Turcia pune capăt și multiculturalismului religios. Sensibilitatea confesională se poate aprinde prin decizia președintelui turc de a transforma Sfânta Sofia în moschee. Această decizie poate avea repercusiuni în zona creștină. Relațiile Turciei pot deveni complicate în Balcani, pot fi privite cu suspiciune în Federația Rusă dar vor fi cu siguranță privite cu admirație în zona islamică. Prin această decizie, președintele turc va fi văzut ca unul din marii lideri ai islamului. În Turcia, probabil jurnaliștii își pregătesc ideile prin care-l vor compara cu Fatih Sultan Mehmet.
Sfânta Sofia a fost prima moschee din Constantinopol, locul unde sabia islamului a străpuns inima creștinismului. Ca o dovadă de maturitate, Mustafa Kemal a emis un decret de transformare a sa în Moschee, tocmai pentru a da dovadă de maturitate, de conviețuire pașnică și de a mai repara din afrontul adus creștinilor. Azi, Turcia nu mai dă doi bani pe ceea ce cred sau reprezintă creștini. În propriul stil pragmatic, Sfânta Sofia este a lor, în consecință pot face ceea ce vor cu ea. Fără a da explicații!
Azi, când lumea creștină este tot mai dezbinată, când coronavirusul îi îndepărtează și mai mult pe credincioși de lăcașurile de cult, decizia lui Erdoğan vine pe un fond de pragmatism amestecat cu nostalgia trecutului care ni-l zugrăvește în adevărata sa fire. Un profitor fără limite! Iar folosirea religiei în scop popular încă prinde masiv în Turcia. Așa că de ce nu le-ar da turcilor ceea ce își doresc?
Într-un interviu din 24 martie 2019 Recep Tayyip Erdoğan a fost întrebat dacă este normal ca vizitatorii să plătească bilet la intrarea în Muzeul Sfânta Sofia. A declarat că nu vor mai plăti, mai mult chiar se gândește ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee precum moscheea Albastră (cea mai mare moschee din Turcia până acum câțiva ani, construită de Ahmed I între 1609 – 1616), care se află lângă Sfânta Sofia. Și acolo turiști pot vizita moscheea, așa că le vor putea vizita pe amândouă!
Pe 2 iulie 2020 se așteaptă o decizie de la instanță cu privire la statutul Sfintei Sofia. În caz că acesta nu va fi favorabil, președintele conform prerogativelor sale poate emite un decret prezidențial și va transforma Sfânta Sofia în moschee. Din ce se aude, vrea ca aceasta să se întâmple pe 15 iulie când președintele se va ruga în noua moschee, sărbătorind 4 ani de la ”lovitura de stat”!
Dacă există vreun lider care știe cum să exploateze în propriul avantaj trecutul, acela este Recep Tayyip Erdoğan. Moștenitorul unei culturi incomensurabile cu ramificații mai mult decât regionale, acesta își construiește propria istorie pe baza trecutului. Iar în lumea islamică, cel care (re)transformă Sfânta Sofia în moschee se va bucura de respectul și prețuirea tuturor naționaliștilor și ultra naționaliștilor.
Pentru cel care coordonează de prea mult timp doctrina neo otomanistă, această decizie îi vine ca o mănușă președintelui. Cultul de neatins al lui Atatürk se va declina cu acceptul milioanelor de turci. Prin decizia transformării catedralei Sfintei Sofia în moschee, Erdoğan se va înfățișa ca liderul care îndreaptă o decizie a primului președinte al Turciei, cunoscut și ca tatăl turcilor.
Scriam mai demult că Sfânta Sofia a fost exploatată de turci cu fiecare ocazie. De la căderea Constantinopolului până în zilele noastre acest monument primordial pentru creștini a constituit un mod de a pune presiune pe ei de către musulmani.
Cum se folosesc turcii de religie? Amenințarea cu scoaterea Patriarhiei din Constantinopol.
Tratatul de la Lausanne a fost punctul de înființare a statului turc. O alta problemă care a stârnit stupoare printre reprezentanții țărilor prezente la Lausanne a fost afirmația lui Inönü: “noi dorim să scoatem Patriarhia din Istanbul. Patriarhia a fost centrul tuturor acțiunilor întreprinse împotriva turcilor. Patriarhia a fost un obstacol în fața prieteniei dintre turci și greci. Subiectul a adus problema între turci și creștinism” . Obiceiurile și tradiția de sute de ani reprezentate de Patriarhia care se găsea la Istanbul nu era un obiect de negociere in opinia creștinilor. Mai mult, dacă turcii ar fi scos Patriarhia din Istanbul, reprezentanții Marilor Puteri ar fi fost priviți ca atentatori la unitatea creștinească.
Ismet Inönü (cel de-al doilea președinte al Turciei, colaboratorul principal al lui Mustafa Kemal Atatürk) relatează subiectul în memoriile sale: „Într-o dimineață a venit la mine dr. Riza Nur și mi-a spus că s-a întâlnit cu Nicholson, secretarul lordului Curzon și au discutat îndelung. Nicholson: discuțiile legate de subiectul Patriarhiei ne lasă pe noi în fața creștinătății fără niciun comentariu, ne rănesc. Opinia publică engleză este ca un leu rănit. În continuu aceste presiuni vor provoca dureri. Acest animal (opinia publică!) bătut, lovit, rănit, împuns într-un sfârșit se va trezii. Când se va trezi nu va mai vedea nimic și nu știm ce va face: De ce faceți așa?”
Riza Nur (omul de încredere al lui Ismet Inönü, membru al delegației turce la Lausanne) după ce a ascultat a transferat problema la Ismet Inönü: „Asta e problema lui Ismet Inönü. Noi nu ne amestecam”.
La rândul său, după ce i-a fost relatată discuția, Inönü a afirmat că se simte ca și cum i-ar fi căzut camera în cap. În timpul Conferinței, când s-a discutat de situația armenilor și crearea unei comisii Riza Nur a fost afectat și a dorit să se retragă. Evident, pentru europeni problema Patriarhiei era mult mai importantă decât situația armenilor.
Iritat de afirmațiile delegatului său acesta încearcă să remedieze situația: “Ce-ai făcut? Toată lupta pe care am dat-o pentru Patriarhie a ajuns un zero. Tu ești reprezentantul meu aici! Înseamnă că problema Patriarhiei nu este reprezentanta de voi. Nu este politica guvernului, este o dorință personală a lui Ismet Inönü. De-aia se chinuie. Vorbele tale sunt precum o plângere, nu puteți să mă influențați deloc. Ce importanță mai are lupta negociatorului șef dacă nu are sprijin din partea guvernului, prietenilor și a opiniei publice. Ai făcut foarte rău. L-am trimis după Curzon care a acceptat să discutăm imediat.
Când m-a văzut m-a primit cu bucurie.
Până să vorbim mi-a spus: mi-ai adus un cadou. Eu mirat, ce cadou, am venit să vorbesc cu tine! Azi e ziua mea de naștere, a replicat Curzon. Am vorbit despre problema Patriarhiei de la Istanbul”.
În opinia lordului Curzon, Patriarhia nu are nicio legătură cu treburile lumești. „Nu se va amesteca în nicio problema. De ce vrei sa trimiți Patriarhia din Istanbul? Am venit la punctul final, nu exista niciun ordin din partea guvernului, nici prietenii tăi nu știu, este numai dorința ta. De unde ai scos problema asta? Dimineața a vorbit secretarul meu si mi-a adus răspunsul ăsta.
– Inönü: I-am spus ca a fost înțeles greșit.
– Curzon: Nu te mai chinui, nu se mai repară.
– Inönü După câteva zile am închis subiectul iar Patriarhia rămâne la noi ”.
Din analiza efectuată reiese că Mustafa Kemal nu dorea să atenteze la independența Patriarhiei însă s-a folosit de importanța acesteia în negocierile de la Lausanne. Orgolios, Venizelos s-ar fi bucurat dacă turcii ar fi scos Patriarhia din Istanbul, oferindu-se să-i ofere loc la muntele Athos.
Transformarea în Moschee este o decizie politică și una simbolică ce ține de istoria plină de cuceriri a turcilor. Există un loc de rugăciune într-una dintre clădirile din Sfânta Sofia cu un imam arondat de câțiva ani. Cu toate acestea nu a fost suficient. Anul trecut în martie s-a inaugurat moscheea Çamlıca, cea mai mare moschee din Turcia nu departe de Sf. Sofia, în cartierul Üsküdar. Lângă este Moscheea Albastră, Moscheea Yeni arhicunoscută tuturor vizitatorilor care trec pe lângă celebrul bazar din Istanbul, moscheea Fatih, unde este înmormântat Sultanul care a cucerit orașul plus alte câteva zeci de moschei de cartier. Multe moschei. Unde sunt credincioșii?
Pe când Califat?