Fiecare dintre noi suntem diferiți, fiecare avem alegerile proprii, fiecare tindem către ceva, fiecare dintre noi ne regăsim în ceva, fiecare dintre noi facem parte dintr-un întreg. Arta sub diferitele ei forme ne influențează. În viață există momente memorabile iar valoarea acestora este dată poate și de faptul că vin pe nepregătite, ne lăsăm duși de val, ne plac, le dorim și vrem să savurăm fiecare parte din acel eveniment.
Demersul nostru este de a scrie despre o trupă care peste puțin timp își va sărbători majoratul. Probabil în stilul lor și al nostru. Căci, în cei aproape optsprezece ani, nu au stat degeaba, drept mărturie, cititori ai acestor rânduri, sigur știți cel puțin câteva piese devenite indispensabile de la orice ”chef de viață”. Vom scrie despre muzică. Trebuie să fie și în acest domeniu prima dată. Și prima dată este Bosquito. De ce ei? Pentru că ei creează muzică, muzică simplă și plăcută, creează emoție, transmit mesaje pozitive.
În fond, de ce ne-ar plăcea o formație dacă nu am rezona cu muzica ei? Toți ascultăm muzică. Din fericire avem de unde alege, avem la dispoziție o diversitate de stiluri și genuri. În România, din păcate sunt puține trupe în adevăratul sens. Înțelegem prin trupă, impactul muzicii sale în cadrul comunității. Dacă muzica lor rămâne, este cerută, rezultă că și-au atins scopul. Iar una dintre aceste trupe este, cu siguranță, Bosquito. De aceea, vă recomand să vă bucurați de muzica lor.
În anii `30 Atatürk dădea o lege ca muzica în Turcia să fie ritmată. Muzica lentă, considera acesta, nu rezonează cu turcul de rând. De câte ori îmi aduc aminte de acestă lege mă gândesc că fondatorul Republicii Turcia a cunoscut un Radu Almășan al timpului lui. Care te face să tresari, care te atrage, care îți dă aripi.
Mie îmi place muzica Bosquito, îmi place versul și mai ales vocea trupei. Imi place că muzica lor inspiră, creează emoție și rămâne. Rămâne acolo undeva, muzica și versul lor. Iar ei, compun muzică, vin în fața noastră cu modestie și cântă cu plăcere. Iar când ai talent cu carul…totul pare simplu și ușor, dar în același timp greu de imitat.
De aceea, Radu Almășan este inconfundabil. A înființat o trupă care cântă doar live, are un timbru vocal aparte. Bosquito are un stil unic în România, crește cu generația tânără, dar îi atrage și pe ceilalți. Iar lui Radu îi place să fie diferit. Și este. A creat o trupă, a luat o pauză când era pe val iar când a revenit ne-a gasit distrându-ne tot pe muzica lui. A dovedit că el își creează destinul, nu depinde de el.
Recunosc, nu pot ține pasul cu ei, dar i-am vazut pe diferite scene atât în București cât și în țară iar de fiecare dată concertele lor erau sold-out. Oameni veseli, oameni cu chef de distracție, oameni care vibrează cu sala. Amici care au venit pentru prima dată să-i vadă live regretau că nu au facut-o mai devreme. La concertele lor nu ai timp să te uiți la ceas sau nu vrei sau pur și simplu trăiești emoția Bosquito.
După sute de concerte, după un an 2016 complicat, după mii de zile de muncă, după ani de experiență acumulați, la început de an, pe 13 ianuarie 2017, Bosquito promite un concert deosebit. Iar prieteni de-ai lor, artiști în adevăratul sens al cuvântului, țin să le fie aproape: Adrian Despot, Răzvan Hefe, Mircea Baniciu, Roman Iagupov, Andrei Cebotari, Kempes, Ovidiu Lipan Țăndărică.
După cum se pare… va fi de poveste. Ritmul Bosquito, dacă veniți la Arenele Romane, se ia. Și vă ține tot anul! Iar dacă vreți să povestiți, trebuie musai să fiți. Vineri, 13 ianuarie 2017 de la ora 20:00, Arenele Romane. Fiți punctuali!
Bilete disponibile, aici.
Puiule de om tu când citești…..
P.S. Este singurul post subiectiv de pe acest blog. Intenționat!