele lor, Iranul. Pakistanul vrea statut fără să intre primul în foc. Kurzii așteaptă să vadă dacă pacea înseamnă politică sau doar predarea armelor.

Deci cât mai contează tribuna? Contează exact cât contează un registru: consemnează. Fixează poziții, legitimează lideri, dă voce celor fără armată și alibi celor cu armată. Pentru al-Sharaa, simpla prezență este un capital. Pentru Abbas, absența este un verdict. Pentru Erdoğan, tribuna e scena de pe care o putere de mijloc vorbește ca o mare putere. Dar nimic din ce se decide săptămâna aceasta nu se decide în sală.

Pe podium, toți vorbesc ca și cum dreptul internațional ar mai fi un tavan. Pe teren, tavanul e altul: cine controlează baza, strâmtoarea, miliția, închisoarea, coridorul și dreptul de a lovi fără să ceară voie Consiliului.

ONU nu oprește războiul. Îi oferă o sală.

Restul se decide la Mecca și la Riad, la Damasc, deasupra Hormuzului, în nordul Siriei  și în celula de la Edirne, unde Demirtaş e tot acolo: dovada mică și încăpățânată că discursurile despre o eră nouă nu s-au așezat încă peste oamenii pe care era veche i-a închis.

[1]António Guterres, discursul de deschidere a dezbaterii generale a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, New York, 22 septembrie 2026, ONU, SG/SM/23292, https://press.un.org/en/2026/sgsm23292.doc.htm; vezi și rezumatul oficial al ședinței, GA/12785, https://press.un.org/en/2026/ga12785.doc.htm.

[2]Tema oficială a sesiunii: „Restoring trust, managing transformation: a United Nations that delivers for all”. Vezi „UNGA 2026: Trump, Guterres, Palestine and the Race for the Next UN Chief”, Outlook India, 21 septembrie 2026, https://www.outlookindia.com/international/unga-2026-trump-guterres-palestine-and-the-race-for-the-next-un-chief.

[3]„UN rendered unable to fulfil its mission, Turkish President laments before world leaders”, UN News, 22 septembrie 2026, https://news.un.org/en/story/2026/09/1168399. Formula „lumea e mai mare decât cinci” a fost lansată de Erdoğan de la tribuna ONU în 2014.

[4]„Erdogan calls Gaza ‘world’s largest children’s cemetery’ at UN”, Türkiye Today, 22 septembrie 2026, https://www.turkiyetoday.com/nation/erdogan-calls-gaza-worlds-largest-childrens-cemetery-at-un-3228734.

[5]„Are Turkey and Israel Heading Toward Confrontation?”, The National Interest, septembrie 2026, https://nationalinterest.org/blog/middle-east-watch/are-turkey-and-israel-heading-toward-confrontation.

[6]„Trump and Middle East leaders discussed Iran de-escalation at UN, says Tom Barrack”, The National, 22 septembrie 2026, https://www.thenationalnews.com/news/us/2026/09/22/trump-and-regional-leaders-discussed-iran-de-escalation-at-un-says-tom-barrack/.

[7]The National Interest, art. cit.

[8]Acordul de încetare a focului în 14 puncte dintre Damasc și SDF, negociat prin intermediul lui Tom Barrack (ianuarie 2026), prevede integrarea SDF în structurile statului sirian și predarea guvernoratelor Raqqa și Deir ez-Zor. Vezi „US envoy says SDF’s role in Syria has ‘largely expired’ after ISIL”, Al Jazeera, 20 ianuarie 2026.

[9]„US envoy Tom Barrack retracts comment that Syria’s Golan is occupied”, Al Jazeera, 23 august 2026, https://www.aljazeera.com/news/2026/8/23/us-envoy-tom-barrack-retracts-comment-that-syrias-golan-is-occupied.

[10]„In his first UN speech, Syria’s al-Sharaa urges end to all sanctions”, Al Jazeera, 24 septembrie 2025, https://www.aljazeera.com/news/2025/9/24/in-his-first-un-speech-syrias-al-sharaa-urges-end-to-all-sanctions.

[11]„Syria President Ahmed Al-Sharaa Caught Scrolling Instagram During Erdoğan’s UNGA Speech”, Free Press Journal, 23 septembrie 2026, https://www.freepressjournal.in/world/syria-president-ahmed-al-sharaa-caught-scrolling-instagram-during-erdoans-unga-speech-video.

[12]„Iran President Pezeshkian en route to UNGA warns against regional oppression, calls for global trust”, ANI, 22 septembrie 2026, https://www.aninews.in/news/world/us/iran-president-pezeshkian-en-route-to-unga-warns-against-regional-oppression-calls-for-global-trust20260922160843/; „Pezeshkian: UN General Assembly must restore global trust and help end wars”, Tehran Times, 22 septembrie 2026, https://www.tehrantimes.com/news/530308/.

[13]The National, art. cit.

[14]„Turkiye backs Saudi Arabia’s security amid escalating Houthi attacks: FM”, Al Jazeera, 19 septembrie 2026, https://www.aljazeera.com/news/2026/9/19/turkiye-backs-saudi-arabias-security-amid-escalating-houthi-attacks-fm.

[15]„Mecca Defence Alliance launched in Istanbul ‘to reduce uncertainty’ in region”, Daily Sabah, 31 august 2026, https://www.dailysabah.com/politics/diplomacy/mecca-defence-alliance-launched-in-istanbul-to-reduce-uncertainty-in-region; declarația comună a celor trei state, Al Arabiya, 31 august 2026.

[16]„Houthi attacks expose gaps in Pakistan’s defence pact with Saudi Arabia”, Middle East Eye, septembrie 2026, https://www.middleeasteye.net/news/houthi-attacks-expose-gaps-pakistans-defence-pact-saudi-arabia; „Why the Mecca defence pact hasn’t triggered action against the Houthis”, Middle East Eye, septembrie 2026, https://www.middleeasteye.net/news/why-mecca-defence-pact-hasnt-triggered-military-action-against-houthis.

[17]Interviul lui Hakan Fidan la NTV, 19 septembrie 2026, redat în Al Jazeera, art. cit. (19 septembrie 2026).

[18]„Houthi attacks on Saudi Arabia could activate defence pact, Pakistan says”, Al Jazeera, 9 septembrie 2026, https://www.aljazeera.com/news/2026/9/9/pakistan-warns-mecca-defense-pact-will-activate-after-houthi-attacks; Al Jazeera, art. cit. (19 septembrie 2026).

[19]Declarația lui Mohammed al-Bukhaiti, membru al biroului politic Ansar Allah, în „Houthis threaten ‘decisive’ response if Pakistan, Türkiye intervene in Yemen”, The Express Tribune, 20 septembrie 2026, https://tribune.com.pk/story/2630242/houthis-threaten-decisive-response-if-pakistan-turkiye-intervene-in-yemen.

[20]Legea nr. 7595 privind întărirea solidarității naționale și a integrării sociale, adoptată la 10 august 2026. Vezi „Turkish Parliament Overwhelmingly Approves PKK Disarmament Law”, Balkan Insight, 11 august 2026, https://balkaninsight.com/2026/08/11/turkish-parliament-overwhelmingly-approves-pkk-disarmament-law/bi/; „Turkey’s Erdogan signs law offering conditional pardon for thousands of PKK militants”, The Washington Times (AP), 18 august 2026.

[21]„Council of Europe urges Turkey to free jailed Kurdish politicians”, Turkish Minute, 19 septembrie 2026, https://turkishminute.com/2026/09/19/council-of-europe-urges-turkey-to-free-jailed-kurdish-politicians/.

[22]Demirtaş este încarcerat în penitenciarul de tip F de la Edirne din 4 noiembrie 2016. Vezi „Committee of Ministers of Council of Europe: Release Demirtaş and Kavala”, Bianet, https://bianet.org/haber/committee-of-ministers-of-council-of-europe-release-demirtas-and-kavala-250452.