Omul bolnav al Europei, sintagma (balkan) miere și sânge sau butoiul cu pulbere al Europei i se potrivesc astăzi, din păcate, cel mai bine Turciei. Implicarea nefastă în ceea ce a ținut de primăvara arabă, convulsiile interne în privința kurzilor, dorința oficialilor de la Ankara de a se întinde mai mult decât ar fi fost cazul în reconfigurarea zonală pe un principiu ce ține mai mult de nostalgie, denunțarea acordului cu PKK, soldat cu reluarea luptelor interminabile, criza politică internă soldată cu două rânduri de alegeri parlamentare, intensificarea atentatelor cu bombă, decizia radicală în privința relațiilor cu Federația Rusă sfârșită cu boborârea avionului rus, implicarea activă în zona balcanică, lupta împotriva mișcării Hizmet, tensiunile din Justiție, scoaterea unor judecători la pensie, mutarea altora dintr-un centru într-altul, la fel ca cea a procurorilor sau a polițiștilor, trecerea unor trusturi media cu forța din sistemul privat în cel de stat, luptele la propriu din Parlamentul turc, dorința schimbării sistemului politic printr-o Constituție care să-i convină actualului președinte, dorința schimbării aceleiași Constituții într-una religioasă, sunt doar câțiva factori care au transformat un stat prosper, devenit model în lumea arabă, (lucru greu de anticipat având în vedere tarele istoriei) într-unul instabil.
Știrea zilei de ieri a fost demisia premierului turc Ahmet Davutuoğlu. Într-o intervenție de ieri dimineață de la RFI, anticipam că actualul premier va fi înlocuit după Congresul partidului AKP din 22 mai. M-am pripit în analiza mea și nu am crezut că lucrurile se vor derula atât de repede. După ce cu o zi înainte președintele turc împreună cu premierul au avut o întrevedere de 1 oră și patruzeci de minute, ieri după amiază Ahmet Davutuoğlu a ieșit într-o conferință de presă și și-a anunțat demisia.
Într-un stat în care liderul se confundă cu Partidul, cu guvernul, am putea aprecia că în acest moment Statul este Erdoğan, după formula consacrată din evul mediu. Această demisie nu cred că este una normală, nu vine într-un moment de așteptare a cuiva de a renunța A. Davutuoğlu, nici măcar liderii politici din opoziție nu i-au cerut acest lucru.
Vine după un acord istoric pentru Turcia, când guvernul Davutuoğlu a reușit să determine Europa să propună eliminarea vizelor pentru cetățenii turci. De ce acum, de ce să provoace încă o criză internă prin renunțarea sa nu doar din funcția de prim ministru cât și din cea de președinte al principalului partid politic din Turcia, AKP.
De ce și-a dat demisia premierul turc. În primul rând că unul dintre cei doi trebuia să renunțe. De ce s-a ajuns aici? Pe parcursul relației președinte-premier nu puține au fost punctele de vedere diferite.
Unul dintre ele ar fi decizia/indecizia lui Hakan Fidan, Șeful Securității turce (MIT) de a renunța la funcție pentru a deveni parlamentar, cu ajutorul lui A. Davutuğlu. Din semnalele din presă, a reieșit că acesta a fost stopat de președintele Erdoğan, care l-a convins să revină în funcția de unde plecase.
Un alt motiv ar putea fi faptul că după problemele interne din acel decembrie 2013, luna demarării problemelor pentru Turcia, A. Davutuoğlu a vrut să-i trimită în justiție pe colegii săi miniștrii Egemen Bağış, Muammer Güler, Zafer Çağlayan, Erdoğan Bayraktar, pentru a dovedi dacă sunt sau nu nevinovați, dar președintele nu a fost de acord.
- Davutuğlu nu a mai susținut sistemul prezidențial, atât de dorit de actualul președinte după alegerile din 7 iunie: ”Se vede că poporul turc nu este convins în privința sistemului prezidențial”
Nu au avut, ceea ce este și normal, puncte de vedere asemănătoare nici în privința protestului profesorilor universitari. Mulți dintre aceștia au ajuns pentru o perioadă în închisoare, doar pentru ca și-au expus o opinie care nu coincidea cu cea oficială.
Viziuni diferite au existat desigur și în privința politicii externe, a modalității discuțiilor cu oficialii europeni, diferențe de metodologie în privința relațiilor externe. Specialist în diplomație, profesor universitar în domeniul relațiilor internaționale, putem aprecia că opiniile profesorului erau mult mai avizate făță de cele ale președintelui Erdoğan. Acest lucru a fost dovedit și de relația specială pe care diplomatul Davutuoğlu a reușit să o creeze cu Uniunea Europeană.
Reușita vizelor i se datorează în mare măsură diplomației turce care a reușit, dincolo de tarele problemelor interne, să convingă Europa de bunele sale intenții. Mai mult, A. Merkel a vizitat Turcia de trei ori în ultimele luni, lucru rar. Vizite care arată importanța pe care Germania o acordă Turciei.
Poate întâmplător, de câte ori avea loc un eveniment important în Turcia, s-au întâmplat lucruri cu un impact internațional negativ major: 6 martie 2016 – a avut loc summitul U.E.-Turcia, A. Davutuğlu participă, în țară, 4 martie, poliția a descins la sediul ziarului Zaman. Puțin mai târziu, 18 martie a avut loc întâlnirea dintre A. Davutuğlu și Donald Tusk, cu două zile înainte 3 profesori universitari sunt arestați. Cu zece zile în urmă o ziaristă de origine turcă, cetățean olandez a fost arestată în Kușadası, în aceeași zi când Angela Merkel a vizitat zona din sud-estul Turciei.
Este foarte posibil ca din acestă demisie Uniunea Europeană să fi pierdut cel mai mult. Să-și fi pierdut colaboratorul?